|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Mihai Vasile |
|
|
Valseazã-n gând coralii pe-ntuneric,
orfanã e privirea de amnare,
malign apare-n ochi un bocet sferic
ºi-auzul rãzvrãtit se-aruncã-n mare,
un vis linºat de aripi poartã lanþuri
ºi urlã elocinþa-n agonie,
se vând iluzii veºtede prin ºanþuri
pe-un pumn meschin de clipe de robie,
trecut prin vãmi de carne ºi de sânge,
un abur gri alunecã din sine,
rescris printre pãreri, un val îºi plânge
vremelnica ninsoare de ruine
ºi-un zbor afon îºi cautã sfârºitul
pe trepte de ceþoasã simfonie,
palpând timid secunde, infinitul
cresteazã-n ani fantome de hârtie.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cer iertare pentru intarzierea raspunsului, dar timpul meu e foarte divizat intre multe ganduri si activitati in ultima vreme.
Daca doriti sa vedeti criticile aduse textului, le puteti descoperi aici, la comentarii. Cer scuze de asemenea si pentru circul care a iesit pe marginea unor comentarii sau a altora. Se mai intampla uneori ca orgoliul sa intreaca in intensitate orice altceva. Va multumesc inca o data pentru apreciere si intelegere. |
|
|
|
Postat
de catre
Mihai Vasile la data de
2004-07-25 13:37:42 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Poti sa ne pui la dispozitie textul in care ai fost aspru criticat ? Evident ma intereseaza argumentatia. Daca exista. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2004-07-16 18:44:29 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elena, Gabriela, va multumesc din inima pentru cuvintele voastre minunate si pentru faptul ca ma apreciati asa cum sunt... Mai ales in contextul in care pentru aceeasi poezie am fost aspru criticat. Ma ajutati sa intrevad care este, pana la urma, adevarul in legatura cu ceea ce scriu, chiar daca uneori sunt deprimat si nu am incredere in propriile scrieri. Daca sunt suflete care vibreaza atat de frumos, inseamna ca nu mi-am irosit vorbele si gandurile!
Inca o data va multumesc si va doresc numai bine! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihai Vasile la data de
2004-07-16 16:32:03 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Exercitiu de imaginatie
Daca poemul poate fi perceput ca un fel de fantoma de hartie pe care timpul timid le cresteaza in ani, un fel de sculptura poematica asemanatoare Sfinxului din Bucegi de exemplu, avem o posibila cheie de lectura a acestui poem dens, filosofic, metaforizat si incifrat la maxim.
Prima lectura ne ofera satisfactiile sonoritatilor si paradoxurilor metaforice socante: coralii valseaz-n gand, privirea e orfana de amnare, bocetul sferic apare malign in ochi iar auzul razvratit se arunca in mare. Si acestea citate din prima strofa, doar ! Pentru ca in acelasi mod de constructie tranzitiv inter sectoriala intalnim si alte imagini la fel de puternice, inedite cu un mare continut aparent paradoxal: visul linsat de aripi care poarta lanturi, elocinta urland in agonie (cred ca are si o conotatie personalizant satirica, avand si o trimitere punhctuala, insa este posibil sa ma si insel ), iluziile vestede vandute prin santuri si pretul acestor iluzii, un pumn meschin de clipe de robie.
Si tot asa, intregul poem practic poate fi citat fiecare sintagma avand personalitate si facand trimiteri neasteptate lasand poate lectorul, cum ar zice franezul „bouche be”. Ca sa amintim in acest sens aburul gri trecut prin vamile de carne si de sange si care aluneca din sine si valul rescris printre pareri care isi plange „vremelnica ninsoare de ruine”
Cu riscul de abuz de text mai citam si zborul afon care isi cauta sfarsitul pe trepte de cetoasa simfonie sincron cu infinitul care cum deja am spus in prima fraza, „cresteaza-n ani fantome de hartie”.
Observ ca, in mod concret, am citat aproape tot poemul. Atat de dens, plin de inedit si de surprinzator este totul !
Daca mai subliniem si structura de vers clasic cu ritm si rime impecabile putem spune ca avem de-a face cu o bijuterie poetica, daltuita cu migala si ajunsa la perfectiunea sonoritatii. ( O paranteza se cuvine. Cu siguranta se vor gasi esteti elitisti care vor stramba din nas, invocand nesinceritate poetica datorita restrictiilor impuse de structura de tip clasic, aproape mnemotehnica. Iar adeptii inraiti ai versului alb vor putea merge pana la ignorarea poemului, ca sa nu mai vorbesc de snobii si postmodernistii care vor putea nega orice valoare a acestui poem. Noi incercam sa fim neutri si, sine ira et studio, considerand ca este loc sub soare pentru toti si pentru toate si ca varietatea este benefica impotriva oricarei posibile monotonii ontologice, ne asumam riscul de a nu fi pe placul acestora, si ne vom expune punctul de vedere asa cum ni l-am format.)
Si acestea, cum subliniam mai sus , la prima lectura. Pentru ca depasind aceasta stare de incantare pe care ne-o prouce forma putem intra in „jocul secund” sau de ce nu ?- de „n” ordin, la care poemul ne invita. Si abia de acum incolo incepe adevarata bucurie intelectuala si avem sansa sa ne confruntam cu sensurile profunde pe care textul in sine le ofera lectorului bine provocat la exercitii de imaginatie. Sigur constructia este de tip „barbian” incifrarea ajungand la un nivel aproape paroxistic insa, cu putin efort, incet incet pistele de lectura ni se ofera, evident nu univoc ci interactiv si optional gustului si instructiei cu care lectorul vine de acasa ori este inzestarat. Pentru ca poemul iti ofera din plin material insa te invita la reconstructie.
Si, ca sa depasim faza generalitatilor, propunem o varianta de lectura. Precizam ca nu credem a fi o singura varianta si nici nu avem orgoliul de a crede ca am descoperit-o pe aceea pe care si-a dorit-o autorul. Insa de asemenea credem ca varianta noastra este argumentabila, si credem ca se sustine.
Asadar pornind de la titlul „Iluzii inlantuite” primul gand ne trimite intr-o „relitate virtuala” o realitate a visului , viata este vis spunea cineva, inlantuirea reprezentand recurenta tranzitiva a starilor existentiale non arbitrare, adica acele ipostaze ontologice oricarui eu, in cazul de fata, eului poetic si care metamorfozeaza cotidianul, poate material, prin intelect, in spiritualul artistic. In aceasta „realitate virtuala”, putem a o presupune interioara eului creator, sugerata de sintagma „Valseazã-n gând” si „pe intuneric” , un fel de stare de visare sau de meditatie cu ochii inchisi, coralii, materialitate misterioasa a adancurilor, intra in rezonanta, in armonie cu „eul”, pentru ca valsul este armonie de pasi , de trupuri, de suflete. Privirea ca expresie a sagacitati lucide este „orfana de amnare” putand intelege fie frustrarea in raport cu efortul greu eficientizabil al obtinerii luminii de la mica scanteie produsa de ciocnirea a doua pietre , si nu pietre oarecare, ci pietre dure usor translucide capabile sa produca acea scanteie, fie o usoara ironie in care sunt invocati „iluminati” de forta si „amploarea” luminii amnarelor. Orfanitatea invocata, ca expresie a frustrarii filiale, ne indeama sa mizam mai mult pe prima varianta interpretativa decat pe a doua.
In acest univers interior, sa nu uitam ce ne spune poetul „valseaza-n gand…”, bocetul sferic , adica un bocet adevarat pana la perfectiune, sfera fiind un corp geometric perfect, este un bocet malign . Da, poate parea paradoxal insa si malignitatea poate fi perfecta. Depinde de unde privesti. Iar acest bocet ca funtie perceptibila aferenta auzului apare paradoxal, in ochi si acela non functional deoarece in gand, functional poate fi cel mult „ochiul mintii”. In acesta ipostaza, auzul, caruia in mod natural ii sunt asociate sunetele de orice fel, inclusiv bocetul, isi constientizeaza inutilitatea si face pasul autodistructiv „rãzvrãtit se-aruncã-n mare”
Si ce ar putea fi oare acest bocet sferic ? Poate stigatul omului da langa tine, poate strigatul prientenului ajuns in impas, poate gemetele napastuitilor soartei ori poate nu plansetul lumii din ce in ce mai alienate pe acest pmant sferic si el ! Si , in fata acestui bocet poate planetar, ca urmare a reactiei de razvratire, auzul, nemaiputand face nimic, alege ultima cale de protest: aneantizarea.
Insa ramane actionalul creatiei care ia pe rand forma unui „vis linsat de aripi” si care urla „existentul’” atragand astfel atentia asupra pericolului planetar care ne pandeste. Chiar daca visul-poem poarta lanturi, poate ale autocenzurii ori cenzurii manifeste sub cele mai perverse forme, de la cenzura economica la cenzura ideologica, el, visul-poem urla cceea ce e de urlat, chiar cu elocinta si chiar daca este constient ca „iluziile pe care le vinde sunt vestede si chiar daca pretul este pumnul de robie! . Oricum ceva , cat de mic, in raport cu nimic este imens.
Acest poem-vis nu este o existenta intamplatoare si facila, eventual cazuta din cer. El este „trecut prin vami de carne si de sange” un fel de abur rescris printre pareri si care isi plange ninsoarea de ruine, ca simbol al unei posibile purificari,
Putem intui ca acelasi poem – vis, perceput autocritic asemenea unui zbor afon ce isi cauta sfarsitul intr-o cetoasa simfonie, se rentrupeaza in fantomele de hartie crestate in ani de infinitul inteles ca infinitate existentiala permanenta, fantome care ne bantuie si ne vor bantui pe toti acei care sunt ori suntem implicati in generarea si mentinerae acelui planetar bocet sferic.
Un poem pentru care indemnul biblic „cine are urechi de auzit sa auda” este mai actual ca niciodata.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2004-07-09 07:47:28 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Frumos zborul tau ,atat de suav incat trebuie citit in soapta ca sa nu-i ciobesc nuanta.
,,trecut prin vãmi de carne ºi de sânge,
un abur gri alunecã din sine,
rescris printre pãreri, un val îºi plânge
vremelnica ninsoare de ruine''
|
|
|
|
Postat
de catre
Gabriela Colar la data de
2004-07-08 14:43:59 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|