FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Multumesc pentru gazduire domnului Cristecu,adio Europeea
Text postat de MARELE MAESTRU INTERGALACTIC
Am fost amenintat din start, apoi vanat.Domnul Cristescu sa fie sanatos cu peia cu tot. Nu voi mai posta pe acest site.

Rudy
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Revenind, mai încercați să argumentați, luându-vă pe oricine doriți ca ajutor, că că Derrida ar fi demolator ori este că nu este?

Sau renunțați? Că, oricâte divagații veți face, ați nu veți scăpa de întrebare!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-06 06:54:52
         
 
  Ce amuzant! Ați căzut în propria capcană și ați ajuns în autocontradicție. Constatabilă cu ochiul liber de către oricine citește aceste pagini. În care ați devenit total imprudent și incoerent.

Fără să-mi pierd timpul cu detalii: Spuneți ”Nu eu am dat-o pe Scruton” Dar cine? Cine l-a invocat aici? Cine s-a anulat ca om cu gândire proprie și a postat cearșaful extras din Scruton? Păi orice cunoscător al cititului poate scrola subsolul aceste pagini și poate constata că domnia voastră, Ioan Peia ați făcut toate acestea. De care acum vă deziceți!

Nu vă dați în lături nici de la a spune neadevăruri afirmând că eu aș fi ”dat” în Roger Scruton. Și aici se poate ușor verifica ce am spus eu: ”Nu spun că viziunea lui Roger Scruton nu ar putea avea o oarecare legitimitate eseistică. Dar, vă spuneam că, la limită, creația, orice creație, poate avea atâtea interpretări semnificante și argumentate câți lectori are acea creație. Așa și în cazul eseului sau extractului de exegeză din textul de mai jos. Ce a înțeles autorul din Derrida. Sau ce a înțeles acest autor din opera filosofului.

Prin urmare, repet, în dezbaterea noastră, este lipsit de substanță. Cât privește invocarea ”nimicului” vă mai spuneam și altă dată. Scriind ne descriem. Din ce este scris în text rezultă că autorul habar nu are despre complexitatea conceptului filosofic și a realității factuale cu privire la ”nimic””

Aceasta nu înseamn㠔dat” domnule coleg. Ci opinie. Asupra posibilitățíi interpretative a unui text. Posibilitate care, evident, include și varianta lui Scruton. Și vorbesc de această posibilitate interpretativă nu de azi de ieri. Ci de foarte mult timp. Ba, cred că la textul ”Oenolectorul” am avut și discuții pe temă. Dacă nu mă înșel. (Nu mai verific. Poate mă înșel cu privire la aceste discuții.) De ce am spus că opinia lui Scruton poate avea o oarecare legitimitate? Simplu. Pentru că nu mă pot aștepta ca un filosof conservator cum este Scruton să-l fi putut recepta și interpreta obiectiv și laudativ pe un neomarxist cum a fost Derrida. Și care a ”beneficiat” atât de inamiciția conservatorilor dar, mai ales, a clerului. Care vede în Derrida un fel de cap al răutăților care antentează la existența lui Dumnezeu și scoate logosul din limbaj. Pentru concepția sa c㠔totul este text” iar cuvântul este o devenire. Neavând nimic transcedental. Adică relație, autoreferențial textual.

Mai spuneți: ”Probabil, bănuind că e un oarecare de pe oriunde!” Bine că măcar ați spus ”probabil”! Vă înșelați, distinse domn. Eu unde am dubii verific. De aceea nu cad, ca domnia voastă în plase, capcane, etc.

Bine că nu țineți ”musai” să fiți ajutat. Dar vă doriți. Evident, nu musai. Și practicați cu asupra de măsură acest, cum îi spuneți dumneavoastră, ajutor! Căci, domnule coleg, ce este cearșaful din Scruton, altceva decât ajutor. Dacă posedați, așa cum afirmați laudativ ”un creier bine dozat” ați fi venit cu argumentele dumneavoastră, cu vorbele și cuvintele dumneavoastră. Nu cu gândirea altuia. Și aceea inadecvată subiectului.

Cât privește strategia de mimare a neînțelegerii (o fi etic?) cred că tot mimând ați ajuns, chiar, să nu mai înțelegeți.

În rest, cu sfaturile, este excesiv pentru dumneavoastră. Rezolvați-vă proprile incoerențe, neputințe și autocontradicții și abia după aceea, poate, să aveți îndreptățirea să dați sfaturi.

Mai afirmați: ”Căci ideile, oricât ar părea de..."sofisificate", pot fi exprimate simplu și curat.” Ia explicați simplu și curat pe înțelesul unui ignorant Teoria relativității! Vă spune ceva raționamentul logic inductiv?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-06 06:41:05
         
 
  Nu eu am dat-o pe Scruton, ci domnia voastră importantissimă ați... dat în Scruton. Probabil, bănuind că e un oarecare de pe oriunde!
Și nu țin musai să fiu ajutat de cineva. Chiar nu, căci am minimala mândrie de a poseda un creier bine dozat. Chiar dacă mimez neînțelegerea. Pun porblema și aflu ce se vede-n partea aialaltă. Mai aveți de învățat, domnu! Și mai dezbărați-vă de obiceiul comentariilor gonflate. Căci ideile, oricât ar părea de..."sofisificate", pot fi exprimate simplu și curat. Dacă otorele are talent pentru asta. Altfel, le încurcălește în așa hal, că nici el nu știe ce spune!
Cum am mai zis.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-06 00:36:47
         
 
  Nici singur, nici cu Scruton nu ați putut aduce au argument valid cum că Derrida ar fi demolator ori este că nu este!

Acum o dădurăți pe Scruton: Nu vă ajută.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-06 00:16:24
         
 
  Cam prostălău autorul cela!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-06 00:10:47
         
 
  "Din ce este scris în text rezultă că autorul habar nu are despre complexitatea conceptului filosofic și a realității factuale cu privire la ”nimic” (Em. Cristescu)

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-06 00:10:27
         
 
  Exemplu tipic de complexe culturale. Mintea și capul domniei voastre. ”Xeroxarea” este pentru toți. Argumentul de autoritate poate fi bn. Doar că-l anulează pe acela care îl prezintă. Fiindcă îi pune în evidență neputința.

Apoi, l-am contestat eu pe Scruton? Dimpotrivă am sus-o asumat și asertoric (asta ca să-l și citez) ”Nu spun că viziunea lui Roger Scruton nu ar putea avea o oarecare legitimitate eseistică. Dar, vă spuneam că, la limită, creația, orice creație, poate avea atâtea interpretări semnificante și argumentate câți lectori are acea creație. Așa și în cazul eseului sau extractului de exegeză din textul de mai jos. Ce a înțeles autorul din Derrida. Sau ce a înțeles acest autor din opera filosofului.”

Da, o viziune. Viziunea lui Scruton. Asta nu-l face demolator pe Derrida. Dar pe dumneavoastră vă face, sigur, argumentator second hand!

Mai încercați!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-06 00:03:21
         
 
  Pentru nbandajarea orgoliul domnului Corbu:

Filozof, scriitor, publicist, compozitor, realizator de emisiuni de televiziune, editor, ROGER SCRUTON (n. 1944) este una dintre cele mai marcante și mai originale personalități ale vieții intelectuale britanice. Scruton a fost profesor de filozofie la Colegiul Birkbeck din Londra și la Universitatea din Boston și a ținut cursuri la numeroase universități de prestigiu, între care Princeton, Stanford, Louvain, Oslo, Bordeaux și Cambridge. A fondat Grupul Conservator de Filozofie, care, în decursul anilor '70 și '80, a avut o puternică in fluență asupra curentelor de opinie din Marea Britanie. Articolele sale, pe teme politice, sociale și culturale, apar frecvent în presa engleză și americană. Roger Scruton a jucat un rol important în trezirea interesului, în Occident, asupra situației disidenților din țările comuniste, fiind decorat pentru sprijinirea rezistenței anticomuniste de către președintele ceh Václav Havel. Cărțile lui au fost traduse în peste 20 de limbi.
Cărți: Land Held Hostage: Lebanon and the West, An Intelligent Person's Guide to Modern Culture, Modern Philosophy: An Introduction and Survey, Thinkers of the New Left, The Aesthetics of Music, The West and the Rest, Beauty, The Uses of Pessimism and the Danger of False Hope.

Ce e drept, eu prefer marile revelații hermeneuce ale domnului Corbu!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 23:53:35
         
 
  Că tu, bibicule, nici că dai cu lăbuța pe goagăl! Ești mai deștept decât toți goagălii din peisaj!
Vai de țanțoșenia ta colorată!
Pot oricând să iau cărțile lu gagiu ăsta, dar aș face un efort inutil. Aș afla exact ce spune Scruton despre el.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 23:52:51
         
 
  Fără relevanță. Nu spun că viziunea lui Roger Scruton nu ar putea avea o oarecare legitimitate eseistică. Dar, vă spuneam că, la limită, creația, orice creație, poate avea atâtea interpretări semnificante și argumentate câți lectori are acea creație. Așa și în cazul eseului sau extractului de exegeză din textul de mai jos. Ce a înțeles autorul din Derrida. Sau ce a înțeles acest autor din opera filosofului.

Prin urmare, repet, în dezbaterea noastră, este lipsit de substanță. Cât privește invocarea ”nimicului” vă mai spuneam și altă dată. Scriind ne descriem. Din ce este scris în text rezultă că autorul habar nu are despre complexitatea conceptului filosofic și a realității factuale cu privire la ”nimic”

Derrida, domnule coleg. Texte de-ale lui. Nu eseuri, păreri, opinii, interpretări ale terților.

Poate mâine sau altădată, voi scana, spre exemplificare, câteva pagini din Derrida. Să vedeți model de analiză.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-05 23:44:13
         
 
  ce utilă e wikipedia în dispute dastea intelectualist-peiene!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-05 23:13:15
         
 
  De reținut: Pentru că el spune ceva – și anume Nimic. E exercițiul de a nu da Nimic de înțeles, de a prezenta Nimicul ca pe un lucru ce poate și trebuie să fie dat de înțeles, ba chiar ca pe adevăratul înțeles al fiecărui text.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 23:09:54
         
 
  Scriitura deconstructivistă se abține să afirme ceva direct sau asertoric. Ea se retrage rapid din orice propunere pe care o avansează și se înfășoară în întrebări – întrebări atât de factice și autoreferențiale, încât îl lipsesc de orice punct de sprijin pe eventualul outsider sceptic. Așa arată răspunsul lui Derrida dacă scrierile sale trebuie judecate ca literatură ori ca filosofie:
Voi spune că textele nu aparțin nici registrului „filosofic”, nici registrului „literar”. Din această cauză, ele comunică, cel puțin așa sper, cu alte texte care, operând o anumită ruptură pot fi numite „filosofice” ori „literare”.Doar potrivit unui fel de paleonomie: întrebarea paleonomiei: care este necesitatea strategică (și de ce mai numim strategicăo operație care, în ultimă analiză, refuză să fie guvernată de un orizont teleo-eschatologic? Până la ce punct este acest refuz posibil și cum își negociază efectele? De ce trebuie să negocieze aceste efecte, inclusiv efectul acestui de ce însuși? De ce se referă strategie mai curând la jocul strategemelor decât la organizarea ierarhică a mijloacelor și scopurilor? Etc. Aceste întrebări nu vor fi prea rapid depășite), care este, așadar, necesitatea „strategic㔠ce pretinde păstrarea ocazională a unui nume vechipentru a lansa un concept nou?[47]
Nu am obținut un răspuns, ci o înserie de „meta-întrebări” fabricate, care se învârt în jurul întrebării inițiale până când înțelesul ei se evaporă. Dacă ar fi să descriu ce se petrece efectiv în asemenea pasaje, aș spune că principala lor mișcare este una de „luare înapoi”: fiecare pasaj anulează în a doua sa jumătate ce este promis în prima. Orice e introdus în text e introdus mai degrabă prin asociere decât prin afirmație, astfel încât nu este exprimat nici un angajament. Iar din clipa când o ideea a fost introdusă, ea se preschimbă pe loc în negația ei, așa că scurta promisiune a unei afirmații rămâne neîmplinită.
Unii resping rezultatul socotindu-l o păsărească pretențioasă care se abține să spună ceva în primul rând pentru că autorul nu are nimic de spus. Alții sunt fermecați de el, cuprinși de venerație în fața vacuității sale maiestuoase și convinși că el conține (sau măcar ascunde) misterul cuvântului scris. În chip destul de straniu, cititorii din această a doua categorie sunt adesea de acord cu cei din prima categorie că autorul se abține să spună ceva și că într-adevăr nu are nimic de spus. Dar ei văd în asta o mare realizare – o eliberare limbajului din cătușele unui înțeles dictat, arătând că înțelesul, în configurarea sa tradițională, este imposibil într-un sens profund.
Nici una dintre aceste atitudini nu e tocmai îndreptățită. E incorect să respingi acest delir infestat de jargon ca lipsit de înțeles, după cum e incorect să-l primești ca pe dovada că nimic nu poate fi spus cu sens. Pentru că el spune ceva – și anume Nimic. E exercițiul de a nu da Nimic de înțeles, de a prezenta Nimicul ca pe un lucru ce poate și trebuie să fie dat de înțeles, ba chiar ca pe adevăratul înțeles al fiecărui text.
De aceea, crticul deconstructivist nu se va angaja într-o discuție filosofică. Deconstrucția, ne spune Derrida, „determin㠖 printr-un anumit punct exterior ce nu poate fi calificat ori numit de filosofie – ceea ce istoria [filosofiei] a reușit să disimuleze sau să interzică”[48]. Cu alte cuvinte, ea ajunge în dosul filosofiei, lăsată fără replică în fața a ceea ce și-ar fi dorit să ascundă. Victoria asupra filosofiei este câștigată atunci când arătăm că argumentul filosofic este, în cele din urmă, dependent de metaforă și c㠄metafora […] poartă întotdeauna cu sine propria-i moarte. Iar această moarte”, adaugă Derrida, „este deopotrivă moartea filosofiei”[49] – adică filosofia nu are autoritate decât atunci când se întemeiază pe un adevăr literal. Derrida vizează o „răsturnare” radicală a „tradiției noastre occidentale” și a credinței în rațiunea care a călăuzit-o. În același sens, propune „un nou fel de a scrie, care să provoace concomitent răsturnarea ierarhiei rostire/ scriere și a întregului sistem legat de ea”[50] – sistemul în chestiune fiind tradiția intelectuală al cărei produs final e Derrida, cel prin care își atinge limita.
Cu alte cuvinte, nu există vreun punct de vedere privilegiat de unde să poată fi judecată deconstrucția. Dacă ar exista un asemenea punct, acesta ar fi filosofia; însă filosofia a fost deconstruită. Prin urmare, deconstrucția se autojustifică și furnizează culturii repudierii acreditarea spirituală de care are nevoie, dovada c㠄nu e din această lume”, dar vine să judece lumea. Firește, intenția subversivă nu interzice nicidecum deconstrucției să devină o ortodoxie, stâlpul unui nou establishment și semnul conformismului pe care trebuie să-l poarte acum aparatcikul literar. Dar în această privință nu e deloc diferită de alte doctrine subversive: marxismul, de pildă, leninismul și maoismul. La fel cum pop-ul devine rapid cultura oficială a statului postmodern, tot așa devine cultura repudierii cultura oficială a universității postmoderne.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 23:07:39
         
 
  dle Corbu, știți, nu-i așa cine a rostit celebra frază:„cînd aud de cultură, îmi vine să pun mîna pe revolver”...parafrazînd :cînd aude de filosofie lui Peia îi vine să pună mîna pe par!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-05 23:01:26
         
 
  ontologii  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-05 22:51:19
         
 
  De unde până unde Derrida demolator? de unde până unde este că nu este? Probabil, aceasta este viziunea nihilistă asupra filosofului.

În percepția mea Derrida tocmai construiește. Și o face profund aproape holografic și integrator. Întregul textual reconstruit pornind de la parte dă sensul analizei profunde. A spus-o de mai multe ori.

Deconstrucția este, după proprile afirmații “o analiză a structurilor sedimentate în gîndirea noastră”. Prin urmare, deconstrucția trebuie înțeleasă ca o analiză a structurilor conceptuale binare spun unii, multipolare, adaug eu, care nu sunt perceptibile conștient, direct și riguros. Aceste structuri pot fi puse în evidență și devin analizabile în cadrul deconstructivismului ca manifestări ale gândirii de tip metafizic.

Spune Derrida ”e preferabil să luăm termenul deconstrucție nu în sensul de a distruge ceva, de a desface, de a nimici, ci în acela de a analiza structurile sedimentate, care formează elementul discursiv al propriei noastre gîndiri”.

Mai adug că în viziunea filosofului deconstrucția este o ”gîndire a originii și a limitelor ridicate de întrebarea “ce este?”” Aceasta este întrebarea cheie, fundamentală a oricărei filosofii și, aș spune eu, a oricărei ontologi. Întreaga istorie a filosofiei este marcată de această întrebare.

Totuș, accept, de principiu, ideea că m-aș fi putut înșela. Ați putea să aduceți argumentele, respectiv, textele pe care s-ar baza percepția dumneavoastră? Nu percepțiile altora. Nu interpretările lor. Ci texte de-ale lui Derrida.

Îmi mențin aserțiunile cu privire la susținerile ”profesorului” invocat. Cu acea condiție preliminară: dacă lucrurile stau așa cum le-ați relatat.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-05 22:49:44
         
 
  "Nu există atac întemeiat rațional care să nu presupună implicit ceea ce deconstrucția „pune sub semnul îndoielii” – și anume posibilitatea unui atac întemeiat rațional. Când discut în contradictoriu cu cineva, presupun că vorbele mele înseamnă ceva și că înțelesul lor îi este accesibil. Presupun că eu pot face referire la obiecte ale cunoașterii comune, că el poate înțelege la ce mă refer și că astfel mă poate situa în lumea unde sălășluiește și el. Presupun posibilitatea de a vorbi întemeiat pe adevăr, de a aduce argumente trecând de la un adevăr la altul, astfel încât să ajungem împreună la o concluzie comună. Dar dacă aceste presupoziții sunt de nesusținut, atunci argumentarea este inutilă. Mai mult, printr-o inversiune curioasă, tocmai înclinația mea de a argumenta pune în pericol argumentul. Ceea ce trebuie presupus în orice argument nu poate fi justificat prin argument. Subliniind asta, deconstructivistul îmi subminează discursul, mă lasă fără replică, conștient numai de râsul său cavernos când se retrage victorios în neant."

Roger Scruton
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 21:31:54
         
 
  Derrida, desigur...  
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 21:26:07
         
 
  De fapt, dialogul a fost mai lung.
De regulă, când discut cu cineva, încerc să fiu foarte atent, pentru a putea, în linii mari, să refac discursul. Sigur, nu-s bandă de magnetofon să reproduc întocmai, dar, sprijinindu-mă pe ideile principale și memorând anume sintagme, care ies în evidență cu o tușă ceva mai accentuată, reușesc, în linii mari, să redau ideile partenerului de dialog.
Cu profesorul pe care l-am evocat (culmea! – actual asistent universitar!), am memorat, la un moment dat, expresia „diletant lustruit”. Mi-a plăcut și, de la ea, am pivotat retoric, refăcând întregul discurs.

I-am zis – căci eu am adus discuția despre Derida – subliniind paradoxul următor:

- Dom’le, nea cutare ăsta (îl distra teribil apelativele mele minimalizatoare, zicea că e foarte posibil să am dreptate, căci și ăștia-s niște „nea”, cu toată morga lor academică, niște „moftangii”!), nea ăsta zice că există două feluri de filozofii: una, pentru cultura elitelor pe domeniu, a erudiților lu pește, care parctică discursul pentru profesioniști; și alta pentru toată lumea. Și că, chestie cu trestie, ăștia, profesioniștii, au un bonus: pot folosi filozofia „oamenilor pentru oamnei”, dar vițăvercea, nu! Așa să fie? Nu sunt cam gomoși indivizii ăștia, care se dau a fi un fel de castă de hiperboreeni?

- Ce să zic? Răspunsul posibil la o astfel de întrebare ar trebui evaluat, funcție de utilitatea poveștii ăsteia. Să remarcăm, mai întâi, că nici profesioniștii, nici oamenii de rând, pe post de gânditori, nu fac mare brânză, flecărind despre cai verzi. Să nu uit de o categorie intermediară: diletanții mai lustruiți, care au mestecat câteva idei de pe zona elitiștilor, și, paradoxal, par mai onești, căci sunt niște indivizi care nu-s fixați în prejudecăți formaliste, caracteristice membrilor castei, ci se miră cu oarece metod㠖 știi doar că se spune cum că mirarea a stârnit reflecția filozofică. Deci ei ar putea fi socotiți niște onești cugetători de bună credință. Ei, dar, finalmente, dpdv al utilității, toți sunt niște pierzători de vreme, un fel de activiști ai poienii lui Iocan!

- Cam de părerea asta aș fi și eu, fără orgolii ieftine, am continut eu. Căci, până la urmă, chiar și unul dintre cei mai intuitivi filozofi, din vechime, cât privește utilitatea de care ați pomenit – vorbesc de Democrit – și el a fost autorul unei drăgălașe erori logice. Sigur, era cumva inevitabil ca să apară un mintos care să se gândească la divizarea repetată a materiei și la concluzia, aparent corectă, că, la un moment dat, există o limită, la care seria de îmbucătățiri se oprește. Doar că atomul lui, iată, se dovedi mai către zilele noastre, că este, și el, divizibil.

- Bine, zice el, nu trebuie să te legi de nume. Denominația e relativă. În ordine logică, el a gândit corect: undeva, fie că-i zicem atom, fie că nu, indivizibilitatea trebuie să se termine. Ce, fizicienii de azi, în afara câtorva care au tupeul monumental să spună că lumea poate deriva din nimic, au reușit ei să dovedească, după ce au spart nucleul, că dincolo de particulele așa-zis elementare, peste granița, fie și milimilimicronică a realului, apare nimicul? Toate-s ipoteze. Sigur, e prudent să fim, deocamdată, concesivi și deschiși la orice fel de presupuneri, dar nu într-atât, încât să depășim, în mod flagrant, simțul comun al firescului, ca să acceptăm variante nebunești.
Dar, revenind la Democrit, presupozițiile lui par să fi avut o oarecare utilitate: a făcut primul pas spre devoalarea structurii atomice. Din acest punct de vedere, beneficiază de referințe pozitive. Atât el, cât și antecesorii și discipolii lui, care au avut același fel de discurs. Sigur, rămâne în discuție aspectul progresist al chestiunii: a însemnat un bun câștigat pentru omenire? Spun asta, luând în calcul consecințele negative ale tehnologiei. Dar asta-i altă poveste.

Dar să revenim la Derida: paradoxul cu el este... că nu este! Mai exact, el fracționează, dărâmă sau cum spune el, filozofic: deconstruiește! Adică bucățește sistemele gândirii, de până al el, și arată, printr-un discurs bizar, că toate astea-s nimicuri, ca să mă exprim în tonul filozofiei „oamenilor pentru oameni”! Mai pe scurt, face praf filozofia, în întregul ei! Doar că, ironia sorții!, își face praf și propriul discurs. Din acest punct de vedere, poate fi scotit un non-filozof. Sau mai exact, un anti-filozof. Deși, acceptând ultima sintagmă, ar însemna să ne contrazicem: cine dărâmă, nu întemeiază! Deci nu face parte din categoria arhitecților, ci a demolatorilor. Iată de ce am spus că el e „un... nu este”! Sper să nu mă bagi în categoria flecarilor, pentru o asemena expresie!

- Când le expuneați elvilor (căci a fost și profesor de liceu, până mai acum câțiva ani) preceptele filozofice, cum reacționau?

- Fix ca vițeii la poarta nouă! Dar, dincolo de tendința noastră de a-i categorisi, de a le pune ștampila ignoranței pe frunte – oare cu ce drept? – trebuie să recunoaștem că ei gândesc sănătos. Care-i uitilitatea vorbăriei ăsteia savante? Sigur, putem spune că-s lipsiți de cultură, de perspectivă istorică, de capacitate de disecare a realului...! Dar, în spatele reacției lor, stă o socoteală de bun-simț: mâine terminăm clasele gimnaziale, unii dintre noi, și pe cele postgimnaziale, apoi ne integrăm în circuitul firesc al vieții, cu veșnica grijă legată de lupta pentru supraviețuire. Ne ajută cu ceva blogodoreala asta fantezistă? Că să vezi, că-ți dezvoltă spiritul de orientare, că-ți ascute capacitatea de a specula momentul, că inteligența, că apari pe scenă cu o anume morgă de ins aparte, că una, că alta... aiurea, nimic din elucubrațiile filozofilor nu se transferă în real. Dealtfel, chiar ei spun: „suntem elitiști, nu ne interează restul muritorilor de rând. Bombonica filozoică pe băț e desertul notru exclusiv”! Iată de ce, spun: Am zeci de ani, de studiu al filozofiei, dar nu numai ăsta, ci toată șleahta filozofilor, de la Thales până azi, e doar o adunătură de moftangii. Predau chestia asta, dar te rog să mă crezi că o fac cu scârbă. Țuțea spunea că o babă din cel mai pierdut de lume sătuc e mai credincioasă decât cel mai titrat teolog. Eu spun că un om simplu, cu rotițele gândirii nealterate, e mai filozof decât orice papagal din ăsta elucubrant... pardon, am, luat-o și eu pe pârtie... papagal și-atât!)

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 21:14:36
         
 
  ”(Discutam, mai acum câteva zile, cu un absolvent de filozofie și profesor, care îmi spunea că Derida e cel mai amețit comentator de filozofie - că, filozof, nici vorbă să fie. La solicitarea mea de a face o acurtă caracterizare destructivismului lu nenea ăsta, profesorul, cu o mină scârbită, mi-a zis: "Am zeci de ani de studiu al filozofiei, dar nu numai ăsta, ci toată șleahta filozofilor, de la Thales până azi, e doar o adunătură de moftangii. Predau chestia asta, dar te rog să mă crezi că o fac cu scârbă. Țuțea spunea că o babă din cel mai pierdut de lume sătuc e mai credincioasă decât cel mai titrat teolog. Eu spun că un om simplu, cu rotițele gândirii nealterate, e mai filozof decât orice papagal din ăsta elucubrant... pardon, am, luat-o și eu pe pârtie... papagal și-atât!)” Ioan Peia

Dacă lucrurile stau așa cu le relatați, repet, dacă, nu avem de-a face cu simplă inadecvare la o fișă a postului, o incompetență, neglijență în serviciu sau prostie. Avem de-a face cu o crimă educațională.

Este dreptul oricui să nu-i placă un filosof sau altul. La limită, chiar toți. Este dreptul lui să nu înțeleagă filosofia sau să fie satistit de aceasta. Etc. Însă de aici și până a afirma, în calitate de ”profesor” c㠔 toată șleahta filozofilor, de la Thales până azi, e doar o adunătură de moftangii” este cale lungă. Prea lungă. Excesivă. Omul acesta distruge potențialitatea unui univers. Universul filosofic. Acela care ar trebui să rodească în mințile unor tineri. Să le dea încredere. Să le deschidă uși. Și să le stârnească interesul și curiozitatea.

Gândirea filosofică, filosofia, lingvistica, gramatologia și multe, multe altele din aceeași categorie au stimulat și dezvoltat euristica, teoriile științifice și în final, progresul omenirii. Fără astfel de cercetări, fără analiza și sinteza subtilitățior vieții factuale și potențial imaginabile nu mai conversam noi online. Nu ar fi existat GPS-ul, zborul pe lună și câte altele.

Da, limbajele simple sunt necesare și utile pentru anumite tipuri de trebuințe și înțelegere. Dar nu sunt suficiente pentru sisteme și subsisteme a căror complexitate, ierarhizabilă, conduce la superspecializare. Oricât de pedagog ar fi cineva nu-i poate explica unui ignorant, cuantică, teoria relativității, deconstrucția și multe altele. Trebuie un minim efort și din partea ignorantului. Nu numai din partea ”pedagogilor”. Care se constituie în elitele unei societăți. Fără de care societatea ar fi moartă spiritual și științific.

Remarc pledoaria dumneavoastră pentru un conservatorism negaționist și primitiv. Este dreptul dumneavoastră. Dar este și dreptul altora de crede în științe, limbaje și dezvoltarea acestora. Este dreptul lor de a crede și -de ce nu?- de a admira personalități, elite realizări complexe al minții umane.

Poziția domniei voastre îmi aduce în minte întâmplarea cu turiștii care s-au adresat unor ciobani, localnici, în vreo șapte limbi. Și care nu au putut obține nicio informație de la localnicii din poveste. După plecarea turiștilor unul dintre ei, minunându-se spune altuia: ai văzut mă câte limbi străine știau ăia? Și la ce le-a folosit? Replică, ingenuu, celălalt!

Păi cum să înțeleagă ceva din Derida, un mare filosof, având o viziune despre filosofi ca aceea invocată de domnia voastră? V-aș cita ceva din ilustrul filosof dar ar fi inutil

Mă încăpățânez să cred că, totuși, situația relatată de către dumneavoastră nu are acoperire faptică. Sau c㠔profesorul” nu este profesor.

Și îmi explic aversiunea domniei voastre pentru ce scriu eu. Cum ar zice localnicii pomeniți mai sus: ”pagubă-n ciuperci”
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-05 17:43:50
         
 
  Băi, alde literații de doi sfanți! Pe lângă că Rădulescu se reproduce prin sciziparitate, ca unicelularele, vocația lui e profund scabroasă. El nu este un licențios de circumstanță, ci unul structural, ca ferentarienii. V-ați făcut toți un zeu din Bucowski, (rezonează cu bucă, taman ca și băsescu, că voi adorați dorsala!) și ați ajuns să credeți că arta supremă e excrementarea supremă. Dacă nu pomenești, într-o frază, de genitale și dorsale, bașca alte ale, atunci nu ești scriitor. Mizerabiliștilor, arta e în altă parte.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 11:12:34
         
 
  " Când scriu, nu domnia voastră sunteți cititorul țintă." (Em. Cristescu)

Pardon, am uitat! Cititorul dv. țintă e, probabil, unul ka Kant! E, asta e. Unii l-au citit pe Kant din cant în cant, și nu au găsit mare ispravă în elucubrațiile lui, alții, care nu l-au citit, i-au furat hermeneutica și dau cu ea de pământ, ca târgovețul, cu a sa căciulă din dotare, bicoz i s-a ieftinit marfa din motive inflaționiste, taman când el inserase (nu pusese, că nu-i de esență hermenăucă!), pe o pancartă alăturată, o reclamă de zece ori mai scumpă decât valoare mărfii, în sine!

(Discutam, mai acum câteva zile, cu un absolvent de filozofie și profesor, care îmi spunea că Derida e cel mai amețit comentator de filozofie - că, filozof, nici vorbă să fie. La solicitarea mea de a face o acurtă caracterizare destructivismului lu nenea ăsta, profesorul, cu o mină scârbită, mi-a zis: "Am zeci de ani de studiu al filozofiei, dar nu numai ăsta, ci toată șleahta filozofilor, de la Thales până azi, e doar o adunătură de moftangii. Predau chestia asta, dar te rog să mă crezi că o fac cu scârbă. Țuțea spunea că o babă din cel mai pierdut de lume sătuc e mai credincioasă decât cel mai titrat teolog. Eu spun că un om simplu, cu rotițele gândirii nealterate, e mai filozof decât orice papagal din ăsta elucubrant... pardon, am, luat-o și eu pe pârtie... papagal și-atât!)

Completez și eu: când nu poți spune, în vorbe simple și oneste, ce ai de spus, orice sofisticăraie (știu un tip care, ca să se dea și el hermeneut, pe zona lui profesioanlă, pronunța "sofifisticat"!), atunci nici tu, comentatorule, nu ai priceput nimic din ceea ce intenționezi să spui. Vorbirea prețioasă trădează incapacitatea de a-ți limpezi nedumeririle.
Un P.P. Panaitescu bate la fund orice comentator de filozofie, care, în loc să comenteze limpede, se aruncă în cazanul cu neologisme, de-ți face mintea bigudiuri. Vlăduțescu, par ex, care-i complet nedigerabil!

Așa că "peiectomiile" mele au rostul lor terapeutic. Sunt anticristescomiotice! Adică pledează pentru purificarea spațiului expresivității limbii.
Prea semănați, toți comentatorii ești prețioși, a medievali cu gulere din alea, bățoase, în care le ședeau gâturile țepene, aducând a statui antume!


 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 11:06:43
         
 
  ...dar nici in pudibonderie! daca incriminantele c..r și ț..e erau înlocuite cu posterior și glande mamare, era sonetul lui Rădulescu acceptat ca ecoliterar? aluziile, lui Cioacă, de ex. sunt mult mai scatologice și porcoase decît acest sonet bine scris, în manieră autoironică!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-05 10:12:58
         
 
  Tristețea lipsei va fi mult mai mică decât tristețea prezenței vulgare, domnule Recheșan. Nu în vulgaritate stă valoarea unui text.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-05 09:53:28
         
 
  Fără Rudy, lavra bleu va fi mult mai tristă.eco sau neeco, motivul mi se pare puțin pueril, comparativ cu sudalmele lui peia.care nici măcar nu-s hazoase!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-05-05 09:12:30
         
 
  "Eu sper să treacă și acest puseu de tulburare europeică și să ne putem concentra - eu sigur o voi face- pe promovarea valorilor europeice."


Va trece, domnule Cristescu, ca orice puseu, dar și timpul trece, așijderi. Mă refer la timpul pierdut.


"Frumosul, domnule coleg, poate fi definit - și parafrazez din memorie, dar nu mai știu pe cine- ca o armonie fără finalitate dintre inteligență și rațiune. Ori această armonie există pe site domnule Ștefănescu."

Haideți, domnule Cristescu, armonie e vorbă mare, nu există așa ceva. Singura relație e cea dintre Rege, nebunul favorit, și cei 2-3 purtători de țucal.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-05-05 08:37:56
         
 
  Spuneți, domnule Ștefănescu, ”în vremurile frumoase, dar s-au dus.”

Frumosul, domnule coleg, poate fi definit - și parafrazez din memorie, dar nu mai știu pe cine- ca o armonie fără finalitate dintre inteligență și rațiune. Ori această armonie există pe site domnule Ștefănescu. Nu în totalitate. Nu ar fi nici posibil nici recomandabil. Dar există. Prin urmare, nu împărtășesc defetismul dumneavoastră. Priviți din avion. Sau dronă. Și o faceți ușor resentimentar. Poate lecturați o parte dinte textele selectate și publicate în revistă.

Eu sper să treacă și acest puseu de tulburare europeică și să ne putem concentra - eu sigur o voi face- pe promovarea valorilor europeice. Acesta este unul dintre obiectivele asupra cărora mă focusez. Sigur, cronofagia pe care o produc pe site mizele mici nu face bine obiectivului. Dar c'ést la vie!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-05 06:26:30
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Comentariul meu, domnule Peia, era adresat distinsului coleg Radu Ștefănescu și constituie un răspuns la: ”Pe Ioan Peia l-ați întrebat vreodată de ce a repostat nu o dată, ci de sute (!) de ori comentarii și texte neecoliterare (mai precis, înjurături)? Nu-mi amintesc nici asta. Sau poate ați uitat.”

Prin urmare, i-am amintit că v-am întrebat. Mai mult, am reacționat, în mai multe rânduri la ceea ce domnia sa denumește ”texte neecoliterare (mai precis, înjurături) Dacă ați fi intervenit ”la subiect” puteați confirma, infirma ori nuanța afirmațiile mele.

Buuun. Profitând de acest subiect, dumneavoastră ați răspuns la altă întrebare. Care nu v-a fost pusă. Și nu scăpați ocazia să vă exhibați idiosincrasia față de texte de-ale mele pe care nu le înțelegeți și față de care v-ați format o aversiune lăuntrică. Fapt care, pe mine, deloc dar absolut deloc nu mă deranjează. Când scriu, nu domnia voastră sunteți cititorul țintă. Așadar, aveți toată libertatea să vă exprimați, cum doriți, față de ce scriu eu. Este suficient pentru a vă autodefini. Se poate afirama: spune-mi ce înțelegi și cum percepi un text ca să-ți spun cine ești.

În peiectomiile mele eu am devoalat metodele și procedurile pe care le utiliați pentru a măcelări texte. Orice text. De la Kant la oricare scriitor. Oricât ar fi de valoros. De aceea, aceste proceduri și metode nu au nicio valoare euristică. Ele numai vă turnesolizează aspirația de ombelico del mondo al gusturilor domniei voastre.

Să auzim de bine.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-05 06:00:48
         
 
  Pagubă în ciuperci, ptr că nu ești ecoliterar !  
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-05-05 03:03:51
         
 
  Sigur, "vremile frumoase" sunt doar apanajul lui nea și ale amicilor lui de pahar!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 00:10:12
         
 
  Hello, mr. Corbu!
Individul – care se dă fetiță de pension – se referă la “înjurături” de-ale mele, îndreptate împotriva sacrosanctității sale, nu la comentariile mele, vizavi de textile ridicule ale lui x sau y. (Nu pricep de ce nu se referă și la vițăvercea, adică înjurăturile lui, vizavi de mine, dar asta ține de aspectul biliar al problemei, deci îi recomand un tub de bilicol!)

Cât privește plastica-vă exprimare, relativ la "peiectomii critice la adresa textelor și procedurilor domnului Peia. Poate vă amintiți de MOI- Metodta onomatopeic intejecționistă", țin să vă amintesc că, de regulă, "peiectomiile" mele erau îndreptate împotriva “cristescomiilor” domniei voastre venerabile, cristescomii materializate în niște îmbârligături terminologice de toată comicăria, menite a suci mințile și ale unui campion în rebusistică hermenăucă, nu numai ale unor ageamii de useri, acare cad în noadă numai la auzul unui neologism, care se potrivește în context, fix ca nuca în perete.

Deci nu era, cum vă place să spuneți, infailibila-vă metodă a lu pește prăjit și dat prin usturoi, adică o moare comună cu mămăligă, la ceaun, ci o falsă credință că ați rupt gura târgului cu asemine sucituri de vorbe împopoțonate. Astfel că, prin contrast, comentariile mele nu erau, vai, pasibile de vini inecoliterare, ci un cât se poate de normal mișto, vizavi de înaltele pretenții ale prețioaselor comentarii… helenistice, cu care vă-mpăunați în la fel de înaltă-va pricepere! Vorbe care vorbesc, dară nimic nu agrăiesc! Înfășoară, doar, în țiplă idei comune. Asta, ca să fim clari despre ce e vorba și să nu mai divagăm despre cai verzi!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-05 00:08:06
         
 
  "Pe mine mă interesează o atmosferă salubră pe site, dezbateri de nivel intelectual ridicat și eleganță stilistică. Acestea nu exclud polemica, satira, pamfletul. Din păcate, sunt unii care cred că pamfletul este isultă. Adică pot spune orice. Fals. Total fals. Pamfletul, în primul rând, este text artistic, stil de calitate, imprecație, caricatură, hiperbolizare cu ștaif artistic. Nu orce înjurătură, insultă ori calomnie constituie pamflet!
Mi-ar plăcea, domnule coleg, să am pe site rebeli. Nu unul! O mie! Dar sclipitori. Cu talent. Cu har. Cu stil. Cu novativitate."

Au fost astfel de "rebeli" pe site, în vremurile frumoase, dar s-au dus. Și ei, și vremurile. Și, fiți sigur, nu se vor mai întoarce. Cu timpul, delirantele dejecții ale amicului dvs, autointitulate pamflet, vor rămâne singurele reprezentante ale genului, și unica dvs. distracție.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-05-04 23:45:40
         
 
  Domnului Ștefănescu

”trec peste "Rădulescă" (răzbunare de grădiniță), dar cum rămâne cu plecările? Campionilor absoluți ai plecărilor sezoniere definitive și irevocabile, Peia și Kosta Vianu, nu-mi amintesc să-i fi ironizat vreodată pe tema asta.”

Domnule Ștefănescu,”Răduleasc㔠este un typo. Nu mă justific. Mă credeți bine. Nu, acesta este adevărul.

De regulă plecau și atât. Domnul Rădulescu îmi trimite niște comentarii care nu pot fi validate. I-am dat o replică. Poate nu merita. Dar am spus, treacă de la mine. Dacă intrați în editură puteți constata.


”Pe Ioan Peia l-ați întrebat vreodată de ce a repostat nu o dată, ci de sute (!) de ori comentarii și texte neecoliterare (mai precis, înjurături)? Nu-mi amintesc nici asta. Sau poate ați uitat.”

Nu vă amintiți. Dacă o să am timp am să caut. Nu numai întrebări. Dar am făcut și peiectomii critice la adresa textelor și procedurilor domnului Peia. Poate vă amintiți de MOI- Metodta onomatopeic intejecționistă de a măcelări texte. Și altele. Dar, bag seamă, aveți o memorie selectivă. Excesiv selectivă.


”Firește, logica nu mai contează. Ați scăpat de un rebel, trăiți euforia momentului.”

De ce să fi ”scăpat”? Aveți senzația că distinsul domn îmi pune vreo problemă de natură cognitiv-euristică? Ori intelectualist-polemică? Nici vorbă! Domnia sa merge pe maxima probabilitate și minima rezistență! ”Rebelismul” domniei sale este unul reducționist. Cuvinte vulgare, atrac la persoană și lipsă de politețe. Atât. Nu intru în astfel de mize mici. Informatica mă ajută. Aquila non capit muscas! Desprte ce euforie vorbiți? Poate fi vreo euforie în așa ceva? Sunteți în totală eroare domnule coleg. Dacă ar promite și s-ar ține de cuvânt că nu mai vorbește vulgar și nu mai atacă persoanele, acum îi redau nivelul. Nu am ranchiune, vindicativisme și alte mize vanitoase. Pe mine mă interesează o atmosferă salubră pe site, dezbateri de nivel intelectual ridicat și eleganță stilistică. Acestea nu exclud polemica, satira, pamfletul. Din păcate, sunt unii care cred că pamfletul este isultă. Adică pot spune orice. Fals. Total fals. Pamfletul, în primul rând, este text artistic, stil de calitate, imprecație, caricatură, hiperbolizare cu ștaif artistic. Nu orce înjurătură, insultă ori calomnie constituie pamflet!
Mi-ar plăcea, domnule coleg, să am pe site rebeli. Nu unul! O mie! Dar sclipitori. Cu talent. Cu har. Cu stil. Cu novativitate.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-04 23:15:45
         
 
  "odili", am vrut să zic, ca să se acorde, în număr și cazuistică, cu subiectu'!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-04 22:51:15
         
 
  Rădulescule, repet: am auzit că Prozacul face minuni reconfortantissime prin America, repară ficații înnegriți de oftică!
Vericum, remarc spiritul de gașcă, hotărât a apăra și un procuror infractor, dacă e de-al nostru! Condiție în care nu mai surprinde odele închinate "slujirii" și nici exercițiile de admirație, din baie, vizavi de vizavarză!


 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-04 22:49:57
         
 
  mai e ceva, domnule Cristescu, vedeți dvs, Florin Rădulescu nu și-a șters niciun text. asta mă face să cred că în vremuri mai bune, va reveni. fiindcă, cu siguranță, vor veni vremuri mai bune.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-05-04 22:46:14
         
 
 
"Dumneavoastră sunteți, domnule Rădulescă, precum ”Apocalipsele” moderne! Vin și pleacă de câteva ori pe an."

trec peste "Rădulescă" (răzbunare de grădiniță), dar cum rămâne cu plecările? Campionilor absoluți ai plecărilor sezoniere definitive și irevocabile, Peia și Kosta Vianu, nu-mi amintesc să-i fi ironizat vreodată pe tema asta.

"Înainte de a enșpemia plecare poste îmi spuneți și mie de ce ați repostat un text care conținea un cuvânt neecoliterar"

Pe Ioan Peia l-ați întrebat vreodată de ce a repostat nu o dată, ci de sute (!) de ori comentarii și texte neecoliterare (mai precis, înjurături)? Nu-mi amintesc nici asta. Sau poate ați uitat.

"Nu-i bai dacă nu aveți nicio logică!"

Firește, logica nu mai contează. Ați scăpat de un rebel, trăiți euforia momentului.

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-05-04 22:31:16
         
 
  Cu multă plăcere. Dumneavoastră sunteți, domnule Rădulescă, precum ”Apocalipsele” moderne! Vin și pleacă de câteva ori pe an.

Înainte de a enșpemia plecare poste îmi spuneți și mie de ce ați repostat un text care conținea un cuvânt neecoliterar și care, pentru aceasta, v-a fost invalidat. Sincer sunt curios dacă a fost ceva logic în gestul dumneavoastră.

Nu-i bai dacă nu aveți nicio logică!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-05-04 21:53:54
         
 
  Pls, un minut de reculegere!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-05-04 21:51:12
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE