FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Îndrăgostiți
Text postat de Elisa Iordache
Despărțirile bârfesc îndrăgostiții pe la colțuri, flămânde stau la pândă,
Așa că am luat o cretă și mi-am desenat inima rotund㠖
N-a fost de ajuns –
Treptat, dar sigur se șterge – când uneori aduci ploaia pe deasupra mea,
Vezi tu, îndrăgostiții nu poartă umbrele să-și umbrească încrederea…



Iar eu am crezut în tine – Oh, dar ce nu am crezut! –
Și-am ținut-o-așa, trecând peste orice groapă, până am căzut
Și-apoi tot ce mai simțeam, de la răni, cumva a dispărut.



E 1 Octombrie, încep să mă simt de toamn㠖 fără tine parcă e mai frig,
Parcă plouă mai des, deși rănile se închid, luminile din dragostea noastră
Toate, pe rând, se sting…



Îndrăgostiții cred că ochii lor văd totul, din exterior și până-n suflet, clar,
D-asta-și lasă armele pe margine, când iubesc complet, dar…



Se dezbracă de frică, și-apoi cad încet, dragostea nu-i ajută să mai zboare…
Pe ploaie, îndrăgostiții cu aripi de hârtie devin stele căzătoare,
Iar aripile noastre n-au fost mai bune de atât, mai ales ale mele,
Deși mi-ai promis că, mână de mână, vom trece prin orice rele.



Îndrăgostiții sunt criminali cu diplomă, le scrie pe frunte suma…
Câte inimi au sfârșit frânte de ei – La tine s-a mai adunat una –
A mea, dar n-aș putea să arunc acum cu păreri de rău în tine,
Când la un moment dat, știm amândoi, ai însemnat totul pentru mine.



Îndrăgostiții îi bârfesc pe cei învinși în dragoste pe la colțuri, stau la pândă,
Așa că am luat o cretă și mi-am desenat inima rotundă.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Nu, nu cred că voi întinde nepoții lui Urmuz prea mult(maxim încă 2-3 texte)fiindcă subiectul mi se pare cam epuizat.  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-21 15:56:06
         
 
  Am și specificat: 'alături de alte texte"! Deși sper ca zestrea urmuziană să se îmbogățească în așa măsură încât să formeze un volum distinct.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-21 15:42:21
         
 
  Mulțumesc dle Sorescu, sunteți f.generos dar propunerea/oferta dumneavoastră nu cred că va duce la un volum. În primul rînd domnul Cristescu a făcut o ofertă cam ambiguă în care nu apar costurile de editare, tipărire, lansare;pe urmă:textele aparțin atelierului literar Europeea așa că e firesc ca dumnealui să accepte tipărirea la tiparnița pe care o deține.oare există, e funcțională? iar daacă este trebuie găsită o formă legală, un contract(aici e domeniul dvoastră) și un cost potrivit al sponsorizării.
Nu în ultimul rînd: sunt foarte critic cu textele mele și nu văd cum cu șapte floricele de cîte 3 pagini fiecare s-ar aduna de-un volumaș; aș putea adăuga, firește, alte texte de gen, comicării publicate tot pe Europeea.
În fine, să vedem ce opinie are conducătorul cenaclul, proprietarul atelierului și al tipografiei.
 
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-21 15:32:44
         
 
  Apropo de spezele autorului! Dacă intenționați să publicați "urmuzienele" într-un volum (alături de alte texte) și nu aveți variante, sunt dispus să sponsorizez apariția lor. Mai exact, onorat.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-21 13:10:36
         
 
  nu știu textul lui Kundera dați un link; în fond este imposibil să citești tot ce este important. satisfacția replierii e mică vis-a-vis de rolul conjunctural.
oricum, eu cred că domnul Corbu are datoria morală de a tipări o antologie europeică fiindcă sunt mulți autori importanți care au lăsat urme; europeea ființează din 2005 și este interesant că nu Cristea Enache a inventat conceptul de literatură virtuală cu care se împăunează acum; planuri și discuții au fost dar n-a iești nimic palpabil, iar pe prima pagină în editorialul cu cenaclul ni se propune edittarea pe spezele autorului, ceea ce mi se pare meschin!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2017-01-21 12:52:57
         
 
  Firește că sunteți de aceeași părere, doar ați picat și dvs în cursă. Ba chiar ați comis-o și mai rău făcând franjuri un poem de căpătâi al ilustrului autor pe marginea căruia Milan Kundera a făcut adevărate broderii în "Insuportabila ușurătate a ființei", dacă nu mă înșel. Și, pus în fața evidenței, ați căutat să vă repliați justificându-vă cum că de vină este traducerea, drept care ați găsit una la repezeală pe Agonia care, ce-i drept, nu suna deloc rău.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-21 12:41:31
         
 
  ps. cînd vorbeam de recitat cu voce tare în fața oglinzii mă refeream la textul Îndrăgostiții nu la cel al dlui Foarță.  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-21 12:38:08
         
 
  ps.rectific: erați prezent și-ați primit un rolișor schone-schone, pe măsură!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2017-01-21 12:24:00
         
 
  dle Sorescu și eu sunt de părere că Goethe era un poet slăbuț în acele stihuri, iar G.R. a scris și o comedioară pe tema asta.iată linkul dacă sunteți curios(nu erați prea prezent în perioada aceea că poate primeați un rol în „pesă”):
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol=45719
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2017-01-21 12:21:29
         
 
  Da, s-ar putea să aveți dreptate, dar e vorba de superioritatea vîrstei și a celui care a citit cîteva sute de poezii. Fiindcă insistați și suntem într-un atelier (literar?) vă spun foarte obiectiv că n-ați scris o poezie. Nu mă pierd în detalii dar rimele-s „scremute” tare(ca să păstrez epitetele dlui Sorescu)imaginile terne, repetitive și mai aveți multe de învățat despre metrică, fiindcă altfel sunteți în situația celui care pretinde că vorbește o limbă străină fără să cunoască o iotă din vocabularul ei. Meșteșugul se poate învăța dacă ai oareșce apetențe și har. Vorbind de poezia cu rimă nu vă recomand doar clasicii dar și cîțiva contemporani nesuiți pe vreun soclu care mai scriu în versuri. Că tot veni vorba de un coleg, iată ce muzical și sprințar sună această poezie :
„ poftim ce-am visat… am visat
că-s un înger în halva îngropat
și-o damelă cu ochii verzui
îmi bătea drept în sternuri un cui

dar ce tandră remorcă de oase
bascula printre cărnuri sticloase
când sta jos turcește să tragă
pe nas narghileaua cu fragă

ci eu se făcea că-s lăcustă
rozându-i tot tivul la fustă
iar dama cu ochii săi gri
mă orbi mă orbi mă orbi

și-mi zise în basmul din vis
hai vino sărmane proscris
nu sta răzlețit ca-n pahar
aroma de vin mercenar

și-apoi acea damă de pluș
a zburat pe-un ceresc derdeluș
iar eu înger trist de halva
îi strigam: nu zbura nu zbura… ”

sau un alt contemporan, laureat al premiului Eminescu și textier al vinilului Cantafabule a formației Phoenix(vă las să-i ghiciți numele)
Balada baionetei
Venea olanda din Olanda,
venea casmirul din Casmir;
ca ni s-a ofilit ghirlanda
cuvinte nu am, sa ma mir;
am mai dansat o arleziana,
a mai cazut un batalion;
sclipea, -n Artois, o arteziana
si-o baioneta, la Bayonne.

De la Berlin venea berlina
si indigoul, de la Ind;
iubea Marcel pe Albertina
si era tare suferind;
si ne-a cuprins indiferenta
si-a mai pocnit cate-un balon;
sclipeau faiantele, -n Faenza
si baionetele, -n Bayonne.

Sardinele, din marea sarda,
din Persia, piersica venea;
Mansart murise-ntr-o mansarda,
ofiterimea lenevea;
se prelingea o vara laxa
ca inghetata, din baton;
sclipeau sacsii in tara saxa
si baionete, la Bayonne.

Havana-ti oferea havane
din care-albastru fum adii
dinspre divane spre tavane
ca la Bagdad, sub bagdadii;
Colonia ne dadea colonie
iar Bostonul, un vals-boston;
s-a statuat Finis Polaniae
si am dat fuga la Bayonne.

Din Caesar, Kaiserul si Tarul,
din vespasiana, Vespasian;
hazardul bate vesnic zarul
pe care-l tot arunci in van;
se rasfrangea-n oglinzi de dama
blazarea noastra cu blazon,
iar nu in sclipitoarea lama
de baioneta de Bayonne.

Voltaire dormea intr-o voltera
si, intre timp, filosofa;
a mai trecut de-atunci o era,
a mai cazut cate-o sofa;
de ce se clatina iatacul
si cad ghiulele pe balcon?
Opriti, opriti, opriti atacul
la baioneta, la Bayonne?

Inchinare

A mai trecut o belepoca;
Adio, domnule baron!
Sclipeste-n soare, echivoca,
o baioneta, la Bayonne.

Încercați să fiți autocritică și recitați textul de mai sus în fața oglinzii și veți vedea prăpastia. Știu îmi veți argumenta că sunteți în perioada de dezvoltare și că ați vrut să exprimați ceva, dar orice ucenic trebuie să admită că simpla expunere în scris a sentimentelor care-l încearcă nu produce un text poetic,este, eventual o exhibare sau o refulare. Dacă nu reușești să trezești în cititor aceleași sentimente și senzații totul e-n van. Poezia ar trebui să producă reacții, iar reacția mea(obiectivă/subeictivă) e nulă, nu-mi comunicați nimic și mă-ndoiesc că părerea mea de nespecialist ar fi contrazisă de un estet, critic literar sau poet consacrat!
 
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-21 12:14:35
         
 
  Nota 10, domnișoară (sau doamnă) Elisa pentru această punere la punct: "Nu văd răul pe care l-am făcut. Vă respect părerea, nu vă pot cere să vedeți în textul meu mai mult decât ceea ce vedeți, însă în comentariile dumneavoastră se simte mai mult un aer de superioritate, decât o critică la obiect.".
Așa și este.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-21 10:39:56
         
 
  Și da, este adevărat că minunatul domn Peia știa ca nimeni altul să ofilească toată polologhia lipicioasă(las cuvântul exact așa cum l-a transformat telefonul pe "liricoasă" întrucât sună amuzant), dulceagă și caldă, doar a reușit să facă acest lucru și cu o flore "mândră-n straie purpurii floarea de răsură" a unui liricoid care, întâmplâtor au ba, a dominat un întreg secol de literatură: un anume domn Goethe.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-21 10:35:29
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  screme verb grupa a III-a conjugarea a IX-a
verb (VT601)
Surse flexiune: DOR infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) screme scremere scremut scremând singular plural
screme scremeți, scremeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) screm (să) screm scremeam scremui scremusem
a II-a (tu) scremi (să) scremi scremeai scremuși scremuseși
a III-a (el, ea) screme (să) screamă scremea scremu scremuse
plural I (noi) scremem (să) scremem scremeam scremurăm scremuserăm
a II-a (voi) scremeți (să) scremeți scremeați scremurăți scremuserăți
a III-a (ei, ele) screm (să) screamă scremeau scremură scremuseră
* Formă nerecomandată sau greșit㠖 (arată
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-21 10:17:39
         
 
  Scremere este forma de infinitiv a verbului "a se screme".  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-21 10:14:34
         
 
  Domnule Daniel Petrescu, am postat poezie deoarece pe această latură îmi doresc sa progresez. Se înțelege că, într-un mod sau altul, fie că scriu de nota 1 sau de nota 10, trebuie, în primul rând, să scriu pentru a mă dezvolta. Nu văd răul pe care l-am făcut. Vă respect părerea, nu vă pot cere să vedeți în textul meu mai mult decât ceea ce vedeți, însă în comentariile dumneavoastră se simte mai mult un aer de superioritate, decât o critică la obiect.  
Postat de catre Elisa Iordache la data de 2017-01-21 01:07:09
         
 
  Atunci, de ce nu ați postat proză, dnă(dșoară) Elisa, dacă acest gen literar vă este la îndemînă?!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-20 23:57:32
         
 
  p.s. „scremeri”??? o fi un mișmaș între scremete și temeri?!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-20 22:19:06
         
 
  Mie, unul, mi se pare doar stîngace, cu cele cîteva rime aruncate printre versuri albe; cred că oricît ai aranja strofele și ai învîrti imaginile (o fi poeta o grefieră romanțioasă fiindcă cea a criminalilor cu diplomă pare „împrumutată”, domn doctor, din catastifele unui complet de judecată?)tot nu iese mare scofală. Dintre cei pe care au plecat în surghiun din lavra bleu cel mai mult îi regret pe Ștefănescu și mai ales pe Ion Peia; știa, domle,ca nimeni altul, să ofilească în cîteva vorbe toată polologhia liricoasă, dulceagă și calpă.Europeea nu mai este ce a fost (și-ar putea fi) în lipsa lor!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-20 22:17:35
         
 
  Domnule Florentin Sorescu, vă mulțumesc pentru criticile aduse! Într-adevăr, tind să introduc explicații în poeziile mele, probabil din cauza faptului că am scris mai mult proză și nu sunt dezvoltată corespunzător când vine vorba de poezie. Recunosc că mai am de învățat. Citindu-vă analiza textului, înțeleg unde am greșit în scrierea acestuia și o să încerc să lucrez la acestă parte.  
Postat de catre Elisa Iordache la data de 2017-01-20 15:50:15
         
 
  Cam așa o văd:

"Despărțirile bârfesc îndrăgostiții pe la colțuri, flămânde stau la pândă,
Așa că am luat o cretă și mi-am desenat inima rotund㠖
N-a fost de ajuns –
Treptat, dar sigur se șterge – când uneori aduci ploaia pe deasupra mea,
Vezi tu, îndrăgostiții nu poartă umbrele.



Iar eu am crezut în tine – Oh, dar ce-am crezut! –
Și-am ținut-o-așa, trecând peste orice groapă, până am căzut.


E 1 Octombrie, încep să mă simt,
fără tine parcă e mai frig,
Parcă plouă mai des, deși rănile se închid, luminile din dragostea noastră
Toate, pe rând, se sting…



Îndrăgostiții cred că ochii lor văd totul, dar…



Se dezbracă de frică, și-apoi cad, dragostea nu-i ajută.
Pe ploaie, îndrăgostiții cu aripi de hârtie devin stele căzătoare,
Iar aripile noastre n-au fost mai bune de atât, mai ales ale mele.



Îndrăgostiții sunt criminali cu diplomă,
Câte inimi au sfârșit frânte de ei
 – La tine s-a mai adunat una –
dar n-aș putea să arunc acum cu păreri de rău.


Îndrăgostiții îi bârfesc pe cei învinși în dragoste pe la colțuri, stau la pândă,
Așa că am luat o cretă și mi-am desenat inima rotundă."
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-20 14:26:29
         
 
  Întrevăd și o altă posibilitate, dar nu o dezvolt acum.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-20 03:27:06
         
 
  Poezia asta este pe cât de stângace, pe atât de simpatică. Uneori pare că vrei să iei în derâdere propria îndrăgosteală și propriile scremeri literare. Trântești câte una de te lasă mască după care o strici cu desăvârșire, ca de exemplu aici:
" Despărțirile bârfesc îndrăgostiții pe la colțuri, flămânde stau la pândă,
Așa că am luat o cretă și mi-am desenat inima rotund㠖
N-a fost de ajuns –
Treptat, dar sigur se șterge – când uneori aduci ploaia pe deasupra mea,
Vezi tu, îndrăgostiții nu poartă umbrele."
Aici ar fi trebuit să te oprești, adăugarea "să-și umbrească încrederea" distruge tot efectul, reducându-te cu picioarele pe pământ. De ce? Pentru că este explicativă, denotă mai mult retorică ieftină decât poezie.
După care, în același stil, urmează o strofă în care iar strici ceea ce, spus cu o naivitate fermecătoare, era bun:
"Iar eu am crezut în tine – Oh, dar ce(nu) am crezut! –
Și-am ținut-o-așa, trecând peste orice groapă, până am căzut."
Ce sens mai are din nou explicativul:
"Și-apoi tot ce mai simțeam, de la răni, cumva a dispărut."?
Aș continua cu exemplificări, dar este târziu. Poate mâine.
Dacă ești o tânără scriitoare, ai toate șansele. Dacă nu, ți s-au cam dus.
Vot pentru naivitate, prospețime și candoare.


 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-01-20 03:16:42
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE