FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sconcșii
Text postat de Emanuel Cristescu
Mai mulți sconcși au intrat în vizuina iepurașilor politicii române. Au fost bine primiți, tratați ca niște musafiri.

După un timp, acești sconcși au începul să acuze, din ce în ce mai cu scandal, cum că în vizuini se simte un miros care deranjează. Ba chiar că s-a depășit stadiul de miros și că, de-a dreptul, ceva pute în vizuina politicii românești.

Sfioși, poate prea sfioși, în loc să-i fi dat afară din vizuină, iepurașii politici, cu glas tremurat, au început să spună: știți, la noi în vizuină, până să veniți dumneavoastră, mirosea a iarbă proaspătă, a fân, a morcov, varză ba, uneori a coajă de prun, măr și altele. De când ați intrat dumneavoastră a început să miroasă iar acum, cu adevărat mirosul a devenit insuportabil și pute de te trăznește.

Cum credeți că au reacționat sconcșii politicii dâmbovițene? Își vor fi asumat ei putoarea pestilențială? Ei ași! Cu obrăznicie și tupeu cât cuprinde, căpoși și bățoși, o țin langa: nu ne interesează! Nu ieșim de aici până nu iese putoarea!

Așa că, bieții iepurași, după o zadarnică încercare cu măști de gaze pe figură, și-au luat frumușel bocceluțele și au plecat spre alte livezi cu vizuini ecologice.

Iar românii, nefericiții de români, sunt obligați să respire, zilnic, duhoarea sconcșilor politici!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Chiar daca-i parabola, nu pot sa nu apreciez miezul. Si ma tot intreb: dumneavoastra cand o sa alungati putorile (sconcsii), ca tare au infestat; si nu de acum.  
Postat de catre - Florentin la data de 2019-06-14 12:42:13
         
 
  Domnule profesor,
Eu am o alta intrebare legata de problema iepureasca; mai stiti vre-o tara in care iepurasilos li sa permis sa ia conducerea poporului animalier? Eu zic ca daca la conducere se aflau renumitii lei romanesti, sconcsii, cat sunt ei de sconscsi, nu ar fi avut curajul sa isi vare coada nici in vizuina celui mai amarat leu. Este o lege a naturii bine stiuta ca atunci cand iepurasii ies in fata apar tot felul de jivine care sunt moarte dupa o tocanita de iepuras.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2019-06-13 20:02:13
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Bieții „iepurași”, cu bocceluța lor cu tot s-au retras în celule confortabile.

Românii nu prea se-nghesuie-n vizuini. Poate doar în blocuri insalubre.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2019-06-13 17:03:29
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE