PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
is ză new volum Text postat de latunski criticul Stigmat în tîrla oii mele pîrîcioase stau și pe vine, stau și-n șezut stau cum vreau cînd vreau să dau dovezi la lume că sînt aici de la-nceput și cum stau așa mă pălește-un gînd ca un orgasm mă pălește ca un toiag cu răboj mă pălește - în creștet mă pălește brusc, instantaneu, deodată, iradiindu-mi dunga de la șapcă dar ce spun eu, nu-i dunga de la șapcă ci-i dunga căciulii lăsată pe frunte dungă ce stă de veghe de-aici și pînă-n curbura ițarilor crăpați ce bine-i în tîrlă! Miorița-mi șoptește-n ureche denunțuri despre unii – cum și-au marcat urma (urma scapă turma), cum au trecut balta rupîndu-li-se-n paișpe de Ialta, de Malta Mioara, băcița, se scaldă în zer: „sîntem aici de mii de ani” – cîntă „și-i mai bine ca-n spațiul azer” ei, dar acestea-s doar așchii-cuvinte pendinte de, și arse în iarna siberiană care-i atît de aprape de noi! -cuvîntul de-nceput, ori iarna? nu știu, tac eu, spuneți voi, nu vreau să fiu pîrît, denunțat, reclamat... mă lepăd de cuvinte mă lepăd de fapte mă lepăd de fenomene mă lepăd de STAS, mă lepăd de GOST număr pașii pînă la pietrele de hotar mă-mpiedic de ostrețe și-nvăț pe de rost toate unitățile de măsură în ISO apoi le transform în sisteme anglo-saxone acum căutați-mă-n altă poveste unde încălecat pe-o șa, aflu că ce-a fost n-o mai fi dar și că ce-a fost încă mai este... Ecce homo! Fiul şi-a deschis gura şi a grăit către tatăl său, tatăl nu şi-a deschis gura ca să-i răspundă fiului său. doar cărturarii şi colivarii ne spun că nu pricepem semnele vremurilor. Scribul din fiu ar fi ascultat povaţa părintelui său, dar care-i a visului sporadică tălmăcire: trei în unu ca la detergenţi ori pasta de dinţi, aşa, doar ca să aburim niţel principiul(?) Mamă a mea, singură certitudine, un vis am visat astă noapte: se făcea că tatăl meu se spălase pe mîini, apoi a mai luat un boţ de argilă, s-a aplecat peste roata olarului şi l-a plăsmuit pe Enkidu, suflînd asupră-i suflare astmatică. A ieşit o creatură ciudată, demnă de a gusta din toate fructele Grădinii, absolvit de ruşine, păcat şi frumos de firesc. A plăsmuit şi semne de recunoaştere - aidoma lui - încît nimeni să nu mai fie condamnat la răstigniri, învieri şi înălţări repetate. Credinţa lui, doar cît un bob de orez: era suficient să spună: CRED! şi uşile supermarket-urilor se deschideau la porunca lui. Ospiciu de martie Asemenea zăpezii maculate de miile de paşi, suferă sufertaşele sufletului meu. unde nu-i har, nu-i duh – suflare doar, (?)dar cui foloseşte polenul noroiului. prin timp, fructul prafului în ochi devenind (ca sămînţa pămîntului sădită în carne), va evolua relativ în flori carnivore, - ce dacă, ofilirea lor este predestinată - mă doare cronic ultima vertebră de cînd cu alungarea din paradisul tău, mulţumescu-ţi ţie, Şarpe, pentru îndemn, şi ţie, Evă, pîntecului tău care m-a inspirat(!) am decis să mai trăiesc o vreme, nu să mă cantonez prin paraclise, doar să zac în stază şi să accept nebunia comună... Vă ordon, treceţi Stixul ! Motto: „cel mai mult mi-am dorit să trec Prutul” (Grigore Vieru) Cel mai mult nu-mi doresc să trec Stixul, dar nu pot nesocoti ordinul de zi al mareşalului Abadonna cu tălpile goale – precum cel născut în iesle - păşesc peste valuri negre, petrificate, (!) ce păgîne, ce neconvertite ape care nu vor să se despice în două... feţe luminate de politruci în sutane - purtători de Baali şi Aşere - vînd en-gros mascará trei în unu băcănind moartea în înviere, ei îmi tot spun că fac o mişcare greşită dar absolut necesară; că încă nu-i pîrguită insurecţia oaselor şi nici nu-i momentul întoarcerii armelor. voi, ce rămîneţi pe celălalt mal nu-mi veţi auzi şoptitele jurăminte, cu palma căuş, ca un Graal, umezi-mi-oi fruntea şi buzele, apoi mă voi întoarce victorios pe tancurile apocaliptice, mărşăluind pînă la – şi bînd din- apele Letei (!)- fi-mi-ar trecutul uitat... Dialog cu îngerul l-am întrebat pe îngerul zugrăvit pe perete: de ce ai tu numai aripi şi acest chip bucălat, de copil îndopat cu dulciuri? şi mi-a răspuns îngerul: - am aripi doar pentru că aşa a hotărît Moşul şi Fantoma lui că trebuie să plătesc pentru păcatele strămoşilor mei, complotişti, răzvrătiţi, vînzători de taine şi însetaţi de dragoste, iar bucălat sînt precum fiul celui care a plătit muruiala peretelui. - dar tu, tu, muritorule, nu plăteşti oare, pentru necugetata dorinţă-a strămoşilor tăi de a discerne binele de rău? şi dacă te-ar fi cioplit Policlet, Myron, Phidias, la comanda lui Zeus, ai mai avea chelie şi burtă, ai mai crede în mîntuirea iluzorie, promisă de Fiu? acest dialog îşi are rostul lui, cîtă vreme icoana Fecioarei plînge cu lacrimi de sînge, dar el nu a avut loc. Poem dezinvolt sub Copacul disputei, zbuciumat se legăna sufletul meu - ca un elefant în hamacul păianjenului - pînă-mi căzu în braţe verişoara maimuţă. - aşa să ne ajute Darwin, vere, - mare e Domnul şi la vedere e gravitaţia lui, cum primejdioase sînt şi legăturile dintre veri. - ţi s-a rupt craca, vere, eşti cam amotric, tot secretul stă în lungimea braţelor şi în dexteritatea de a scana buzunarele zeilor. - scopul meu este să iau lumină pe nevăzutelea, (?) oare pot să o ţin în buzunarul secret cît să nu mi se stingă iluzia, pînă cînd.... - ai grijă, vere, fără de veste Judecătorul va coborî din Copac, dînd fiecăruia fiece năluciri, ele i se vor descoperi treptat, pentru că sfînt, sfînt, sfînt este Arborele comun şi mari sînt tainele nălucirilor, acoperirea nu este tot una cu descoperirea -zise vară-mea - apoi adormi în braţele mele, -inima ei bătea ca un potir învolt - gata, s-a dat drumul la apocalipsa particulară! exclamă răposatul meu profesor de zoologie; - pace tuturor şi duhului tău - îi ţinu isonul preotul meu de familie. Omul lăuntric Un vis într-un vis în care capcane-s ascunse în alte capcane, faci ce faci şi eşti prins prosternîndu-te mereu la aceleaşi şi ades la alte icoane, că pînă la urmă tot mai bine-i să-nfigi vertical un par în pămînt înţepenind peste el un alt par dar orizontal, de care să priponeşti mai apoi Viţelul de Aur şi de alte cîteva ori să tot cobori în chingi chivotul cu cei dragi, ascultînd o vreme cum scurmă sufletele lor prin ţărînă pîn’ li se pierde orice urmă aşa, aborigenule, care întru cele de sus priveşti: oglinzile-s gata sfinţite şi mărgelelor de sticlă nu le lipseşte de loc strălucirea, ca om lăuntric ce decartezi mîntuirea (?) poate aştepţi şi veşti de la zeii cei vechi, anatema... cu crucea şi Biblia-n mînă, (!) aşteaptă, se iveşte o mică schimbare: cu sfîntul celular de x megapixeli, numai şi numai în mîna stîngă şi cu patalamaua luată pe arginţi musai şi numai în altă stîngă, nălţa-vei rugăciuni fierbinţi către inegalabilul, bunul şi unu-n fiinţă, Zeu Cîine. şi uite-aşa, din rit în rit, crezut-am şi de aceea-am grăit. Tată al meu Tată al meu, care eşti unde eşti, pierdut prin parametrii cereşti. ce tot zici că-mi va fi bine, şi tot zici că îmi dai pâine, - voie, nevoie şi ziua de mîine…. nu ştiu care-i voia ta, nici nu-ţi voi Împărăţia, cum sînt azi, n-oi mai fi mîine, - m-oi ruga la Zeul Cîine ! precum în ceruri şi galaxii aşa-n sinapse şi-analogii, cu Işthar, Setth şi chiar Cel Rău, pentru numele lui Dumnezeu ! acum şi-n vecii vecilor, amin, că-l ştiu eu bine pe Armin, care-i văr primar cu Freeya - ea mi-a tulburat ideea - Horoscop lan de grîu unduind cu oase de strămoşi incluse la subsol, dacă mai adaugi puţin bălegar legumele cresc mai vesele... fîntîna săpată de din vale de cimitir concurînd la gust apa plată... toată această ţărînă colcăindă din care ne-am întrupat după chipul şi asemănarea unui dumnezeu de ţărînă -dumnezeu adevărat... nici nu-i de mirare că astrele ne controlează destinul, dar ce spun eu! – chiar şi gestul de a ne şterge la nas Onagrul Măgarul sălbatic (onagrul), cel ce-şi îndoapă burta cu iarbă, a luat aminte la cuvintele intermediarilor(?) nu (!), el nu ştia s-aducă sacrificii, nici să potolească mînia zeilor buni. Furiosul leu, cel care se-nfruptă din carnea trecătorilor, care-i răpesc, fără milă, spaţiul vital, ştie el să potolească mînia zeilor(?) nu (!), el nu cunoaşte arderea jertfelor şi nici combustia spontană a duşmanilor. Bogătaşul, în culmea splendorii, care-şi sporeşte averea de dragul mitului Iov, (?)a jertfit pentru zei barele de fier, argintul, aurul, ori o parte din arama cea mai de preţ (?) nu (!) el nu cunoştea nici o jertfă, suficientă-i era doar jertfa zeilor săi ......................................................... Iar eu, eu, care nu mi-am adus prinoasele de jertfe-ale fiilor, fiicelor şi dobitoacelor mele, Zeului închinîndu-mă, (?) de ce, de ce, de ce oare cuvîntul meu n-a fost auzit... ........................................................... Merg pe calea cea bună cei ce nu-l caută pe un zeu anume... ei n-au destulă credinţă, dar nici nu se-închină cu faţa la pămînt, în sclavie, ei au dreptatea şi nu poartă jugul triadei fără de sfîrşit, în locul spaimei, zeii zeilor le-au dat libertatea de a alege... chiar dacă nerodul este înaintea mea, şi cel uns cu miresme înainte de înviere este mai presus de vreme, tot pungaşii stau înălţaţi în ranguri, în timp ce eu sînt înjosit! Interpretare foarte liberă, după un fragment din „Teodiceea Babiloniană”, tradusă de n-ori, ultima oară de către Constantin Daniel. Sursa originală: W. C. Lambert – Babylonian Wisdom Literature. (originalul - sec XI , înainte de cronologia actuală.) „…Fraţilor, ce să facem?” (Faptele 2,37) despre memoria pietrei nimic nu amintesc profeţii, ei mărturisesc doar aruncarea ei de către cei făr’ de păcat în viaţa pietrei, existenţa profeţilor cît şi persistenţa pildelor vii sînt doar o scurtă străfulgerare simt un gust amar de piatră storcită sub ţeastă, pentru o terapie a vidului propriu mi-ar face bine o lapidare cum vîntul turbat încă mai suflă ucidere şi ameninţare, privind la piatra din balta insalubră gînditu-m-am să pun la cale un program pe termen lung: o asanare a tuturor profeţilor. dar la picioarele cui să-mi las hainele? Înfiletare să începem prin a şterge urmele de pe tipsia memoriei; - vai, ce mîzgă (!) şi doar folosesc detergent „trei în unu”. deci: mîndră-i argila, falnic olarul ce plăsmuieşte omul făr-de buric, dîndu-i ca soaţă coasta concurenţei. nu e bine (!), iluziile – ca şi sictirul – tot se răzbună, odată şi-odată, tarabele cu zei sunt numerotate şi nesigură este moştenirea afacerii. altfel: experţi ai ceţii, care ne daţi curcubee, legăminte, legi şi alte ploi de meteoriţi - ce mai rămîne ca bază-n asociere(?) - fărîma-mi de spirit (! fărîme-se-n patru), cum capul şurubului (metric nefericit !) persistenţa şi multa - şi multa - lui înfiletare între spirit şi hoit, ah… Poem plus Motto: „E bine la fiecare schimbare de zei să se ştie Cine-i cu înjuratul şi cine-i cu tămîiatul” ( Stanislaw Jerzy Lec) Cînd eşti vierme ai numai avantaje, stai în măr şi-l rozi pe dinăuntru - putrefacţie în putrefacţie - Cînd eşti om ai doar avantaje, stai pe scoarţa Pămîntului şi o transformi, pasămite - simbioză în anabioză - Cînd eşti Entitate ai – şi nu ai – avantaje, stai pe coaja Universului şi te joci „de-a viermii şi de-a oamenii”, odată şi odată, tot „o iei pe coajă” de la o Entitate mai mare... Întrebare Moncher François, să moară mama ta în ţara lui Tzara, cînd eu îngrijesc ediţia proprie a testamentului mijlociu, scris pe cîmp de mohor şi crestat pe toiag, numai (şi numai) în spatele stînei, unde-nfloresc în urne (aproape diurne) patruşnouă petale, şi şase-s doar bingo, iar cei ca mine adaugă produsul în coş. diferenţa e oferită de băloşenie pe bonul printat şi-n saliva pe sticlă. (?)de unde, oare, atîta mirare, cînd măicuţa bătrînă îşi leapădă brîul de lînă şi streaşină-aşteaptă violul în poartă(?) Radiestezie ansa fîntînarului -o crăcană primitivă- vibra ca un diapazon în călduri //aici va fi viitoarea fîntînă/ în care se vor arunca femeile românce creștin-ortodoxe,/ ca să nu le necinstească păgînii?/ nu, ca să argumenteze sfînta tinerețe legionară,/ maturitatea marxistă,/ decrepirea capitalismului de cumetrie/ și deplasarea spre roșu a delirului democratic în spațiul virtual// să le creăm condiții să urce la tribună, pe eșafod, să le dăm dreptul la al doilea sex... – i-am zis eu fîntînarului care mustăcea și mișca ansa, ce semăna cu membrele în extensie ale unei feministe //ansa se poziționă pe mediana despletirii lor/ și se opri în uitarea celor trei K*/ perfect valabili pe alte meridiane// de pe ghizdul viitoarei fîntîni rînjeau către mine artefacte din mituri autohtone: peria deasă, pieptenele, tipsia cu jăratec, hamul, zăbala (de la sex-shop) și amintirea vie a fiicei Genarului *Kuche, Kinder, Kirche. eu. în codru atunci cînd voi vedeați copacii în plenitudinea senioriei lor, eu putrezeam prin frunze la sol dar și atunci cînd voi nu sesizați pădurea chiar privită din depărtarea/ apropierea/ interioară, eu fermentam în solul călduț, familiar ah, codrii ai Vlăsiei, în feciorelnica voastră înfrunzire istorică(!) eu doar cu un bețișag uscat, insistînd peste mușchiul și mai uscat voi clama duhuri pădurene, fauni, rusalce, chiar eleusine, înaintași, înapoiași – focul nălța-se-va-n luminiș sper că numai acolo, sper... (!) dar nu promit! Trileme Rampa pentru cîini cu deficiențe loco-motorii nu respectă unghiul de incidență, nici curbura bananelor nu se încadrează în normele UE, ca să nu mai spun că se apropie Ignatul și absorția de fonduri pentru tobă și sîngerete este zero alăturat vă înaintez spre semnat o petiție pentru integrarea în NASA și aderarea la cele treișpe zodii că s-a bulversat rău biet român săracul și nu mai pleacă de-acasă fără previziuni corecte despre „cel care ține șarpele”* acest cuvînt din titlu l-am inventat ad hoc la sugestia unui dealer care spunea că fratele lui este thriller... * Ophiuchus: 29 noiembrie - 17 decembrie (a 13 zodie). Sens giratoriu prin timp existența ternă de sclav modern și de pretins poet neînregimentat, în lipsa unei schimbări majore te uzează, cazi în uitare, cazi în uitare prilej numai bun să o iei ușurel pe Calea Sîmbetei, pe Aleea Cîrciumii, pe Strada Bisericii ori spre Fundătura Spitalului unde mai ai o șansă – să vegetezi legumă uscată pînă la promisa mîntuire eu încă mai parez cu flanconade dar sînt din ce în ce mai fragil încă mă opun atunci cînd sînt lungit și chiar atunci cînd sînt balotat și redat universului bidimensionat știu, tot figurină rămîn tăiată, forfecată, forfetată de impozitul pe iutele, agilul spermatozoid ce-am fost odată Ce se aude? sînt zbaturile mele propulsia interioară căznită altfel nu se explică hei-rup-ul tragerii la edec! periodic îmi măsor adîncimea cunoașterii ca pe o cădere liberă a plumbului în membre: „mark twain” –zic- transformînd rapid unitatea de măsură în stînjeni valahi nu mă întreb de-o fi să am ori nu Istru nici dacă Tisa flui-va ori ba către Nistru, cum nici nu țin să fac pipi în Mississippi că astea-s doar searbăde, inutile cuvinte eu vreu doar să trag un guleai cu Esenin să mă tăvălesc lubric şi necondiţionat prin dulcele ţinut al poamelor* unde-oi vîna ierunci cu stylul şi-oi lovişti** iluzii iar în gulag voi fi primit frumos n-oi fi zgonit mereu cum de Montcorbier și nici scîrbit de trai tihnit la Bloys... *un roman de Evtușenko; ** pescuiesc (din slavonul loviște Givraj atît de mult aş vrea să scriu, cu noduri pe o sfoară, un SMS, un MMS către iubita mea plecată la muncă-n Iakuţia… unde are grijă de renii bătrîni și bolnavi să-i spun: iubito (!) sunt mnemonic, nu-mi ajung hieroglifele cuneiformele şi runele din inima mea, vreau să-ţi mărturisesc cît de mult te doresc(!) dar ne vom întîlni cîndva acolo unde filistenii au furat cufărul cu tot cu Dumnezeu în el şi-au inventat vocabule aleph, beth, gimal vom petrece o vacanţă de vis în bazarul din Tir, eu voi trage, o, bojîi moi, cu Kalaşnikovul şi tu vei cîştiga ursuleţul de pluş şi din Creta ne-om săruta, om face toate celea, apoi tu vei lua avionul givrat, iar eu voi pleca în Insula Morfologică, pendinte de atolul sintaxei actuale, de mi-o fi frig şi vîntul mă va oprima, îmi voi schimba frunza de stil de din faţă în spate…. Fără titlu În timp ce mă trăgeau pe roată eu strecuram în derîdere un băț printre spițe M-au legat de stîlp, au aprins rugul, un sobor de proți clama cumpătare în post, în timp ce un sobor de chelneri abia aștepta să declame: -luați și mîncați, acesta este trupul lui... dar, după ce trecu acest secol care fi-va religios ori de fel, a venit paharnicul iluminist: - luați de beți, acesta e sîngele lui. M-au încălțat cu Cisma Spaniolă, apoi am dansat o zi și o noapte: flamenco, flamenco, flamenco... După ce mi-ați pus scobitori sub unghii și mi-ați strivit degetele în ușă, am devenit mentalist, acrobat, încît nici psihic nu mă mai simt agresat... Doamne Dumnezeule al iertării, care ai dat omenirii liberul arbitru în timp ce-o fericeai cu durere, întristare și suspin... dă-mi și mie o Fecioară de Fier* a Evului Mediu și Median, au, oare vrei Tu să mă autoflagelez precum dervișii cadrii ai unei religii păgîne? *alt instrument de tortură Sînt informat – deci trăiesc! urmăresc cu mare atenție și cu nespusă îngrijorare cum mor unii mai tineri ca mine fiind vorba – desigur - despre poeți prozatori, chiar și critici, cu care aș fi putut să mă trag de șireturi în timpul vieții lor, să merg cu ei prin cenacluri unde să ne spunem cuvinte de-a gata, apoi la cîrciumă, unde să-i bîrfim pe cei în lipsă, pe ulceroși, pe zgîrie-brînză, pe cei sub papuc, ce mai – pe toți netalentații și ratații puteam și eu – ca și ei – să împart plachete subțirele chelnerițelor cu fundul mare și cu varice proeminente, puteam și eu să împart, în pat, cîteva poetese, ori măcar dame literare, apoi să facem schimb de amănunte scabroase n-a fost să fie, totuși eu urmăresc cu mare atenție și cu nespusă îngrijorare, cum cei rămași imploră pentru cei plecați iertarea dumnezeului biblic... le țîțîie fundul și lor, în vene și-n oase cuibărită le e frica de moarte, !uau! prostata, colonul și tumora ce va să vie și nimeni nu știe după, în ce pluton optzecist, douămiist fi-va să fie... eu cînd primesc o informație despre moartea unui literat, o clasific, o iau ca atare, mă consider informat- exact ca un șef de stat Arheologie versus poezie Sap în jurul craniului cu răbdare, cu spatula vîrf lanceolat suflu asupră-i suflare de viață şi-l desprind din ţărînă -truelă londoneză, truelă de margini- privesc în orbitele goale privesc prin parietalele bones zdrobite un şir întreg de orbite goale priveşte un şir de parietale ca figurinele tăiate din hîrtie într-o hora-unirii a semnelor-sunete -vorbire în limbi - îmi „iau inima-n dinți” și tind să prind inima-n palme – un praf mărunt se scurge printre falange și metacarpiene dar, unde-s cele patru cămăruțe? dar endocardita, miocardita, pericardita, unde-s? de ce-ncape în oasele mîinilor doar praful vorbirii în vînt aha! cică rămîne sufletul nemuritor, și spiritul – arar intrepid - Artefact vizibil doar pe lama tăioasă a primitivului Artifact și ce vuiet puternic ca o furtună se dezlănțuie și ce-s limbile astea de foc? care dănțuie peste cranii înapoiașe, înaintașe nu ne mai scapă nimeni de glossolalie a intrat în noi Artifactul zis poezie și nu mai știm cuvinte lesne de-nțeles chiar dacă cetitorii rîd și spun că sîntem plini de must* *Fapte 2,13 Întoarcerea paginii visez că împachetez cărţi din hîrtie în cutii de carton, în timp ce un codru real hohoteşte, freamătă-n rafale utile şi strigă fericit: drujba ! cutiile sînt grele, la propriu vorbind, unele cărţi – chiar şi la figurat nici de cele uşoare nu mă îndur, umbrele tuturor trasează pe perete un imens zigurat-surogat apoi mai visez că închid cutiile de carton în memoria pdf, în memoria ram încă nu zic adio cărților la hectogram poate că nu ştiu cum unde şi cînd se înclină balanţa... - delete, cap lock, Ctrl, cancel – strig, strivesc, lovesc tastatura (!)Issue, am aflat cum să-mi conserv memoria de lungă durată pe Google, pe Facebook, pe Yahoo... shift şi tu, Dumping-ule Sfînt (!) Poeme misogine * mai întîi poem despre viziuni sai-fai, ce precum viermii rod și eclozează în existența lor, iar găuri de vierme nu sînt – să migreze în alt univers apoi poem despre ele, gospodine reinventate, sclave ale poeziei virtuale și vestale ale menopauzei, poem despre cum se trezesc ele în decor de rimel prelins peste riduri, în zeamă de alint-aroma în reminiscența teveului tern, poem despre tramvaie care le par masculine deși-s de alt gen, poem despre cum se întorc în final în zidul lor- precum o Ană - la tastatura microbiană * (cenușăreasa la vîrsta a treia) scot dintr-o nucă absurdul, inutilul meu costum de bal, (?) pantofiorii mei or fi la prințul cismar, nașterea mascarei e-n fața oglinzii(?) îmi ascund ridurile, pudra-i de firmă, vată-n sutien, gimnastică de creștină: „Marcu, Ioan, Luca Matei să scăpăm de colăcei” plîng, deja îmi curge rimelul, mai plîng pînă uit să mai plîng și mă împac cu pielea căzută suspin de două ori, mai inspir, inspirația mă trimite la tastatură scriu un poem despre mopuri, tramvaie, balcon, scara blocului, despre EL care-a ieșit să-și cumpere țigări și nu s-a mai întors... sper ca la azil să fie lumină filtrată prin pomi înfloriți poeziile mele să fie citite pe muzică dance de către bărbați grizonanți și galanți iar prăjiturele să fie o mie încît să uit noțiunea de casă pînă ce Abadonna fi-va să mă răpească Objurgație cum veneai către mine și-ți priveam gambele, sînii -ăștia sîntem noi, bărbații- nu știm de-i important dacă vii, dacă pleci nici dacă finalul fi-va fericit ori de fel... mi-am amintit de nașul George as în materie de femei, știa de unde vine, cînd vine, mirosind a țuică, a mahorcă și a femeie proaspăt iubită -finule- zicea el, dac-o vezi că se împiedică atunci cînd o privești, să nu o ierți, să umblii-n unghii după ea și s-o ai pentru cît spune popa și primăria nu mai știu de te-mpiedicai ori de nu, acum am uitat mersul tău, a rămas doar o traumă, o reminiscență te mai visez, apoi pășesc eu împiedicat, neștiind de unde vin, unde plec... Înger, îngerașul meu... un înger mic stătea pe-un limb cu-n imbus se scobea în nimb era senin și liniar dar mîndru că-n reprezentări era purtat - ca vata – pe băț la-nmormîntări și se-alinta dîndu-se-n uță - ori desopre mine scris-a Pleșu, - unul cu meclă de maimuță (?) eu stînd aici, pe sol nesigur, comit o rimă, zic: desigur că-s fericit, că-s arondat la cel pe care Deodat... dar tot întreb, făr pic de frică: -ce sex ai tu, la o adică(?) Alt mit străin pe plai ovin despre Humbaba, cel cu accentul pe ultimul a, despre Enkidu, Ghilgamesh şi destrăbălata Şamhata, tot cu accentul pe ultimul a despre fosta-mi iubită Oiţa, zău că așa o chema, să nu mă acuzați de zoofilie că aia pomenită-n baladă ține de referate.ro și de zoomorfie așa cum sfîntul Ilie e os de os, zeu de zeu, Helios... oare ce obsesie se cariază în mine de mă cantonez în mitologie(?) poate doar faptul că nu pot face-o orgie, apoi să privesc de pe dig Dîmbovitza și să încep a crede că parcă e Sena, adică e Parcă, ştiţi voi, e una din Parce... şi mai lăsaţi-mă dracului -n pace... ÎNCHINARE Cetitorule, fie faţa ta ca a drumeţului de cale lungă... Remember Îți mai amintești cum ne-am iubit pe calea ferată Fără fermoar, ah, feroes, ferită, ferigă Cu inconștiență, cu frică în vene, deși Doar de două ori pe zi și o dată pe noapte Trenul nostru trecea ca un mic bombardier Era sub noi piatră spartă de umplutură Traversele miroseau și erau pline de motorină Doar buloanele străluceau ca niște lumini de poziție Iar terasamentul ne ignora, cum ignora ploile Temperaturile extreme, timpul, acarii Păun Eu nu credeam în macaze, în halte, restricții, Aveam doar micoze de antisevraj, tu – terminale, Semafoare de refuz: „nu acum, mai tîrziu”! Nu mai trece nici un tren, șinele-s ruginite Buruiana vrăjmașă vrăfui vraja vremelnică S-a zborșit de șosele și coridoare aeriene Pe care, oricum, nu le mai putem defrișa Deci, nu mai e timp relativ pentru Istru, Nu mai e timp... trivago.ru Kolyma* e staţiune de top încă de pe vremea lui Stalin. unii zic că ar fi de cinci stele în fostul gulag – da de unde! adevărat zic vouă: „lăsaţi imaturii politici să vină la mine!" dreptu-i – nu se prea găteşte gulaş aici da-i rost de guleai** la Bîstro, la cramă, la nivelul cinci subteran. acum, că tot s-au închis gurile de mină, agenţiile de voiaj trag cu reclame calibrul şaptevirgulăşaizecişicinci, poate aude şi Soljeniţin, Tismăneanu etc. mai sînt locuri, camere duplex, single, apartamente nupţiale dacă ei nu sînt determinați - ea îi vrea, Kolyma… * - Kolyma (sau Kolîma) – unul dintre cele mai groaznice lagăre de muncă din Siberia ** - guleai – petrecere, chef ( popular) în limba rusă. De* Tina Tina, trebuie să-ţi mărturisesc despre toţi demonii care m-au erodat în timp util, despre buruieni nesemnificative din grădini de semiramide, despre toţi porumbeii reîncarnaţi în ciori vopsite şi despre multe altele, Tina, ştiu că nu te numeşti aşa, că ascuns e numele tău precum numele zeului Ra, dar aşa de mult mi-ai lipsit şi te-am numit în felurite chipuri: erai cînd rulou japonez, cînd minciună alint-aromă matinală… Tina, cînd te-am uitat şi n-am mai stat cu ochii-n tavan să-mi cultiv astenia, tu descopereai Ethernetul, eu eram prezent la-ntîlnirea cu şperla, cu tina Tina, încă ne ascundem speranțele sub preş, tarele, prejudecățile și teama de eres, ! cît timp scurs în zadar, cîtă zbatere ! cînd toate care mă iubeau nu le doream şi toate-n una, la care rîvneam, nu mă puteau /putea/ iubi Tina, mă voi raporta la tine zee-idee ca la un orgasm iute uitat… acum te-ntorci ? iar nu voi mai gîndi pre limba mea, ci doar în pildele Esopului cu toate jigăniile sau, fi-voi demolatorul, imprecatorul, posibilul cuceritor al Troadei, în care nu mai împărăţeşte Priamu, tatăl lui Parişu, Tina ! * De - despre (latină) unde se duc muștele iarna? ?migrează în lumea celor drepţi, se duc spre alte zări cu soare să-şi împlinească visul american? ?muştele care-şi fac veacul pe lustră sunt criminale şi comuniste - trebuie să dau o lege -a lustraţiei –? ?stau ele la cîrciumă, beau solitare (ca nişte muşte beţive ce sînt) aşteptînd să iasă la arat. şi, oare trebuie să-mi sporesc atenţia privind mereu şi mereu în oala cu lapte…? ?printre muşte sunt şi muşte rele de muscă, au muştele-o ierarhie, un stat de drept, clase sociale – muşte de casă, muşte de grădină, muşte de oţet, muşte de gheenă? ?există muşte ortodoxe, muşte mironosiţe, muşte bigote, muşte lovite de streche? şi nu în ultimul rînd, ?muştele care stau pe display, îşi dau reciproc laicuri? Despre natura omului și a a oamei În ordinea firească a lucrurilor, faptelor, fenomenelor, fonemelor, dar mai ales a percepției, este mereu ceva ce-mi scapă, ori, poate, nu! poate nu-i ordine, poate nu-i disciplină, poate nu-i dăruire mi se catalepsează de Nice, de Efrem Sirul, de Purec, de Kindomul babei Victoria și de spaima spaimei sclavilor lunii septembrie. și de ghiocei, da, de ghiocei, frați și surori întru hlizire, cum și de mărțișoare, așa de tare încît aș vrea să fiu emo și să telefonez la 112, în UE, că-n alte State, unde cu Monopoly, se produce personagiul meu, State. n-am loterii la vize şi pariuri oare ce frumușață a clipei îmi scapă, cînd văd cum comestibilă-i ștevia, loboda, iar trăncăneala diurnă-i tot eco... îmi mai conserv la borcan astenia sfidînd pe cei cu morgă, cu tupeu, pe guri-bogate, dotați cu naivitate, cum și pe cele uitate în mere versatile, pe Eve, pe Magdale, pe cele prinse-n mreje de zeea Menopauză, amin. Instrucțiuni de folosire a naturii pernicioase ea era Fecioară cu ascendent în dezvirginare, el era Vomitator cu sechele rupestre de bou - astrele ziceau că-i Taur(!) tot astrele conspirau în acest sens, la fel ca-n romanele lui Coelho traduse de Pavel Cuilă, întregul univers se mula peste ei ei chiar habitau -fericiţi, trași la sorţi, robi ai horoscopului afişat pe uraniscul acestui secol cum avem şi exemple-n literatura de profil, de sertar, unde el credea că-i demn de Pulitzer, iar ea îi zicea: ba, Goncourt! Poeme cu fier beton, oțel carbon, iaurt și șublere cu stigmas Organe de mașini umane Epúră sînt, iubito(!), liniar și grafic în temeri diurne, limitat în termeni poetici, nici nu mai pot gîndi caligrafic, nici nu mă mai pot amăgi cu esențe, -ca niște zdrențe-mi venele frustrării! să practicăm o secțiune prin timp (iubito, cu care încă nu m-am iubit) notată corespunzător: A – A, apoi să îndepărtăm partea de univers ce ne separă translînd puncte și drepte relative încă te-oi aștepta vreo doi-trei luștri... dar mai bine să mă închid în coconul minții ca o cremalieră, șurub fără sfîrșit, ce-și caută roata dințată printre solide comune. Ardere de tot, jertfă de nimic(1) Mă aflu într-un vas de fier, inox, Nici fierb, nici rece-s, median Cînd pe culme, paradox ! Sînt un rău samaritean. Deşi tot dau pe veresie Spiritul calp din hoitul meu De-atîta grea feronerie scriu din zenit-nadir, eseu. Spaimele-s spaime pe drum temeinic, Văd mărăcini în flăcări şi angoase Dar nu-mi surîde zelul ecumenic, De-o fi să trag mereu ponoase. Ardere de tot, jertfă de nimic (2) Arzînd într-o doară, mi-e sete, beau cele licori pe-ndelete. Mereu mă trezesc într-o oază cu frica plantată-n găoază. ? unde-s Doamne zări senine ? ! că-mi dai doar trăiri canine, într-o zi ce-i pentru sfincter ca iaurtul pentru icter… Eu mă sting şi mi-e tot aia, într-un dor de Puia-Gaia. şi-n fîntîna cea constantă ma topesc pe prima pantă… Feronerie (1) Motto : Noi nu progresăm, noi degresăm (din cugetările unui fost secretar PCR) Cum printre siguranţe, matriţe şi balanţe, avem un tobogan comun, inert şi ştim că zîmbetul ne e incert, ori marginalizat în zgomotoase fasturi… cum decartăm mereu un as majoritar slujbaşilor prin ore risipite, ori printre alte seci ispite…. Celest ori sadic, cerşim un inventar. Diverse unităţi de măsură Dacă măsor cu prăjina drumul meu de la naştere pînă la moarte, reies două degete şi-un lat de mînă. fir-ar jugul ei de drahmă ! dacă măsor cu cotul pe care l-am arătat altora ce au devenit mai puternici prin sicli, litri şi talanţi, ei îmi arată semnul victoriei. ducă-se-n pinta lor de parseci ! eu merg un stadiu per pedes apostollorum, ei mă întrec cu o milă. iar sînt vrednic de milă şi pe ţol visez un inchi. şapte paşi în veşnicie, o cale a sîmbetei, o funie de curmei, Hei … ! Încă sînt cu obolul la toartă zic pas şi trăiesc înc-o zi ! Dex pentru « Măsuri de diverse » Legenda : bb – biblic; eng. – engleză; astr. – astronomie tc – turcă ; nec.– etimologie necunoscută prăjină (bb) – sau trestie – 2,88 metri liniari. deget (bb) - 0,02 metri liniari. lat de mînă (bb) - 0,08 metri liniari. jug (bb) - 2500 metri patraţi (suprafaţa arată de doi boi într-o zi). drahmă (bb) - 4,09 grame aur, 3,65 grame argint. cot (bb) - 0,48 metri liniari. siclu (bb) - 16,35 gr. aur ; 14,54 gr. argint. talant (bb) - 4900 gr. aur ; 4600 gr. argint. pintă- pint- (eng) - 0,56 litri. parsec (astr.) - distanţa parcursă de lumină în trei ani şi trei luni. stadiu (bb) - 185 metri liniari. milă (eng) - 1610 metri liniari. ţol (tc.) - pătură. inch (eng.) - 25,4 milimetri. Calea Sîmbetei - 2000 coţi. obol (bb) - subdiviziune sub un gram. Aflu lucruri noi! onorabilului și venerabilului S. R. prin vremuri triste și hirsute eu neg principiul ezoteric, deși îmi spune un eteric: - nu calibrezi nici două sute! spirit al meu, forjat în cuple, mai ai sinapse încă suple? - nici irizări nu am octuple cît plinul, cît golul să umple! stau inutil în contemplare, nu-mi intră-n chakre energii... și zic atunci, plin de candoare: acestea-s doar inginerii... Extensie de gene și de mici regrete Cică - rupem petele am fost pe rînd pradă şi prădător tributari artileriei grele, cavaleriei uşoare am fost canibali, ne rămîneau printre dinți urme de ficați aburinzi ne întrebam. ? există un antonim al sinonimului cînd despre noi doi era acel discurs? –Eheu fugaces, cum de mai exişti tu, cum de mai exist eu în singulara mea dispersare în care inventez aurori boreale ce mi se proptesc în viscere, în cord, în sinapse acum sînt obosit de tine, am murit şi cînd te-am iubit şi cînd m-ai iubit dar, mai ales cînd tu mă iubeai pentru că nu mă iubeai! * * cum zicea Matilda, personagiul lui Marin Preda... Spaimele tale, spaimele mele Nu mai am loc în spaimele tale, în clipele tale senine de loc, mă ţii la distanţă de două quartale, cînd sentimentele mele sînt block, Turnu-ţi de fildeş, fără zmei, cu vedere certă la sere, cum s-ajung la tine fără curmei, -Mama lor de-aşa zise garsoniere! Rostesc o rugăciune , inutilă, în gol, către zeul meu diurn, Quetzaalcool Dar cred fără rezerve în Anna Kareninna, născută Emma, deci Bovarina. Scrisoare de trăsură (traine f1 – remorcare, 2 – trenă, coadă ; trainer en remorque – a trage după sine) Eu îi scriam şi aşteptam răspuns. Scrisoarea mea mergea de din trăsură. Era doar o preluare, o făcătură, ca regele sau împăratul uns. Eu îi scriam şi aşteptam o veste. Venea doar o scrisoare de trăsură. O existenţă ternă, o moarte sură cînd tot ce ai îţi trece peste. Cu tine, pentru tine, în tine… Pot să-mi pierd pantofii pentru tine, căciula, fularul şi alte textile, mintea-mi puţină s-o pun amanet- doar să stau cu tine tet-a-tet Spune-mi că unul cu unul e trei, că Oannes se plimbă pe ape, Că-n ceruri sînt peşteri şi alte etape că-n manuale sînt nimfe şi zei, Tu eşti fluidă, solidă, ascunsă în rouă ? că eu nu mai ştiu de-i senin ori de plouă ! ? sînt cu tine, în tine ? în trup şi în duh ? ori rămîn prin moteluri şi stuf ? La băi în crîng e tril de păsărele decrepite, pe-acoperiş motanii-şi caută pereche. nepoate, aici nu-i Vama Veche, nici Sinaia, nici Buştenii, e Sovata, e Govora, unde-mi tratez eu podagra guta, artrita, gonagra. nu-i Sodoma, nici Gomora, nici pucioasă, nici grătare, e belşug de glaucom şi de alte beteşuguri. pe sub geamuri se perindă fetiţe trecute de cinzeci, pustulachi acneici cu chelie, dioptrii şi proteze dentare le urmăresc, ţipă-n ei punctul de pensie şi virgula de bugetari indexaţi negativ. ce bine-i la băi de sare, de soare, de aburire, de mulţime, soro, taci tu, spun eu ! lasă, lasă, lasă, lasă, vom ajunge noi acasă la timp şi la ţanc pentru pomenile de sîmbăta morţilor. de ţărîna ne-o fi casa moaşte fi-vom, nevoie n-o mai fi să ne plimbăm pe coate şi genunchi pe la lavre. trece pe lîngă pavilion şi Titi Arapă, ce spui? aud? are moţ căzăcesc înspicat, e „penal”, se vede că are „cîrlig” la cele mai tinere decît noi, unde nu dă norocul să fim violate, cum a păţit şi văduva lui dom’ comisar șef Petrache… Nepieptănate gînduri mi se-nfiripă sub chelie În prezenţa voastră devin (încet, încet, erodîndu-mi spoiala) o linie continuă pe o pistă de formulă unu acopăr fereastra spre stradă cu adevărul de dimineaţă, degeaba, vine nebuna cartierului şi-i zgîrie două fante, e bine şi-aşa, acum vă pot monitoriza praxia tarată mă uit la uvrierul acesta care-a ieşit din schimb, din şarjă, din şut ? de ce-o fi aşa fericit - ştie doar el şi mama lui care l-a făcut îmi vine-o factură onlain, ! huoo, emaile, n-am bani, i-am dat lui Liviu Mihaiu pentru monumentul femeii monumentale: „trei zile doar să mai trăiesc dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea” acum îl sun pe omul meu de la Minolta: - băi şmechere, a venit una cu părul de foc şi mi-a zis că-i de la Avon, din amvon, dracu ştie – acum avem şi preotese? pe pervaz se spală o vrabie cred că-i după o partidă de sex, pentru că are o figură de VIP-ă de la talk-shău o întreb: ? să deschid tembelizorul cu politicieni sau saitul literar cu maeştri unşpemiizecişti „ce bine-i acasă” – zice elefănţica, e doar o reclamă, scumpii mei postaci, ce să-i faci, n-ai ce-i face, azi în virtual, mîine-n real, şi pe ici şi pe colo, cei venali şi intestinali sînt mereu deranjaţi de vrăjitorul din Oz şi de umflarea cu orz Elipsă ?unde-i veriga lipsă și veriga ruptă în lumea ce din mine se înfruptă? !simplus librorum, libidorum, vlahus Caius și Tiberius – nemotei ai lui Graccus! veriga ruptă și veriga lipsă e-atunci cînd faci din cerc – elipsă și o faci scrum în flacăra cea vie și-o înfășori în steaguri – ce prostie! Poem străveziu încep prin a spune că aș vrea să scriu un poem despre Prima Doamnă, despre cum molîul de Adam gîndea în limba edenică nevoit apoi să traducă îndemnul șarpelui pre limba muritorilor dar mai bine să scriu un poem despre Prima Doamnă a poeziei, zisă „a zecea muză”, nemuritoarea Sappho, care mai degrabă nălța ode suratelor decît estropiatului de Phaon nu-mi prea iese poemul, că și vremurile sînt altele... așa că mă voi limita la a scrie despre Prima Doamnă a lui Jean Jacques Rousseau – menajera Theresa iar dacă expirația fi-va mai yoghină decît inspirația, voi rămîne în spațiul mioritic scriind doar un poem despre Aghata Prima Doamnă a lui Bacovia sau nu, nu voi mai scrie nimic! ?cine sînt eu să abordez așa subiect ce, sînt știrist? nu! eu doar privesc pe sticlă, deci nu exist urmează căteva minute de publicitate pentru a-mi putea susține financiar un eventual poem despre Prima Doamnă Acrostih atipic (Amore, more, ore, re, probantur amicitiae) Amorezat fiind de huci morenă de coji de nuci, oreşniţă de cîmpie resorbită-n foi de ie, plimb iar vulpea în cuvinte răsucite, răstignite. otrăţel de iarbă verde, bluf am zis şi nu se vede. amara-m-aş şi n-am cum, nitrogen de fum şi scrum. techer-mecher în indoor urdiniş reprobator. remuşcări de ins hai-hui, amiabil ca un cui. mă înţep în halebarde, iguane-mi vînd tarabe ca lui Crist de Deus uns idiom de popă tuns, treizeci lei e de ajuns ?. imprecator după gard, acefal codru de brad, efuzor în esofag… Zexe Cerneala –mi se scurse din styluri, sînge de verbe, doar puhoi de sînge. aud un predicat cum plînge bocind o crimă fără de mobiluri. pierdut de-a pururi în sintagme trăiesc somatic, morfologic. plătind impozite şi taxe. Nimic nu e să-mi pară logic Rugă pe bune Mi-e spaţiul aiurea şi timpul hain. mi-e cînepa in şi cămaşa-n Manciurea Mi-e somnul fragmentat şi veghea amestec. nu-s vestic nici estic doar prost orientat. De-am har, Doamne, ori de n-am, -mînca-mi-ar corbii coliva- (?) ai Tu de mine habar, ori mă-nchin la Paraschiva (?) Spaima din spatele uşii “Iacătă-mă-s” ! – zicea Măriuca - - numai eu zac în incertitudini, în permanenţa diurnă, în verbele limbii acesteia, cînd vertebrele plîng substantive din urmă. Din adverbele cenuşii vine acel de groază „doctor” spaima mea şi a Măriucăi, spaima din spatele uşii… * * * 1.Nu-mi mai asum enormul risc De-a hoinări sub uranisc. 2.E-o gamă de abis şi de efracţii de mă divid în infinite fracţii. 3.De linişte, ca de nelinişte, fug să m-ascund sub o mirişte… Parodice Testamentul lui Ienăchiţă V-am dat o apă, s-o păstraţi cît vă udaţi botforii, v-am dat o Ţară s-o păziţi, privind migrînd cocorii. cît veţi avea cu cine, cum, -pe mama voastră vie ! cînd o să vie-n vie-, şi-oi fi eu praf pe drum ! După Ienăchiţă Într-o zi m-am întrebat : ? tu, femeie – eu, bărbat ? şi atunci m-am siderat ca şi boul la arat. repede seama mi-am dat că eram manipulat şi orice s-ar fi-ntînplat eu sînt cel ce fac rabat Alfabet incomplet (pastişă sau parodie, cine mai ştie ?) Aici, nici, arnici, pitici, Ba, ba, ba, în barba mea, Carcalete cadmia, Dar-danele spre amici. E, Erasmus din Mizil, a, revine în sisteme, Fă, te fă ecosisteme ! Genociduri în azil. Haş, te asmuţii spre rime Integrat în primăvară, Jocu-ncepe să mă doară Ka omega între prime. Lasă-l dar să fabuleze Mizantrop şi indecis, Nime’ şti-va să foreze, O – omega pîn’ la X Paradigme poartă-n sine Risipite circumflex, Simple vorbe anodine Tatonînd un univers Alfabetul fără vorbe Urduroase, deocheate, Vine din ulcioare sparte, vine, vine , negreşit Europeea-sait Draga mea Europeea îţi scriu de pe patul de spital unde mă sting de oftică (figurativ), te iert pentru că m-ai înşelat a mia oară, voi vinde canapeaua, recamierul şi tabloul doamnei care-i dă numele, singur fiind şi orfan de stare civilă îmi voi aprinde o ţigară voi sufla fumul în sus în jos şi în alte puncte cardinale apoi îmi voi spune rugăciunea: „Mare Manitu călăuzeşte-mi minunat paşii acolo unde-i praf de stele şi gol între ele” impregnîndu-mă cu energie şi eter îmi voi ucide soacra, nu că ar avea vreo vină, nu, doar că băutura n-a fost destulă greu de ucis Europeea, greu de ucis din doi în doi greu de ucis condamnaţi semizei şi eroi greu de ucis spaimele-n noi ce zici? că vrei să pleci cu textilele şi cu poemele mele unde? la mama, la mama... mama ta de sait, gazdă de poet! Peripluri municipale Cît e Buzăul de mare n-are nici o umblătoare publică în Piaţa Mare. Hai Buzău, Buzău… Crîşmăriţă din Buzău ce prefaci paharul meu, of, bătute-ar leul greu ! Hai Buzău, Buzău… Că mă plimb prin noroioşi şi prin crîşme marginale, cum se plimba Caragiale. Hai Buzău, Buzău… Şi-n prostia mea mă doare de din Crîng la Contactoare şi din Piaţă la Oboare, Hai Buzău, Buzău… Covrigi, soare şi candoare, senatori, baroni, paşale, ah, vezica rău mă doare ! Hai Buzău, Buzău… Fără peşte Nici o masă fără peşte, nici o curvă fără peşte, nici o mare fără peşte, nici două pâini fără peşte. nici un simbol fără peşte, nici un vameş fără mită, nici un pescar fără plasă, nici un zeu fără apostoli. Ipostaze circul cu trenul, e chinuitor dar se zice că sînt călător. vine naşul, întreabă: bilet? eu n-am bilet, n-am nici un cent, aşa devin contravenient. merg pe stradă, sînt pieton, n-am nici melon, n-am nici baston, mă strigă un amic: Cristofor! şi trec pe roşu la semafor; dar mă fluieră un agent vigilent - iar devin contravenient... primesc factura la telefon, de aici rezultă că sînt abonat, întîi mă supăr pe aparat, ignor totalul de plată cam piperat, rămîn fără ton, ce îngrozitor! că sînt ştampilat – debitor. stau la block, sînt proprietar (la început eram locatar) ieri am privit atent la avizier era afişat un imens papier scria că de nu voi plăti întreţinerea la zi, n-o să mai ştiu nici ce sînt nici ce voi păţi. mă opresc la boutique, deci sînt client, cer huba-buba şi-mi dă chefir pentru că sînt obosit şi cu-n aer incert orice mucea se uită la mine-n sictir ajung la spital, iată-mă şi pacient, vor să m-adoarmă, să taie din mine, vor să-mi monteze plosca în vine, brusc, descopăr cu-ndurerare că n-am dovadă de-asigurare, la fel de brusc nu mai sînt pacient rămîn doar un individ imprudent intru-n biserică, sînt credincios(?) mă-nchin la cele icoane din material neferos, mă simt claustrat, nu-i văzduh, nu se pogoară nici sfîntul duh... se vede bine că nu-s prea pios şi n-am şanse să văd vreun Cristos îmi fac SRL (unii-mi spun chiar patron), muncesc pe brînci, mai bine-aş juca şotron, cum în relaţii şi birocraţie sînt doar un biet actor amator n-am nici o şansă s-adun avuţie, pot ajunge, în schimb, infractor mă trezesc acasă, unde-s soţ iubitor, m-adăpostesc, trage mitraliera cu vorbe, o zei, oare ce poate pune în ciorbe de-i glasul draconic, discursul fonic? nu contează, eu sînt încă viu şi sardonic. Kaneț paema... Încheiere De-această domesticire a ideii Crapă mereu o sămînţă a firii. După ce-arunc la coş toţi zeii Şi reconsider iertător pigmeii, Se pierde farmecul istorisirii. E-o pripă de refugii în rondouri cînd cele concrete, diurn se perimă, cînd salubră-i ideea de rouri cititorii aşteaptă o rimă. Mai bine le dau deci lucid, pertinent, toţi talanţii, aşteptînd să mă sape concret şi diurn, sicofanții Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE