FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
experiment ratat
Text postat de Dumitru Cioaca
EXPERIMENT
Text postat de Gheorghe Rechesan
A fost simplu, chiar elementar.Am postat poezia unui elev de liceu care a debutat la o editură bine cotată și-n spațiul românesc și-n cel european.(în opinia mea, tînărul de 16 ani scrie bine și are șanse să depășească mulți literați „înțepeniți” în aura lor poeticoasă). Imediat, ca șoarecul amușinînd brînza, a sărit peia să-și vîre gîții-n capcană. Cu obișnuita lui „ verv㔠de bădăran evropeic și toată grafomania lui de insulte din izmene. Mai ”galant” , mereu priapicul Cioacă, se dădu și el cu botu pe sub fusta ”nou-venitei!” Îi mirosea ceva apetisant, pesemne, consumatorului de viagra!
Ce era de demonstrat? Că europeea atelier literar e o nișă de frustrați sexuali? Că oricine postează aici trebuie să aibe gura și nările astupate ca să nu simtă damful retoricii deșănțate? Că eforturile dlui Cristescu aka Corbu sunt în van? Așșș, evropica e una, unică, indestructibilă, inimitabilă și nimic n-o clintește din cloaca în care zace de ceva vreme încoace(Postat de Gheorghe Rechesan)

Elevul domnului Gheorghe Rechesan, care pana la urma s-a dovedit a fi eleva Ariadna Miller a mai aparut sub acelasi nume pe Europeea acum patru ani; si tot acum patru ani, elevul cu numele de fata a mai aparut si sub numele de Adam Gutenbrun. De unde stiu asta? Pai avand o discutie, tot acum patru ani, cu domnul Adam Gutenbrun pe baza unui catren de al meu despre popi si inmormantare, cand in gluma i-am spus domnului Adam Gutenbrun ca il banuiesc ca este rabin, a sarit la mine ca o adevaraica leoaica, tot de liceu banuiesc, cine alta decat domnisoara Ariadna Miller, sustinand ca "eu nu sunt rabin"; nu numai atat, dar m-a acuzat si de antisemitism pe motivul ca am uns-o rabin fara aprobarea ei. Deci ori domnisora Ariadna Miller era una si aceiasi persoana cu domnul Adam Gutenbrun, ori domnisorul Adam Gutenbrun era una si aceiasi persona cu domnisoara Ariadna Miller, ca altfel nu pot sa-mi explic de ce cand eu discut cu rabinul, sa sara pe mine rabinareasa, sustinand ca nu este nici rabinareasa, nici rabin ci ditamai muftiul. De asta l-as ruga pe domnul Gheorghe Rechesan sa ne explice cum stau lucrurile fiindca se pare ca ii cunoaste mai bine atat de domnisora de liceu Ariadna Miller cat si pe domnul Adam Gutenbrun.
Si inca o intrebare: acum patru ani rabinareasa Ariadna Miller, era in scoala elementara sau intrase deja la liceu? Fiindca dupa socoteala mea, si din cele spuse de domnul Rechesan (eleva Ariadna Miller, care se pare a fi si elev are in momentul de fata frageda varsta de 16 anisori) ar reiesi ca acum 4 ani rabinareasa sau rabinul Ariadna Miller aveau si mai frageda varsta de 12 anisori
neimpliniti; desi dupa apucaturile bataioase in problemele rabinice puse in dezbatere, arata maturitatea unei luptatoare sau luptator cu 30 de ani pe fiecare piciorus.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnul Rechesan,
Degeaba incercati sa tulburati apele cu prepuțul dumneavoastra de țînțar, adevarul a iesit la iveala si nu o sa-l mai puteti face invizil chiar daca ati avea un prepuț de elefant: in 2014 ati sedus-o pe pustoaica
Ariadna Miller cu promisiuni de glorie literara numai
pentru a o vara pe linia intai a razbelului care se declansase intre mine si domnia voastra. Daca ati fi sedus-o cu alte scopuri v-as mai fi inteles, ca de, oameni suntem; dar sa suciti mintile unei fetiscane
numai pentru a o face carne de tun? Si dupa acea sa va mai inhaitati si cu mercenarul Adam Gutenbrun care v-a cerut leafla dubla pretinzand ca a invatat de la Moshe Daian cum se pot castiga razboiele doar in sase zile? Desi, la timpul respectiv am fost nitel deranjat de guerila dumneavoastra, cum nu sunt o fire violenta, in timp ce o bateam cu mila si masura, ma mai si rugam pentru ea implorandul pe Cel de Sus sa o ierte findca nu stie ce face. Fiindca inca de pe atunci, domnule Rechesan, banuim ca in spatele rabinului si a rabinesei se ascunde un haham care ii manipeniseaza dupa bunul lui plac.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2018-05-29 17:26:29
         
 
  ai o imaginație, mr.Cioacă de cal mort de tignafes...prin urmare ia-ți experimentul în spinare și mergi cu el la curse, poate cîștigi potul ăl mare:un prepuț de țînțar preparat de haham după rigorile talmudului.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-29 10:47:50
         
 
  Domnule Rechesan,
Stiti cand ati gresit Dumneavoastra? Cand ati impins-o pe rabinaresa Ariadna Miller sa sara pe mine inainte ca eu sa fi terminat discutiile religioase cu rabinul Adam Gutenbrun. Daca o mai temperati si ea sarea pe mine cand rabinul era la sinagoga, toata lumea find foarte multumita, nu ar fi aparut scandalul.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2018-05-28 20:23:24
         
 
  "nătîngul ciocă se joacă cu neputința-i smochinită în praf.
am explicat, ai fost mateial didactic, ce mai vrei?"
(Gheorghe Rechesan)

Domnule Rechesan,
Si acum patru ani cand i-ati descoperit pe minora Ariadna Miller si pe rabinul Adam Gutenbrun tot material didacti am fost pentru dumneavoastra?
Nu pot sa neg aptitudinile dumneavoastra didactice din moment ce mi-au trebuit patru ani sa va prind cu matza-n sac, dar tot v-am prins!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2018-05-28 20:08:35
         
 
  Se mai zice: coitus intreruptus, ciocălău, în loc de experiment ratat!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-28 20:07:03
         
 
  Totuși, cum făcuși, recheșane, de-ți schimbași lookul, din milăreasă gutăn-brună, în igreculeasă icsulească gutăn-roză?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-28 20:00:23
         
 
  Cioacă, ți-ai semnat sentința!
Să vezi tu acușa ce te acuză milăresu că o jicnești pă gutenbruna, dă "înțelegeri secrete cu evreii" și vițăvercea!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-28 19:55:56
         
 
  nătîngul ciocă se joacă cu neputința-i smochinită în praf.
am explicat, ai fost mateial didactic, ce mai vrei?
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-28 19:50:02
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE