FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Fotografii de familie - Octavian Soviany
Text postat de Florentin Sorescu
Prima cronică apărută în revistele de profil la volumul pe care l-am publicat anul acesta - "Amaretto" pentru care îi aduc mulţumiri d-lui Soviany:

"Fotografii de familie - Octavian Soviany

Florentin Sorescu și-a făcut debutul în literatură (dacă trecem peste volumul colectiv din 1997, Despărțirea de cotidian) cu Poeme florentine (1998), carte de versuri care s-a bucurat de aprecierile unor comentatori de marcă ai fenomenului literar. Astfel, Gabriela Negreanu considera că „ne aflăm în fața unei personalități care prezintă toate datele unei structuri artistice de tip expresionist: viziune puternică, neconvențională, tușe puternice, dialectica precisă a poemului“. Gheorghe Crăciun sublinia, la rîndul său: „Florentin Sorescu este adeptul unei poezii concise, valorificînd potențele notației contrastive. Substanța volumului este una citadină, iar poetul se dovedește fotograful liric al unei lumi surprinse în scenele ei de negație sau în monotonia ei anodină, cu distan­țare ironică, cu patos participativ sau în scenarii imaginare care ating latura de absurd a existenței“.

Mai recent, autorul s-a reinventat ca prozator, devenind laureatul unui concurs de literatură pentru copii, cu volumul Transfor­matorul (în curs de apariție la Editura Arthur), și a publicat volumul Amaretto (Editura Brumar), un mixaj de poezie și proză, în care Florentin Sorescu trece cu nonșalanță peste granițele (tot mai contestate!) dintre genuri și specii. Cu destul de rare excepții, între textele în versuri și cele „în proză“, deosebirea ține doar de punerea lor în pagină. „Prozele“ oscilează între poem, parabolă, pagină confesivă sau împrumută aerul schițelor realiste, cuvîntul e despuiat (cel puțin aparent) de toate pretențiile sale conotative, „proza“ și „poezia“ tind să se convertească mereu una în cealaltă.

Deși autorul experimentează aici o multitudine de registre, de la prozodia clasică, la versul prozaizant, lipsit de floricele stilistice, al autenticiștilor sau de la notațiile intimiste la poemul cu largă deschidere spre social și politic (Mi-e dor de tovarășul Nicolae Ceaușescu, La coadă), un anume fond subteran le imprimă acestor texte un aer de familie. Ele se nasc, cel mai adesea, dintr-un sentiment al vulnerabilității existențiale, care îi conferă vieții ceva din caracterul unui spectacol, subminat permanent de conștiința propriei efemerități: „nu știu unde plecasem/ dar am revenit pentru moment/ cît să mă așez pe o bancă/ și să aprind o țigară,/ după care iar am ieșit/ m-am oprit puțin mai încolo/ și m‑am privit un timp cum fumez.// Și am văzut cum fumul rămîne neclintit/ la capătul țigării,/ iar eu, cel de pe bancă,/ mă dispersam în aer/ușor ca un fum“ (Fenomene stranii). Moartea, aspectele devoratoare ale timpului, boala, spitalele se numără, prin urmare, printre prezențele familiare ale acestei lirici, care nu e totuși una a clamorilor anxioase, căci vorbele și gesturile patetice sînt reprimate cu strășnicie, iar teatrul de umbre al existenței e privit cu detașarea aparatului de fotografiat sau cu răceala cronometrului care măsoară pașii tot mai apropiați ai extinc­ției: „Ultima dorință a lui tata/ a fost să-și ia un ceas.// Nu știu ce îl apucase tocmai acum/ cînd zilele îi erau numărate./ Pe­sem­ne că vorba aia cu «I-a sosit ceasul»/ pornește de la ceva concret./ Te miri cine o mai fi vrut să-și ia unul/ și i-a sosit tocmai la soroc.// Tata a fost norocos, el a găsit unul japonez/de mare precizie/ Seiko.// În fiecare seară se uita la secundarul lui/ și îmi spunea plin de respect:/ «Uită-te și tu, ai dracu japonezi, merge la secundă!/ Acum știu la fix/ cînd o să mor»“ (Seiko). Dar principala modalitate prin care aspectele amenințătoare ale existenței sînt golite de energiile lor negative este (pe urmele lui Cristian Popescu) infantilizarea privirii, apelul la ochii copilului care percepe lucrurile în realitatea lor frustă, într‑un regim al firescului, diferit de perspectiva, modelată cultural, a adulților. De aici frecvența instantaneelor retro, a scenelor din copilărie, care îi conferă părții mai convingătoare din cartea lui Florentin Sorescu aerul unui album cu fotografii de familie. El e cu adevărat, în asemenea texte, (așa cum spunea Gheorghe Crăciun) un „fotograf liric“, dar unul ale cărui fotografii sînt aproape mereu trucate cu abilitate, în așa fel încît să înregistreze, în mijlocul celor mai banale scene domestice, prezența „irealului“, clișeele sale căpătînd astfel ceva din aerul neliniștitor al picturilor „metafizice“: „Ce splendidă ninsoare, mamă…/ce splendidă ninsoare/ ne-a arătat odată tata cînd/ s-a întors de la serviciu/ […] totul era alb, imaculat,/ nu se vedea nimic pînă departe,/ decît albul alb și imens,/ ți se părea că ești într-o altă lume,/ – și tata a plecat dintre noi,/ și frati-meu s-a îmbolnăvit – // cînd am coborît afară/ să ne tăvălim prin zăpadă/ am observat că pașii noștri/ nu lăsau nicio urmă“ (Albul alb și imens). Reușitele maxime ale lui Florentin Sorescu însă se înregistrează atunci cînd din „fotografiile“ sale dispare orice intenție alegorizantă, cînd parabola se ascunde după perdeaua „misterului“, simbolurile își pierd transparența (ca în poemul Clopoțelul, care s-ar cuveni citat în întregime), iar poetul atinge zonele mai înalte ale inefabilului, ce condiționează (să mi se ierte anacronismul!) trăirea estetică. La o privire de ansamblu el îmi lasă impresia unui autor care, după ce și-a descoperit teritoriul poetic, temele, miturile personale și constelațiile interioare, urmează să-și descopere limbajul „de unică folosință“. Deocamdată, recuzita poetică a lui Cristian Popescu mi se pare prea la vedere. Și nu am deloc siguranța că Florentin Sorescu nu va abandona într-o zi poezia, atras de alți versanți ai literaturii, căci în textele din Amaretto mocnește o vocație certă de prozator. Chiar și mixajul de poezie și proză din recentul volum poate însemna un pas în această direcție." - Octavian Soviany
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulţumesc, domnule Cioacă! Tot la fel de sincer și cu urări de bine  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2020-10-01 21:05:11
         
 
  Sincere felicitari pentru aparitia noului volum si mult succes la publicul cititor!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2020-09-23 01:57:06
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23863
Comentarii: 120182
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE