FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Lichelismul ca permanență sau devalizarea controlată a țării
Text postat de Emanuel Cristescu
Final de regim. De regim ceaușist. Crâncen, neîndurător, opresiv și lung. Foarte lung. Prea lung. Insuportabil de lung. Regim care, se părea, nu se va termina niciodată. Nicodată.

În acel decembrie, însângerat cu vinovăție, oamenii își plângeau morții și încercau gustul extraordinar al unei libertăți mai mult ori mai puțin iluzorii. Speranța se arăta la orizont. Multora nu le venea să creadă. Aveau impesia că visează și le era teamă că, atunci când se vor trezi totul se va spulbera.

Lichelele fostului regim tremurau și făceau un pas, strategic, înapoi. Părea că frica îi paralizase. Presupuneau că a venit vremea să răspundă. Pentru toate nenorocirile și suferințele pe care românii le înduraseră atâta amar de vreme. Frică, foame, frig, lipsă de speranță. Cenușiul acela morbid Peste tot. Cenușiu, lipsuri, crispare. Cozi și lipsuri. Lipsuri și cozi.

Însă locul, aparent lăsat liber de lichelele speriate de moarte, era, imediat, ocupat. Cine erau noii ocupanți? Neolichelele. De regulă, legendații fostului sistem. Se declanșase o luptă. Care pe care. Cine spune mai repede despre alții că sunt lichele. Acest primat părea că-i absolvă de păcate, că îi spală și îi face mai curați, mai uscați. Îi legitimează. Le dă dreptul să facă apeluri. S4e revendică de la o minimă morală!

Venise vremea lor. A legendaților, a neolichelelor. Pozițiile nu trebuia să fie cedate. Ca niște forturi, era necesar să fie menținute și apărate cu orice preț. Și au fost apărate. Și rețelele s-au refăcut. Și noile lichele au preluat frâiele.

Școlite, bursierizate în occidentul în care oamenii de rând nu aveau acces, selectate după teste minuțioase, după capacități intelectuale și, mai ales, după loialitate și angajament. Adevărații stâlpi ideologici ai noului regim. Cu putere de convingere și carismă, dezinvolți cu alibiuri puternice de disidenți. Evident, disidențe bine planificate, studiate și contrafăcute. A devenit celebră o spunere televizată ieștă di gura unui actor al ”Revoluției”: ”Mircea fă-te că lucrezi!”

Mulțimile au nevoie de repere, de modele. Iar mințile dotate ale temutei securități nu au stat degeaba. Au avut informații, au știut, au anticipat și au acționat. Un ușor moment inițial de derută. Nu erau siguri dacă autorii loviturii de stat vor rămâne și se vor impica direct. Dar lucrurile s-au lămurit rapid. Și s-a dat startul. Principiul? Vechi. Cunoscut. Actualizat: vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât.

Și, mai apoi, s-a trecut la împărțirea între ei a prăzii. A averii țării. A averii tuturor. Încet, încet, au inventat proceduri și metode de transfer ”legal” ale proprietății. Au luat credite și au falimentat apoi băncile. Au ”sterilizat” în câțiva ani, economiile și resursele românilor de rând. De exemplu: aveai bani pentru o mașină, un apartament. În câțiva ani cu aceste sume mai puteai cumpăra câteva pâini.

Au urmat fabricile, combinatele, retrocedările. Epoca marilor șpăgi și a comisioanelor. Cu nesaț s-au smuls hălci din avuția națională. S-au făcut mari averi. Cât americanii în cinci generații. Susținerea și motivarea ideologică a iuțelii de mână și nebăgării de seamă au revenit eltelor școlite și pregătite. Noilor lichele. Neolichelelor. De 100 de ori mai ticăloase, rapace și mai abjecte decât vechile. Puse cu arme, bagaje, verb și capacitate de prostire a proștilor în slujba noilor stăpâni. Foștii liniei a doua a vechiului regim. Degeaba au strigat, unii, lustrație! Punctul 8 de la Timișoara. Zadarnic! Ingineria socială aplicată asupra unui popor blând, tolerant și ținut sub o teamă controlată, zeci de ani, și-a făcut efectul. Iar noii stăpâni și-au atins obiectivele! Ce era al tuturor a devenit al lor, al acoliților lor, al noilor camarile.

Încet, încet România a fost destructurată, devalizată, îngenuncheată Milioane de oameni nu au mai avut altă șansă decât să plece. Unde au văzut cu ochii. Și să facă cele mai neplăcute munci. Și să simtă privirea, de multe ori disprețuitoare, a cetățenilor din țările pe unde au ajuns. Și unde se simt, mulți, un fel de paria ai societății. Muncesc. Muncesc mult și strâng din dinți. Mai și înjură. Înjură urât. Mai fac și scandaluri. Și lururi rele. Se mai și revoltă. Revolta dureriasă a exasperării. A umilinței și neputinței de a face ceva pentru salvarea propriei lor țări. Dar nu au ce face. Muncesc și trimit bani acasă. Și mor de dor. Și li se destramă familiile.

Majoritatea și-a pierdut orice speranță. Pare că Dumnezeu însuși a părăsit această țară. Pare că prăpădul s-a așternut peste România.

Grădina Maicii Domnului, spunea un Papă! Care Grădină? Care Maica Domnului?


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  „Pozițiile nu trebuia să fie cedate.” Absolut corect. Sper să nu faceți eroarea doamnei candidat de prim ministru!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-01-24 22:03:59
         
 
  a legenda pe cineva-a-i ascunde adevărata identitate, scopurile și acțiunile. A-i atribui o altă identitate. O identitate falsă. Sau a-i crea o anumită aură. De exemplu de disident.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-01-24 22:02:57
         
 
  „Pozițiile nu trebuia să fie cedate.”

E posibil ca pozițiile să ceară un verb la plural. Dacă nu cumva revoluționați nu numai lexicul, ci și gramatica.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2018-01-24 21:48:50
         
 
  Se vede că am carențe lingvistice. Știu că ați îmbogățit limba română cu vocabule noi. Mă puteți lămuri ce înseamnă în scrierile dv. cuvîntul legendați.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2018-01-24 21:38:19
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE