FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ateism și creștinism, sau omul de la zero la infinit
Text postat de Marian Tudorel Lazar
Potrivit ateismului, universul a început din nimic, dintr-o explozie a neantului și va sfârși printr-o implozie în neant. Între aceste două evenimente, de la zero spre zero, a apărut omul, printr-o întâmplare absolut întâmplătoare... Om care este produs secundar, dar neobligatoriu și nenecesar al materiei. O probabilitate extrem de improbabilă și care, la următorul Big Bang, are toate șansele să nici nu mai apară. Cu alte cuvinte, potrivit ”științei ateiste”, omul este doar un zero obținut dintr-un zero, un ”zero barat”, după o expresie mai nou apărută, născut din materie destructibilă și destinat să devină materie destructibilă.
Pe de altă parte, potrivit creștinismului, omul este el însuși un dumnezeu, pentru că este scris ”dumnezei sunteți și fii de dumnezei”. Potrivit creștinismului, omul este, din start, ”condamnat” la măreție și nemurire. Iar dacă avem, totuși, parte de un trup muritor, acesta este doar un ”cort”, o locuință temporară, dar până și aceasta se va îmbrăca, la un moment dat, în nemurire și neputrezire. Astfel, omul este infinit și de o valoare inestimabilă, sursă primordială a orice, care naște orice, inclusiv materia și nicidecum născut din materie.
Și ce contează, vor spune unii, dacă omul se crede un nimic al nimicului sau inestimabil și infinit? Da, contează, ne strigă din toată gura și din toți plămânii experiența vieții de zi cu zi. Un om care știe că va trăi veșnic va fi foarte atent cu tot ceea ce înfăptuiește și spre ce tinde, pe când un om ce se crede efemer și neînsemnat, în cel mai bun caz va sfârși în consumism ieftin și hedonism fără măsură, lucru care pare deja că se întâmplă în sânul omenirii de azi, acolo unde ateismul pare să fi prins rădăcini solide. Deci, lupta societății actuale nu se duce între ateism și creștinism, cum pare la prima vedere, ci între zero și infinit. Evident, zero nu poate să câștige... și nici nu va câștiga.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  De fapt, succesiunea logică este următoarea:

1. Universul este muritor.
2. Omul este parte din univers.
Concluzia: omul este muritor.

Iar acest silogism sigur nu are nici un cusur. Cum n-ar avea nici al domniei voastre, dacă omul ar fi parte din pisică. Dar nu este!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-09-22 10:10:26
         
 
  Cu alte cuvinte, potrivit ”științei ateiste”, omul "este doar un zero obținut dintr-un zero, un ”zero barat”"

"Pisicile sunt muritoare.
Aristotel a murit şi el.
Aristotl a fost pisică!"

Săraca logică ilogică!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-09-22 06:02:33
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE