FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Fandoseală
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Primul era locuit de un rege. Regele ședea, îmbrăcat în purpură și hermină, pe un tron foarte simplu, dar maiestuos totodată.

- Ah, iată un supus, strigă regele cînd îl zări pe micul prinț.
Și micul prinț se întrebă:
- Cum m-o fi cunoscînd dacă nu m-a văzut niciodată?
El nu știa că, pentru regi, lumea e foarte simplificată. Toți oamenii sunt supuși. - Apropie-te să te văd mai bine, îi spuse regele, care era foarte mîndru că este rege pentru cineva.
Micul prinț căută din ochi un loc unde să se așeze, dar planeta era toată acoperită de magnifica mantie de hermină. Rămase deci în picioare și, pentru că era obosit, căscă.
- Este contrar protocolului să caști în prezența unui rege, îi zise monarhul. Îți interzic.
- Nu pot să mă împiedic, răspunse micul prinț, cam zăpăcit. Am făcut o călătorie lungă și nu am dormit…
- Atunci, îi spuse regele, îți ordon să caști. Nu am văzut pe nimeni căscînd de ani de zile. A căsca e pentru mine o curiozitate. Haide! Mai cască! Este un ordin.
- Mă intimidez… nu mai pot... zise micul prinț roșind tot.
- Hmm! Hmm! răspunse regele. Atunci... îți ordon atît să caști cît și să...
Mai bălmăji un pic ceva și păru lovit în orgoliul său.
Căci regele ținea în mod special ca autoritatea lui să fie respectată. Nu tolera neascultarea. Era un monarh absolut. Dar, fiindcă era bun, dădea ordine rezonabile.
“Dacă aș ordona unui general să se schimbe într-o pasăre de mare, spunea el adesea, și generalul nu m-ar asculta, nu ar fi vina generalului. Ar fi vina mea”.
- Pot să mă așez? se interesă cu timiditate micul prinț.
- Îți ordon să te așezi, îi răspunse regele, care strînse maiestuos ceva din mantia sa de hermină.
Dar micul prinț era cu totul uimit. Planeta era minusculă. Peste ce putea regele să domnească?
- Sire, îi spuse… mă scuzați că vă întreb…
- Îți ordon să mă întrebi, se grăbi regele să spună.
- Sire…peste ce domniți dumneavoastră?
- Peste tot, răspunse regele, cu o mare simplitate.
- Peste tot?
Cu un gest discret, regele arătă planeta sa, celelalte planete și stelele.
- Chiar așa, peste tot? făcu micul prinț.
- Chiar așa…răspunse regele.
Căci nu numai că era un monarh absolut, dar era și un monarh universal.
- Și stelele vă ascultă?
- Bineînțeles, îi spuse regele. Ele mă ascultă. Nu tolerez indisciplina.
O asemenea putere atrase entuziasmul micului prinț. Dacă ar fi avut-o el, ar fi putut asista nu la patruzeci și patru, ci la șaizeci și două sau chiar o sută sau chiar două sute de apusuri de soare în aceeași zi, fără să își tragă scaunul! Și cum se simțea un pic trist amintindu-și de planeta sa abandonată, își permise să solicite un favor regelui:
- Aș vrea să văd un apus de soare… Faceți-mi plăcerea… Ordonați soarelui să apună…
- Dacă aș ordona unui general să zboare din floare în floare precum un fluture sau să scrie o tragedie sau să se schimbe în pasăre marină și generalul nu ar executa ordinul primit, cine, dintre noi doi, ar fi de vină?
- Dumneavoastră ați fi, zise micul prinț hotărît.
- Exact. Trebuie să ceri de la fiecare ceea ce poate da, reluă regele. Autoritatea se bazează în primul rînd pe rațiune. Dacă ordoni poporului tău să meargă să se arunce în mare, va face revoluție. Eu am dreptul să cer ascultare pentru că ordinele mele sunt rezonabile.
- Cum rămîne cu apusul meu de soare? întrebă micul prinț care nu uita niciodată o întrebare, o dată ce o pusese.
- Vei avea apusul tău de soare. Îl voi cere. Dar aș aștepta, bazîndu-mă pe experiența mea de guvernare, condițiile favorabile.
- Cînd va fi asta? se informă micul prinț.
- Hmm! Hmm! îi răspunse regele, care consultă mai întîi un calendar gros, hmm! hmm! asta va fi … va fi …către ora șapte și un sfert! Și vei vedea cît de bine sunt ascultat.
Micul prinț căscă. El regreta apusul său de soare ratat. Și apoi se plictisea deja puțin.
- Nu mai am nimic de făcut aici, îi spuse el regelui. Voi pleca!
- Nu pleca, răspunse regele care era atît de mîndru să aibă un supus. Nu pleca, te fac ministru!
- Ministru al cui?
- Al... al justiției!
- Dar nu e nimeni de judecat!
- N-aș spune, îi zise regele. Nu am făcut încă turul regatului meu. Sunt foarte bătrîn, nu am loc pentru limuzină și mă obosește să merg.
- Oh! Dar eu am văzut deja, spuse micul prinț, care se aplecă să arunce o privire și pe partea cealaltă a planetei. Nici acolo nu e nimeni…
- Atunci te vei judeca pe tine însuți, îi răspunse regele. Asta e cel mai dificil. Este mult mai dificil să te judeci pe tine însuți decît să judeci pe altul. Dacă reușești să te judeci bine, înseamnă că ești cu adevărat înțelept.
- Eu, spuse micul prinț, pot să mă judec pe mine însumi oriunde. Nu am nevoie să locuiesc aici.
- Hmm! Hmm! zise regele, cred că pe planeta mea e pe undeva un bătrîn șobolan. Îl aud noaptea. Vei putea să judeci acest bătrîn șobolan. Îl vei condamna la moarte din timp în timp. Astfel, viața lui va depinde de justiția ta. Dar tu îl vei grația de fiecare dată pentru a-l păstra. Nu e decît unul.
- Mie, răspunse micul prinț, nu îmi place să condamn la moarte și cred că o să plec.
- Nu, zise regele.
Dar micul prinț, terminîndu-și pregătirile, nu vru să îl intristeze pe bătrînul monarh:
- Dacă maiestatea dumneavoastră ar dori să fie foarte bine ascultată, ar putea să îmi dea un ordin rezonabil. Ar putea să îmi ordone, spre exemplu, să plec într-un minut. Mi se pare că sunt favorabile condițiile…
Regele nerăspunzînd nimic, micul prinț ezită mai întîi, apoi, cu un suspin, plecă.
- Te fac ambasadorul meu, se grăbi să strige regele.
Avea un aer foarte autoritar.
Oamenii mari sunt foarte ciudați, își zise micul prinț în sine, pe timpul călătoriei sale.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Pe cea de-a doua planetă trăia un Vanitos:
- Aha! Aha! Iată, vine un admirator! strigă încă de departe Vanitosul, de îndată ce-l zări pe micul prinț. Căci, pentru vanitoși, oamenii ceilalți nu sunt decat niște admiratori.
- Bună ziua – zise micul prinț. Nostimă palarie mai aveți.
- Pentru salut – răspunse vanitosul. Salut cu ea, cand mă aclamă. Din nefericire, pe-aici nu trece nimeni niciodată.
- A, da?! făcu micul prinț, care nu înțelegea.
- Loveste-ți palmele una de alta – îl sfătui atunci Vanitosul. Micul prinț își lovi palmele una de alta. Vanitosul salută cu modestie, ridicandu-și pălăria.
"E mai cu haz aici decât la rege" – își zise micul prinț. Și iarăși începu să-și lovească palmele una de alta. Vanitosul iarăși începe să salute, ridicându-și pălăria. După ce trecură astfel cinci minute, pe micul prinț îl obosi monotonia jocului.
- Și, pentru ca pălăria să cadă la loc – întrebă el, ce-ar fi de făcut? Vanitosul însă nu-l auzi. Vanitoșii nu aud niciodată decât laudele.
- Mă admiri într-adevăr atât de mult? îl întreba el pe micul prinț.
- Ce înseamnă "a admira"?
- A admira înseamna a recunoaște ca eu sunt omul cel mai frumos, cel mai bine îmbrăcat, cel mai bogat și cel mai inteligent de pe planetă.
- Dar tu ești singur pe planeta ta!
- Fă-mi aceasta plăcere. Admira-mă, totuși!
- Te admir – zise micul print, ridicând ușor din umeri – dar la ce iți poate folosi lucrul acesta? Si micul prinț plecă.
La fel și Vanitosul – își îmbrăcă pantaloneii scurți, își puse patinuțele cu rotile și-o luă brambura pe macadam!

"Oamenii mari, de bună seamă, sunt tare ciudați" – îsi spuse micul prinț cu nevinovăție, deși nenea Vanitosu era un tip aparte: mic cât un apendic, dar maaare-n înfumurare!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 00:54:56
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE