|
|
|
|
|
|
|
|
|
Poveste cu strâmb, strâmbă și strâmb |
|
|
Text
postat de
Adrian A. Agheorghesei |
|
|
Un strâmb s-a luat c-o strâmbă.
Și totul a fost bine și binele a fost lumină, și lumina n-am fost eu.
Și viermii ciuguleau fluturi din oasele tatălui ce va urma să vie.
Din doi strâmbi am ieșit eu,
eu, cel care nu pot respira fără să număr totul,
eu, cel care nu pot face nici măcar o pasăre din degete fără s-o gâtui,
carne fără putință, eu.
La o adică, ce dreptate ar fi aceea dintre doi strâmbi, unul la trup și altul la suflet
ce echilibru există între zbor și umbră?
Nici unul, s-avem pardon! Unde mai pui câ umbra ta este mult mai ușoară...
Bă, tată, vreau să-ți spun că n-am băut niciodată prima bere împreună,
niciodată n-am încâlcit primul zmeu peste dealuri;
fa, mamă, nu mi-ai spus niciodată cum se pupă cu limba,
cum cuvântul linge înțelesul.
Și, tată, a venit ziua când te-a văruit veșnicia,
(fi-ți-ar veșnicia inimă să-ți fie!)
și a venit vremea când au crescut fluturi din părul tău frumos, lung și negru;
Și, mamă, a venit ziua când ai plâns uitându-te la mine,
a venit vremea când nu mi-ai mai legat cheia de gât.
Astfel că hai sictir, mortule, și hai sictir, vio!
Sunt un strâmb dintre strâmbi,
nu pot prinde nici măcar
o pasăre de soare
între suflet.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioi! Speram ca site-ul Europeea sa fie putin-putin mai apolitic decat il stiam. Am descoperit, in 3 zile, ca e mai rau - in sensul in care daca acum cativa ani erau 50 de useri activi, si 25 militau pro stanga sau dreapta ori mijloc, iar ceilalti 25 militau pentru pseudoliteratura, acum nu e decat un blog politic, vizitat de maximum 15 oameni pe zi. Ca de fiece data, am gresit!
Va salut,
cu bine!
(poate o sa mai revin cu cate un text la cateva luni. In rest, nimic).
|
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-12 05:07:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Na, c-am comis-o iar! Fănele, treci la bășcălie!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-07 21:22:42 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pfffuuu!... "trecuta-u anii ca nori lungi pe șesuri"! Șapte ani? Incredibil! Apăi, de-atunci adăugat-am cam vreo 500 de titluri. Numai poezie. Că, altcum, nu le mai pot ține socoteala. Am tocat o sumedenie de vorbe, ca viermii de mătase.
În cartea asta, de acum, încăput-au, pe înghesuitelea (nu aveam voie să depășesc 200 de pagini), tot cam vreo 200 de titluri.
Intră pe feizbucul meu. ioan peia. Apoi, pe mess, vorbim.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-07 21:19:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, bine.
Cred că ai realizat cam cum s-au petrecut lucrurile, Rădulescule. Dar nu te simți bine până nu chițibuărești nițel.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-07 20:51:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Adrian, ai rămas un sentimental...
Ioane, schimbă-ți tastatura, asta scrie ca primarul care este:
"Care, mi-ar face mare plăcere să-l frunzărești." |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-02-07 20:27:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Faină poezia, de acord cu observația că finalul ar trebui schimbat. Nu văd nimic suprarealist în ea, doar sentimentalism luat în (auto) persiflare cât să (nu) se vadă acel ceva dureros. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-02-07 20:11:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioan, as frunzari volumul ala, da' n-am frunze. Daca-mi poti trimite ceva, iti las fie mail, fie ne conectam pe feisbucuri. Volumul este "foarte departe, in lume". Mi l-ai trimis acum... hm... sa fiesapte, opt ani?
Mie mi-e dor de Europeea de acum 10 ani. Chiar mi-e. Si nu e nostalgie cand spun ca atunci se mai si scria, dar, mai ales, se mai si citea. |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-07 19:59:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Adrian, spre rușinea mea, nu-mi amintesc exact despre care volum este vorba. În orice caz, dacă e mai mult de trei ani, nu e vorba de acesta praspăt, apărut în toamna anului trecut. Care, mi-ar face mare plăcere să-l frunzărești. Am lucruri la care țin, în el. Ba, mai am încă unul în așteptare. De cu totul altă natură, decât ceea ce se admite a fi acceptat drept poezie.
Cât privește răspândirea-n teritoriu a celor enumerați, explicația e simplă: a fost o modă. Nu mai e. Rămâne în picioare anume cine are morbul scrisului în vine. Indiferent pe unde s-ar afla ei. La urma urmei, drogul necesar pentru a fi, nu e interminabil. Pantha rei, a zis filozoful și, odată cu sintagma, se pierd și eternitățile noastre pasagere. Existăm, prin legea contrariilor. Saltul către starea superioară, înseamnă, de cele mai multe ori, cădere în abis, abandon!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-07 18:08:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Scuzati greselile - sunt grandmaster in ele, plus ca nu am diacritice. Sper sa fac rost de ele. Gratuit. |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-07 18:00:46 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Multam, Ioane!. Motivele pentru care, cred!, c-am revenit sunt o suma de nostalgii parsive. Nu dezvolt, nu arat cu indexul, dar dau nume: Stefanescul Radul - un acru supertalentat - si in texte, si in comentarii; Peia - cu un volum pe care, subiectiv!!, il bag in topul meu 20 all time (ghiceste care volum - mi l-ai trimis candva pe e-mail...), Rechesan - un prozator umoristo-satiric de prima mana, un Bordas curat si neaos (sper ca mai e prin zona), o Giurca degraba impaciutoare si nu prea talentata, dar onesta, o Lisandru autodidacta, suprarealista, dar prinsa in modernismul alb al secolului 20, un C. Vasiliu, care mai avea putin si ne dadea o glosa drept sonet (dar valoroasa), un Atanasiu - ursuz de multe ori, acid de alte ori, dar incercand mereu sa fie corect, un Cristescu care, cu toate imputarile politice si pretios-critice si autoimpuse si ecoliterare si si si... mai arata si unele valente literare adevarate (chiar daca sub diferite chipuri aleodor0-cecovrig-eleneshti), o Mirela Lungu, de ce nu - si ce daca isi vinde zambetul pe tarabele humanitas?, nu ne facea ea sa ne credem masculi?, un Vianu Kosta, autoaprinzatorul de nervi, degraba stergatorul de conturi, dar un fin cunoscator al limbii, si multi altii pe care nu prea ii mai vad (ce ati facut cu ei?), plus toti ceilalti pe care uneori ii apreciam, alteori ii luam la baza si ne simteam genii etc samd punct.
Oricum, mi-ati ramas dragi in tot acest timp. Va pup! |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-07 17:57:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"nasol este că preasmeritul stareț ne predică din programul mde guvernare al p.s.d.ului nu din bucoavnele lui Omer!
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-02-07 12:14:41
Recheșane, dar tu de unde predici, mă? Tu ești țârcovnicul din galantar, care repetă, taman ca placa uzată, de gramofon Columbia, care a făcut șanț: draccneaa, dracccneaa, draccnea... dracnea! Bă Recheșane, chiar te bântuie ăsta așa, în toate clipițelele viețișoarei tale zbuciumate? Reclamă-l, mă, la CNA, la DNA, la PNA, la DIIcoate, la Consiliul Concurenței, la Papa de la Roma, la kakaveika, la Pena Corcodruța, la merkeli, la terkeli, la berkeli, exorcizează-l, aruncă în el cu tămâie... poate-poate scapi de obsesie!...
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-07 16:43:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Absolut corect, Adrian. E o enumerare. Așa suțin grămăticii ăi cu doctorate. Am văzut și fără, dar sunt doar scriitori. Și, este știut, scriitorii nu au obligația asta, că, nu-i așa?, nu estem ostromentu lor de producție! Își angajează negrișori pentru corecturi. Sau ignoră, pur și simplu, situațiunea, așa cum fac ăștia mai tinerei, mai inventivi, mai libertini, mai... agramați, care te-njură instant dacă-i tragi de mânecuță!
Bucuros că ai reapărut! Parcă mi-aș permite vanitatea de a crede că sunt și eu unul din motiv, acolea!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-07 15:03:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
bine ai revenit, Adrian. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-02-07 14:53:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ioane, intrebarea despre virgula se refera la comentariul meu pt tine, nu la text. Deci, aici:
" Si finalul, si inca vreo doua-trei versuri mi le reprosez".
Daca virgula de dupa "finalul e corect pusa. |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-07 13:52:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Daca cineva stie cun pot sa-mi fac rost de diacriticele cu alt dreapta pt windows 10, sa ridice mana... I-o pup. |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-07 13:50:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, Ioane, ai dreptate. Si finalul, si inca vreo doua-trei versuri mi le reprosez. (E corecta virgla de dupa "finalul"? Mereu am problema asta - in cap o aud, nu stiu daca, grafic-gramatical, se impune...). |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-07 13:49:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Aici ai dat-o tronc, Recheșane! Uite că, spre surprinerea ta, dacă admit un anume stil de a scrie, apăi acesta se validează cu asupra de măsură. Cu excepția nefericitei ziceri, din final, care, mie, îmi dă impresia de lipitură forțată, ("între suflet"?!), restul curge pertinent.
Admit, deși ieșierea la interval delegitimează rostul scriiturii.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-02-07 13:16:53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
caterincă cît cuprinde dar asta-i ceva uzual în lavra sinilie a evropeei.nasol este că preasmeritul stareț ne predică din programul mde guvernare al p.s.d.ului nu din bucoavnele lui Omer! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-07 12:14:41 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Multamm, Gheorghe! O sa tiu minte! Ce mai pe aici? Ceva caterinca? Ceva autori? |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2018-02-07 12:12:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Adrian, bine ai revenit, evropeean vechi și satistit.ai grijă să nu-i miroase poemul tău lui nea Peia a suprarealism, are în zielele astea o marotă, spumegă și suduie orice-i pute a Andre Breton, Eluard sau Virgil Teodorescu.mie mi-a plăcut poezia ta. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-02-07 11:53:56 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23949 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|