FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
”Udu”
Text postat de Andrei Ghejan
Concert de jazz. O nebunie, efectiv... După, exaltat de ce văzusem și auzisem, nu mi-am putut opri impulsul să mă duc în culise să le strâng mâna băieților, niște instrumentiști excepționali care veniseră din Cuba ca niște adevărați ambasadori ai prieteniei să ne încânte cu prestația lor absolut senzațională. Chiar mi-am zis în sinea mea: ” după ce-i strâng mâna pianistului, nu mă mai spăl pe mâini o lună, poate s-o lua”. Nu s-a luat, în schimb, în culise, am fost involuntar martorul unui eveniment foarte ciudat, destul de neplăcut la prima vedere: dispăruse, nu se știe cum, un instrument de percuție numit ”Udu”, un fel de vas de lut special, cu ajutorul căruia percuționistul făcuse un show ritmic incredibil la un moment dat în spectacol. Cunoscând teatrul destul de bine, deoarece pe vremuri activasem și eu în el, mi-am oferit la rândul meu serviciile să-l caut. N-avea cum să ”se evapore” și nici să se rătăcească accidental un astfel de instrument, deci categoric cineva îl luase și era puțin probabil să fi ieșit cu el din teatru fără să fie observat, nefiind un instrument chiar mic, de dimensiunile unui balon. Depărtându-mă oarecum de zgomotele create de tehnicii care strângeau echipamentul de pe scenă, m-am îndreptat instictiv către subsol, singurul loc pe care îl știam mai ferit, potențială ascunzătoare. Intuiția fusese parțial justă. Nici nu coborâsem bine scările și deja, dintr-una din încăperile de la subsol, se auzea din ce în ce mai clar instrumentul având un sunet specific, care spre surprinderea mea totală era ”bătut” cât se poate de ritmic, cu egalitate și aș îndrazni să afirm: cu expresie, ca în mâinile unui veritabil profesionist. Deschizând ușa, nu mică mi-a fost mirarea să-l văd în mâinile unui copil al străzii, pe care îl știam din vedere de ceva timp, pentru că mereu îl vedeam în zona teatrului făcând diverse servicii ocazionale ori pentru șoferii care parcau în zonă, ori pentru echipa din teatru care deseori îl trimiteau să le ia țigări, sau diverse. Bătea bine puștiul, chiar avea talent.
- Bă! … De unde știi tu să cânți la ăsta?
- Păi... Nu știu, dar am văzut la nenea ăla. Dacă-l rugam să mă lase și pe mine să cânt la el, sigur mă dădeau afară, că am intrat în teatru pe gemulețul ăla spart de duce aici la subsol. Eu în camera asta dorm, dar nu știe nimeni.
- Se numește ”Udu”, e un instrument de percuție.
- ”Udu”… Ce nume frumos... Aș fi vrut să mă cheme și pe mine așa...
- Și pe tine cum te cheamă?
- Nu știu, dar toți îmi spun ”Gârlă”… Cică m-ar fi găsit abandonat pe malul Dâmbului și am crescut la orfelinat.
- Ia ăla cu tine, trebuie să-l dai înapoi... și hai cu mine, să vedem dacă ai dreptate.
M-am întors cu țâcă după mine direct în cabina actorilor, unde artiști și câțiva fani deja stăteau la râsete și la ”una mică”. Aromele de trabucuri cubaneze îndulceau și mai mult atmosfera. Țâcă ne-a delectat cu ideile lui ritmice la instrumentul pe care tocmai îl primise cadou. Un cadou oferit cu toata dragostea... de care habar n-avea că există. De-atunci, nimeni nu-l mai strigă ”Gârlă”. Udu e numele lui... și toți îl ajută... Care , cum pot. Iar puștiul chiar merită, iar pe zi ce trece demonstrează că e un adevărat talent.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mi-a placut! Daca unele din povesti s-ar putea transforma in adevaruri curate, lumea ar fi mult mai frumoasa.  
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2018-05-22 02:51:13
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE