FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
întâlnirea
Text postat de Florentin Sorescu

Azi ne-au venit în clasă trei colegi noi: doi băieți și o fată.
Noua colegă seamănă foarte mult cu doamna noastră, doar că este puțin mai retrasă. Uneori vine îmbrăcată într-o rochie ciudată așa cum am văzut-o în pozele vechi pe bunica atunci când era școlăriță.
Când intră în clasă se face liniște și nu ne dumirim cine este cu adevărat decât dacă se așază la catedră sau se așază în bancă.
Seamănă atât de mult una cu alta încât tot timpul caută să ne păcălească.
Odată s-a așezat lângă mine în bancă și mi-a zis "Hai, fii tu acum doamna profesoară! Știu că ți-o dorești atât mult... Cum ar arăta prima lecție pe care ne-ai preda-o?".
Eu m-am dus atunci la catedră, moment în care toată clasa a început să chicotească.
Chiar așa, care ar fi primul lucru pe care ae trebui să îl spun elevilor când mă voi afla în fața lor ca profesoară?
M-am uitat atent la fețele colegilor căutând să le văd poveștile.
În acel moment mi s-au perindat prin fața ochilor imagini cu fiecare dintre ei din momentul în care i-am cunoscut. L-am revăzut pe Alex stând pe pervazul ferestrei și numărând mașini, apoi mi-a apărut în fața ochilor chipul luminos al Laurei. Am revăzut-o pe Haludi venind cu pâinicile ei calde, pe Apostolea încercând să-și ascundă rănile într-un zâmbet, pe Gabi Roșu căutând să ne convingă că mama lui este puțin mai aiurită și de aceea uită să-l caute.
După care am revăzut inimile de hârtie ale Mihaelei cum planează prin clasă de parcă nu ar ști sigur la care dintre noi să ajungă, m-am văzut pe mine stând cumințică în banca mea ca un șoricuț speriat și pe doamna desfăcându-și către noi brațele larg ca pe niște aripi de pasăre.
Într-adevăr, oare ce ne doream fiecare dintre noi mai mult și mai mult când am venit aici?
Aproape involuntar m-am apucat să desenez cu mâinile o inimă imaginară, una atât de mare încât să încăpem chiar și noi, cei mai puțin norocoși, în ea. Și dintr-o dată s-a făcut liniște așa cum parcă nu a mai fost niciodată.
Apoi, de parcă ne-am fi vorbit, rând pe rând toți colegii au început să intre în ea ca printr-o poartă.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23823
Comentarii: 120256
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE