FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Tronurile
Text postat de Florentin Sorescu

Făcuse Ursu două tronuri strașnice,
de cea mai bună calitate,
că nu era în tot satul un dulgher mai priceput decât el.
Ba încă i se dusese vestea și prin satele vecine
de bun ce era.
Și-apoi nu se făcea să-l prindă descoperit tocmai pe el
moartea,
s-ajungă pe mâna cine știe cui.
Maria cam avea obiecții,
cum că asta e ca și cum ai pofti-o
la tine în bătătură.
Da' ce, te puteai pune cu nebunul?
Că nu puteai....
Și uite-așa, câr-mâr,
se trezi Maria cu două tronuri în curte
de să-ți faci cruce, nu alta!
Lucrate în lemn de nuc și atât de bine legate,
că nici dracu n-ar mai fi putut să te scoată de-acolo.
Ce atâta vorbă lungă, le-au urcat în fânar și... gata!
Pentru când o fi să fie.
Da', vezi tu,
primele care s-au arătat interesate de arta lui Ursu
au fost găinile.
Cum-necum și-au făcut acolo cuibar,
că se umpleau în fiecare zi cu ouă.
Ba într-un an s-a pus și o cloșcă acolo,
de ne-am trezit cu ele pline de pui aurii
piuind de-ți era mai mare dragu’.
Îți venea să te întinzi și tu acolo cu ei
ca să ți se cuibărească pe piept
și pe mâini.
Ș-apoi, povestește nevastă-mea,
unde crezi că ne plăcea nouă,copiilor,
să ne jucăm mai mult și mai mult?
Firește că
în lucrătura lui Ursu;
acolo era cea mai mare atracţie,
cartierul nostru general.
Ce mai la deal sau la vale, intraseră în cotidian,
nu mai băgau pe nimeni în sperieți.
Acu', nu știu de unde se dusese vestea
că Ursu are două sicrie în pod.
Cert e că într-o zi ne-am trezit la ușă
cu Ana lui Boțoghină
plânsă toată
zor-nevoie să-i dăm unul din tronuri,
că i-a murit bărbatul pe neașteptate,
iar la noi nu este nicio grabă.
Ursul, om darnic, pe loc s-a executat:
S-a dus în fânar și-a coborât de-acolo unul dintre ele
ca să i-l dea femeii.
Da’, vezi tu?
S-a nimerit, chipurile, să fie tocmai al neveste-sii.
'Geaba s-a plâns Maria
că nu mai au unde să se ouă găinile;
și că, la o adică, dacă e să-l dea,
să-l dea pe-al lui, nu pe-al ei.
Ursu s-a și înfoiat la ea:
„Ce-ai, fă, ești proastă?
Ți-e că mor înaintea ta și nu mai are cine să-ți facă unul?
Dă tu colțu’, că, de îngropat, are cine să te îngroape!
Uite, mâine mă apuc de treabă și-ți fac altul nou.”
Chiar așa nu a fost,
că lui Ursu numai de sicriul lui Mamaie nu-i ardea.
Da’, vezi tu, îi intrase ei în cap
că-i musai să-i facă altul
în locul celui care s-a dus.
Ajunsese viața lui Ursu un iad, nu alta!
N-a fost chip să scape de gura muierii
până nu i-a făcut altul nou.
Da' între timp lucrurile se mai stricaseră,
tronul cel nou nu mai era nicidecum
la fel de strașnic ca celălalt,
spre oftica muierii.
De, ăsta e mersul lumii,
pe cât înaintezi în timp
totul se face mai la repezeală,
mai pe genunchi. Că de materiale ce să mai vorbim?
Zi-le chinezării și gata!
Acu', devenise un obicei în sat,
cum murea câte unu', fuga la Ursu
să-i ceară sicriul neveste-sii.
Maria de fiecare dată se împotrivea
găsind fel de fel de argumente,
da’ ce să te faci cu Ursu?!...
Încă începuse să aibă un fel de neliniște,
i se părea că fără tronul ei
nu-și mai găsește locul
pe lumea asta,
darămite pe ailaltă.
Rămâneai mut numai când auzeai
ce-i trecea femeii prin cap.
Amu', ce să mai lungim povestea,
ajunse să dea colțul
și Ursu în persoană.
L-au înmormântat frumos, i-au făcut pomenile
și gata! S-a dus de pe lumea asta
cu sicriu cu tot.
Da' cu Maria, altă socoteală!
Tronul ei nici n-apuca să mai vie acasă,
atât era de solicitat.
Cum murea câte unul,
se și duceau ai lui la ăl de murise mai 'nainte
ca să ceară sicriul datorat în contul ei;
ce rost mai avea să deranjeze biata femeie?
Cu promisiuni solemne că o să-i facă altul,
doar n-o s-o lase tocmai pe Măria lui Ursu
fără tron...
Cât despre ea, ce să mai vorbim?
Ajunsese biata femeie numai suspin.
O tot vedeai la poartă uitându-se lung
după scândurica ei
și oftând.
O ajunseseră greu bătrâneţile
și-i cam venise dorul
de ducă.
„De, maică, se plângea ea, dacă tronul meu
tot plecat e de-acasă,
de unde să mai știe moartea unde să vie?
Eu cred că de-aia a și uitat de mine,
nu mai știe săraca unde să vie
și de-aia umblă de nebună prin sat
încurcând cărările...”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23823
Comentarii: 120256
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE