FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pentru o teorie a textului
Text postat de Emanuel Cristescu
IMG_20180507_051641

IMG_20180507_051648

IMG_20180507_051704

IMG_20180507_051713

IMG_20180507_051725

IMG_20180507_051732

IMG_20180507_051743

IMG_20180507_051754

IMG_20180507_051814

IMG_20180507_051822

IMG_20180507_051838

IMG_20180507_051846

IMG_20180507_051857

IMG_20180507_051902

IMG_20180507_051918

IMG_20180507_051930

IMG_20180507_051944

IMG_20180507_051950

IMG_20180507_052006

IMG_20180507_052012

IMG_20180507_052031

IMG_20180507_052036
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mă rog, sunt obosit, am greșeli de redactare!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-10 23:10:25
         
 
  Lăsați, dom'le, virajele astea speculative. Ziserăți că luați punct cu punct și mă faceți praf. Și, în loc de asta, umblați cu subtexte și paratexte. Încercați să faceți hermenală pihanalitică. Nu ține. Vă-ndreptați împotriva mea, așa cum fac politicenii, în loc să-mi demonstrați, cum vine de se-ntîmplă cu poveștile derridiene. Dar bag samă că doar pretindeți că ați priceput bâzdâgîniile "saltimbancului" destructivist. Nu, nu eu l-am făcut saltimbanc, ci Roger Scruton:

"...deconstructivismul, filosofia – dacă filosofie este – asociată cu Jacques Derrida, ultimul membru al generației ‘68 care și-a prezentat repertoriul de scamator în universitățile anglo-americane."

Bre, matale ești fix ca-n snoava aia poporană, cu individul care, satsisit de nevastă că-l tot făcea păduchios, s-a dus s-o-nece. Și spera s-o sperie: a scufundat-o până la gât. Ea o ține-antruna: "Păduchiosule, păduchiosule"...! A băgat-o până la gură: "Păduchiosule, păduchiosule!" A vârât-o cu totul în apă. Cațaoana, ca să nu se lase, a ridicat mâna deasupra capului, imitând din degete, clămpănitul foarfecii!

Repet: lasați-mă pe mine. Considerați să fie sunt un căpos, fie un bătut în cap. Discutați cu oricine altcineva și vreți să-i demonstrați - din porniri generoase - cum este poveste asta cu destructivismul. Băbește, cu exemple, uite așa și pe dincolo!... Cum făcu nenea ăla, dat de mine ca exemplu, care explică el, simplu, ceva din chestia asta.
Fă și matale așa, ca să dovedești că știi despre ce vorbești. Altfel, bați apa-n, piuă cu o insistență demnă de o cauză mai bună.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-10 23:08:49
         
 
  Prin urmare, Derrida este departe de a fi un demolator și un este care nu este!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-10 20:29:15
         
 
  Intermezzo

he, he, he! de câte ori v-am vorbit eu de re-creație și de, practic, o nouă operă? Vă amintiți că v-am vorbit chiar despre triumful lecturii asupra textului?

Nu numai că se poate spune ce nu a vrut să spună! Se poate spune că un text vorbește mai mult decât autorul își imaginează că ar putea spune! Și v-am vorbit de nenumărate ori despre asta.

John R. Searle vorbește de percepția la nivel macrolectorial. Adică de culturi globale. Pe alte căi, mutatis mutandis, eu am teoretizat ideea la nivel microlectorial și am vorbit de interelația univers textual - univers lectorial - univers contextual. În care textul devine, pur și simplu, pretext pentru noua creație specifică fiecărui lector în parte. Adică, domnule coleg, câți lectori atâtea creații lectoriale. Având ca bază big-bang-ul textual.

Prin urmare, ”argumentele” anti-Derrida, nu fac decât să-l confirme pe ilustrul filosof neomarxist. Și, cu modestia de rigoare, iată, se confirmă și cu argumente de autoritate ceea ce, vă tot vorbesc eu aici despre text, autor, lector - context și re-creație.

Departe de a mă contrazice ați venit cu argumente în sprijinul a ceea ce susțin eu! Mulțumesc.

PS. Iar globalisme, otovisme, simple spuneri. Când afirmați ceva veniți și cu trimiterile textuale corespunzătoare. Altfel rămâneți la stadiul de simplă bârfă. Când v-am vorbit de complexe v-am citat, din textul dumneavoastră, pasajele care argumentează existența acestor complexe.

Sigur, când afirmați că nu mă pricep la poezie vă luați ca reper. Aș fi nefericit să primesc, de la dumneavoastră, aprecieri cu privire la perceperea de către mine a textelor poetice.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-10 20:25:57
         
 
  SE POATE MERGE PÂNĂ ACOLO ÎNCÂT POȚI SĂ ARĂȚI CĂ AUTORUL A VRUT SĂ SPUNĂ CEEA CE, DE FAPT, NU A VRUT SĂ SPUNĂ!!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-10 19:48:18
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Words, words, words!
Sofisme, sofisme, sofisme!
Încercați să dregeți busuiocul, făcând gargară terminologică.
În timp ce eu vă aduc argumente, dv. jucați tontoroiul speculativ al afirmațiilor gratuite.

Eu înțeleg exact ceea ce ar înțelege orice om cu mintea limpede.
A promova crațiile ălora care infirmă creațiile celor de dinainte și a spune că asta nu-i o evidentă contradicție ci, dimpotrivă... așa și pe dincolo, asta e gargară. Că adicătele, nu confundați opera cu autorul. Păi, nici eu nu le confund. Chiar și fără nume de autori, în sine, conținutul producțiilor este evident defăimător. "Jos Arta!". Clarissimă contestare a tuturor scrisurilor de până la noul mod de a concepe arta. Ce dumnezeu o mai fredonăm avocățește?! Încercare ridicolă de a vă salva din clenci!

Nu, nu priviți lucrurile schematic, ci alandala. E o varzule conceptivă în afirmațiile dv., că trebuie să ai răbdare de elefant să le descâlcești. Ca să nu mai pun la socoteală îmbâcseala și prețiozitatea exprimării: un mod de-a vorbi fandosit și vanitos și nu a spune mai nimic. Am mai zis-o: cine nu are capacitatea de a se exprima simplu și concis, vizavi de orice problemă, fie ea chiar și foarte complicată, înseamnă că nici el nu prea le bunghește.
Acu ați mai înmuiat-o: "Apoi, eu nu sunt un fanatic și un susținător necondiționat a oricărei creații. Le susțin și le promovez pe acelea care sunt originale, care nu au lest, explicativisme și cârnați de rime. Și ce susțin argumentez. Și nu am pretenția că tot ce spun eu este literă de lege."

Vă pricepeți al poezie, ca popa la săritul cu prăjina!

În schimb, sunteți așa de magnanim în afirmații, că până și pașii ăștia înapoi, timizi, pe care-i faceți, tot "literă de lege" par a fi.

Între timp, am mai răsfoit pe ici, pe colo, despre povestea asta cu derridismul. Iată, constat - cu o oarecare satisfacție, reunosc - că are contestatari de anvergură. Unul, iacă, e alt filozof, John R. Searle. Și pare a nu fi singurul.

O să dau niște citate scurte, ale altcuiva - căci n-am găsit traducere a lui Searle și, în englezește, un astfel de discurs nu e prea ușor de digerat - citate care explică cava mai cumsecade cum e cu povestea asta a de constructivismului.
Iată:

"Ce vroia de fapt să spună Derrida prin faptul c㠄nu există text” ? Ca să vedeți până unde poate despica un raționalist (dacă mai e și francez, e dinamită) firul în patru. El dorea să demonstreze că un text scris cu orice conținut, pus în fața unui om are un înțeles, iar în fața unui om care trăiește în cultura altei țări, textul ar putea să aibe un cu totul alt sens pentru că omul respectiv vede „textul” prin prisma culturii care i-a format deprinderile, și mergând cu textul de la cultură la cultură avem tot atâtea înțelesuri câte culturi sunt. Și atunci te-ntrebi, are textul respectiv un înțeles al lui propriu sau dacă poate fi interpretat diferit de la o cultură la altă cultură atunci nu mai are nici un înțeles. Asta înseamnă că textul nu există. Bine, aici Derrida nu vroia să spună că textul a devenit invizibil ci vroia să spună că nu are un înțeles intrinsec ci numai unul subiectiv. Și de aici mai departe începe cealaltă valoare a lumii postmodenre relativismul. Poate vă întrebați de ce le-am numit valori ? Pentru simplu fapt că, după cum voi încerca să exemplific în acest articol, viața noastră este ghidată după aceste principii, și cel mai interesant fără ca noi să fim conștienți în totalitate de asta.
Dacă luăm de exemplu Coranul și îl punem unui creștin în brațe să-l citească cum credeți că l-ar „înțelege” ? Ar fi cu totul de acord cu el ? Probabil că nu. La fel Biblia pentru un musulman, etc. Așa că undeva îi dăm dreptate și lui Derrida. Însă ce te faci că putem da peste lucruri asemănătoare ? Dacă un musulman ar fi citit despre regele Solomon care a avut 700 de neveste și 300 de țiitoare (ibovnice) eu cred că și-ar freca mâinile cu plăcere și ar fi spus „ăsta e eroul meu”. Nu mai spun că islamul recunoște în comun profeții evreilor până la Moise. Deci legătura între culturi. Aici deconstrucția lui Derrida începe să scârțâie. Mai mult, dacă orice text nu are o semnificație obiectivă, atunci pentru o lucrare de examinare pe care un student o dă la o materie de curs, și care se întâmplă să fie notată cu o notă foarte mică, ar trebui acel student să-i ceară socoteală profesorului pentru nota mică. De fapt el a scris o lucrare de zece pe care nenorocitul de profesor care nu l-a înțeles a notat-o cu nota doi. Logic, nu?"

"...în critica literară a deconstrui un text înseamnă a-l citi împotriva lui însuși. Amestecul de culturi (...) îl face pe critic să nu caute unitatea ci diferențele care, înșirate una lângă alta, afară din text, abia acestea să dea separat textului o unitate. SE POATE MERGE PÂNĂ ACOLO NCÂT POȚÂI SĂ ARĂȚI CĂ AUTORUL A VRUT SĂ SPUNĂ CEEA CEMD E FAPT, NU A VRUT SĂ SPUNĂ!! (tare faza - n.m.). Mai ales dacă autorul e decedat de ceva timp (deci n-are cum criticul să fie înjurat). Îmi amintesc, cu titlul de anecdotă, de o situație amuzant-jenantă în care erai pus uneori la ora de literatură, când profesorul, legat de interpretarea unui text, îți pune celebra întrebare: „Dar de fapt ce a vrut autorul să spună ?”. Și tu tot deconstruiai și îi explicai, dar, dacă nu erai prea tare la deconstrucție, riscai ca profesorul să fie de-o insistență supărătoare, încât te gândeai să te duci la mormântul autorului, să-l dezgropi, să-i dai două palme, ca să reînvie, și să-l întrebi „Ce-ai vrut domnule, de fapt, să spui cu chestia asta…?”. Și acuma, un fapt real. Chestia s-a și întâmplat. În perioada comunistă un elev risca să fie lăsat corigent la română pentru că nu reușea să înțeleagă potrivit programei o poezie de-a lui Nichita Stănescu. Așa că elevul s-a dus la autor, i-a explicat situația și acesta a intervenit personal pentru elevul respectiv, vorbind cu profesorul. Caz rezolvat pozitiv."
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-10 19:44:17
         
 
 
Încep cu această afirmație epocală, în care vă contraziceți în mod flagrant:

„Și pentru astfel de valori se impune un minim respect. Dacă vrei să depășești statutul de Caliban!”


Care ar fi contradicța aceea flagrantă? Bazată pe textele mele. Nu pe ce înțelegeți dumneavoastră din ele sau pe supoziții forțate.
Spuneți: ”Păi, tocmai ce vă declararăți un aprig apărător al suprarealiștilor!” Fals. Faceți dovada. Luați cu copy-paste afirmațțile mele. Suprarealiștii, ca persoane, nu au făcut, decât în mică măsură obiectul preocupărilor mele. Eu am promovat creațiile suprarealiștilor. Și fac diferență netă între autor și operă. Ori aici faceți dumneavoastră eroartea. Încercaí să transferațí atribute pe care le acord creațiilor creatorilor. Ceea ce este incorect și neetic. Apoi, eu nu sunt un fanatic și un susținător necondiționat a oricărei creații. Le susțin și le promovez pe acelea care sunt originale, care nu au lest, explicativisme și cârnați de rime. Și ce susțin argumentez. Și nu am pretenția că tot ce spun eu este literă de lege. Sunt opinii la care oricine are dreptul să adere sau nu, să țină seamă de ce spun eu ori să ignore. Că este așa, dovedesc cu aserțiunea pe care am făcut-o de mai multe ori: la limită, o creație, orice creație, poate avea atâtea variante interpretative câți lectori are. Este adevărat că am spus așa ceva? Este. Nu puteți nega. Prin urmare, creațiile suprareliste care neagă arta, când sunt bine scrise și oferă fprță argumentativă, pot și trebuie să fie apreciate. Însă, atenție, arta nu vizează unanimitate. Doar totalitarismele visează la unanimități. Arta, orice artă reprezintă, în ultimă instanță, convenții valorice validate într-o perioadă istorică sau alta. Iar creațiile care sunt validate de-a lungul secolelor sunt capodoperele. Și nici acestea nu se bucură de unanimități. Iar validările se promovează de către lectori sau receptori avizați și susținute de majorități. Și nici acestea nu sunt ”bătute în cuie” V-am dat, altădată, exemplul lui Bacovia. Că vrem, că nu vrem artele reprezintă nivelul gustului majoritar al unei epoci și, periodic, pot suferi evaluări și reevaluări.

” Ori ăștia au dat de pământ cu toate artele posibile, de până la ei. Ați detectat vreun „minim respect” respect în atitudinea lor? Ba din contră: înjurau de mama focului. Iacă un exemplu:

„Jos Arta
Căci s-a prostituat!
Poezia nu e decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă;

Teatrul, o rețetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuși fardați;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoțiune în cer;
Sculptura, știința pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletncirea cioclilor și samsarilor; (Aaaaooooleu! Faceți cumva politică?)
Luna, o fereastră de bordel la care bat întreținuții banalului și poposesc flămânzii din furgoanele artei;

Deci moarte romanului-epopee și a romanului psihologic etc etc”


Și, repet, unde este contradicția? Vă spun eu! În gândirea dumneavoastră. Care binarizați lumea. Ori lumea este complexă, în permanentă interelaționare și evoluție și, desigur într-o antimonotonă diversitate și complementaritate.




Păi, cum facem, dom’le, cum facem? Ne hotărâm și noi odată? Ori suntem cu contestatarii suprareali, ori împotriva lor? Sau noi, imparțialii... și cu unii și cu alții, ca să picăm bine la morală?

Eu, domnule coleg, nu privesc lumea schematic. Și sunt hotărăt. Dar nu în spiritul a ceea ce credeți dumneavoastră că ar trebui să mă hotărăsc. Adică ori sunt cu suprarealiștii ori nu sunt! Presupun că ști9ți cine spunea că atreia cale nu există. În artă și, de multe ori și în viață, există chiar și a n-a cale. Faptul că-mi place Apolinaire nu înseamnă că, automat, îmi plac toate creațiile suprarealiste. Sau faptul că nu mă dau în vânt după versul clasic nu înseamnă că repudiez total versul clasic. Literatura se percepe și se înțelege caz cu caz.


Apoi, de ce încercați să mă jigniți? Caliban? Monstru uman? Zău? Te pomeni că vă veți considera vreun Prospero, menit să salveze omenirea de la dezastrul ofensiv al talibanilor calibani? Așa o fi, mai știi!...
De loc. Am afirmat într-un mod impersonal ” Dacă vrei să depășești statutul de Caliban!” Fără să mă adresez direct domniei voastre. După cum observați, mă adresez în permanență, într-un mod politicos. A, c㠔parul” este expresia primitivismului, conotativ a lui Caliban, este corect. Dar știu că vă asumați cu mândrie această ustensilă de început de lume. Dacă v-ați fi dezis de ea poate, invocând-o, ar putea să vă afecteze. Dar cum o reiterați de fiecare dată, cum oare să vă fi jignit ceva cu care vă mândriți?

Va urma.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-10 18:08:28
         
 
 
Prima propoziție:
”Dom’le cum cădeți în propriile curse!”

Vedeți cu subconștientul lucrează și vă trădează? Fără să vă dați seama. Deși v-am spus de nenumărate ori că, scriind, ne descriem. Încercați să extrapolați și asupra mea preocuparea sau acțiunea cuiva, subtextual se înțelege, chiar, a dumneavoastră, de a întinde curse. Sunteți atât de obișnuit cu procedura încât vi se pare firesc să utilizați sintagma”curse” justificat sau nu. De ce? Pentru că face parte din universul dumneavoasatră proxim. Pentru că, nu șiu de ce, dar se poate afla (din ce veți mai scrie) sunteți mereu în alertă. Cu sabia, mereu, scoasă. Hăituit. Într-o permanență neliniște și gata să atacați. Să vă apărați. Presupun că numai disconfortul lăuntric generat de o asemenea situație vă face agresiv. Și ireconciliabil. Suparat pe lume și viață. Supărat pe orocine. Pe motive, cel mai adesea imaginare. A se vedea furia față de toți filosofii lumii. De la Thales la Derrida. Și nu numai. Ca să faci o listă cu filosofii ”indezirabili” viziunii dumneavoastră interpretative asupra lumii, nu este de colea. Preocuparea pentru exhaustiv (ați îcercat să surprindeți toate personalitățile filosofiei și nu numai) și, mai ales, repudierea en gros a personalităților importante ale filosofiei, vă plasează în postura unui nihilism accentuat și a unui negaționism atroce. Chiar, dintre atâtea nume, să nu fi putut găsi pe nimeni cu care să rezonați? De altfel, această paradigmă comportamentală vă caracterizează, mutatis mutandis, și pe site.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-10 14:54:32
         
 
  ... și că facerile lor ar fi..  
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-10 12:48:21
         
 
  „Și mai faceți o eroare pe care cred, a făcut-o și Barthes: binarizarea lumii. a sau b. Ori lumea este multipolară, multinuanțată. a1, a2...an și / sau b1,b2,...bn.”

Oooo, mă puneți pe același plan cu Barthes!!! Deja am crescut cu fro doi stânjeni în ochii mei!
Totuși, ce blasfemie să-l contraziceți pe Barthes!! Păi, dv. aveți dreptul? Aveți, desiiiigur, argumente ăcălău! Copiate de pe la alții!
Lumea deci, e multi-polară, susțineți. Îndrăznesc să vă întreb cât de multi? Pentapolară, decipolară, centipolară sau infinit de polară? Că, de, suntem oameni cu pregătire pozitivistă, nu facem speculații laxe.

Nici vorbă de vreun fel de complexe, dle. Pur și simplu puneam problema.
De când am scăpat de tirania ideii că filozofimea și scriitorimea lu pește este alcătuită din zei și că facerile lor nu ar fi cine știe ce alcătuiri ieșite din comun, nu mai am niciun fel, dar niciun fel de complexe. Consum și triez. E drept, după gusturile mele, dar cine-o face altfel? Cât privește alte persoane?... Salut, lume, am intrat în zodia propriei mele alcătuiri! De-aici încolo, hamul și praștia. Și propriile-mi convingeri. Nu mai sunt influențabil nici chiar de către kukoana ku koasa!

PS: Nu, mulțumesc, nu am nevoie de placa aceea video. Ne-am sătuarat de chinezăriile care au înlocuit turcismele. Ieftine și proaste, și fără garanție. Am dat chix cu cinci surse și două plăci de bază, până acum. Am constatat că e mai ieftin... mai scump!
Cârpeala duce la faliment. Adevărat spus: puțin dai, puțin ai!

PPS: Nu prea seamănă a râsul dv.!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-10 12:47:12
         
 
  Ha, ha, ha. Spumos, mimetic și extrem de ușor de demontat.

Din păcate trebui9e să plec. Dar voi reveni. Spuneți ”Ce mai, ne încurcarăm în ițele propriilor noastre afirmații, nene! Îmi place rău când vă prind cu fofârlica!...”

Vă înșelați profund și comiteși erori de logică. Invocați premise dintr-un plan și trageți concluzii, sofistice, în alt plan. Doar un exemplu: diagnosticarea complexelor nuare la bază convingerile filosofice ori viziunilevalorice pe care le aveți. Nici vorbă de așa ceva. Comlexele vi le puneți în valoare prin afirmați sau întrebări de tipul: ”Considerați că nu suntem egali...” ”Sau că sunteți cu mult deasupra capacității mele...” ”iar pretenția mea de a judeca cu propria-mi minte este un act de vanitate nepermisă?” Eu, cel puțin, nu am sugerat, nu am insinuat, nu am acuzat așa ceva. Dar, constat, dumneavoastră le percepeți cu o sensibilitate și acuitate care vă trădează complexele. De aceea am făcut apel să renunțați la ele.

Despre celelate, punct cu punct, le voi lua și vă voi arăta unde este eroarea.

PS. Din păcate, dumneavoastră, de multe ori, citiți cam așa: textul: ”se ia un vârf de cuțit de sare” Lectura dumneavoastră: luați un cuțit, la propriu, îi rupeți vârful, apoi luați și sare șamd.

Și mai faceți o eroare pe care cred, a făcut-o și Barthes: binarizarea lumii. a sau b. Ori lumea este multipolară, multinuanțată. a1, a2...an și / sau b1,b2,...bn.

Mă opresc aici și promit că voi reveni.

PS. Un amic de-al meu pleacă în China. Și va aduce, și-a propus el, inclusiv Nvidia GTX 1080. Dacă vă interesează acest tip sau altul (mă va informa de ce găsește) vă stau la dispoziție. Rămâne în China până în 28 mai.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-10 12:17:07
         
 
  Dom’le cum cădeți în propriile curse!
Încep cu această afirmație epocală, în care vă contraziceți în mod flagrant:

„Și pentru astfel de valori se impune un minim respect. Dacă vrei să depășești statutul de Caliban!”

Păi, tocmai ce vă declararăți un aprig apărător al suprarealiștilor! Ori ăștia au dat de pământ cu toate artele posibile, de până la ei. Ați detectat vreun „minim respect” respect în atitudinea lor? Ba din contră: înjurau de mama focului. Iacă un exemplu:

„Jos Arta
Căci s-a prostituat!
Poezia nu e decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă;

Teatrul, o rețetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuși fardați;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoțiune în cer;
Sculptura, știința pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
Politica, îndeletncirea cioclilor și samsarilor; (Aaaaooooleu! Faceți cumva politică?)
Luna, o fereastră de bordel la care bat întreținuții banalului și poposesc flămânzii din furgoanele artei;

Deci moarte romanului-epopee și a romanului psihologic etc etc”

Păi, cum facem, dom’le, cum facem? Ne hotărâm și noi odată? Ori suntem cu contestatarii suprareali, ori împotriva lor? Sau noi, imparțialii... și cu unii și cu alții, ca să picăm bine la morală?
Apoi, de ce încercați să mă jigniți? Caliban? Monstru uman? Zău? Te pomeni că vă veți considera vreun Prospero, menit să salveze omenirea de la dezastrul ofensiv al talibanilor calibani? Așa o fi, mai știi!...
Dar ce ne facem cu calibanii suprarealiști, totuși? Îi mai apărăm au ba?
Și ce ne facem cu minunatele curente filozofice, care se contrazic între ele de mama focului? E un răzbel calibanesc, de nu se mai vede om cu persoană!
Deci, cum ne hotărâm să ne situăm? De partea validatorilor... de partea contestatarilor?!...
Să amintesc și eu de măgarul lui Buridan?

„Valorile culturale nu sunt ca în matematica, după regula ”adevărat sau fals” Valorile sunt ori nu valide sau validate.”

Iar v-ați încurcat în logică!
Adic㠄adevărat” nu e validat? Și, respectiv, fals, nu e invalidat?
Nici prin mate nu e totul chiar clar. În geometrie, par ex, veniră unii neeuclidieni și contestară paralelismul. Anume, hiperbolico-elipticii. Bine, cică, până la urmă, astea n-ar fi chiar contradicții, ci extensii ale euclidianului, dar însă totuși – vorba țăranului care a văzut girafa la zoo! Că cică o daoră-n teoria relativității!
A... relativității?
Deci, ce e fals și ce adevărat? Nu cumva ne bălăcim în plină convenție și ne grăbim să considerăm relativul ca fiind absolut? Pentru că așa ne place nouă? Nu cumva capodoperele alea, pe care le miruiți cu înaltele-vă considerațiuni, sunt și ele DOAR „validate” de către cei ce au con-ve-nit că sunt capodopere? Iote că suprarealii dv. cică nu fuseră capodopere!
Cine validează... validul, până la urmă? Nu miroase a imperialism ideațional faptul că cei din barca dv. o țin gaia-mațu că anume ceea ce le PLACE lor (vax argumente, care-s tot prodomo!) – fie și aparent majoritari – e demn de a fi luat în seamă, iar cei dimpotrivă sunt nește calibani? Și parcă ar mirosi și a discriminare? Pssss, cam nasol!
Cum facem, dom’le, cum ne luminăm, finalmente?

„Nimeni nu oprește pe nimeni să nu-i placă Gioconda, Nichita, Brâncuși, Derrida. Important este, (fără virgul㠖 tot nu le aveți cu virgulele!) fie să aibă argumente, fie să afirme pur și simplu că nu-i plac.”

Iar vă contraziceți! Dom’le aveți mania... autocontrazicerii, zău așa!
Păi, cei care pretind că au argumente, fac niște afirmații și atât. Ca domnia voastră serenissimă. E gigea pentru că spun eu, și nu singur, ci laolată cu un întreg cortegiu de evaluatori-validatori. Atitudine subalternă, oportunistă, de yesman. Care, preluând părerile celor de dinainte, fac afirmații categorice, crezând că au căpătat autoritate de lucru judecat.
Ei, aș!
Repet: fac simple A-FIR-MA-ȚII! Ce argumente, care argumente?
Ca și domnia voastră importantissimă: „Așa cum spun eu, nu cum spui tu, rebelule! Am, de partea mea, toată floarea cea vestită! Suprarealistule! Ău... adicăăă... suprarealistule realist!”
Ce mai, ne încurcarăm în ițele propriilor noastre afirmații, nene! Îmi place rău când vă prind cu fofârlica!...

„Aveți, cum avem toți, dreptul la liberă exprimare. Dar asta nu vă dă dreptul să credeți că tot ce spun ceilalți este greșit, fals, lipsit de importanță și că spusele dumneavoastră ar fi așa, un fel de ziceri sfinte!”

Păi, ori e laie, ori bălaie! Adică, aveți libertatea asta... dar nici chiar așa! E una, mai cu botniță la gură.
Iar contradicție!
Deci dacă eu NU am dreptul să cred, indiferent ce – libertate de credință, nu? – vă anulați propriul drept de a face vreun fel de judecată de valoare. Sau dreptul ăsta are doar aplicațiuni unilaterale? Numai dinspre partea dv. are legitimitate? Dimpotrivă, așa și-așa: funcție de!...
Din această dilemă nu putem ieși!
Și nu, zicerile mele nu sunt sfinte.
Adică sunt al fel de sfinte, fix ca ale domniei voastre mirene!

„Nu sunteți dumneavoastră paradigma, etalonul față de care lumea ar trebui să se raporteze.”
„Nu puteți anula dumneavoastră secole de gândire filosofică!”

Nu, nu sunt. Nici nu am pretins și spus asta. Doar îmi exprim niște părerei, s-e întâmplă să fie scandaloase? Păi, și Papini a exprimat cam astfel de păreri (vezi „Amurgul filozofilor!), și nu l-a calificat niciun hermenăuk drept Caliban.
Nu nu sunt etalon, nici vorbă. Dar nici dv.
Suntem chit?
Și nici nu am pretins că anulez ceva. Am observat doar că, ei înde ei, se contrazic și anulează reciproc. Unii chiar cu vehemență. Summum, ce obținem? Nula na nula – vorba bulgarului filozof!

„Literatura, printre altele, pornind de la fapte reale, sublimează artistic astfel de modele. Care devin modele culturale. De urmat sau nu.”

Literatura sublimează modelele? Nasol! Poate că de-aia nici nu rămân bine amprentate în conștiințe ăste modele. În TOATE conștiințele, nu numai ale celor de felul domniei voastre hermenutice. Modele care, cum văd, nu au statut de sacrosancte producte ale umanității. Căci doar spuneți: „De urmat sau nu”. Ei bine, iote că unul ca mine nu prea le urmeză. Am dreptul să fac asta, fără să mă acuze domnia voastră educată că sunt un... „complexat”? De ce-aș fi? Că nu-s de părerea domniei voastre rafiné? Chiar așa? Sugerați cumva că sunt și deplasat, cum tot afirmă haștagiștii de pe aici? Că-s bun de Obregia, dacă mă irită Șiekspir, par ex? I-a mai iritat și pe alții, cu faimă și renume, și n-au fost considerați „complexați”! E unul, Henry Miller, care, am constat cu surprindere, face alergie la Șiekspir și Anatol France, spre pildă. Un complexat și ăsta!
Apropo: nazismul o fi fost și el un „model”? O fi fost, de vreme ce l-a urmat și adoptat o ditamai națiunea de filosofi și muzicieni! Deci, s-o lăsăm mai moale cu modelele...

„altă groază de idei și pe care, SUPRAPUSE PESTE altă groază de idei”

(„Se poate (virgulă!... tocmai când mă atenționați, pentru că am comis un PLEONASM FATAL!) domnule coleg? Mai ales că, mai zilele trecute apostrofațí, pe bună dreptate, pe cineva pentru ”aducerea aportului”)

Mai întâi, am stat și eu în cumpănă. Să încerc a reformula, mi-am zis, că nu sună bine? Dar, mai înainte, să văd și ce spun alții, peste simțul meu gramatical. Și am cercetat: unii spun că e pleonasm. Alții că nu. Că aici e vorba de o excepție formală, bicoz e nevoie de precizarea asta. Altfel, zic eu, cum să spui: „o groază de idei și pe care, sunt SUPRAPUSE ... altă groază de idei”? Poate : „o altă groază de idei și pe care, călărește altă groază de idei”! Dar nu părea a fi o exprimare neserioasă?
Deci, nici aici nu ați lovit rățușca din bazinet, cu pușca cu alice!
Argument: http://context.reverso.net/traducere/romana-engleza/suprapus+peste

„Eu încerc să stimulez, să analizez”

Păi, înțeleg, analizați ce analizați, dar când întâlniți un căpos ca mine, încercați să dovediți – nu numai subsemnatului, ci onor asistenței care, probabil, vă aclamă din off, că n-are/n-au tupeu să coomenteze! – să dovediți, zic, că sunteți mai dotat intelectualicește decât umila-mi persoană și puteți, cu vorbele dv. simpluțe, nu îmbârligate hermeneutic, să explicați cum vine de se-ntâmplă, pe la creier, pe la tâmplă! Că doar nu e teoria relativității extinse, ci niște simple formulări sintagmatice.
Deci, aștept, în continuare să nu vă mai fofilați după tufișuri și să ieșiți la interval cu înaltele dv. concepte despre derridianism! Și ce legătură e între Platon și musiu Derrida, par ex. Căci eu nu văzui niciuna! Incult și mediocru ce-mi sunt!
„Ombelico del mondo!”
Ce spun eu?... ombelico del Universo!
Rușine mie!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-10 11:29:53
         
 
  ”PS: Încă rumeg la povestirile sefe ale gramatologului. Le iau fir a păr și sper să trag câteva concluzii valide. Deltfel, după prima lectură, m-am cam lămurit: salată de ciuciuleți!”

Rumegați, rumegați. Bine faceți. Dacă nu ați ”rumega” cu prejudecata ”ciuciuleților” ar putea chiar să vă fie de folos. Aspect în care eu sper. De aceea vă spun succes!

”Adică de ce? Pentru că-mi expun un punct de vedere? Considerați că nu suntem egali în exercitarea dreptului de liberă exprimare? Sau că sunteți cu mult deasupra capacității mele de receptare a problemelor ăstora de o profunzime insondabilă, la care numai domnia voastră serenissimă are acces, iar pretenția mea de a judeca cu propria-mi minte este un act de vanitate nepermisă? De ce cred că trăiți - mulți livrești - în epurubete? Pentru că așa e. De o viață observ lucrurile astea. Sunt indivizi care trec prin calvar și alții care freacă intens menta, confundând lumea aspetică a cărților cu lumea dură a condamnaților la viață.”

Complexe, complexe și frustrări cât cuprinde. Dacă frustrările, bine gestionate, pot constitui motivația unor posibile. viitoare realizări, complexele duc spre mizantropie și nefericire. Eliberați-vă de complexe. Faceți efortul. Pentru binele dumneavoastră. Nu pentru exprimarea punctelor de vedere am ”diagnosticat” eu ”ombilicismul” dumneavoastră! Aveți, cum avem toți, dreptul la liberă exprimare. Dar asta nu vă dă dreptul să credeți că tot ce spun ceilalți este greșit, fals, lipsit de importanță și că spusele dumneavoastră ar fi așa, un fel de ziceri sfinte! Pe de o parte. Pe de alta, asimetria de percepții, care naște asemenea instabilități psiho-emoționale, și vă face să vedeți, acolo unde nu sunt, intenții de a vă culpabiliza cu privire la ”capacitățile” de receptare pe care le aveți! De unde trageți astfel de concluzii-complex? V-am pus eu în inferioritate dreptul la liberă exprimare? Am invocat eu capacitatea dumneavoastră de receptare? Numai din interiorul dumneavoastră pot veni astfel de, nefericite, idei! Greșit este că judecați superficial și en gross! Și generalizați nepermis și unde trebuie și unde nu trebuie. De pildă în problema pomelnicului de filopsofi pe care l-ați prezentat. Oricine ați fi, nu puteți, dintr-un condei, să tratați subiectul astfel. Nu puteți anula dumneavoastră secole de gândire filosofică! Nu veți reuși decât ”performanța” de a vă devoala complexele și neputința gândirii filospfice și de a vă plasa în ridicol! Și nu-i mai tot judecați dumneavoastră pe alții. Că fiecare om este un univers. Complex, poate, contradictoriu, uneori. Și purtător de bucurii și suferințe, de ambiții și nevoi în eterna aspirație de a-și găsi un drum, o motivațe existențială, un rost pe lumea asta. Nu sunteți dumneavoastră paradigma, etalonul față de care lumea ar trebui să se raporteze. Sunt multe alte exemple. Literatura, printre altele, pornind de la fapte reale, sublimează artistic astfel de modele. Care devin modele culturale. De urmat sau nu. Dar modele. De aceea elogiam eu rolul culturii în formarea umană ăi în conviețuirea dintre oameni. Chiar și ”parul” este un model ”cultural” De neurmat, desigur.


Aici vă-nțeleg. Și eu am re-întâlnit, în propriile mele concepții, o groază de idei, suprapuse peste (Se poate domnule coleg? Mai ales că, mai zilele trecute apostrofațí, pe bună dreptate, pe cineva pentru ”aducerea aportului”) altă groază de idei și pe care, cu epuizantă osârdie, le-am evaluat și clasat. Fie mai profund, fie mai superficial. După chef și apetență. Finalmente, pe unele le-am acceptat, pe altele le-am respins. După criterii subiective, evident. De fapt, putem vorbi de un răzbel personal al unui subiectiv împotriva altor subiectivi. Cu la fel de egală legitimitate de a judeca lumea cea fără de repere certe. Căci rezultatul evaluabil al acestor pălăvrăgeli fără sfârșit este complet nul!
Eu sunt eu. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Ei, la fel – nimic mai mult, nimic mai puțin.
Anume cine?
Ei:
i
”propriile concepții” Iată că avem și locuri geometrice comune! Da, ”subiectiv” contra ”subiectiv” Numai că, vedeți dumneavoastră, unele subiectivități devin valide și se impun. Altele nu. Nimeni nu oprește pe nimeni să nu-i placă Giopconda, Nichita, Brâncuși, Derrida. Important este, fie să aibă argumente, fie să afirme pur și simplu că nu-i plac. și atât! Nu are voie să-i judece pe cei cărora le plac și, mai ales, nu are dreptul să încerce să-și impună gustul său celorlați și să le nege, practic, ontologia. În plus, când se vorbește de cultură, filosofia este cultură, niciodată, absolut niciodată nu trebuie ”scos pistolul”. Valorile culturale nu sunt ca în matematica, după regula ”adevărat sau fals” Valorile sunt ori nu valide sau validate. Și pentru astfel de valori se impune un minim respect. Dacă vrei să depășești statutul de Caliban!

”când nu înțelegi din prima, o iei la tocat mărunt, ca pe pătrunjel.
Bine, aici e vorba că nici nu prea ai ce să-nțelegi din blogodoreala telkeleilor. E scuzabil. ”

Din prima din a enșpea este mai puțin important. Important este să înțelegi. Și, eventual, să adaugi înțelegerii încă un grăunte. Sigur, diferențele de înțelegere se pot transforma în diferențe de inspirație și transpirație!


”Totuși, de ce nu mă surclasați cu cevașâlea esplicațiuni, ca să arătați diferența de pregnanță antelectuală între un ageamiu, ca mine, și un inițiat, ca dv.? Îmi făceam iluzia că abia așteptați momentul...”

Rostul meu, aici, nu este să surclasez pe nimeni. Nici să pun în valoare nu știu care diferențe. Suntem diferiți! Și, în multe, complementari. Din fericire. Eu încerc să stimulez, să analizez și, poate, să compar validitatea ideilor mele și ale altora în raport cu ce s-a scris și gândit până acum. Și dacă reușesc, reușim, să adăugăm un milimetru de originalitate și frumos Marelui Text putem considera că am avut sau avem o realizare.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-10 06:09:59
         
 
  PS: Încă rumeg la povestirile sefe ale gramatologului. Le iau fir a păr și sper să trag câteva concluzii valide. Deltfel, după prima lectură, m-am cam lămurit: salată de ciuciuleți!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-09 19:45:08
         
 
  "Apoi în unele pasaje îmi reîntâlnesc propriile idei și concepții." (Em. Cristescu)

Aici vă-nțeleg. Și eu am re-întâlnit, în propriile mele concepții, o groază de idei, suprapuse peste altă groază de idei și pe care, cu epuizantă osârdie, le-am evaluat și clasat. Fie mai profund, fie mai superficial. După chef și apetență. Finalmente, pe unele le-am acceptat, pe altele le-am respins. După criterii subiective, evident. De fapt, putem vorbi de un răzbel personal al unui subiectiv împotriva altor subiectivi. Cu la fel de egală legitimitate de a judeca lumea cea fără de repere certe. Căci rezultatul evaluabil al acestor pălăvrăgeli fără sfârșit este complet nul!
Eu sunt eu. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
Ei, la fel – nimic mai mult, nimic mai puțin.
Anume cine?
Ei:
Thales, Anaximene, Anaximandru, Heraclit, Pitagora, Xenofan, Parmenide, Zenon eleatul, Anaxagora, Empedocle, Leucip, Democrit, Protagoras, Socrate, Platon, Aristorel, Antisthene, Diogene, Zenon stoicul, Euhemeros, Epicur, Lucrețiu, Cicero, Terențiu, Seneca, Epictet, Marc Aureliu, Sextus Empiricus, Apollonius, Filon, Plotin, Porphyrus, Boetius, Lucian din Samosata, Confucius, Lao-Tzî, Omar Kayyam, Averroes, Plethon, Avicenna, Tertullian, Sf. Augustin, Eriugena, Abelard, Toma d'Aquino, Roger Bacon, Duns Scotus, Occam, Cusanus, Leonardo da Vinci, Telesio, Erasmus, Montaigne, Luther, Machiavelli, Morus, Picco de la Mirandola, Campanella, Copernic, Kepler, Bruno, Galilei, Francis Bacon, Hobbes (mai ales; vezi: „homo homini lupus este”; „Bellum omnium contra omnes”), Descartes, Gassendi, Malenbranche, Spinoza, Newton, John Locke, Toland, Berkeley, David Hume, Leibniz, Wolff, Vico, Lavoisier, Buffon, Rossueau, Morelly, Mably, Franklin, Jeferson, Thomas Paine, Priestley, Cantemir, Vladimirescu, Lazăr, Herder, Lessing, Shiller, Goethe, Kant, Fichte, Schelling, Hegel, Feurbach, Saint-Simon, Fourier, Owen (omul este produsul împrejurărilor), Comte, Adam Smith, Ricardo, Stuart Mill, Carlyle, Belinski, Herzen, Cernîșevski, Dobroliubov, Șevscenko, Russo, Asachi, Conta, Maiorescu, Petrovici, Liviu Rusu, Münzer, Babeuf, Brisbane, Emerson, Thoreau, Proudhon, Marx, Engels, Lenin, Bakunin, Shopenhauer (lumea se menține prin foame și iubire!), Hartman, Ernst Mach, Avenarius, Nietszche, Max Wundt, Bernstein, Clausius, Boltzman, Hertz, Gauss, Lobacevski, Rieman, Huxley, Faraday, Maxwell, Darwin, Spencer, Helmjoltz, John Stuart Mill, Paulsen, Lotze, Fechner, Hartman, Husserl, Taine, Renan, Fouillée, Guyau, Ravaisson, Boutroux, Gasset, Lagrange, Pasteur, Berthelot, Mendeleev, Lafargue, Mazzini, Garibaldi, Strindberg, Kierkegaard, Freud, Ibsen, Hamsun, William James, Morgan, Pavlov, Belinski, Cernâșevski, Dobroliubov, Tesla, Rădulescu-Motru (nu, nu Rădulescu Lotru!), Eliade, Blaga, Heidegger, Plank, Einstein, Frege, Schiller, Russell, Rutherford, Bergson, Durkheim, Lorentz, Croce, Papini, Gramsci, Unamuno, Arrhenius, Bohr, Bohm, Poincaré, Buda... și, cu voia dv. ultimul pe listă, Mihai Eminescu!

"Să înțelegem că domnia voastră sunteți Ombelico del mondo." (Em. Cristescu)

Adică de ce? Pentru că-mi expun un punct de vedere? Considerați că nu suntem egali în exercitarea dreptului de liberă exprimare? Sau că sunteți cu mult deasupra capacității mele de receptare a problemelor ăstora de o profunzime insondabilă, la care numai domnia voastră serenissimă are acces, iar pretenția mea de a judeca cu propria-mi minte este un act de vanitate nepermisă? De ce cred că trăiți - mulți livrești - în epurubete? Pentru că așa e. De o viață observ lucrurile astea. Sunt indivizi care trec prin calvar și alții care freacă intens menta, confundând lumea aspetică a cărților cu lumea dură a condamnaților la viață.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-09 19:42:18
         
 
  "alte pasaje, simt nevoie să le reiau."

Exact ce vă spuneam: când nu înțelegi din prima, o iei la tocat mărunt, ca pe pătrunjel.
Bine, aici e vorba că nici nu prea ai ce să-nțelegi din blogodoreala telkeleilor. E scuzabil. Că, după aia, tot răzuind cazanul cu fiertură, ajungi să ți se pară că-nțelegi, e altă gâscă.
Cât privește povestea cu cărturarii, nu eu o spusei, ci taman Platon! Eu doar făcui o mică remarcă, bicoz, în urma studierii mai multor indivizi scrobiți, s-a desprins, cu nețesitake me-to-do-lo-gi-că (!!!), ideea în cauză.

Totuși, de ce nu mă surclasați cu cevașâlea esplicațiuni, ca să arătați diferența de pregnanță antelectuală între un ageamiu, ca mine, și un inițiat, ca dv.? Îmi făceam iluzia că abia așteptați momentul...

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-08 13:45:54
         
 
  1. Pentru că mi-a fost simplu să le fotografiez cu telefonul și să le postez.

2. Când citesc și, mai ales, când citesc asemenea comori de gândire, îmi vin idei. Și ca să nu le uit le scriu. Mă uitam acum, cu plăcere, că teoria potențialităților textuale interpretative atunci mi-am consolidat-o. Apoi în unele pasaje îmi reîntâlnesc propriile idei și concepții. Iar alte pasaje, simt nevoie să le reiau. Pentru că sunt multe subtilități textuale, conotații etc. Și subliniez. psiholectural vorbind, asta înseamnă să zăbovesc mai mult asupra textului și asta ajută la înțelegere și fixare. Apoi ajută la relectură. Și nu în ultimul rând, un text lecturat astfel îți devine apropiat. Parcă face parte din spiritul tău.

3. În rest, dacă vă va interesa veți citi. Dacă nu nu. Rostul meu aici nu este să ofer consultații.

4. Să înțelegem că domnia voastră sunteți Ombelico del mondo. Noi ceilalți habar nu avem de viața reală, nu știm ce-i munca, trăim în mari eprubete etc. Vă mulțumim că existați și suntem fericiți că am fost contemporani cu dumneavoastră!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-08 12:26:08
         
 
  Dom'le, mai întârzii puțin, căci fusei nevoit să rumeg un dialog platonician de vreo 70 de pagini, anume Phaidros, unde mă trimise nea gramatologul ăsta al lu matale. Zicea pe undeva, pe aici - va trebui să recitesc - cum că musiu Platon ar aduce el vorba despre telkelismul din mintea lui sucită. Și n-am găsit nici pe dreacu, ba m-am mai și enervat că fusei nevoit să înghit retorismul papagalicesc la altui zăbăuc filozofard. Păi, juma din discurs e despre amantlâcurile cu băieței, pidosnicii dracului, că LGBTiștii încă de pe atunci se rupeau în figuri amoroase. Abia de pe la juma aduseră vorba despre dialectică și retorică, și tot bătură apa-n piuă, dar nici că reușii să detectez ceva din teoriile țăcănite de sub kelia telkelistului. Poate mă lămurești matale, cu preaînalta-vă pricepere, în ce anume punct se întâmplă povestea asta, că eu, în neștiința mea rușinată, nu reușii a vedea.
Am dat, în schimb, de un citat care m-a uns la inimă și care, iată, îmi dă dreptate, cât privește pe-alde papagalii vorbitori de metafizică și hermeneutică, sucitorii de vorbe în doi peri:

Socrate spune o istorie din Egipt, cum că zeul Theuth ține să-l lămurească pe un rege că arta scrisului, pe care i-o dăruiește, e ceva de nu se mai poate. La care regele îi replică:

"Tu, acum, părinte al literelor, și de dragul lor, le-ai pus în seamă tocmai contrariul a ceea ce pot face ele. Căci scrisul va aduce cu sine tocmai uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lendevindu-le ținerea de minte; punându-și credința în scris, oamenii își vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, și nu dinlăuntru, prin caznă proprie. (poate aci să fie ceva din ce încearcă să speculeze telkelistul - n.m.). Leacul pe care tu l-ai găsit nu e făcut să învârtoșeze ținerea de minte, ci doar readucerea aminte. Cât despre înțelepciune, învățăceilor tăi tu nu le dai decât una părelnică, și nicidecum pe cea adevărată. DUPĂ CE, CU AJUTORUL TĂU, VOR FI AFLAT O GRĂMADĂ DE PRIN CĂRȚI, DAR FĂRĂ SĂ FI PRIMIT ADEVĂRAT ÎNVĂȚĂTURĂ, EI VOR SOCOTI CĂ-S ÎNȚELEPȚI NEVOIE MARE, CÂND DE FAPT CEI MAI MULȚI N-AU NICI MĂCAR UN GÂND CARE SĂ FIE AL LOR. UNDE MAI PUI CĂ SUNT ȘI GREU DE SUPORTAT, CA UNIII CE SE CRED ÎNȚELEPȚI FĂRĂ MĂCAR SĂ FIE."

Aviz mucegăiților de prin biblioteci, care habar nu au de viața reală, le umblă mintea pe coclaurile teoriilor răsuflate ca migratorii fără căpătâi.

PS: Dar de ce fotocopiași matale filele astea, în loc să le treci prin ABBY FineReader, să putem și noi desprinde citate din poliloghia lu gramatologu? Vruseși să ne-arăți ce studios ești matale? Nasol cu sublinierile și adnotările alea! Cică le-ar face ăi care nu prea pricep ce scrie în respectivele "scriituri" și, psihologic, simt nevoia să le marcheze, să le fixeze în cătușe, ca să se răzbune.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-08 10:38:34
         
 
  Deocamdată mi-s în studiu.
Mamă, mamă, ce mai dramă!
Tu, Ghiță, nu?
Sau doar chibițezi?
Ai că vreau să văd ce-ți debitează bulbul rahidian!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-07 13:22:29
         
 
  O să vă ceară Peia o expertiză grafologică!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-07 10:33:16
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23785
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE