FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
ORANJADA MECANICĂ (episodul 4)
Text postat de Gheorghe Rechesan
ORANJADA MECANICĂ (telenovelă) – episodul 4
DUBLA 5
EXTERIOR. DIMINEAȚA DEVREME. ȘESUL TELEORMANULUI
TRAVELING. Cadru lung peste întinderea cîmpiei. O rîpă în planul secund. Ciulini, scaieți și o grămadă mare de humă. Un ins îmbrăcat într-un cămeșoi de pînză nealbită frămîntă cu frenezie lutul sub tălpile goale, îl amestecă apoi cu paie tocate și-l așează în gogoloaie mari în jurul unei schele rudimentare din crengi de plop.
BRAMBURICEAN ( se apropie cîntînd):
„Primăvară, primăvară / dă-mi și mie o mioară / lăptoasă la supțioară /să o mulg la stînișoară / să fac brînză pă imaș / s-o duc colea-n oraș / la muieri și la cucoane / ferecate-n silicoane / brînză bună-n putinei / sărutări de dragavei / viseze mîndrele cu spor / iubire de mărțișor / și mai dă-mi un ghiocel / dalb și tandru ca un miel / cîrlionțat și drăgăstos / să visez și io frumos / c-am pupat buze de fetiță / țîțișoară de leliță...”
Se oprește privindu-l lung pe insul care trudește ca și cum l-ar fi văzut exact în clipa aceea.
BRAMBURICEAN:
− Bună ziua, domnu Ion. Ce clădiți acilea-șa? Un pătul pintru bucate?
APEION ( opintindu-se să înfigă un par lung în mijlocul grămezii de chirpici ):
− Ba!
BRAMBURICEAN:
− O șicoală pentru copilașii nevoiași?
APEION (printre dinți):
− Nnnțîîî...
BRAMBURICEAN:
− Știu... O beserică la care să se închine tăț pribegii care se rătăcesc pîn pustie...dar poate-ar trebuie să pui la temelie nește pietre d-alea tari dîn granit șlefuit, cum pusără grecii în Acropolea lor!
APEION:
− Siktir biserică, aiurea pribegi...e un templu, bre!
BRAMBURICEAN:
− Ești tare, domnu Ion! Dacă țara asta ar avea încă doi-trei bărbați ca dumneata...ce fel de templu?
APEION:
− Taoist, bre...dar de ce-mi răcesc eu gura cu toți nepricepuții...
BRAMBURICEAN:
− Eram curios și dornic să-nvăț cît mai multe, că omul cît trăiește învață!
APEION (înviorîndu-se începe să vorbească repede și cu aprindere):
−Taoismul domle, e mai mult decît o credință, e un mod de trai care îmbină misticismul cu filosofia, metrologia, fizica, metafizica, chimia, parachimia, cultivarea și prelucrarea plantelor tehnice și magia, pricepi matale? Ea își trage seva din niște doctrine străvechi, elementare, cu arihmanu, brahmanu și batmanu ăia indieni care s-au scurs spre China și invers pînă cînd s-a înfiripat treaba de care-ți zic... Eu, bunăoară, în tot ceea ce fac și gîndesc mă ghidez după un volum pe care l-am citit în tinerețe, pe vremea cînd eram brigadier la Bumbești-Livezeni...toți camarazii mei îi studiau pe marx-engels-lenin, eu îi citeam pe Tao Te Șing, Lieh Țu și Cian-Țu!
BRAMBURICEAN:
− Eheeei... Bumbești-Livezeni, ce vremuri...hei-rup, hei-rup, cad stînci de fier, în lupta dusă de brigadier , hei-rup, hei-rup, suim, suim, comunismul biruitor îl făurim!
APEION:
− Ca să-ți exemplific pe înțelesul lui matale: avem un gol, în limba taoistă să-i zicem wu și vrem să elaborăm în jurul lui un oareșce plin și rotund pe taoiește ciu...Păi, ca să ridicăm ciu-ul în jurul wu-ului tre’ să ne opintim, domle, nu glumă ! Firește, în cazul de față, pentru un wu cît mai cuprinzător și umflat aș avea nevoie de o bășică mare de porc, bine vidată, iar pentru cupolă de o căruță-două pline cu bălegar proaspăt ca să pot întări cupola ciu-istă...Și cînd stai să te gîndești, toate-s nevolnicie omenească sublimată în gînd, fiindcă în centrul gîndirii taoiste stă conceptul de cale, de drum de urmat...cu alte parole oricîtă cale ai parcurge nu contează unde ajungi, ci cum ajungi!
BRAMBURICEAN:
− Ai dreptate dar, orișicît, nu ne-ar strica s-avem și noi mai multe șușele asfaltate și otostrăzî,d-alea bengoasă, ca poată turiștii străini să parcurge și să viziteze frumusețile naturale ale patriei noastre!
APEION:
− Ba mai bine să stea dracului acasă la ei, că invazia alogenilor numai necazuri ne-a adus!

DUBLA 6

În imensitatea goală a cîmpiei se aude duduitul unui motor și, la orizont apare un jeep negru. Automobilul derapează pe urmele de tractor, apoi cotește și se îndreaptă spre locul în care stau cei doi. Bramburicean își face cruce, iar Apeion ia o poziție defensivă, cu tălpile rășchirate, pieptul împins înainte, bărbia în vînt și furcoiul cu care a vînturat paiele, ridicat cu gestul marțial al unui hoplit care mînuiește lancea.
DIORICA VĂNCILĂ (coborînd din vehicul):
− Așa cum v-am explicat, domnu Timărmen, de tradiții și de obiceiuri, în această regiune de țară avem un locuitor de mediu rural care din cele mai vechi timpuri are preocupări de construcție...cum poate, și el, săracu că suntem cam restrînși de fonduri europene!
TIMMERMANS (jovial):
− Ja, ja, een prachtig peizan rooemens! Very nice!
APEION:
− Iote și la ăsta! Pă cine faci, tu, rom, bă alogen prăpădit?
DIORICA (pe un ton împăciuitor):
− Domnu întreprinzător, vă rog, nu fiți autist...ăăă, adică anarhist, că nu e cazu...de ce să escaladăm cauze de conflicte nedorite de ambele părți? Domnu aci de față, Timărmen, adică Tîmplaru pe neerlandește, este curios de unele realizări de ale noastre în domeniul de legi, construcții de legi și nu numai!
TIMMERMANS:
− Ja, ja, justiția trebuie să fim vrijgelen, mult liberat vooledig, complet...sa invețam togheter democrație!
APEION (vorbește tot mai aprins împroșcînd stropi de salivă ):
− Ahaaa, ai venit să ne-nveți pe noi cum să răsădește prazu, cu susu-n jos? Du-te bre, învîrtindu-te, de unde ai venit...în Neerdenthalia ta mlăștinoasă și bășinoasă, neam de șătrar oploșit pe baltă...Huooo băăă!
BRAMBURICEAN:
− Huo, huooo!
TIMMERMANS(confuz):
− Wat het betekent, ce insemnezi asta, huo? Een tradiționel chintecel roominesc?
APEION (vînturînd furca):
− Hai, bramburghezule , cară-te de pe moșia mea, du-te-n aia mă-tii, pînă nu te fac chirpici!Nu ne-am lăsat noi încălecați de huni, avari, găgăuzi, cumani, turci, tătari, crezi că ne frică de un alogen puchinos ca tine?
BRAMBURICEAN:
− Da, nu ne-a fost frică...nu ne-a încălecat nimeni! Ia-i zis-o domnu Ion...mi se umflă inima de mîndrie cînd văd români dîrji și demni ca dumneata!
TIMMERMANS (urcă în jeep și își flutură mîna în timp ce se îndepărtează):
− Waarvel, brooders romanians...canci Schengen, la revederi!
DIORICA (consternată privind automobilul care se îndepărtează):
− Alo, alo, domnu Timăr, unde plecați? De ce m-ați lăsat aici?De căruță!?
APEION (o ia de după mijloc, cu un gest tandru dar hotărît):
− Las, cucoană, nu te oftica...Am să te-nvăț și pe dumneata cum devine cazu cu umplerea wu-ului și golirea ciu-lui ștremelenguit!

PRIM PLAN PE OBRAZUL LUI APEION. Țepii bărbii lucesc argintii în lumina dimineții, pupilele dilatate absorb, parcă, aerul proaspăt. Inspiră, expiră, nările i se umflă și strigă. Strigătul lui străbate nemărginirea cîmpiei stîrnind un stol de stăncuțe speriate. Apoi liniște, calm desăvîrșit. FADE ON. Camera se întunecă, detaliile dispar doar în fundal, răsună prelung cu stranii reverberații ancestrale „huooo băăă”!

va urma

N.A.Acest text este un pamflet, în conformitate cu legile audiovizualului.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  ER.INTELIGIBILITATE  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 14:08:31
         
 
  auuu, pupa-te-ar liicheanu
că joci table cu varanu!

p.s.pt.fluență și inteligibilitate aș înlocui „soma” cu „coma”1
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 14:07:59
         
 
  șnapsu  
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-03 13:27:25
         
 
  țuica, șanpsu și cu soma,
că tu ăi fi fost frun goma!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-03 13:27:06
         
 
  pușca și curaua lată
comuniști erați odată!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 12:47:10
         
 
  nu e bombă ca atomu,
nici țiganu nu-i ca romu!
Ram, pam!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-03 12:35:31
         
 
  nu-i pasăre ca pitulicea
nici român verde ca buricea! tam-tam
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 12:18:32
         
 
  Nu e nechezan postas
Ci mai mult un carcotas !
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-03 12:16:02
         
 
  da, nu-i cocos ca si claponu si poiet ca APeionu!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-02 20:15:48
         
 
  Pe la noi, era un țigan cam bâlbâit și cam dus cu pluta. Mergea pe drum și cerșea: "doi ou... doi ou... dai doi ou"!
A trecut pe lângă niște români.
"Dai doi ou... dai doi ou!"...
"Bă țigane, îl ia unul la-ntrebări, da' tu la muncă nu te duci?"
"Bă postule, io nu munțesc"!, i-a-ntors-o zburătoarea, în râsul ălorlați.
Românu a rămas cu gura căscată...
După ce se dezmeteci, în râsul ălorlați, își exprimă stupoarea:
"I-auzi a dracu cioară, zici că-i prost! Stai că mai treci tu p-acilea, coloratule, să vezi ce-ți tai eu p-alea doi ou ale tale și țe le vâr în gușă"!
Deci, "doi ou", zbiereșane, realitatea întrece cu mult ficțiunea. Are savoarea faptului frust.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-02 17:08:16
         
 
  ba, bine că nu.pă unii ce sunt lipsiți de simțul măsurii.aș vrea să cred că-i valabil. mulțam, oricum mi-a făcut oareșce plăcere să-l scriu.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-02 15:31:28
         
 
  ce-avem aici? un pamflet.

este el o specie literară? este.

și ce caricaturizează el?

păi, naționalismul resentimentar-agresiv, xenofobia, megalomania pășunist-țâfnoasă, mitomania, spiritul gregar, prostia și altele din aceeași categorie.

ce sunt ele? după opinia multora, inclusiv a d-lui EC, tare.

prin urmare, ce susține acest pamflet? exact sfintele principii de pe frontispiciul site-ului www.europeea.ro.

cum e scriitura? evident, de calitate (deși, după părerea mea, fără strălucirea de altădată).

al cui e site-ul? al d-lui EC.

de ce nu intervine domnul EC, dacă nu cu un vot, măcar cu un comentariu, pe un text de calitate, care susține principiile europeice fondatoare?
dece preferă să cauționeaze, prin tăcere, bolboroseala sfertodoctă, insulta, zgomotul de fond?

1.pentru că nu are timp.
2.pentru că una spune și alta fumează.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-03-02 14:50:32
         
 
  oricum, sub prezumția că ai lecturat "atacu disimulat" merci pentru efort!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-02 14:00:28
         
 
  oricum, sub prezumția că ai lecturat  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-02 13:59:29
         
 
  nene Mișule, sap gropi în care pică fraierii...satisfăcut?  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-02 13:58:05
         
 
  Nu niciun pamflet, este un atac disimulat la persoane, incalci mereu regulamentul cu gogomaniile tale. Daca la altceva nu te pricepi... Stau si ma intreb cum iti castigi tu painea, sau esti fomist ?  
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-02 13:40:47
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23785
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE