FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Balada lunei
Text postat de Florentin Sorescu

În fusta ei de chiparoase
veni la fierărie luna.
Copilul o privește lung,
Copilul stă privind-o-ntruna.
În aerul tremurător
luna brațele își mișcă
ivindu-și, lubrică și pură,
sânii ei tari de cositor.
Fugi tu, lună, lună, lună.
Dacă vor veni țiganii
din inima ta vor face
salbe și inele albe.
Lasă-mă să joc, copile.
Când țiganii au să vină
te-or gasi pe nicovală
cu ochii-nchiși, fără lumină.
Fugi tu, lună, lună, lună !
Le-aud caii ca un zvon.
Nu-mi călca, copile, lasă-mi
albul meu de amidon.

Sosea-n goană călărețul
bătând surd toba câmpiei.
Are ochii-nchiși copilul
înlăuntrul fierăriei

Prin livada de măslini,
bronz și vis, veneau țiganii.
Capetele ridicate,
ochii-ntredeschiși și-i țin.

Cum mai cântă cucuveaua,
ay, cum cântă ea în pom !
Lunecă, de mână, luna
peste cer c-un pui de om.

Plâng țiganii-n fierărie
plâns cu țipăt, hohotit.
Vântul priveghează, vântul
în priveghi a-ncremenit

(Frederico Garcia Lorca)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE