FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sonet (CCCXXXIX) - Unui prieten...
Text postat de Cristian Vasiliu
Ne-am irosit junețea prin zoaie și păcate,
Crezând c-atunci când se va/ uza și încreți
Cum șerpii-și schimbă pielea vom lepăda-o-n spate
Și noi și alta nouă în schimbu-i vom primi.
Acum ne bate-n poartă sfios înțelepciunea
Și-o-mbrățișăm de parcă ne va putea salva
Cu semne de-ntrebare, negații și minciuna
Sofismelor de noaptea în care vom intra.
Tot ce-am pătruns cu mintea și ce am strâns cu trupul
În ani o să rămână la urmă pe hotar
Al nimănui, căci moartea nu are niciun scrupul
Și rugile și mita sunt toate în zadar...
Cum negura fetidă se risipește-n zori,
Și tu de jaful morții scapi prin moștenitori!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multumesc pentru lectura si cuvintele frumoase, dle Corbu! Sunt onorat!...  
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2021-05-31 11:33:57
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  PS. Am senzația, deloc vagă, că acest frumos sonet are trimiteri către un mare prieten europeic! Prietn care, din păcate, nu mai poate citi acest sonet!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2021-05-29 07:31:47
         
 
  Adică sonetul numărul trei sute treizeci și nouă? Că a trebuit să fac un efort de amintire să mă dumiresc! Felicitări, domnule coleg. Felicitări. Un frumos volum! Le-ați publicat?

Trecând la sonet. Aceeași ușurință a versificației aceeași scintilație de idei pe care o știm și cu care autorul ne-a obișnuit. Un sonet filosofic, o trecere, metaforică, în revistă a existenței un fel de remember sau -de ce nu?- un memento mori sclipitor cu intarsii de înțelepciune și de analiză lucidă!

”Ne-am irosit junețea prin zoaie și păcate,
Crezând c-atunci când se va/ uza și încreți
Cum șerpii-și schimbă pielea vom lepăda-o-n spate
Și noi și alta nouă în schimbu-i vom primi.”

Da, de regulă, mai toți trăim cu speranța unei ”juneți” eterne sau, cel puțin, înnoibile! Dar, tot de regulă, tardiv, realizăm imposibilitatea acestui fapt. Și atunci ajungem să ne resemnăm cu înțelepciunea și realizăm câtă dreptate avea Omar Khayyam când, într-unul dintre catrene spunea:

”Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.
Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Şi-acum, ce sens plecarea?”

În același registru, Cristian Vasiliu, acum, probabil cu mulți ghiocei la tâmple, adică înțelepțit, cu experiență de viață și cu luciditatea anilor și a efemerității ne spune, aș zice eu, excelent:

”Tot ce-am pătruns cu mintea și ce am strâns cu trupul
În ani o să rămână la urmă pe hotar
Al nimănui, căci moartea nu are niciun scrupul
Și rugile și mita sunt toate în zadar...”

Finalul, chiar dacă trimiterea către o analogie cam prea aspră, ”existența - un fel de negură fetidă” mi se pare ușor nedreaptă, este, totuși, unul etic. Sintagma ”jaful morții” este o evaluare de tip moral.

Ultima parte a ultimului vers este una dătătoare de speranță. În sensul că eul își găsește o finalitate, un scop, un sens. Acea prelungire prin continuitate a sa care sunt moștenitorii. Și care, moștenesc o altă prelungire prin continuitate a eului care este creația. Și care, în cazul nostru, este creația literară.

”Cum negura fetidă se risipește-n zori,
Și tu de jaful morții scapi prin moștenitori!”

Felicitări, domnule coleg, pentru acest frumos sonet!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2021-05-29 07:15:46
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE