FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dilema
Text postat de Gheorghe Rechesan
…”și zis-a sîntu’ apostol Petru ca cel dintîi mare corifeu al noului legămînt: veniți poporime și prăznuiți, căci azi e abisul luminii celei neapropiate cînd, iaca, pe muntele Tabor strălucește raza cea dumnezeiască și ni se înfățișează El, fiul lui Dumnezeu ca unul și întreitul întru har, a Tatălui, Fiului și Sîntului Duh… iar eu vă mărturisesc vouă că astă schimbare e-n slava tuturor veacurilor de la Moise și Abraham încoace și nu vă arătați mirarea că așa cum este El azi, așa va fi și-n viitorime!”
Vocea popii Miclăușan suna moale și limpede și caldă precum boarea ce se încăpățîna să zgîlțîie căpățînile multicolore ale scaieților și să zburătăcească penele din tîrtițele porumbacelor care ciuguleau prin ogradă.
-Ai priceput Hussein?
-Am priceput părinte, trei în unu’ ca-n reclama aia de cafea!
”Și-a mai glăsuit Petru așa: precum schimbarea aceasta e pricină de bucurie, cu osîrdie să ne ducem cu Dînsul pe calea cea neumblată și plină de spini, fiindcă dacă El s-a întrupat din trup muritor, schimbînd carnea cea lumească cu lumina cea dumnezeiască tot așa și noi, nevrednicii lui următori, ne vom schimba gîndirile și obiceiurile cele rele și ne vom lepăda de greșeli spre a fi vrednici de acest legămînt și mărturisi-vom fără tăgadă: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel viu, de-a pururea și-n vecii vecilor, amin!”
” Amin, făcu și Hussein, făcîndu-și cruce corect, cu trei degete unite, așa cum fusese învățat.
-Spune-mi, fiule, tu te-ai schimbat? întrebă Miclăușan, proptindu-și un picior pe tăietor, colea în șopronul de lemne, unde se aflau.
Hussein se scărpină sub turban. Nu ieșea din casă fără să și-l înfășoare în jurul scăfîrliei chiar după ce fusese botezat, fiindcă se simțea negătat, de parcă ar fi umblat pe uliți în pielea goală.
-M-am schimbat, nu se vede? Port haine de creștin, vorbesc ca toți creștinii, am lepădat reaua credință în diavol și sunt bun creștin în fiecare zi!
-Schimbarea trebuie să vină dinăuntrul tău…iară turbanul tot nu l-ai lepădat!
Dincolo de măgurile întunecate, tivite cu șiruri de fagi bătrîni, scorburoși, se auzi dangătul talăngilor și muget de vite, iar palma negricioasă se strecură iarăși pe sub mătasea prăzulie și scărpină țeasta rasă.
-Mi-e greu fără el, parcă mi-ar sufla vîntul și m-ar bate soarele drept în creier!
Popa se răsuci gîfîind mai la umbră, era gras și asuda din greu pe sub rantie.
-Lasă, Husseine că și-n sînta lavră a muceniciței Ecaterina de pe muntele Sinai se văd icoane cu sfinții apostoli smoliți la chip precum arapii și purtînd turbane ca acelea ale exarhilor Etiopiei și Eritreei! Da’ nevastă-ta, ea ce zice, bucuroasă-i de schimbarea ta?
În sine-și era totuși nemulțumit fiindcă dreptcredinciosul cel nou, de-abia primit în turma oițelor sale se încăpățîna să intre și-n sfîntul lăcaș cu capul îmbrobodit, de aceea îl și spovedea în magazia de lemne, nu în altar ori altundeva.
Hussein oftă și privi șirul de furnici roșii care șerpuia pe-o buturugă.
-Mirela? Zice și ea că m-am schimbat, că de cînd m-am încreștinat am început să sudui ca toți creștinii, merg la crîșmă, beau țuică și poftesc carne de porc…mai ales sărmăluțe-n foi de viță din spată grasă, drese cu măcriș și smîntînă, tare bune le face!
Miclăușan își linse buzele și un început de ghiorțăială îi urcă dinspre deșert spre înghițitoare.
-Păcate avem cu toții, că de aia a zis și sfîntul Ioan Gură de Aur, ”păcătuiți, păcătuiți fără sfială, că cu cît e mai mare păcatul cu atît mai trudnică și îmbucurătoare îi calea spre iertare”…dar postul îl ții cum se cuvine, după canoane?
De parcă n-ar fi auzit nimic din spusele lui, Hussein începu să sporovăiască:
-Da’ și ea s-a schimbat după cununie. Înainte era drăgăstoasă și iubitoare, dulce ca halvaua acum e numai toane și nervi, nimeni nu-i mai intră-n voie. Zice că-s leneș și stau prea puțin pe lîngă ea, că nu aduc destui bani acasă și o silesc să trăiască în sărăcie…ieri m-a plesnit cu linguroiul de lemn cu care învîrte în mîncare, noroc că aveam turbanul pe cap că altfel îmi crăpa țeasta! Să fi făcut așa ceva cînd eram mahomedan, o închideam într-o cameră goală, vreo trei săptămîni numai cu pîine uscată și apă chioară pînă-i treceau dracii…ori o vindeam pe trei cămile și o ducea un beduin în tribul lui de îi uitam și numele!”
Popa oftă și privind cu fereală spre ferestrele bucătăriei de vară unde preoteasa trebăluia de zor în zgomot de cratiți și tacîmuri lovite.
-Așa-s muierile de pe la noi, mai aprige și mai bărbătoase, dar altfel vrednice în gospodărie și cu sufletul neîntinat, dară noi, ca bărbați ce suntem, trebuie să lăsăm să treacă de la noi paharul acesta amar, să le respectăm și să le iubim ca pe aproapele nostru…hai, du-te în pace, că-i obrejenia și trebuie să mă pregătesc de slujbă!
Tot mai posac, Hussein se ridică și își frecă genunchii nădragilor plini de rumeguș.
-Am înțeles, ea se poate schimba într-o scorpie, eu trebuie să înghit tot ce îmi face, chiar dacă mă mănîncă palmele să îi trag o scatoalcă!
Pupă crucifixul, se închină încă odată și o luă spre portița dinspre uliță.
-Husseine, mai strigă în urma sa Miclăușan, nu pune și tu la inimă, că toate-s trecătoare, iară pe lumea ailaltă te așteaptă liniștea și-mpăcarea cu toate! Și spune-i Mirelei că am zis eu că femeia trebuie să-și asculte și să-și urmeze bărbatul, că el îi mai presus de frați și părinți, așa să-i zici!
Urmări o vreme cum turbanul verde se îndepărta printre uluci și măciuliile de mac, apoi se îndreptă spre un colț al hambarului și scoase de sub o legătură de vreascuri o sticlă. O destupă și bău repede două-trei înghițituri, răsuflă adînc, își făcu cruce și o luă spre bucătărie.
-Eiii, ce ți-a zis popa? se oțărî Mirela cu mîinile în șold cînd Hussein intră în ogradă. Tocmai spălase și întindea rufele umede pe o sfoară să le bată soarele după-amiezii.
-A zis că trebuie să îmi faci sarmale și să nu mă mai cicălești!
-Lasă că-ți dau eu sarmale, numa sarmale ai să mănînci și la prînz și la cină pînă-ți ies de sub căpeneagu ăla ce-l porți pe cap!
-Se numește turban și nu-i treaba ta ce port eu pe cap!
-Ba e și treaba mea că sunt soața ta și rîde lumea de mine cînd te vede umblînd așa îmbrobodit pe uliță!
Hussein scrîșni din măsele dar nu mai spuse nimic. Se duse în odaia din față și, după ce încuie bine ușa se trînti pe podele lovindu-și fruntea cu pumnii și bîiguind.
” Dumnezeul meu cel atotputernic și atotștiutor, spune-mi ce să fac? Cu ce ți-am greșit Ție, să mă pedepsești așa de amarnic? Dacă mă schimb și mă-nchin la cruce se supără profetul Mahomed, dacă mă leapăd de creștinism se supără profetul Iisus, vai mie, ce să mă fac?!”
Firește, nu-i răspunse nimeni, doar afară, în curte, se auzea glasul Mirelei care țipa peste gard către o vecină:
”Ba pe tine te-or mînca purecii, proasto și nespălato! Ce dacă azi îi ziua de Obrejenie și-am spălat rufe, trebuia să fi așteptat să pută după mine ca după o scroafă?”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23814
Comentarii: 120248
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE