FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
O experiență în plus
Text postat de Andrei Ghejan
N-am crezut niciodată că poate exista vrăjitorie, magie reală, paranormal, sau mentalism, nici hipnoză. Asta până s-o cunosc pe IVY și oglinda ei ”YVI”. Exista în ea o dublă personalitate? O ființă normală și una ca o reflexie într-o altă dimensiune imperceptibilă, sau ireală? O putere colosală a minții, necunoscută nouă? O aură mărită? Nu știu! Știu doar că am văzut și am trăit în prezența ei momente inexplicabile, ca și când ai fi brusc decupat dintr-un mediu în care percepțiile naturale sunt la locul lor și plasat apoi într-o extincție a momentului pe care n-o poți preciza temporal și nici de facto, în care regulile devin altele decât cele cunoscute. Într-o primă experiență, devii posesorul unui amestec confuz de nedumerire și spaimă, cu toate că din punct de vedere fizic nu pare să fi pățit ceva anume, exceptând poate o ușoară senzație de slăbiciune nefirească ca și când ai fi revenit dintr-un leșin, sau un somn adânc, fără dimensiuni. Ești și relaxat în același timp. Cel mai ciudat însă e sentimentul pe care îl ai, în care se contopește bucuria de a te fi întors cu regretul că n-ai rămas acolo – în lumea aia hipnotică. Îți trebuie secunde bune să-ți revii complet. Ești ca un motor repornit, într-un proces de accelerare de la ralanti spre turația normală, numai că vibrațiile datorate mișcării nu le simți, sunt ultimele care își reintră în drepturi, după cele cinci simțuri care revin treptat. E un fel de-a spune, pentru că în realitate simțurile le ai tot timpul, numai că nu le conștientizezi. Interesantă este opțiunea pe care o ai, dar nu e bine să-ți vină idei dincolo de asta, de-a ”te juca” cu această revenire a simțurilor, pe care le poți îndepărta, sau reasimila cu minimum de efort printr-o simplă mișcare (de obicei a capului) pe care , culmea, o conștientizezi, sau mai bine zis semi-conștientizezi la momentul trezirii. Chestia în sine, ușor amuzantă, de tranzit, e un fel de exercitare a liberului arbitru: ”mă întorc (?), rămân acolo (?)”. Ezitările prea lungi (din motiv de lipsă parțială de instincte) se lasă cu palme). IVY, înainte să ne bage în ”labirintul” ăsta ne avertiza de potențialul evadării de sub control (pseudo-alienarea, devierea) și pare-se că toate detaliile explicitate rămâneau stocate undeva în subconștient, pentru că numai subconștientul mai lucra sub hipnoză. Apropos, teoria conform căreia nu-ți mai aduci aminte nimic după, e parțial falsă. Mici frânturi din aventură revin (sau pot reveni) în timp, tot la fel cu starea amnezică de după incursiune, depinzând în mare măsură și de ”comenzile” primite sub hipnoză. Lipsesc întotdeauna însă momentele de trecere: ”porțile” cum obișnuia să le numească IVY. Carlos îmi făcuse cunoștință cu ea. După câteva experiențe de tipul, să-mi treacă definitiv ideea că ar fi fost vreun accident fiecare trecere, devenind un ”true beliver” al faptului că nu ne folosim nici 10% din puterea creierului, mi-am luat inima în dinți și-am întrebat-o pe IVY cum și în ce fel se poate face asta, rugând-o nu numai să-mi explice ”tainele”, dar dacă s-ar putea să mă și învețe. Mi-a răspuns zâmbind doar atât: ”e (ca) un somn indus, numai că fără anestezice (un fel de călătorie între starea de veghe și somn, trans㠖 o stare de conștiență modificată din exterior)... metoda în sine este pur micro-magnetică (bio-curenți), având ca mecanism dezoxigenări parțiale ale anumitor părți ale creierului (prin inhibarea datorată reducerii limitate a fluxului sangvin și redirecționare capilar-arterială) pe baza polarității sângelui, datorată în mare parte ionizării moleculelor către O- și -NO, sau (și) ozonare, rezumând o separare temporară a conștientului (amorțit și inhibat ”catalitic” de dezoxigenare) de subconștientul lăsat intact (sau cu funcții amplificate prin ozonificare (și) ”booster enzimatic”, plus noii componenți halucinogeni apăruți ca urmare a ionilor -NO), creier ”1/5 semi-expus”care astfel devine ”ascultător” și de medii externe (câteodată chiar telepatic). Chestie de exercițiu.”
Simplu, nu?
Orice asemănare cu realitatea (sau macro-mecanisme bio-chimice și catalitice) este pur întâmplătoare, nedemonstrată, semi-ficțiune.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Spuneți că ați citit cartea lui Barthes: dacă ați fi reflectat un pic mai mult asupra a ceea ce a scris el în carte poate aveați o altă viziune.

Vă sugerez să reveniți asupra pasajelor următoare:

”Borduri *
într-o povestire, nu gust nemijlocit conținutul, și nici măcar structura acesteia, ci mai degrabă zgîrieturile pe care le las pe suprafața frumosului înveliș : alerg, sar, îmi înalț capul, mă scufund din nou. Nici o legătură cu sfîșie-rea adîncă produsă de textul desfătării în limbajul însuși, și nu doar în simpla temporalitate a citirii sale.
De aici, două regimuri de lectură : una ■—■ țintește articulările anecdotei, e interesată doar de întinderea textului și cîtuși de -puțin de jocurile limbajului (cînd citesc un Jules Verne, înaintez repede: pierd din discurs, și totuși lectura mea nu e fascinată de nici o pierdere verbal㠗 în sensul speleologic al acestui cuvînt) ; cealaltă lectură nu lasă să-i scape nimic ; cîntărește, e lipită de text, citește — dacă putem spune astfel — cu aplicație și dăruire,
percepe în fiecare punct al textului asindetul care secționează limbajele, și nu anecdota. Nu extensiunea (logică) o captivează, nu exfolierea adevărurilor, ci, dimpotrivă, straturile semnificanței; ca și la jocul de-a fripta, excitarea provine nu dintr-o grabă progresivă, ci dintrun soi de harababură verticală (verticalitatea limbajului și a distrugerii lui). Prăpastia apare în
* op. dt., pp. 22—24.
PLĂCEREA TEXTULUI / 201
clipa cînd fiecare mînă (diferită) sare deasupra celeilalte (și nu după cealaltă) ; atunci subiectul jocului — subiectul textului e absorbit, or, paradoxal (cu cît se crede mai mult că e destul să mergi repede ca să nu te plictisești), această a doua lectură, aplicată (în sens propriu), convine textului modern, textului-limită. Citiți încet, citiți tot, dintr-un roman de Zola : o să vă cadă cartea din mînă ; citiți repede, pe frînturi, un roman modern : va deveni de îndată opac, exclus plăcerii voastre. Vreți să se întîmple ceva și nu se întîmplă nimic, pentru
că ceea ce i se în-timplă limbajului, nu i se întîmplă discursului : ceea ce „sur-vine", ceea ce „pleacă", falia dintre cele două borduri, interstițiul desfătării are loc în volumul limbajelor, în enunțare, și nu în succesiunea enunțurilor. Să nu devorezi, să nu înghiți, ci să paști, să rumegi pe îndelete, să regăsești — pentru a-i citi pe scriitorii de azi — tihna lecturilor de odinioară ; să fii un cititor aristocratic.”
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-31 07:08:41
         
 
  ”am citit destule cărți și fără lumina călăuzitoare a bartheșilor”

Miliarde de oameni au citit și citesc fără îndrumare, fără repere valorice, fără sistemă, fără un scop anume. Vorbea Bartehes de simpla plăcere a lecturii. Și bine fac. Spunea cronicarul ”că nu este alta mai de preț zăbavă decât cetitul cărților”! Dar, domnule coleg sunt unii, mulți și aceștia, care vor mai mult. Adică, nu se mulțumesc doar cu zona clasică. Aspiră către ”cuantica literară”. Dacă mă pot exprima astfel. Nici unii nici ceilalți nu trebuie condamnați. Dimpotrivă, merită toată stima și aprecierea.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-31 06:56:25
         
 
  N-aș  
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 23:58:28
         
 
  Drept să vă spun, am citit destule cărți și fără lumina călăuzitoare a bartheșilor și parcă aș zice că sunt în stare să deosebesc caltaboșii de litera bine mânuită. Dacă aș fi stat să mă iau după gusturile oenologilor amețiți, aș fi sfârșit într-o scârbă falimentară. Na-ș mai fi citit nimic. Astea-s fasoane de inși care se cred mai jmekeri decât bomba atomică.Dau lecții. Frecții!... Nu le dau nici a mai mică importanță. Citesc și fără cârja gândirii lor șuchii.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 23:58:09
         
 
  ”Și cine stabilește cum arată textul ăla atât de original, încât să trezească interesul? Alde Barthes?”

Există o mare gamă de lectori. de la critic literar, expert, lector instruit, etc. până la lectorul total neinstruit și neinteresat. Într-o intervenție, ”Oenolectorul”, dacă țin minte, parcă am făcut o descriere.

Prin urmare, da, Bartheș este un oenolector. Adică un critic literar avizat. Care a dat direcții și care, acum este un reper. Și sunt mulți. Da, el, ei și mulți alții pot evalua un text. Pot observa croșetul literar, caltaboșii poetici, umplerea mațului textual cu poncife, cu banalități, cu lucruri nesemnificante.

În rest, o cultură se realizează prin definirea valorilor și criteriilor axiologice. Care rezultă în urma contribuțiilor celor mai strălucite minți. Și care se sedimentează în timp. Și devin repere. Valori. Pe care publicul larg le aprobă sau nu. Apoi există o stratificare a nivelurilor axiologice. Ca și a lectorilor.

Subiectul este amplu și ar merita o dezbatere mai aplicată.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 23:41:59
         
 
  "Barthes pledează aici pentru texte neplictisitoare. Adică originale, incitante, care să trezească interesul lectorului și să nu-l plictisească."

Și cine stabilește cum arată textul ăla atât de original, încât să trezească interesul? Alde Barthes? Interesul cui? Cititorii sunt cu miile, cu milioanele chiar, și fiecare are propriul său sistem de selecție și valorificare. Cum putem stabili care cititor este un candidat demn de prețuirea barthesiană și care nu? Nu cumva e cam multă pedanță și aere de supremație critică aici? Cei care nu se înalță la standardul hermeneutic al dlui Barthes cum pot fi calificați? Ageamii? Și cine poate avea răbdarea să se școlească la părerile, mai mult sau mai puțin valide, ale dlui Barthes? Pe mine, deși am citit cu atenție cartea asta, chiar dacă investind un oarecare efort de voință, m-a plictisit teribil. Ce vrea să spună? Se scarpină, oltenește, după ureche. Eu citesc ce-mi place, ce mă satisface, ce-mi sună mie bine-n gând. Și nici că mi-a trecut prin cap să reinterpretez eu stilul și structura unei cărți, să-i dau eu cine știe ce conotații ascunse. O iau ca atare și gata. Orice pretenție de acest gen e o blăblăială fără sens. Cei care nu au ce face, inventează teme și limbaje prin care să-și justifice derapajele de la normalitate. Scrierile celor asemena unui Barthes sunt uscate, livrești, insipide. Și nu spun nimic. Blufează, aberează, baletează fără poante.




 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 23:23:28
         
 
  Iată cîteva nume celebre care ar putea să ne edifice mult mai mult despre hipnoză.
Din nefericire pentru cei care nu au știut, sesiunea lor la București a fost în Februarie 2018.
Cine este Freddy Jacquin?

Freddy Jacquin practică hipnoterapia din 1994.
De-a lungul carierei sale a ajutat peste 30.000 de clienți prin sesiunile de terapie private sau de grup pe care le-a susținut de-a lungul timpului.
Este fondatorul The Jacquin Hypnosis Academy, (cunoscut în prealabil drep UK Hypnotherapy Training College (UKHTC) ) și a format mai mult de o mie (1000) de hipnoterapeuți din întreaga lume.
De asemenea, Freddy este și creatorul unui program unic de parenting numit Potensharu care are scopul de a-i ajuta pe copii să conștientizez pontențialul minunat pe care îl au.
În 2010 a absolvit Masterul în Hipnoză Clinică al Colegiului Universității Saint Mary (St. Mary's University College).
Cine este Anthony Jacquin?

Anthony a intrat în contact cu hipnoza prin intermediul tatălui său și a realizat prima ședințăa de hipnoterapie în 1995.
Ulterior a căutat să învețe de la cei mai buni profersori din lume și practică hipnoza full time începând cu 2001.
Prin sesiunile sale de hipnoterapie pe care le-a realizat de atunci și până astăzi Anthony a ajutat mai mult de 5000 de oameni să își schimbe viața și să își îndeplinească visurile.
Din 2004 a început să susțină spectacole de magie și hipnoză cu ajutorul cărora a ajutat oamenii să descopere și să realizeze puterea extraordinară a minții umane.
Anthony s-a specializat în crearea unor programe unice în care unesc arta magiei cu jocuri ale minții și hipnoza generând astfel rezultate spectaculoase în rândul participanților.
Anthoy este autorul uneia dintre cele mai cunoscute cărți în lumea hipnozei, Reality is Plastic - The Art of Impromptu Hypnosis (Realitatea este Plastică - Arta Hipnozei de Improvizație) și susține traininguri și cursuri în întreaga lume.
De citit: ”Săgeata” +
Ted Jones PhD, “Cele cinci abilități de care pacientul are nevoie pentru a
face față fiecărei dureri cronice” +
+ Terapia cognitiv comportamentală (CBT) și Terapia de Acceptare și Angajare (TAA)
+ Sean MacKey, MD, PhD, șef al Diviziei de Medicină Standford –întreg cursul
+ dr. Roderick A. Borrie –Studii experimentale TAA
Reprezentative:
Thomas J. Purtzer, MD: traducere: ” ... hipnoza este precum o călătorie între starea de veghe și somn.”
Uri Geller , James Van Praagh (mentaliști): ”Transa hipnotică superficială este o stare de constiență modificată. Adica persoana hipnotizatăa este conștientă, însă are o stare specială: pe de o parte, este conștientă de sine, de prezența sa in mediul exterior, iar pe de altă parte, realizează ca are un contact neobisnuit de intim cu profunzimile lumii sale interioare. Aceasta poate fi accesată intuitiv, sau telepatic. Modificarea comporamentală este doar o rutină.”
Pentru inițierea în mecanismele intime de ordin chimic aș sugera: C.D. Nenițescu ”Chimie General㔠și ”Chimie organic㔠Vol. 1 și mai ales Vol. 2, Dumitru Săndulescu: ”Chimie Fizică”, precum și lucrări de specialitate a Acad prof dr. doc. Gheorghe C.Suciu, prof. Univ. Ghejan Ion, prof. Univ. I.Cuiban. Mă pot lăuda că pe ultimii 4 i-am avut profesori.
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 22:42:01
         
 
  Nu știu dacă am surprins esența. Barthes nu era plictisit în sine. Nu el era subiectu. Nu despre el vorbea. Ci despre reacția lui față de un text plat, banal, liniar, plictisitor. Plictiseala lui era reacția față de texte nevaloroase. Nu față de texte care privesc scriitura și știința scriiturii. El însuși fiind un teoretician al acesteia.

Nu știu cum și în ce mod mi-am format această exigență față de textele publicate în Europeea. Dar, veți fi observat, mutatis mutandis, și eu pledez pentru astfel de texte în care novativitatea, știința limbajului, expresia scăpărătoare, fragmentarismul și multiplanurile, alternanța auctorială, semnificanța sugerativă, haloul textual, conotațiile și subiacența și multe altele sunt de dorit într-un text al secolului în care trăim.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 22:40:07
         
 
  Da, am dat o căutare în site dup㠔Bataille” L-am pomenit de vreo 5 ori.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 22:30:44
         
 
  PPS. Într-o intrevenție mai veche și eu l-am citat pe Bataille. ”Scriu ca să nu înnebunesc” spunea el.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 22:29:57
         
 
  Da, m-m lămurit. Mă credeți sau nu, eu nu am văzut și primul dumneavoastră comentariu! Nu m-am referit decât la acela postat la data de 2018-03-30 10:19:26.

Întrebările mele au pornit de la carte. (o am. am pste 11.000 de volume pe un stik și cca 4.000 imprimate. Dintre care vreo 3 m liniari critică literară)

Bun, să vă dau pasajul și să vă spun rostul lui.

”PLĂCEREA TEXTULUI Bolboroseala ** Mi se prezintă un text. Mă plictisește. Parcă ar bolborosi ceva. Bolboroseala textului e doar spuma aceasta de limbaj care apare dintr-o simplă nevoie de a scrie. Nu e vorba aici de o perversiune, ci de o cerință. Scri-indu-și textul, scriptorul dobîndește un limbaj asemănător sugarului : imperativ, automat, fără afect, o mică învălmășeală de clipoceli, aceste foneme lactee, pe care minunatul iezuit Van Ginneken le așeza între scriitură și limbaj ; mișcări ale unui supt fără obiect, ale unei oralități nediferențiate, ruptă de cea care produce plăcerile gastrosofiei și ale limbajului. Vă adresați mie ca să vă citesc, dar în ochii voștri nu sînt altceva decît această adresă, nu sînt decît substitutul a ceva ; nu întruchipez nimic (poate doar figura Mamei). Pentru voi nu reprezint un corp, și nici măcar un obiect (de altfel, puțin mi-ar păsa : nu sufletul din mine cere recunoașterea), ci doar un teritoriu, un vas de expansiune. Aș putea spune că, în cele din urmă, ați scris acest text în afara oricărei desfătări ; și că textulbolboroseală este de fapt un text frigid, ca de altfel oricare cerință, înainte de nașterea dorinței, a nevrozei. Nevroza e soluția extremă : nu în raport cu „sănătatea", ci cu acel „imposibil" despre care vorbește Bataille („Nevroza este perceperea timorată a unui fond imposibil" etc.); dar acest rău e singurul care te lasă să scrii (și să citești). Ajungem atunci la următorul paradox : texte precum cele ale lui Bataille — sau ale altora —, scrise din sînul nebuniei împotriva nevrozei, au în ele, * Le plaisir du texte, Editions du Seuil, 1973. ** op. cit., pp. 11—13. 200 /EOLAND BAHTHES dacă vor să fie citite, ceva din nevroza cu care trebuie să-și seducă cititorii : aceste texte teribile sînt totuși texte cochete. Atunci fiecare scriitor va spune: nebun nu pot fi, sănătos nu se cade, sînt nevrozat. Textul pe care-1 scrieți trebuie să-mi dovedească ceva : că mă dorește. Această dovadă există : e scriitura ca știință a desfătărilor limbajului, kămasutra sa (și un singur tratat despre această știință : scriitura însăși).”

Barthes pledează aici pentru texte neplictisitoare. Adică originale, incitante, care să trezească interesul lectorului și să nu-l plictisească. Adică, așa cum vă tot spun eu, să ia lectorul ddrept partener, prieten chiar dezvoltator sau reconstructor. Cum scrie Bartes Textul pe care-1 scrieți trebuie să-mi dovedească ceva : că mă dorește. Ori o condiție esențială a nonplictiselii, a banalului a poncifelor o reprezintă scriitura. Adică limbajul respectiv știința scriiturii. Acea plasmă sau acel ecran digital la care făceam eu referire în raport cu ”radioul cu galen㔠Scriitură față de care dumneavoastră aveți totală neînțelegere.

Dacă nu am fost clar putem discuta.

PS. Am răspuns mai târziu pentru că abia acum am revenit de la nepoțelele mele. Care sunt prioritatea mea zero!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 22:26:34
         
 
  Alo, domnu, domnu, dooomnu Cristescu! Chiar așa? Mă luați de fraier? Păi cum să spună Brthes ”Nu eu sunt plictisitu', ci Barthes!"??
Și, da, potrivit citatului "Mi se prezintă (mai sus) un text. Mă plictisește.", Barthes era plictisit, nu eu. Așa cum am subliniat. Ce rost avea să veniți să-mi spuneți că nu a scris Barthes niciodată așa ceva? E la mintea cocoșelului pintenat că nu. E clar că referința dv. a fost legată de citatul pe care nu l-am redat în ghlilimele, la șto!
Adică ce era ofensator la adresa lui Barthes, în citatul cu pricina? Că l-am redat sau ce? Domnul Barthes era plictisit. De cine? Evident, de anumiși faliți ai scrisului, din vremea lui, așa precum, foarte clar și foarte apropiat de stilul meu, s-a exprimnat. Că de-aia am și ales citatul.
Încercați să ne aburiți, dar e prea străvezie povestea!
Bon, dar dacă sunteți așa de informat, redați-mi continuarea citatului, să vedem dacă e cum susțineți!
Ăți fi sedus de blogodoreala hermenăucilor, dar nu cred că aveți cartea asta!


 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 19:02:55
         
 
  Eu când am dubii mă documentez și am capacitatea să revin asupra evaluărilor pe care le fac.

Grafomanie sau incoprehensibilitate?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 17:31:38
         
 
  Acest pasaj nu avea cum să fie scris de Barthes. Acest pasaj, pus între ghilimele: ”Nu eu sunt plictisitu', ci Barthes!
Avea și el faliții lui, pe vremea aia, ca și azi, când sunt o groază de faliți ai scrisului care parazitează spațiile literelor.”


Pentru că vă aparține, domnule Peia. Singurul cuvânt, din acest pasaj, pe care l-a folosit Barthes, este ”plictisitor”. Și a fost folosit în contextul în care se referea la repetările obositoare.

Cred că nu aveți proprietatea a ceea ce susțineți. Redați, între ghilimele, fraza la care vă referiți. Să văd și eu ce ați înțeles dumneavoastră din ea. Însă, repet, clar, răspicat și asumat, pasajul pe care eu l-am contestat și pe care l-am redat acum boldat, nu a fost scris de Barthes.

Dacă vă referiți la ”* Uneori cînd mă simt golit, cînd expresia nu vrea să vină, cînd, după ce am mîzgălit multe pagini, îmi dau seama că nu am. scris nici o frază, mă prăbușesc pe divanul meu și rămîn astfel năucit, cufundat într-o mlaștină de plictiseală". (1852, op. cit., p. 69).” aici este vorba de cu totul și cu totul altceva.

Dacă vă referiți la pasajul care începe cu ”Bolboroseala ** Mi se prezintă un text. Mă plictisește. ...” probal ați citit și nu ați înțeles nimic. Mai citiți.

Dar ca să putem avea o discuție rațională, redați vă rog citatul la care vă referiți.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 17:21:03
         
 
  Poftiiiim? Ce 'serăți dom Cristescu? Aaaaoooleu!
Ia să vă zic colea: "Romanul scriiturii" - antologie. Editura Univers, 1987, pag 199.
Mai informați-vă, mai informați-vă!...
Și încă nu am reprodus tot!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 15:45:27
         
 
  * a se citi: și tot probabil prin compensare activitatea subconștientului este catalizată prin ozonizare (exces de Oxigen) și de ce nu Azot  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 15:26:10
         
 
  D-le Cristescu, neavând suficiente date despre mecanism (acesta fiind probabil mult mai complicat) n-aș îndrăzni să vă contrazic. Cert este că undeva asupra conștientului subiectului supus hipnozei i se produce o scurtcircuitare (probabil doar parțială) și în niciun caz prin absența oxigenării, ci doar prin reducerea fluxului sangvin, o situație clar inhibitoare; și tot probabil este catalizat prin ozonizare (exces de Oxigen) și de ce nu Azot (cine știe), cunoscut fiind că oxidul de azot are asupra creierului prin proprietățile specifice efecte halucinogene, stimulative (câteodată chiar ilariante). Dacă includem și posibilii derivați ai grupării -NO, probabil de natură enzimatică astfel produși, efectul halucinogen se amplifică și mai mult fiind implicat și cortexul. E un punct de vedere, strict chimic și recunosc că nu am curaj să mă avânt mai departe în alte speculații nefiind de specialitate decât chimist și mai puțin bio-chimist, chiar dacă am publicat o întreagă colecție de ”bio-utilități” care pe agonia (de.ex.) a dat contoarul peste cap de două ori (le urcă doar până la 50000, după care o ia iarăși de la ”0”) și chiar acum are peste 20000 de vizualizări, ceea ce vorbește de la sine că n-aș fi chiar pe dinafară cum sugerează știm noi cine:) Cu stimă,  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 15:23:12
         
 
  ””Nu eu sunt plictisitu', ci Barthes!
Avea și el faliții lui, pe vremea aia, ca și azi, când sunt o groază de faliți ai scrisului care parazitează spațiile literelor.” Niciodată Barthes nu a scris un asemenea pasaj. Nici măcar ironic ori autoironic. Referitor la plictis da se va fi referit. Dar nu așa cum ați scris dumneavoastră.

Științele paranormale există. Și fenomenele. Și unele sunt chiar utilizate. (hipnoza, sugestia, efectul placebo și nocebo, parcă, telepatia, clarviziunea, sugestia colectivă (în 89 a fost folosită din plin) halucinațiile, etc. Și sunt somități științifice care se ocupă de ele. Nu confundați cu șarlataniile și șarlatanii care există în toate domeniile. Și eu mă preocup, din păcate în ultimii anim mai puțin, de aceste subiecte. Prin anii 70 la Casa studenților Preoteasa, exista un cerc sau club duminica dimineața pe temă. Pe care îl frecventam și eu. Îl conducea Victor Săhleanu și o doamnă Cornelia Guja. Multe cunoștințe am acumulat atunci. Prin urmare resping ideea dumneavoastră cum că ar fi ”bazaconii”
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 14:36:49
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Nu, nu e opinia mea personală, dl. Cristescu. Vă grăbirăți! E fix citatul lui Barthes, dintr-un fel de articolaș de-al lui sau ce-o fi, intitulat "Plăcerea textului - bolboroseala!". Și considerând că se potrivește de minune cu bolboroselile lui Ghejanie, l-am reprodus întocmai, în com, mai puțin ce e în paranteză, pentru a da să se-nțeleagă că ar fi ceva la mijloc. Ghejanie, desigur, nu avea de unde să știe, că nu e chiar așa dă dăăășșștept, să fi auzit de Barthes. Eu am auzit, ba chiar și citit, și, ce să spun? m-a plictisit de moarte! Ce să-i faci? Mai e și unii nepricepuți pă lumea asta, nerafinați, necizelați, ne...ne... ne...!

Pdap, să stai și să te ocupi de bazaconii, ca paranormalele sau hipnozele, multe din ele trucate, altele care țin de autosugestie, precum cad zărghitele alea credincioase pe jos și se tăvălesc că, cică, se zbate dracu să iasă din ele și nu poate, apăi, zău, că asta-i treabă de babe mistice!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 14:19:35
         
 
  ”Nu eu sunt plictisitu', ci Barthes!
Avea și el faliții lui, pe vremea aia, ca și azi, când sunt o groază de faliți ai scrisului care parazitează spațiile literelor.”

Este opinia personală a domnului Peia. Barthes și pleiada de textualiști reprezintă un moment de geniu în istoria literaturii și criticii literare. A=i ignora este similar cum te-ai mulțumi cu radioul cu galenă și ai refuza ecranele digitale actuale!

”având ca mecanism dezoxigenări parțiale ale anumitor părți ale creierului (prin redirecționare capilar-arterială) pe baza polarității sângelui” Că hipnoza există și că este și utilizată este cert. ”Explicația” dată este neconvingătoare, dacă nu cumva falsă. Lipsa oxigenului pentru creier sau părți din creier, mai mult de câteva minute, poate lăsa leziuni ireversibile. Altul trebuie că este mecanismul. Forța hipnotizatoare, se pare, preia controlul total al conștientului subiectului hipnotizat. Cred, fără să am probe, că este mai aproape de realitate, utilizarea unor unde emise de creier care prin interacțiune (interferență, rezonanță, modulare sau mai știu eu ce, care permit diminuarea sau anularea activității cerebrale. În niciun caz modelul mecanicist (nu-i benzină nu pornește) nu poate fi utilizat. Și, mai cred, cuantica joacă un rol important aici. Pentru că, hipnoza presupune ceva de tipul ”tele” care cu probabilitate destul de mare este de natură psihocuantică.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-30 14:04:50
         
 
  Nu ești plictisit, ci plicticos  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 11:15:39
         
 
  Pariez că nu ești în stare să scoți două silabe originale despre subiectul ăsta. De ce? Pentru că găinile n-au hipnotizat pe nimeni, niciodată:))  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 11:10:09
         
 
  Prinzi, pe naiba! La calificarea ta, te păcălesc și musculițele bețive!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 10:38:04
         
 
  Nu eu sunt plictisitu', ci Barthes!
Avea și el faliții lui, pe vremea aia, ca și azi, când sunt o groază de faliți ai scrisului care parazitează spațiile literelor. Bunăoară tu.
M-am gândit că omu-i mult mai calificat - sau cel puțin așa se spune - să te trimită la plimbare și l-am inserat aci. Se potrivește de minune.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 10:19:26
         
 
  P.S. Dacă accepți provocarea și o faci, mă aștept să văd un text original, nu vreun copy/paste, sau vreo traducere din vreo lucrare de specialitate, sub promisiunea că te prind:)  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 10:14:51
         
 
  Păi și eu ce vină am că te-ai născut plictisit de alții(?), numai de tine nu... Cunoscându-te, sunt convins că te-am pierdut undeva pe traseu. Cald?...
Aștept cu nerăbdare (în calitatea dvs de expert în toate) să ne explicitați și nouă, novicilor, mecanismul hipnozei, eventual și starea. Abia atunci promit că o să te cred pe cuvânt
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2018-03-30 10:09:41
         
 
  Mi se prezintă (mai sus) un text. Mă plictisește. Parcă ar bolborosi ceva. Bolboroseala textului e doar spuma aceasta de limbaj care apare dintr-o simplă (și silnică) nevoie de a scrie. Scriindu-și textul, scriptorul dobândește un limbaj asemănător sugarului: imperativ, automat, fără efect, o mică învălmășeală de clipoceli, aceste foneme lactee; mișcări ale unui supt fără obiect, al unei oralități nediferențiate, ruptă din cea care produce plăcerile gastrosofiei și ale limbajului. Un text scris în afara oricărei desfătări, un text bolboroseală care este de fapt un text frigid.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-30 09:47:56
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE