FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Rodica Elena Lupu

Danemarca e eternã,Danemarca-socialã
Danemarca e în toate,duhul ei e pretutindeni…
Ce mai face Danemarca?
Putrezeºte mai departe ºi e sãnãtoasã tun!
Ca întindere, Danemarca este o þarã mica, dar este o þarã mare prin culturã. Hans Christian Andersen o face mare în cultura europeanã ºi a întregii lumi. O monarhie constituþionalã ºi o democraþie parlamentarã; aici, puterea legislativã aparþine suveranului ºi Parlamentului - Folketing - care este unicameral. Proiectele de lege elaborate de Folketing trebuie supuse unui referendum la cererea unei treimi din numãrul membrilor. Orice cetãþean poate aduce la cunoºtinþa unui avocat al poporului o reclamaþie cu privire la administraþia arbitrarã. Cei 179 de membri ai Parlamentului sunt aleºi prin vot direct, conform sistemului de reprezentare proporþionalã, pe o perioadã de patru ani.
Danemarca este împãrþitã în 14 regiuni, la care se adaugã zona Copenhaga, cu Fredriksberg. Insulele Groenlanda ºi Faeroe, care au independenþã legislativã, nu sunt membre ale U.E. Suprafaþa este de 43.100 kilometri pãtraþi ºi populaþia de 5,180 milioane de locuitori.
(…)
Am poposit în Odense. Indicatoarele de pe toate strãzile îþi aratã drumul spre casa lui Hans Christian Andersen, locul unde a vãzut lumina zilei marele scriitor. Încã din Copenhaga, cum ai coborât din tren, eºti informat despre aceasta prin prospecte care te invitã sã mergi neapãrat în Odense, aproape de Fyn, unul dintre cele mai vechi oraºe ale þãrii, celebru pentru cã este oraºul lui Andersen. Opera ºi viaþa scriitorului sunt cunoscute de întreaga lume. Noi am citit cu toþii cãrþile lui, care ne-au încântat copilãria. ªi cine nu ºtie cã dacã pierzi copilãria, practic, pierzi totul?
Aici, în Odense, Hosi Andersen, aºa sunt rostite în danezã iniþialele H.A., s-a nãscut ºi a copilãrit pânã la 14 ani, când, având numai pe mama lui, sãracã, a plecat pe jos la Copenhaga, încãlþat cu saboþi, cu o desagã pe spate, pentru a-ºi câºtiga pâinea cea de toate zilele ºi a ajuns sã fie cunoscut prin faima ce ºi-a cucerit-o pentru eternitate. Basmele lui Andersen, sunt, probabil, cei mai buni ambasadori ai Danemarcei. Deþin toate recordurile în materie de traducere. Practic, aproape cã nu existã limbã sau þarã în care sã nu fi fost tãlmãcite. Dupã ce numele ºi opera lui s-au impus în þarã ºi în întreaga lume, el a revenit pe plaiurile sale natale, unde a cunoscut frigul, umilinþa ºi foamea. Andersen reprezintã gloria literaturii universale. Poporul Danemarcei se laudã cu el, iar amintirea lui H.C.A., este un emoþionant cult. Busturile lui, în piatrã, în bronz, în ghips ºi statuile în mãrime naturalã se vãd peste tot, în holurile ºcolilor, ale universitãþilor, în squaruri, parcuri, pieþe centrale, la rãscruce de drumuri… Poþi cumpãra din librãrii sau alte magazine un bust în miniaturã cu Hosi, un portret, bibelouri, din povestirile lui. De unde nu te aºtepþi te întâmpinã ºi îþi zâmbesc zâne frumoase, micul soldat de plumb, lebedele albe, rãþuºca cea urâtã…
În Odense existã chiar ºi un birt micuþ cu firma „Rãþoiul cel urât”- Den Grimme Aelung – cu pereþii pe care se vãd scene din povestire. Acest birt se aflã aproape de casa în care s-a nãscut Hosi, pe uliþa strâmtã, pietruitã cu bolovani ºi unde mai sunt case mãrunte, pitoreºti, de pe vremea venirii lui pe lume, case pe care edilii le îngrijesc ºi par a fi neschimbate.
În parcul din faþa Primãriei se aflã monumentul ridicat în cinstea lui încã de când trãia. În mijlocul parcului mai este ºi azi pârîiaºul unde Hosi, fiul cizmarului Hans Hansen, citea „O mie ºi una de nopþi” sau o carte de Holberg, bãlãcindu-ºi picioarele în apa limpede. ªi azi în apã plutesc ºi se usucã la soare rãþuºte, raþe ºi rãþoi, asemenea celor care l-au inspirat în cunoscuta poveste. Povestitorul ale cãrui pagini îi farmecã pe copiii de astãzi, cum i-a fermecat ºi pe cei de ieri sau de alaltãieri, pe pãrinþii, bunicii ºi pe strãbunicii lor, era consumator aproape exclusiv de lapte.
Din fondul lãsat de Andersen, prin testament, la casa-muzeu, în fiecare an se înmâneazã premii celui mai silitor elev la învãþãturã ºi care a avut în ºcoalã, în familie ºi în societate purtarea cea mai bunã. O clauzã pe care Hosi a înscris-o era ca acel elev sã fie ales dintre copiii cei mai sãraci ºi asta în amintirea copilãriei sale chinuite ºi plinã de lipsuri. În zilele noastre, aceastã dorinþã a lui nu mai poate fi respectatã, pentru cã nu mai existã sãraci. Dar se mai dau ºi azi volume frumos legate, care cuprind amintirile scriitorului, pentru merite la învãþãturã ºi bunã purtare, celor mai silitori elevi, ceea ce este o mare cinste.
Hosi este fiul oraºului Odense ºi al naþiunii cu meritele cele mai mari. „Lumea este atelierul meu”, spunea el, ºi adevãrul este cã a strãbãtut aceastã lume în lung ºi în lat. Astfel, mijloacele de drum ale neostenitului Hosi, care zeci de ani, pânã la adânci bãtrâneþe, a strãbãtut de la un capãt la altul Europa ºi Orientul, se aflã în casa-muzeu, pe care am avut deosebita plãcere de a o vizita ºi eu. Sunt aici, printre altele, umbrela care l-a apãrat de ploi ºi de soarele arzãtor, un baston gros ºi lung, o pereche de cizme cu carâmb scurt, uzate ºi scâlciate, douã cufere mari din piele, de culoare maronie, ºi douã genþi de mânã. Poþi admira aici ºi douã peisaje fãcute de Hosi, care era nu numai scriitor ci ºi un foarte bun desenator ºi pictor. Din camera de lucru nu lipsesc masa ºi scaunul lui, de pe masã cãlimara, pana, borcanul cu lipici - care bineînþeles cã este uscat de vreme - foarfeca, foi scrise ºi cu ºtersãturi pe ele, o scrumierã ºi douã sfeºnice mari, de metal, cu douã lumânãri, o canapea de piele micã ºi dulapul.
În fiecare an, foarte mulþi vizitatori trec pragul acestei case-muzeu. Copii, tineri, vârstnici, chiar dacã au mai fost o datã, mai vin ºi vor mai veni sã vadã ceea ce a aparþinut lui Andersen, care ºi-a definit viaþa ca pe „o poveste frumoasã”. Unii critci îl numesc pe Andersen „magicianul”, datoritã stilului sãu inegalabil de a împleti în aceeaºi poveste basmul care face deliciul copiilor, cu o scriere menitã omului matur. Poveºtile lui Hans Cristian Andersen, sunt o sursã inepuizabilã de inspiraþie. Cel mai cunoscut exemplu este „Mica sirenã”, luatã din paginile lui ºi transpusã în bronz de sculptorul Eduard E. Statuia se aflã printre valuri, dar foarte aproape de þãrmul mãrii, la Copenhaga, ºi a devenit chiar simbolul naþional al Regatului danez. Un simbol danez de datã mai recentã este Lego, prin care fiecare dintre noi, copii sau maturi, ne putem exersa în arta de a construi. De altfel, Lego a fost declarat în unanimitate jucãria secolului. În ultimele decenii s-au vândut în lume peste douã sute de miliarde de piese de Lego, adicã mai mult de 33 pentru fiecare om al planetei.
* *
În ceea ce priveºte vremea, iernile scandinave nu sunt nici aºa lungi, nici geroase ca la noi. Zilele sunt foarte scurte ºi nu sunt scãldate de lumina puternicã a soarelui, cea mai mare parte a anului. Bolta cerului e mai mult fumurie decât albastrã. Ploile care cad sunt mãrunte, iar uneori ceaþa nu se ridicã decât la amiazã. Toamnele, care se aºtern de obicei la jumãtatea lunii iulie sau din august, sunt lungi, cu ploi mãrunte, care te înnebunesc, cu multã umiditate ºi întuneric, cãci lumina zilei scade. Zilele cu luminã zgârcitã dau ºi explicaþia construcþiilor, care aici au multe geamuri, mari, fãrã perdele, astfel ca lumina, ºi aºa prea puþinã, sã poatã pãtrunde. Sunt scurte ºi primãverile, iar danezii spun cã „vara a fost pe la noi într-o duminicã, pe la douã-trei dupã-amiazã, apoi, fiindcã era grãbitã, a dispãrut”. Extazul le este adus oamenilor de cele câteva sãptãmâni de „nopþi albe”. Danezii se bucurã din plin de mare, pentru cã þãrmurile Danemarcei sunt scãldate de valurile a douã mãri, de lacuri ºi lagune. Dintr-o insulã în alta se trece cu feribotul sau cu pachebotul, iar cu barca cu motor sau cu vâsle, danezii se plimbã ºi pescuiesc.
Din oraºele aglomerate, la sfârºit de sãptãmânã se ajunge în afara lor, acolo unde unii au vile sau cabane, cu trenul, trenuleþe turistice, autobuze sau cu maºini proprii. Toate aceste case sunt împrejmuite cu spaþii verzi, cu flori, au câte o micã ambarcaþiune ºi pe toate se vede fluturând drapelul naþional. Am crezut cã este o zi de sãrbãtoare sau vreun eveniment. Nu! Acest steag confirmã cã familia este prezentã în vilã. Aici vin la sfârºit de sãptãmânã cu prietenii ºi au loc petreceri, fãrã depãºire de limitã, care, dacã se prelungesc, mãsura e pãstratã ºi, dacã la masã se consumã obiºnuitul ºnaps sau bere, niciodatã nu se ajunge la împleticirea limbilor. Danezii, ºi în astfel de cazuri, sunt mãsuraþi la vorbã, iar semnul bunei dispoziþii se exprimã, spre sfârºitul mesei, prin cântecele populare, melodioase, mai mult melancolice, interpretate în cor, cu o legãnare uºoarã a corpului pe scaune.
În cazul petrecerilor, nu se depãºeºte limita, iar salutul danezilor în astfel de ocazii, atunci când ridicã paharul, ºoptesc, „Skool”, privindu-se în ochi. Acasã, în familie, sau în restaurant, sunt foarte discreþi, conversaþia lor nu este niciodatã auzitã de vecini, iar de pe masã nu lipsesc lumânãrile aprinse. În restaurant dacã te afli, cuvintele zgomotoase ºi râsul pornesc numai din grupurile de strãini. Consumaþia într-un restaurant modest constã în sandviºuri mari, gustoase ºi ieftine, specific danezo-suedez, ºi ca bãuturã ºnapsul aromat sau berea. Aºa ceva îºi poate permite oricine.
Între þara noastrã ºi Danemarca sunt multe asemãnãri. Danezii sunt apropiaþi de noi, au un caracter latin, sunt petrecãreþi, se bucurã ca noi de viaþã; ne asemãnãm prin structuri intime, balada lor seamãnã cu „Mioriþa” noastrã. Au mai puþin umor decât noi, dar sunt corecþi, punctuali, organizaþi, muncesc, sunt destoinici, dar lipsiþi de farmec. Tot Sudul i-a învãþat sã se îmbrace ºi sã mãnânce, ºi asta este valabil pentru toate popoarele nordice. Prietenii, te poþi baza pe ei, dar nu au niciodatã farmecul celor de la noi. Danezii sunt mai individualiºti, mai detaºaþi de pãrinþi, astfel cã de la 16-17 ani copiii se dezlipesc de aceºtia. Este foarte adevãrat cã îi ajutã ºi statul, dar, de tineri, muncesc în paralel cu învãþãtura. Pensia de stat, popularã, este cam de o mie de dolari - iar alta þi-o faci tu. Viaþa este foarte scumpã. Chiria ajunge pânã la cinci, ºase sute de dolari, iar pachetul de þigãri este cinci dolari. Au ºi ei sãracii lor, ºi încã mulþi.
Mâncãrurile tradiþionale nu au nimic special cu adevãrat. Predominã preparatele din peºte ºi cunoscutul bacon, sau beicãn, cum îi mai spunem la noi. Sunt mari exportatori de porci. Votca se bea, dar nu în cantitãþi prea mari; au o bãuturã preferatã, ceva între fernet ºi bitter, ºi, bineînþeles ºnapsul ºi o bere. Posturile de radio ºi televiziune transmit mult mai multã muzicã uºoarã ºi popularã de-a lor, nu ca la noi. Este adevãrat cã marile vedete au luat modelul mai ales de la suedezi ºi cântã în limba englezã, astfel cã de multe ori, din aceastã cauzã, confunzi melodiile lor. Diferã de România prin faptul ca aici se vorbesc mai multe limbi ºi Danemarca nu a avut aceeaºi istorie ca noi, cum bine spune Emil Cioran: „Niciodatã nu vom putea încorona România cu un nimb istoric dacã fiecare din noi nu vom trãi cu o pasiune vijelioasã ºi dureroasã toate umilinþele care au umplut trista noastrã istorie.”
Ceea ce-l caracterizeazã pe danez este faptul cã nu face prea mult caz de trecutul sãu militar. Cei care au fost conducãtorii vikingilor, încã din timpul vieþii, au fost preocupaþi sã-ºi facã statui mari ºi semeþe din bronz, din aramã sau din piatrã. Astfel de statui se pot vedea în Copenhaga pe un promontoriu, în faþa unui castel. Pe cele mai multe dintre ele s-a ºters inscripþia care cuprindea laudele, metalul s-a coclit, iar piatra s-a mãcinat de vreme. Se trece cu indiferenþã pe lângã aceste statui, iar dacã ceri explicaþii, nu-þi dã nimeni prea multe informaþii despre ele. Danezii fiind descendenþii unor invadatori îndrãzneþi, regii ºi generalii lor au avut ca trãsãturã de caracter cruzimea. Astfel, în castelele pe care le vizitezi, mai de grabã þi se aratã ºi þi se explicã cu lux de amãnunte tapiseriile de artã, tablourile, mobilierul, coloanele sau gravurile înaintaºilor care s-au remarcat prin spirit constructiv ºi bun gust, nu prin aventurã sau pradã.
(…)
Un loc de atracþie specialã este castelul de la Helsingor. Aici, Shakespeare a plasat acþiunea celei mai profunde ºi tulburãtoare dintre tragediile sale. De la þãrmul stâncos, valurile înspumate au dus pânã la Halsingloor-gul suedez blestemele ºi s-a profilat umbra fantomaticã a regelui care a fost înºelat ºi ucis, cerându-i fiului sãu Hamlet rãzbunare. Castelul este o construcþie solidã, cu încãperi mari ºi reci.
Am ajuns ºi la castelul Kromborg, incendiat de nenumãrate ori, bombardat, capturat ºi jefuit de suedezi, dar care de fiecare datã a fost refãcut ºi înfrumuseþat de cãtre talentaþi arhitecþi, pictori ºi meºteri pricepuþi în construcþii de-a lungul timpului. O aripã a castelului este rezervatã dezvoltãrii maritime a þãrii. Aici poþi vedea reproduse la dimensiuni reduse ambarcaþiuni, de la cele mai vechi, pânã la cele din zilele noastre, precum ºi figuri de cãpitani celebri de pe vremea incursiunilor. Unii dintre aceºtia, care au înfruntat mãrile ºi oceanele, au priviri fioroase, pãrul lung ºi bãrbile mari. În alte sãli, sunt expuse hãrþi, stampe din care poþi sã-þi dai seama pânã unde s-au aventurat ºi au poposit vreme îndelungatã rãzboinicii bãrboºi. Tot aici sunt expuse armele ºi îmbrãcãmintea lor, din acele vremuri trecute… Despre toate acestea copiii învaþã la ºcoalã ºi, fie cã sunt bune, fie cã sunt rele, istoria este a moºilor ºi strãmoºilor lor ºi trebuie cunoscutã.
Poporul danez s-a remarcat ºi în artã, ºtiinþã, culturã, pãtruns de ceea ce îi spunea Andersen: o þarã, oricât de micã ar fi ea, prin ele, nu prin tãria spadei ºi prin tendinþe acaparatoare, poate deveni puternicã ºi respectatã.
Dupã treizeci de minute de mers cu maºina, de la castelul Kronborg din Helsingor, am poposit la Hilerod, în fermecãtoarea cetãþuie Frederiksborg, înconjuratã de apa limpede ºi adâncã a unui lac. Aceastã construcþie a fost ridicatã în anul 1560, din iniþiativa lui Frederik al II-lea, ºi era reºedinþã pentru odihnã în vreme de pace ºi adãpost atunci când þara era invadatã. Aºa cum se prezintã astãzi, castelul este opera fiului sãu, Cristian al IV-lea, care este socotit pe bunã dreptate regele-arhitect, datoritã cãruia se mai pot vedea ºi alte edificii în Danemarca. Mistuit de incendii, mare parte din el, acum 130 de ani, a fost reconstruit în forma lui veche ºi transformat apoi în muzeu de istorie ºi artã naþionalã, cu contribuþia materialã a lui J.C.Jacobsen, întemeietorul ºi proprietarul fabricilor de bere Carlsberg, atât de renumite.
(…)
Copenhaga, cel mai mare oraº al þãrii ºi totodatã capitala, a fost ºi ea þinta bombardamentelor în ultimul rãzboi mondial. Hãrnicia danezilor ºi-a spus însã ºi aici, ca peste tot, cuvântul. Palatul Primãriei este o veche construcþie, enormã, unde se aflã un orologiu complicat, care nu este nevoie sã fie întors decât o datã la trei mii de ani. De ce? E o întrebare pe care poþi sã o pui, dar poþi sã fii liniºtit, cã nu vei primi rãspuns.
Paºii m-au purtat la Copenhaga în Andienborg, Kongens Nytorv Glotsholm, unde te întâmpinã ansambluri arhitecturale, adevãrate valori ale artei ºi cu o semnificaþie istoricã deosebitã, care reunesc arhivele ºi Biblioteca Naþionalã, Muzeul Thorvaldsen, Folketingul, reºedinþa regalã, Academia de Picturã, Arhitecturã, Sculpturã, Artã Graficã, teatrul regal de dramã, operã ºi balet. Aici, viaþa din port a marinarilor se amestecã cu cea politicã, financiarã, culturalã ºi artisticã. Pe un postament scund, în apropierea cheiului, în Kongens Nytorv, se omagiazã memoria marinarilor care au luptat împotriva hitleriºtilor, iar la numãrul 20 o placã din ceramicã roºie, aºezatã pe o clãdire cu trei etaje îþi face cunoscut cã: „H.C.Andersen a scris primele sale pagini pentru copii, în luna mai 1835.” Dacã mergi puþin mai departe, pe o placã, de aceastã datã aºezatã pe faþada albã a unei construcþii datând din 1737, cu patru etaje, poþi citi: „Poetul Hans Christian Andersen, 1845 – 1864”, perioada în care marele scriitor a locuit aici.
Am ajuns ºi în cimitirul mare, care dateazã de peste douã sute de ani, cu douã intrãri, una pe artera largã care este cunoscutã ºi utilizatã cel mai mult, iar cealaltã, opusã, face intrarea în cimitir dintr-o strãduþã liniºtitã numitã Kapelvay. Cimitirul are multe alei, drepte, unde se aflã cavouri somptuoase ºi multe morminte simple, toate întreþinute foarte bine de aparþinãtori. Aici se odihnesc celebritãþi ale statului, generali, amirali, personalitãþi ale ºtiinþei ºi culturii, alãturi de oameni simpli care au avut îndeletniciri ºi bucurii modeste. Într-o parte a cimitirului sunt multe morminte pe a cãror lespede pot fi citite nume de soldaþi cãzuþi pentru apãrarea þãrii, iar undeva la mijloc se aflã o piatrã culcatã strãpunsã de un braþ care þine drapelul naþional ºi pe care sunt gravate în limba francezã cuvintele: „Pour la paix!”
Deoarece am intrat pe aleea principalã, am parcurs aproape un kilometru fãrã sã cer lãmuriri, cu ajutorul indicatoarelor - care la fel ca în Odense te îndrumã toate simplu aici doar cu numele lui Andersen. Foarte simplu este ºi mormântul scriitorului, aflat lângã zidul care mãrgineºte cimitirul dinspre Kapelvay. Pe un soclu de marmurã cenuºie, înalt cam de o jumãtate de metru, la cãpãtâi, poþi citi: „Digteren Hans Christian Andersen, 2 apr. 1805 – 4 aug. 1875” ºi un citat dintr-o scriere a sa. Era 7 august ºi pe mormânt se aflau coroane ºi flori încã proaspete, depuse precis pe 4 august, data morþii scriitorului. Florile aici nu lipsesc niciodatã ºi mai ales vara, când în Copenhaga sosesc vizitatori din toate colþurile þãrii ºi din întreaga lume, aduse cu plãcerea pe care le-au fãcut-o povestirile lui nemuritoare. Vecinul din stânga al lui Andersen este marele fabricant Julius T. Phetersen, al cãrui mormânt mai primeºte câte o floare dusã de vânt de pe mormântul lui Hosi.
* *
Am reþinut caracterul monumental al primãriilor din capitalã ºi din cele douã oraºe principale ale þãrii, Aarhus ºi Odense. Cea din capitalã este foarte veche, celelalte douã, în linii ºi cu interioare moderne, fiind adevãrate cãrþi de vizitã ale oraºelor. Este o tradiþie, spun danezii: dacã regii lor ridicau castele în vremurile de demult, cei din zilele noastre construiesc palate municipale. În Aarhus, principalul monument al oraºului reprezintã o scroafã de dimensiuni foarte mari, cu mulþi purcei în jurul ei, care se aflã în Piaþa Primãriei. Acesta este simbolul regiunii, unde majoritatea fermierilor se ocupã de creºterea animalelor ºi mai ales de creºterea porcilor, acesta fiind cel mai bun câºtig pentru ei.
Cã veni vorba despre porci, sãracii de ei, cât de mulþi sunt sacrificaþi ºi la noi de Crãciun! ªi câte bunãtãþi ºtim noii sã preparãm la tãiatul porcului dar ºi acel „Protest porcin”, pe care nu cred cã-l ºtiþi,: „Acum, când se transformã-n caltaboºi/ªi asta e o veche suferinþã/Ne plângem cã-ndurãm din moºi strãmoºi,/O mare ºi nedreaptã umilinþã./Nu faptul cã ºi azi sacrificaþi/Fãptura noastrã plinã de grãsime/ªi ne-azvârliþi sub formã de cârnaþi,/În burþile mulþimii anonime./Nu asta ne revoltã mai grozav/Nu moartea noastrã tragicã ºi bleagã/Ci altceva: un porc cu-atât mai gras/Cu cât ne umileºte-o viaþã-ntreagã./ªi-anume, prostul vostru obicei,/De-a fce comparaþii jignitoare, /Pe contul meu ºi-al semenilor mei,/Ei bine oameni, asta-i ce ne doare!/De ce se spune celor ce se-ntorc/Acasã frânþi de bãuturã multã,/Nu, pur ºi simplu, beat, ci porc,/Adaosul acesta-i o insultã!/De unde, pânã unde, bãutori,/ªi-aduce careva din voi aminte/Sã fi vãzut un porc stând pânã-n zori,/La crâºmã cu litruþa dinainte?/Noroc porcesc, vã mai aud zicând,/ªi când v-aud, îmi vine nebunie,/Aþi mai vãzut jucând ºi câºtigând,/Vreun porc la poker sau la loterie?Pe urmã, nu-nþeleg de ce-i porcos/Un tip, când spune glume pipãrate,/Un porc adevãrat, e ruºinos,/ªi nu se poart-aºa-n societate./Cu vorbe de-astea, fãrã nici un rost,/Ne defãimeazã veºnic omenirea,/Când ni se face nume atât de prost, /Cum naiba zãu, sã nu ne pierdem firea./ªi lumea, ºtie cã-i ocarã grea,/Ba chiar cã-i o imfamã calomnie,/ªi totuºi, lumea stãruie în ea/Pãi spuneþi drept, nu-i asta porcãrie?” Da. E grozavã poezia. Numai cã nordicii nu au umor ca noi, românii.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE