|
|
|
|
|
|
|
|
|
Săndel (variantă actualizată) |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
Într-o fabrică cu lițe,
șaibe, sârme, piulițe,
meșterea un inginer;
îl chema așa: Săndel.
*
Știe bine orișicare
totul merge cu motoare
de când omul, puturos,
n-a mai vrut s-o ia pe jos
și nici calul, la căruță,
să-l mai pună: teleguță.
Vezi, era o vreme când
omul sta mai mult pe gând
și-i plăcea să se desfete
cu ce are, pe-ndelete.
Lucrurile fără zarvă
se făceau; mai cu zăbavă,
căci era mai socotit
viața să ți-o duci tihnit,
ca să poți să iei aminte.
Altfel timpul zboară, minte
și, din tânăr cum ai fost,
te trezești bătrân și prost.
Erau multe bucurii,
chiar și pentru-acei copii
care n-aveau telefoane,
laptopuri, casetofoane,
ci doar cretă colorată.
Fugi de-aicea, ciocolată?
N-auzeai nici pomeneală!
Era tot o migăleală
ca să faci o prăjitură
din șerbeturi și glazură.
Și, de vreți s-o spun pe față,
tot mai bună-i o dulceață.
*
Dar am luat-o prea la vale
și uitai să-ți spun matale
că Săndel avea un vis;
De îți place, spui decis!
Tot privind uimit la cer
să dezlege un mister,
s-a gândit el cum să facă
nu o brișcă, ci o arcă
(tot cu gândul, vezi prea bine,
la ce-a fost și nu mai vine);
De fapt nu e prea ușor
s-o descriu: velomotor?
parcă da și parcă nu;
Cum să-i zicem? Spune tu!
O corabie cu pânze
care urcă printre frunze
și se-nalță sus, în zbor.
Gata, știu: veloplanor.
*
Ai văzut pe mări senine
când e soare și e bine
cum plutesc duse de vânt
mici corăbii, unduind,
de ai zice c-o oglindă
este apa, tremurândă?
Știi, problema lui Săndel
era cum s-o ia spre cer,
de se poate, mai ușor,
chiar decât ar fi un nor.
Îmi vei spune curajos:
Stai puțin, la ce folos
o corabie cu vele
care urcă printre stele?
De ce nu, un zepelin,
un planor, un submarin
ori banalul avion
sau, mai simplu: un balon?
Hai să ne gândim puțin:
zboară sus un submarin?
Și balonul cât se ține
peste apele senine?
Dar un lucru mai presus
decât toate-ar fi de spus:
Domn' Săndel voia să zboare,
după care drept spre mare
s-o cotească, dacă este
rostul ca să dea la pește;
(Dumnealui, s-o spun mai clar,
când și când era pescar).
Ș-ar mai fi încă ceva:
Este oare cineva
care n-ar vrea prin tărie
să se vânture nițel
cu baston și pălărie?
Ba, pardon! Și c-un cățel!
Ia imaginați un nor
(alb, pufos, încetișor),
unde poți, când vrei, să vii
cu prieteni, jucării!
Însă cel mai cel mai cel
își dorea v-o jur! Săndel
să se-așeze, lin, pe punte
păsărele cât de multe
obosite după zbor;
dacă vreți, și un cocor.
*
Toamna, când te uiți în zare,
mii de păsări călătoare
vezi plecând rând după rând;
și mai vine-o vreme când
se întorc din nou acasă.
Cărui dintre noi îi pasă
unde stau? De spui: pe jos,
eu răspund: periculos
poa' să fie. Vreo pisică
șmecheră, afurisită,
sau un câine mai nervos
ți le-nhață, os cu os;
Și pe apele întinse
pot să cadă, iar, învinse
de atât amarnic zbor;
Poate-poate vr'un vapor
de zăresc sau, cine știe?
un planor cu măciulie
în catarg, trecând în zbor;
Doar atunci, încetișor,
se așază: Somn ușor!
*
Ei, visând la toate-aceste
și umblând pe căi celeste,
domnul inginer Săndel
s-a gândit la un model.
Cu elice și motor?
Nu. Ci agățat de-un nor.
(Totuși, are și-o turbină,
când e vremea prea senină
și nu bate pic de vânt,
să nu cadă la pământ.)
*
Spun direct și răspicat
toate astea le-am aflat
într-o zi, citind o carte
cu imagini colorate.
Văzui fel și fel de schițe
din condeie și penițe
desenate cu migală,
în creion și cu cerneală.
Doar un lucru era clar:
cerul, ca un chihlimbar
și-un catarg suind spre stele
mii și mii de rămurele.
Cocoțate sus, pe ele,
ici și colo, păsărele
ciripind nevoie mare;
poate-un piculeț cam tare.
Iar un șmecher de pisic,
pezevenchi și de nimic
dă din coadă tacticos;
Ptu, că pică de frumos!
Nici n-ai zice, dragi copii,
că e pus doar pe drăcii.
Pe o masă, desfăcute
hărți cu lumi necunoscute
unde n-a pășit vreodată
picioruș de om sau fată,
toate pline de albastru:
fluturi mii în dans măiastru
și o gloată de pitici
prinși să numere furnici.
Ar mai fi de precizat
că la cârmă, ne-nfricat,
sta un pui de cimpanzeu,
pus pe ducă, teleleu,
ce nutrea un gând avan:
Să ajungă căpitan!
Și cu asta mă opresc!
Ca să nu vă plictisesc.
*
Voi, copii, poate că știți
că există-acei părinți
care ziulica-ntreagă
fac ce fac și tot aleargă,
iar când se întorc acasă,
ba n-au timp, ba nu le pasă
când vorbești cu ei, ba zic
să-i mai lași, de poți, un pic.
Ah, ce-aș vrea să mă înșel,
dar așa era Săndel,
până când o rândunică
i-a spus tare, fără frică:
Timp ar fi, domn' inginer,
să mai stai și tu nițel;
mie-mi pare că tot una
ești cu piesele din fier
care se rotesc întruna:
Parc-ai fi un roboțel!
Iară el s-a scărpinat
mult în barbă și-a oftat;
Și, dând totul la o parte,
s-a gândit să scrie-o carte.
Despre-o fabrică cu lițe,
șaibe, sârme, piulițe
unde a-nceput, ușor,
să viseze: un motor.
Morala:
Vreau să spun aici, copii,
că motoarele sunt vii;
sau o snoavă și mai mare:
Unii oameni sunt motoare.
P.S.
A zburat sau n-a zburat?
mă vei întreba decis;
îți voi spune, ca-ntr-un vis,
el, la cer, s-a ridicat,
într-o zi, când tot lucrând
la bizara lui mașină,
i-a venit, așa, un gând
să se mute sus, pe lună,
unde poți pluti, ușor.
Hai, salut! Mă duc să zbor.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mr. Florescu, cu acest text ați demonstrat fără putință de tăgadă că era lumina stinsă când vi s-a acordat nivelul de postare 100. Altfel, nu se explică! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-09-02 20:46:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ăsta da, leac pentru insomnie! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-09-02 16:53:07 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23936 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|