FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mici tablouri de gen (2)
Text postat de Gheorghe Rechesan
FUMĂTORII
În camera strîmtă, fără mobile, cu podelele mînjite de catran stăteau patru inși. Petre Popescu se așezase în colțul dinspre nord, Cornel Caranfil în cel sudic, iar Ion Ionescu și Lucian Lupescu unde mai apucaseră, între ei. În mijlocul dușumelii se afla o scrumieră din bronz, reprezentînd un cap de cal.
Petre Popescu desfăcu un pachet de țigări, scoase una, o aprinse de la un chibrit și slobozi un colac de fum pe nări. Cornel Caranfil scoase și el o țigară, dar nu avea brichetă și nici chibrituri așa că Petre Popescu îi permise să o aprindă de la jarul țigării lui. Lucian Lupescu îi ceru și el foc lui Cornel Caranfil, iar acesta îi permise să o aprindă de la țigara lui. Ion Ionescu îi ceru foc lui Popescu însă acesta isprăvise de fumat și stinsese chiștocul în scrumieră, așa că luă foc de la Lupescu. Petre Popescu scoase a doua țigară și luă foc de la țigara lui Ionescu. Lupescu isprăvi și el prima țigară și o aprinse de la țigara lui Popescu.
Încăperea se umplu de fum, iar scrumiera de mucuri. Petre Popescu mormăi:
„ E o fumăraie aici de mai poți respira, să deschidă careva o fereastră!”
Lupescu spuse:
„ Camera n-are ferestre să deschidă careva o ușă!”
Caranfil replică:
„ Camera asta nu are nici uși, nici ferestre, o să ne asfixiem!”
„ Să spargem o gaură în zid!” propuse Ionescu tușind.
Constatară că niciunul dintre ei nu avea unelte potrivite ca să găurească un zid. Popescu se ridică, era foarte înalt și solid și-și propti palmele de tavan opintindu-se din toate puterile. Lupescu, Ionescu și Caranfil îi înțeleseră intenția și i se alăturară, însă tavanul nu cedă.
Petre Popescu se așeză și-și aprinse o țigară de la un muc nestins din scrumieră. Lucian Lupescu își aprinse o țigară de la țigara lui Popescu. Costel Caranfil își aprinse o țigară de la țigara lui Lupescu. Ion Ionescu își aprinse o țigară de la țigara lui Caranfil.

ÎNTÎMPLARE CU O PISICĂ

Paul Pantea avea o pisică mare, de rasă persiană. Nevasta lui Pantea ura pisicile, în plus avea alergie la părul de pisică. Pantea, în schimb, iubea pisicile și-o lăsa pe Aișa, așa botezase mîța, să doarmă lîngă el în pat. Cînd nevasta lui Pantea îl amenință cu divorțul luă pisica, o urcă în mașină și conduse o zi întreagă pînă cînd ajunse pe malurile unui rîu. Trecu rîul cu o barcă de pescari, lăsă pisica pe malul opus și se întoarse repede acasă.
Nevasta lui Pantea se îmbolnăvi de o boală incurabilă. Presimțindu-și sfîrșitul îl chemă pe Pantea și-l întrebă:
„ Ce-ai făcut cu pisica?”
„ Stai liniștită, e departe, am lăsat-o pe malul unui rîu!”
„ Am văzut-o azi-noapte aici!” șopti tremurînd nevasta lui Pantea.
„ Imposibil, pisicile nu pot înota!”
„ Era în pat, tolănită pe perne, între noi și mieuna!”
„ Îți repet, am lăsat-o la cinci sute de kilometri distanță, nu avea cum să fie în pat cu noi!Ai visat, așa se întîmplă cînd te obsedează cineva!”
„ Iar eu îți spun că Aișa ta a dormit între noi...n-a fost un vis, am auzit-o torcînd fericită, i-am simțit și duhoarea infectă!”
Nevasta lui Pantea muri peste o săptămînă. După ce se întoarse de la înmormîntare, Pantea se trînti îmbrăcat pe patul conjugal. Aișa mieună și se apropie vîrîndu-și botul fierbinte în obrazul lui.



AFACERI

Trei prieteni buni se hotărîră să deschidă cîte-o afacere. Strînseră toate economiile pe care le aveau, achiziționară o parcelă de pămînt la marginea orașului și o împărțiră. Pe lotul său Vasilescu construi o fermă de găini. Pe bucata sa de pămînt Vîzdoagă înființă o crescătorie de vulpi polare, iar Vișinescu cumpără cinci vaci de lapte și le lăsă să pască pe partea lui.
O vreme, afacerile au mers de minune. Vasilescu vindea ouă și pui, Vîzdoagă scotea bani frumoși de la blănari, iar Vișinescu livra lapte unei fabrici de produse lactate. Într-o dimineață Vasilescu constată că aproape toate găinile din cotețe dispăruseră. Fugi repede la Vîzdoagă și văzu că vulpile acestuia se înfruptau din găinile lui.
„ Nenorocitule, mi-ai distrus afacerea!” zbieră el căutînd un obiect contondent ca să-l lovească.
„ Stai calm, nu e vina mea! Vacile lui Vișinescu au dărîmat gardul și mi-au speriat vulpile, iar vulpile ce să facă, sunt animale sălbatice și carnivore, s-au dat la găinile tale!”
Merseră amîndoi la Vișinescu și-l luară la bătaie.
„ Nu-s eu de vină! Cocoșul lui Vasilescu cîntă aiurea, a dat deșteptarea la două dimineața, era întuneric și vacile mele au ieșit din grajd luînd-o razna prin beznă...nu-s eu de vină că au dat peste gardul lui Vîzdoagă!”
„ Am să te dau în judecată”! îi spuse Vasilescu lui Vîzdoagă.
„ Am să te dau în judecată!” îi spuse Vîzdoagă lui Vișinescu.
„ Ba eu am să vă dau pe amîndoi în judecată...pentru ultraj și alte daune colaterale!” le spuse Vișinescu lui Vasilescu și lui Vîzdoagă.
Cheltuiră fiecare sume considerabile de bani cu procesele, de rămaseră fără un sfanț.
Vasilescu plantă flori pe tarlaua lui, cu gîndul să scoată ceva bani din vînzarea lor.
Vîzdoagă sădi legume și zarzavaturi ca să aibe ce mînca.
Vișinescu vîndu vacile și plecă în Canada unde se angajă la o platformă de foraj petrolier. Din cînd în cînd, le trimite foștilor săi amici cărți poștale ilustrate reprezentînd vaci, găini și vulpi polare.
MARMURA
„ Ce minunată e marmura, spuse Alex Nedelea, atît de vie, ca o bucată de carne...cine a spus asta, Davinci, parcă...”
Într-adevăr, bucata de marmură lucea translucidă în lumină parcă ar fi fost însuflețită.
„ Michelangelo, nu Leonardo” se auzi vocea doamnei Nedelea.
Nedelea se întoarse mormăind:
„ Ce faci aici?”
„ Tricotez ciorapi !” explică doamna Nedelea arărîndu-i un ghem mare de lînă și o pereche de andrele.
Sculptorul ridică din umeri mormăind: „ tricotezi ciorapi, ce chestie”. Apucă o daltă și un ciocan și se apropie încet de bucata de marmură. Cu mare băgare de seamă atinse „ carnea” cu vîrful dălții, o potrivi bine pe direcția fibrelor și ridică ciocanul.
„ Ciorapi pentru tine, să nu-ți înghețe picioarele...e rece în atelier!”
Nedelea ridică ciocanul, dar nu lovi capul dălții fiindcă auzi iarăși vocea nevestei.
„ Ce vrei să sculptezi?”
„ Mă deranjezi, mîrîi Nedelea, de ce nu tricotezi în camera ta?”
Potrivi vîrful dălții în altă poziție și ridică din nou ciocanul.
„ Îmi place să tricotez aici. Tu lucrezi la marmura ta, eu la ciorap... nu e minunat să lucrăm cîte ceva împreună?”
„ Nu, e enervant...munca mea e una creativă, a ta e una automată!”
„ Nu e automată, e relaxantă. Îmi place să tricotez în timp ce tu creezi, mă destinde!”
„ Du-te și destinde-te în camera ta, nu vezi că mă deranjezi ?!”
„ Nu te enerva, plec acum!”
Nedelea ridică pentru a patra oară ciocanul, însă doamna Nedelea întrebă:
„ Înainte de a pleca pot să te întreb ce sculptezi?”
Nedelea aruncă ciocanul și lăsă să-i alunece dalta din mînă.
„ Un picior pentru ciorapul tău de lînă!”

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  multumesc mult,astept link  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-02-23 16:01:49
         
 
  of course, amice.pot sa dau link si la blogul pe care-l tin de 4 ani.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-02-23 15:33:29
         
 
  o rugaminte,pot posta acest text in pagina mea de fb,precizand,evident,autorul?  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-02-23 15:17:56
         
 
  esti incredibil de bun,vot,ca stele n-am.  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-02-23 15:14:42
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23818
Comentarii: 120251
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE