FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Exerciții de admirație (reluare)
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
 photo Cioran_zps711f849b.jpg

Dacă nu l-ai citit empatizînd cu el, poți rămîne cu impresia superficială, pe care o și vehiculează mentalitatea comună, cum că Cioran este un pesimist incurabil care te îndeamnă la sinucidere. Un jurnalist, cine altcineva putea să colporteze asemenea flecuștețe, l-a și întrebat de ce scrie lucruri care îndeamnă tineretul la suicid. Răspunsul, sfidînd ideea că, scriind, ar trebui să comită texte cu intenții pedagogice, a fost cît se poate de sincer (citez din memorie): Știți, de fapt, am scris doar ca să nu ajung clientul ospiciului sau al pușcăriei.

Oricum, faptul că Cioran a grupat într-un volum cîteva texte sub titlul Exerciții de admirație poate părea pentru cei mai mulți un lucru paradoxal pentru un autor dispus să discrediteze tot ce există pe lumea asta. Și totuși, faptul arată că pesimismul său era unul tonic și că, în miezul lui păstra candoarea de a prețui și oameni, și lucruri. Că în cele mai multe din spusele lui acide există o (auto)ironie ghidușă.

Ceea ce îl caracteriza era o luciditate neiertătoare îndreptată asupra lui însuși: Neizbutind să deprind arta de a mă suporta pe mine însumi, cum era s-o învăț pe aceea de a suporta lumea? Răul e întotdeauna în noi, iar a-l căuta aiurea arată că ești la primii pași ai înțelepciunii. Este evident (dar numai indirect) și un îndemn pentru oricine de a evita tentația de a se afișa frizînd mania persecuției, de a privi adînc în sinele înrăit dispus mai totdeauna să se autovictimizeze: E lumea rea!

Evita să se înșele asupra ființei sale agitate sesizînd că toate frămîntările țineau de un mobil suspect, oarecum egolatru: Dacă mă zbat în continuare, e fiindcă, în taină, sunt încredințat că faptul de a avea conștiința propriei decăderi mă împiedică să fiu un decăzut. Cu desăvîrșită modestie, nu încerca să găsească o motivație înaltă și nobilă îndoielii sale pernicioase: Scepticismul meu nu e decât transcrierea teoretică a neurasteniei de care sufăr.

Nu disimula reacția, puțin spus ostilă, față de ceilalți: Am asemenea nevoie de singurătate, că e destul să mă gândesc la un chip omenesc ca să-mi vină să urlu. Și era perfect conștient de faptul că invidia este un viciu abominabil: Atâta timp cât invidiezi reușita altuia, chiar și-a unui zeu, ești un sclav mizerabil, la fel ca toți ceilalți. Și totuși recunoștea, bănuiesc cu tristețe, că este la fel ca toți semenii: Invidia e fiziologică. A trăi înseamnă să secretezi venin. Că nu se poate abține.

Și, în ciuda tuturor celor știute și asumate, recunoștea: Sunt poate ultimul om, dar nu-i recunosc nimănui dreptul de a mă judeca. La urma urmei, mărturisea că nu este diferit de ceilalți șarlatani care populează lumea oamenilor: În afara singurătății extreme, când suntem reduși la noi înșine, trăim din impostură, suntem impostură.

Mi se pare un ins care merită admirat, deși nu e sigur că ar fi totdeauna un interlocutor agreabil.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE