FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Domnului latunski, cu dragoste!
Text postat de Emanuel Cristescu
Eu am avut impresia că mie îmi sunt adresate cele două pseudo-pamflete ale distinsului MTL.

Dar, iată, se pare că au avut efectul apelării, într-un grup, de artiști, a cuiva cu "Maestre"!

Din păcate, distinse latunski, i-ați făcut jocul aceluia pe care, dacă vă amintiți, chiar dumneavoastră mi l-ați prezentat. Și, dacă țin bine minte, ați făcut-o elogios. Poate nu ați remarcat, eu chiar am luat atitudine. Dar fără să-i dau satisfacție și fără să-i cad în capcană.

Apreciez modul inteligent în care mi-ați aplicat o nemeritată retorsiune. Ați "demonstrat" partinitatea mea, dacă nu cumva, conotativ, nemernicia mea, care, nu-i așa? vă opresează pe dumneavoastră și îl ridică în slăvi pe MTL. Și din Proxima Centauri se vede sofismul.

Ați postat recent două texte. Unul vi l-am înstelat. Al doilea, încălca regulamentul. Și știți bine câte râuri de digiți au curs pe aici pe tema încălcării lui.

Dacă ați fi fost un pic empatic ați fi realizat în ce situație mă puneți. Imediat, unul sau mai mulți membri, care au fost sancționați pentru exact același lucru, mi-ar fi putut reproșa un parti pris pe care nu-l am în acest domeniu. Am încercat, cât de elegant m-a putut duce mintea, să vă rog să nu mă puneți în această situație dificilă. Și știți bine simpatia pe care v-o port.

Domnia voastră? Ați ales să mă pedepsiți în varianta aproape kareniniană.

Dreptul dumneavoastră. Europeea vă rămâne deschisă.

Mult succes!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Pax vobiscum!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-08-31 02:22:50
         
 
  Bre, Latunsky, nimeni nu a facut un CLASAMENT, dar daca te simti bine asa, inteleg de ce il crezi le W.C. reper in lumea literara.
Am spus si o repet - poate nu ai citit toate comentariile: este o opinie pur personala, nu clasific, nu dau note, nu arat cu degetu, asta cred eu ca ati putea face voi. Ca puteti mai mult -ma bucura- daca nu puteti face , iar ma bucura, mai tare chiar, pentru ca ramane loc pentru altii mai buni decat voi sa faca ce credeam eu ca voi sunteti in stare.. Hai, cu Dumnezeu inainte..
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-08-27 00:30:28
         
 
  Esti limitat pana la Dumnezeu, inapoi si de trei ori drumul, STIMATE Wianu Costa. Eu nu ma laud. Ai o perceptie proasta despre ce inseamna 'a te lauda'. Ca si despre multe alte lucruri..SI ASTA DOAR PENTRU CA NU FACI NIMIC!

"Gloabele stau măcelărind fânul
în măsele
și sapă gropi,
dar caii negri
aleargă, liberi."

Dar este pur si simplu problema ta.

Pana una alta vorbesti doar din ceea ce iti inchipui, FARA ARGUMENTE REALE si ai o imaginatie saraca, supusa total lipsei tale de coloana vertebrala si onestitate.

Asta e, sa fii sanatos si fericit -daca intelegi sensul- contezi atat de putin in ansamblu incat orice discutie (adica orice raspuns la balele pe care le arunci in stanga-dreapta) este pierdere de vreme!

Si eu nu mai am vreme de pierdut cu cei inceti la minte, metaforic vorbind...

Santate iti doresc, si sa traiesti atat de mult incat sa realizezi ca in afara de a consuma si a elimina nu ai fost bun de nimic in viata asta si asa scurta si care trece repede misti ceva -nu este cazul tau...De spurcat iti spurci numelesi neamul tau ca pe el il reprezinti, nu pe mine...
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-08-27 00:23:27
         
 
  Kosta, într-un clasament al valorii don Pușcă mi-a dat un punct avans vizavi de tine! Vezi ce-nseamnă să nu-njuri omul bun și pomul pomodoru?
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2016-08-26 13:52:29
         
 
  Ce te face sa crezi ca m-as amesteca in "cercurile"!? unde bantui tu? Nici cinci minute n-as putea respira acelasi aer cu tine, daca si persoana ta e la fel cu manifestarile tale. Nu tind catre "cinstea" de a ma invarti printre academicienii de-alde Pipidi sau Patapievici, sarmane inchipuit. Iar valoarea a ceva, a orice, o va stabili, hat, incolo, posteritatea. Pana atunci, joaca-te cu margelusele tale, dar nu-mi mai iesi in cale, ca te spurc!  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-25 23:06:31
         
 
  Nu eu m-am laudat cu ce scriu. Tu te lauzi cu ceea ce ti se pare ca faci grozav. Cu inventiile tale asa de ridicole, cum ar fi invierea din morti, cu... auzi la el, "grainicii" si "cuvantarii"! Cu de-acestea te produci pe la institute si academii? Crezi ca trebuie sa fie careva de fatza ca sa inteleaga cat de ridicol esti cu asemenea nerozii de duzina? La care ICR mergi, la ala care a afisat vagine goale la New York pe post de arta reprezentativa romaneasca? Din aceia imi esti? Mai omuletz de doi bani jumatea, tu ai inceput aceasta galceava, tu o amplifici, tu te agati de mine de cate ori apar pe aici, asa ca, vezi, ramai tu reper, in lumea prin care te invarti, pe mine nu ma pasioneaza asta. Si, da, n-ai avut curajul sa postezi aici nimic edin ce produci, probabil ca te-ar rani grav opiniile celor care te-ar citi. Eu unul promit sa n-o fac, nu ma interesezi ca individ, dar nu te mai lega de mine, urdurosule! Hai siktir, cu valoarea ta cu tot. M-am lamurit.  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-25 22:58:35
         
 
  Si inca ceva, Wianu Costa, eu scriu si public dar nu pe net! Iar in cercurile unde cei ca mine citesc ma tem ca nu vei ajunge niciodata pentru ca nu ai onestitate si coloana vertebrala! Sunt cercurile pe care tu le numesti "chermeze literare si piscoterii de duzina" dar care se tin pe la Biblioteca Academiei, pe la Biblioteca Nationala, pe la Academia Oamenilor de Stiinta, pe la ICR, CCA etc.

TU PE UNDE ZICI CA AI CITIT -din ma(t)reata ta creatia proprie ?
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-08-25 11:25:45
         
 
  Ai inteles gresit, baiete :) Eu nu urasc pe nimeni, tu esti cel plin de venin pe care il scuipi peste tot si toate.

Avand in vedere ca am dreptul la libera exprimare, cum il are si Wianu Costa, daca tu spui despre ce fac eu ca sunt: "doar chermeze literare si piscoterii de duzina" (asta desi nu ai fost niciodata la vreo manifestare in a carei organizare m-am implicat) daca tu spui: "Plezni-ti-ar ochii, sa-ti plezneasca, butucanosule! "

pot si eu sa spun:

Wianu Costa NU reusesti sa depasesti nivelul poeziei cvasicomice, pentru ca nu ai motorul construit pentru asa ceva. Da, le mai nimeresti cu povestile si aici -daca nu te-ai mai pierde in polemici care nu fac bine nimanui- ai putea sa facI ceva. Dar W.C. nu ESTI si NU VEI FI niciodata un reper, pentru ca NU ai coloana vertebrala si onestitate.

Un intelectual rasat (SAU 'cel putin' superior mie)-asa cum te crezi tu- nu ar face afirmatii fara sa le verifice, nu ar arunca, copilareste, diverse provocari incercand sa jigneasca, dar -cel mai important: nu ar dori raul altuia cu ardoarea cu care o faci tu.

Cum am mai spus: spre deosebire de tine, eu sunt la varsta echilibruluisi a luciditatii!

P.S. Tema lucrarii mele de licenta la litere a fost: Descantecul si Blestemul ca fenomen religios -prezentarea perspectivei populare. Asa ca ai grija, scobitoareo printre ce dinti te bagi cand doresti -cu atata patima- raul altuia.. :)
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-08-25 11:15:09
         
 
  de ce semanati asa de mult voi doi? Nu v-ati intrebat? De ce crezi ca mi-ar pasa de parerea ta despre mine, gonflatule? Esti asa de experimentat? Scrie, posteaza, si vom vedea! Deocamdata, doar chermeze literare si piscoterii de duzina, cam atat! Sa-ti iasa ura prin urechi, mititelule!  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-25 10:26:11
         
 
  Ce treaba are uitatul in oglinda cu adevarurile pe care le-am spus despre tine si ceilalti? Esti hilar, Wianu Costa.:)si defazat ..

SPRE DEOSEBIRE DE TINE,EU sunt la varsta echilibrului ai a luciditatii. Si nu ma intelege gresit: nu dau doi bani -cum nu da nimeni, de altfel- pe ce esti sau ai putea fi tu ca scriitor, doar ti-am aratat - tinand cont de o experienta mea de peste 20 de ani in a vedea si intelege care este celmai bun drum pentru un scriitor. Tie -ca si celorlalti- ti-am transmis opinia mea. Ca nu iti convine -o arati cu indestulare, avand gura plina de copii cruzi- sa fii sanatos. Pentru mine nu contezi sub nicio forma deoarece esti lipsit de onestitate si coloana vertebrala. Cat despre : "Plezni-ti-ar ochii, sa-ti plezneasca, butucanosule!
Postat de catre Wianu Costa la data de 2016-08-24 13:40:52"
nu pot decat sa iti spun: ce imi doresti tu mie sa patesti tu inzecit, schilodule! Asa ca, baietasule, hai, siktir! canta la alta masa din clavir.. :)
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-08-24 22:05:10
         
 
  Kosta Vianu, vezi că tocmai am pus o întrebare. Deci, dacă ai vreo carte publicată, spune-ne și nouă dacă a ajuns vreun exemplar în anticariate și cât costă acesta. Apoi înmulțește cu numărul de exemplare vândute și vom afla exact cât valorezi ca scriitor. Deci, trecem de doi lei sau ești pe zero?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-24 13:53:19
         
 
  Ighepeaua taichii, tu te uiti in oglinda? Dar de ascultat, te asculti? Dar de citit aberatiile pe care le debitezi? Nu de alta, io nu te pretuiesc, dar, altii, care investesc vreo bruma de incredere in persoana ta, ar putea crede, Doamne-fereste, c-ai fi inebunit! N-ar fi pacat de sangele varsat? Vezi, cand mai consumi de-astea, cum le zice, ierburi, fa-o mai cu masura, altfel, dracu stie ce poti sa mai scoti pe gura! Meteleul, il inteleg, se crede angajat pe viatza drept critic al meu, asadar, se manifesta in consecintza, fiindca n-o fi gasit lighean, dar tu? Pa e tine ce te mana, ca sa zic asa, sa te rupa grija mea? Fii mai ponderat, in pana mea, sa nu-ti plezneasca, dracului, ceva! Plezni-ti-ar ochii, sa-ti plezneasca, butucanosule!  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-24 13:40:52
         
 
  De fapt, dacă am un lucru pe care îl stăpânesc foarte bine, acela este polemica. Deci, fără de Peia, Latunski, Kosta și toți ceilalți care au crezut că pot mușca ceva din mine, astăzi aș fi un neica nimeni pe Europeea. Caz în care nu pot decât să le mulțumesc tuturor și să-i rog stăruitor să nu plece și să mă mai provoace!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-23 13:56:21
         
 
  D-le Pușcă, sunt convins că, atât d-l Latunski cât și d-l Kosta mă admiră și mă apreciază, pentru acel puțin pe care îl am valoros, dar le este teamă că voi ajunge să alerg mai bine decât ei și să le fur premiul cel mare. De domnia voastră aflu acum că mă apreciați, fapt pentru care vă mulțumesc, dar sunteți un om de prea mare caracter să lăsați dracul invidiei să vă călărească inutil. Eu unul, în schimb, nu sunt interesat de nici o întrecere, pentru că am propria alergare, unde mă iau la trântă doar cu mine însumi. Deci, cu laude sau cu dezaprecieri, jigniri și lovituri sub centură, voi continua să scriu și să caut forma perfectă de exprimare, chiar de aș deveni și stră-stră-stră...bunic și nu doar bunic.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-23 13:41:14
         
 
  Si MTL, las-o si tu mai moale ca mai ai de mancat multa hartie si de baut cerneala de pruna pana sa ii ajungi pe Latunski si gorobetele de la Buzau. :)  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-08-23 10:46:59
         
 
  Este o culme a absurdului!

Daca cineva se supara pentru ca -vezi Doamne- a fost 'atacat' printr-un text care nu are valente poetice inseamna ca nu are niciun fel de 'vâna'in el.

De ce nu il hiritisesti, Latunski, pe mai tanarul
zavragiu cu un text care sa ii ramana la lingurica ? Ti-e teama ca il faci celebru? Nu te speria, nu ai atat de multa influenta!

Despre celalalt atins de morbul plecarii macar stim ca nu este la prima afirmatie de acest gen.

Nu plecati, este numai bravada, pentru ca dincolo de toate -relele- pe care le are Europeea, are si ACEA libertate pe care, daca esti iscusit, o poti folosi pentru a-ti face de cap, LITERAR VORBIND.

Pe de alta parte, Europeea este un spatiu in care nu mai vine nimeni nou, tocmai pentru ca sunt cativa pe post de sperietoare si pentru ca mai sunt alte spatii electronice care admit orice fel de elucubratie. Stiind acest lucru, dle Corbu mai batranii colgi de sait, vor sa va santajeze emotional, poate poate cedati...

Sunteti prea buni pentru acest spatiu? Foarte bine, brava! Dar demonstrati acest fapt prin ceea ce scrieti.

MTL, intr-adevar are texte slabe, dar are ceva de care si-a dat seama: are perseverenta! Adica urmand dictonul "cainii latra, ursul trece" MTL va dainui, cu timpul se va cizela si va ajunge sa scrie mai bine - mult scrie oricum...

Nu am sa reusesc sa inteleg niciodata de ce nu se poate purta un dialog civilizat pe Europeea. de ce se aplica criterii de superioritate cand aceasta -superioritatea- nu exista? Kosta Vianu nu a reusit sa depaseasca nivelul poeziei cvasicomice, pentru ca nu are motorul construit pentru asa ceva. Da le mai nimereste cu povestile si aici -daca nu s-ar mai pierde in polemici care nu fac bine nimanui- ar putea sa faca ceva extraordinar. Dar K.V. nu este si nu va fi niciodata un reper, pentru ca nu are benzina pentru asa ceva.

Latunski este pe aproape, mai bun si la textul poetic si la cel de proza. Proza scurta. Nu stiu cum ar reactiona la Nuvela sau la roman.

Poate nu ati observat, fosti, actuali si viitori plecati de pe saitul Europeea: IN ROMANIA NU SE MAI SCRIE NUVELA. D e ce nu incercati sa scrieti in loc sa va certati si sa parasiti transeea cu litere?

Nici unul nu este mai bun ca celalat- si nu ma refer doar la cei doi ci si la ceilalti incluzandu-ma in primul rand pe mine in aceasta tagma a necunoscutilor. DAR Fiecare are cate ceva bunSI atunci de ce sa nu exploatati acel ceva bun? Mtl de exemplu daca nu il lasati sa muste din carnea vostra de 'veterani' -ca tare va maiplace sa va simtiti ca in armata cand erati ciclul doi- cum credeti ca se va dezvolta? Sau nu va intereseaza? Ar trebui sa va intereseze deoarece el ar putea sa fie biletul vostru catre nemurire transformandu-va in doua sau mai multe personaje care ar putea deveni celebre.. :) Daca nu cumva intre timp MTL devine bunic si isi baga piciorul in ea literatura.

Sa scrie fiecare, cat mai bine, ce stie sa scrie, nu mai fiti acizi ca o sa faceti ulcer, si ajutati-l la dl Corbu ca are curaj, perseverenta si, iata, tine in vita acest sait tot sperand ca o sa intelegeti ca a face spatiul acesta infloritor dpdv literar ar putea fi o rampa de lansare pentru fiecare dintre cei prezenti pe aici. Iar daca nu vreti o rampa de lansare, macar nu stricati ce ridica altii, poate ei au nevoie...

Nu radeti cand un om incearca sa faca ceva. Mai bine ajutati-l pentru ca acel om FACE CEVA, aduce un plus. Daca nu va place macar nu va bagati, stati in grajdul in care pute dar va este caldut si sapati gropi intre doua guri de fan.

Caii negri ca de obicei, alearga...
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2016-08-23 10:45:01
         
 
  Si eu, care credeam că maestrul este doar critic, dar se pare că este criticist de-a binelea.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 23:38:13
         
 
  Mai sunt și mulți alții!

Doamna.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-08-22 22:09:06
         
 
  Ca de obicei, criptic, maestrul Latunski... Și cum eu nu le mai am cu integramele, dacă v-ați adresat mie, ați vorbit degeaba.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 21:53:52
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  nu, n-ai plecat,ai rămas doar tu și doamna...

 
Postat de catre latunski criticul la data de 2016-08-22 16:42:19
         
 
  Peia s-a luat de mine, a plecat, latunski s-a luat de mine, a plecat, Kosta s-a luat de mine, a plecat! Oare sufăr de turbarea plecării și sunt singurul imun?!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 16:09:08
         
 
  Peia s-a luat de mine, a plecat, latunski s-a luat de mine, a plecat, Kosta s-a luat de mine, a plecat! Oare sufăr de turbarea plecării și sunt singurul imun?!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 16:09:07
         
 
  PS. După și dacă vă vor trece puseele de idiosincrasie europeică, așa cum bine știți, Europeea va tăia vițelul cel gras!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-08-22 15:40:55
         
 
  Textele domnului MTL, incriminate, respectă regulamentul. Că nu sunt valoroase este o altă problemă. Repet, în primă instanță, am crezut că-mi sunt adresate. Le-am tratat cu o serenă detașare.

Când se aruncă cu noroi tu luminează și el se va preface în praf pe care îl va spulbera vântul!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-08-22 15:38:46
         
 
  Cum bine știți nu am cedat niciunui șantaj. Niciodată. Nu o voi face nici acum nici altădată.

Europeea are un regulament care trebuie respectat. Cine nu îl respectă, în funcție de gravitate, primește restricționări.

Vă doresc tuturor, succes.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-08-22 15:34:44
         
 
  Între timp, aștept decizia de banare sau măcar de scădere a nivelului și eliminare a textelor mele pe care le-aș numi acum, în plin război europeic, Sarajevo și Pearl Harbor... Iar dacă onorat d-l Cristescu nu se lasă șantajat emoțional nici de onorat d-l Latunski, nici de onorat d-l Kosta, atunci îi ofer un masaj gratuit din partea mea, pentru mentinerea sănătății unei coloane vertebrale drepte și sănătoase, în continuare.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 15:12:26
         
 
  Kosta Vianu, am înțeles subiectul postărilor din ultima vreme: șantajul emoțional. Mulțumesc că ai reformulat!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 15:08:09
         
 
  Post scriptum: n-am tras usa dupa mine, aveti grija sa nu va ia cine stie ce curent literar, ca in ultima vreme "e cam multe" daca imi e permis sa ma exprim.  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-22 14:59:42
         
 
  domnului cristescu, cu toata dragostea, dar fara lacrimi: incepand cu data prezentului comm ma puteti considera si pe mine demisionar cu acte din lavra Iorop[eii, fie-i in veci peana maiastra si pagina mai albastra, adica ezac precum situatiunea generala, ca sa zic ashea! Da, parasesc fara regrete lavra bleu, unde nu ma mai simt eu, adica s-o fi luat schizofrenia de le meteleu si la mine, caci imi vine, cat sunt io de calm si de indulgent fatza de prosti, sa-i reped o flegma-n freza, si asta cu mare viteza! Decat sa ajung pana acolo, prefer sa va las in compania sa, ca poate odata si odata va veti satura de el si il veti bloca. Sau nu. A rivederci, Europeea, plec si eu dupa domn' Peia.  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-22 14:57:55
         
 
  "Hai siktir", acesta e subiectul postarilor mele, sanatosule la cap, care pretinzi tu ca esti! Si da, poti sa ma reclami ca te-am atacat la persoana, desi tu pari a fi doua, ADICA UN FEL DE SCHIZOID, DACA IMI PERMIT SA OBSERV, DESI NU-S MEDIC. Asadar, iata, am reformulat pe limba dumitale. Nici acum nu intelegi ca te bagi ca musca-n lapte sau ca musca in fundul iepei, adica total nepotrivit si neavenit? Ce dracu, n-ai altceva mai bun de facut decat sa sacai oamenii cu prostiile si cu inchipuirile mintii tale? Mai du-te invartindu-te, ca sa nu fiu si mai direct de atat!  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-22 14:52:06
         
 
  Obraznic si tupeist, lipsitul de valoare nu va intarzia sa ti se adreseze la "per tu", convins din start ca bilele lui sunt mai mari ca ale tale, ca are dreptul, dat de grosolania ilustrei lui minti lustruite, de a te asimila gastii lui. Onor patronul lavrei bleu nu are ce face, de vreme ce a deschis aceasta bacanie literara sau birt de intelectuali, para todos, cum ar veni! Laolalta! In deplina libertate! Dar, intreb si io, ca unul sastisit de atatea obraznicii imunde ale neavenitilor, cu bunul-simt cum ramane? Ce se va face apropitarele cand va vedea (caci, dac-o tinem ashea, va vedea curand!) frumusete de cafenea literara transformata in ...bar de negri? In lupanar de travestiti si transsexuali literari si nu prea? De fapt, la cum arata toata societatea romaneasca, de ce ar mai exista o oaza de bun simt in literatura, nuh?  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-22 14:45:47
         
 
  Și toate acestea pentru faptul că onorat d-l Cristescu a îndrăznit să-i ceară onorat domnului Latunski să modifice un cuvânt ”neecoliterar” dintr-o creație altminteri modestă și care ar fi trecut neobservată...  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 14:34:08
         
 
  Ba putem să-ți și răspundem, Kosta Vianu și cu finețuri, că de grosolănii spui că ești sătul și este normal să fii, când le folosești cvasi permanent! Și aceasta este o performanță, că nu intri ca mine, ”doișpe din douășpatru”, ci doar câteva minute pe zi...
Totuși, n-am înțeles care-i subiectul postărilor dumitale. Poți reformula?
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 14:28:05
         
 
  Democratia si virtutile ei au fost spulberate in neant de replica liberala la expresia aproape comunista : "prosti, dar multi!". Liberalii au si ei o expresie, chiar neconsacrata, dar la fel de adevarata, care arata cat de democrata e societatea si cata putere sta in democratie: "multi, dar tot prosti!". Iar Oculta mondiala, guvernul din umbra, Novus ordo seclorum etc etc a contopit cele doua expresii intr-una mai practica si, buninteles, mai eficienta, devenita apoi lozinca si tzel, atica tinta de atins, amandoua urmate cu strasnicie: "cat mai multi prosti, cu atat mai bine!". Nu e misto? Nu vi se pare ca a vorbi, in conditiile actuale ale societatii, de democratie si libertate este similar cu a scoate... sa ma scuzati, in public? Nu vi se pare? Dar cinstit, nu asa, cu fonfleuri si halifonfari gen societatea civila, bla-bla...Puteti sa nu-mi raspundeti.  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-22 14:19:32
         
 
  Una peste alta, ma vaz silit sa constat ca exista unii facatori de umbra pamantului degeaba carora li s-a fost dat un buget de timp extrem de generos, prost gestionat, care isi permit sa stea douasprezece ore din douazecisipatru pe Europeea si sa se lege, ca puricii de caine, de blana oricarui postator, sa-l zadarasca, sa-l intarate cu comentarii prost gandite si rau venite, niste neica Gica-contra, carora totul le pute si nemica nu le place. alde meteleu, alde afeu, alde refugiatul in cartierul State, etcaetera etcaetera. Nu insist. Am mai spus si alta data, democratie o fi, libertate, helbet, dar mai dati cu praf de analcid, sau chiar DDT, domnilor! Macar daca am vedea, la cata sonticaiala au in texte, un pic de modestie la acesti trancalai postaci. A, era sa uit de vesnic cartitorul CTA, marele profesor de limba gimnastica, mare amator de hai -cu sau hai fara, am uitat de care e, si caruia ii pute chiar onoratul patron. Sau cel putin asa se vede din felul in care stramba din nasul sau de fin cunoscator. S-a umplut lumea de specialisti si... mesteri...p..., vorba lu' vecinu' Sandu!, parca v-am povestit despre el, musai sa-l cunoasteti, vorbele mele e fade pe langa fiintza sa, absolut remarcabila. S-auzim de chestii fine, ca, de grosolanii, suntem satui!  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-22 14:10:35
         
 
  "libertatea de expresie si inexistenta cenzurii e o colosala ipocrizie."

Chiar credeți că, aici, pe Europeea, nu există libertate de expresie și lipsa cenzurii? La modul absolut nimic nu este absolut. Evident, nici "libertatea" nu este și nu poate fi absolută. Dar, în limitele definite, adică, limbaj ecoliterar și nu atacului la persoană, Europeea asigură o reală libertate de exprimare. Fără cenzură și fără ipocrizie. Puteți dovedi contrariul?

"dvs spuneti ca "inclestarile reprezinta colateralul", ceea ce nu e adevarat."

Este de domeniul evidenței că scopul prim al Europeii îl reprezintă creațiile și nu încleștările. Și, da, încleștările reprezintă "colateralul" fără niciun fel de conotație pejorativă în această denumire. Ele, încleștările, derivă din creații, din opțiuni, din dezbateri polemice dar, în opinia mea, reprezinte creații de ordinul al doilea!


"dupa mine, inclestarile si mai ales offtopicele au fost motorul si farmecul europeii, atata cat a fost."

Asta nu înseamnă că nu reprezintă "colateralul". Poate au fost motor și farmec dar din postura de "colateral" Însă ce mă uimește este folosirea la trecut a verbului. Fără nicio rezervă timpul prezent este mult mai adecvat.

"exista sau nu democratie in arta? dupa mine, nu. dvs ce credeti?"

Din punctul de vedere al autorului da, există democrație în arată. În sensul că, autorul, în mod democratic este liber să-și aleagă subiectul și modul lui de tratare. Și nu, nu democratic se stabilește valoarea unei creații. Deși numărul aderenților poate impune, și asta este democrație, o "creație" Ca valoare ori nonvaloare.

Din punct de vedere axiologic operează principiul "de gustibus et coloribus" Și asta înseamnă democrație.

Din punct de vedere societal există valori elitiste și valori certificate democratic.

Din punctul de vedere al genezei creației totalitarismul poate constitui o bună motivație pentru creație. Aceasta devenind un fel de antidot.

Și ar mai fi variante.

În concluzie, la întrebarea dumneavoastră nu se poate răspunde simplu cu "da" sau "nu".

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-08-22 13:19:34
         
 
  domnule Cristescu, dupa parerea mea, avand in vedere natura extrem de dificila a autorului de texte literare (sau, ma rog, cvasiliterare) in materie de feedback, chestiunea cu libertatea de expresie si inexistenta cenzurii e o colosala ipocrizie. la saiturile cu acces liber (agonia, europeea, etc) vorbim de constrangeri etice, valorizare textuala, stergerea offtopicelor sau pudibonderii de limbaj de tipul ecoliteraturii; la saiturile exclusiviste, fara constrangeri textuale sau de alta natura, vorbim de restrictii de acces (vezi fostul clubliterar). mai devreme sau mai tarziu, cele din prima categorie esueaza fie in festivism de tip nord coreean, subliteratura si management discretionar (agonia), fie in abandon (europeea) dar sunt mai longevive. cele din a doua categorie au o viata mai scurta, autodesfiintandu-se dupa atingerea obiectivelor - iesirea autorilor in print. dvs spuneti ca "inclestarile reprezinta colateralul", ceea ce nu e adevarat. dupa mine, inclestarile si mai ales offtopicele au fost motorul si farmecul europeii, atata cat a fost. sigur, si bataliile astea trebuie moderate cumva, altfel derapam in manea. dar cum sa moderezi inteligent si eficient astfel de polemici cand te-agati de utopia ca sunt colaterale? exista sau nu democratie in arta? dupa mine, nu. dvs ce credeti?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-08-22 11:04:46
         
 
  Și poate faceți un script să putem modifica și comenturile, să nu tot venim cu ”erat㔠și alte moduri de a încerca să corectăm greșelile din ele!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 08:33:56
         
 
  Și, d-le Cristescu, faptul că cele dou㠔imprecații” ale mele, scrise în limbaj total ecoliterar, așa cum cere regulamentul, tocmai prin faptul că deranjează atât de mult încât musiu latunski amenință cu plecarea și ștergerea propriilor texte, dacă nu sunt șterse, motiv pentru care domnia voastră amenințați acum cu ștergerea lor forțată, deci tocmai această atitudine față de ele îmi arată că și-au atins scopul și sunt literatură, că vă place sau nu, domniei voastre sau altora. Da, rolul literaturii este să trezească, să rănească chiar, dar nicidecum să provoace somn și aplauze de complezență! Iar creațiile mele stârnesc reacții, sunt ca un ghimpe în picior și ca un ghiont în coastă, ca o piatră în pantof ce nu poate fi ignorată. Ziceți că-s prost îmbrăcate? Da, dar așa prost îmbrăcate cum sunt, iată că au stârnit o revoluție pe site-ul d-voastră. Revoluție de care avea și are nevoie să-și revină, cu condiția să nu continuați să-l peticiți, ca Procust...
Și, apoi, chiar dacă le ștergeți, cum le veți șterge din mintea d-lui latunski? Cum le vei șterge maestre, din mintea ta? Și nu au fost atac la persoană, deși pot fi interpretate și astfel. Pur și simplu am constatat că un anume comportament și o anume atitudine a maestrului latunski sunt generice pentru o întreagă generație. De prea multe ori m-am ciocnit de oameni bătrâni care fac glume porcoase și deplasate despre femei, despre viață, despre orice. Și, probabil că acest tip de oameni este așa de des pe aci, că vor neapărat să spargă oglinda care le arată urâțenia. Dar, spargeți oglinda, urâțenie va rămâne!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 08:29:47
         
 
  Strict medical vorbind, d-le latunski, chiar aveți nevoie de o pauză prelungită. Dar nu de zile și luni, ci de minute... înainte de a vorbi.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 08:18:48
         
 
  D-le Cristescu, cenzura a însemnat moartea literaturii române și nu numai a ei (dacă nu mă credeți, comparați literatura antecomunistă cu cea postcomunistă), doar că nu a făcut-o dintr-odată, ci lent, după cum conducerea centralizată a însemnat moartea economiei românești, ce s-a întâmplat în ritm rapid, după Revoluție, când ce mai rămăsese din ea a fost lăsată liberă și s-a prăbușit... cu succes. Domnia voastră aplicați și una și alta... Plus că, încercând mai mereu să împăcați capra cu varza, în final înnecați capra după ce a mâncat varza. Plus că vă lăsați tras de mânecă de oricine plânge mai tare sau mai cu efect sau mai cu sentiment de prietenie, tovărășie și nu mai știu ce legături emoționale și în loc să lăsați lucrurile să se deruleze de la sine, interveniți mereu și totdeauna inoportun. Dar nu interveniți degeaba, ci în paguba domniei voastre. Sper totuși ca să pricepeți cândva de ce este leul regele animalelor și nu cloșca...  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-22 08:16:49
         
 
  Strict medical vorbind, schizofrenia și paranoia sînt surori și merg mînă-n mînă. La fel ca tusea și junghiul la cei ca mine... Poți să te crezi și John Nash și Mircea cel Bătrîn, în același timp.
Schimbînd registrul, vreau să vă prezint scuzele mele domnule Cristescu, pentru fractura logică de tipul "unde dai și unde crapă", cu rezerva că, totuși, nu ați gestionat corect ultimele evenimente. N-am părăsit nici Europeea, nici viața, încă. Doar că am nevoie de o pauză prelungită vizavi de virtual și o ancorare mai solidă în real. Așa că îmi voi suspenda și contul de pe feisbukă, păstrînd, deocamdată, doar adresa de mail. Și telefonul mobil, asta pînă cînd îmi voi instala un post fix. Vă asigur că stima mea pentru d-voastră a rămas nealterată.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2016-08-22 06:04:20
         
 
  Domnule Ștefănescu, nu mai aveți dumneavoastră ochi pentru Europeea.

Doar în ultimul timp, aici au fost publicate câteva proze și poeme care sunt foarte bune. Și acesta-i obiectivul principal. Încleștările reprezintă colateralul.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-08-22 03:13:14
         
 
  Domnule MTL, cele două imprecații nu sunt literatura.

Vă sugerez să reflectați asupra dictonului "est modus in rebus"!

Europeea a fost concepută, literar vorbind, în două secțiuni.

Una, Atelierul literar, în care dreptul la liberă exprimare, trebuia să prevaleze valorii textuale. Nu mai dezvolt raționamentul. Precizez doar că din sferele puterii, puterilor, rânjesc larg colții hâzi ai CENZURII. Cei care au ochi văd acest lucru în derulându-se în toată splendoare.

A, doua, revista Europeea, în care valoarea conta. Și care trebuia să selecteze valori din prima secțiune.

Din păcate, probabil din cauza softului și a manevrării dificile a panoului de administre, Revista Europeea nu a evoluat conform așteptărilor mele. Ca atare, cu tristețe, constat că Europeea-Atelier literar- face față din ce în ce mai greu nonvalorii care se publică aici.

Fac apel la dumneavoastră, la membrii Europeea și în special la domnul Marian Tudorel Lazăr. Vă rog încercați să vă ridicați, cât de cât la un minim de standard literar al textelor pe care le publicați aici.

Voi reflecta dacă nu cumva este bine să intervin, poate chiar brutal, în a elimina eu texte ca acelea publicate de către domnia voastră. Dacă domnia voastră nu dispuneți de filtrul valoric necesar, aceasta nu înseamnă că, în baza dreptului la liberă exprimare, să puteți macula acest spațiu.

Aviz și altora!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-08-22 03:09:54
         
 
  rima involuntara
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-08-22 00:33:33
         
 
  ieftin, domnilor, ieftin, traim vremuri debile, de crunta tristete si ramoleala, pana si scandalurile s-au flescait. pai se compara bataile astea cu frisca cu inclestarile de odinioara? nu se compara.

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2016-08-22 00:33:12
         
 
  Kosta, Kosta, faci ce faci și dai cu oiștea în gard...
Pentru că, în ceea ce mă privește, nu pot să mă simt decât onorat că m-ai făcut ciot:

”- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândești că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?”

Amu chiar înțeleg de ce a predat nașul Latunski așa de ușor armele, comparându-mă cu John Nash pentru că, iată, domnia ta mă compari cu Mircea cel Bătrân. Facă-se voia ta, deci!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-21 23:12:23
         
 
  Kosta, Kosta, faci ce faci și dai cu oiștea în gard...
Pentru că, în ceea ce mă privește, nu pot să mă simt decât onorat că m-ai făcut ciot:

”- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândești că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?”

Amu chiar înțeleg de ce a predat nașul Latunski așa de ușor armele, comparându-mă cu John Nash pentru că, iată, domnia ta mă compari cu Mircea cel Bătrân. Facă-se voia ta, deci!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-21 23:12:23
         
 
  Si nu dispretz, ci jale, daca intelegi...Daca nu, nu si gata, iar domnul Cristescu ar trebui, zic si io, sa-si aleaga tabara, caci, iata, netrebnicii ascut sabii si viseaza razboaie. Ce-ai putut ajunge, biata Europee! Ce sa mai caute pe-aici oamenii adevarati si scriitorii cu adevarat talentati?  
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-21 19:24:11
         
 
  Printr-un ciudat joc al sortii, destul de usor de explicat, in cele din urma, iata ca intransingentza staretului acestui asezamant monahal poate duce la situatii cel putin bizare: sa ramana meteleul, care in niciun caz nu "face" cat Latunski, oricum am lua-o (urata expresie!) si sa plece transnistreanul, care, orisicat am zice... Nu e magistral? Nu e piramidal de kolossal? Mie, unul, asa imi pare, pe onoarea mea! Iar homunculul lipsit de valoare si de bun simt si bantuit de viziuni nastrusnice, isi si agatza falsa medalie in panoplie, crezand, in nemernicia sa, ca ar fi castigat vreo batalie!
Nu e (cu "n"!) nicio victorie, sarmane ciot uman, caci nuci batalii nu sunt, decat in inchipuirea bietului tau neuron.
 
Postat de catre sters sters la data de 2016-08-21 19:14:50
         
 
  Stimate d-le Cristescu, știam că d-l Latunski m-a vorbit de bine la domnia voastră, nu știam însă că m-a ”elogiat”. Cu părere de rău și cu durere în suflet vă anunț însă că nu pe mine mă elegia, ci anticreștinismul și antiortodoxismul meu. Imediat ce m-am întors la ortodoxie (în urma unei întâmplări care întrunește foarte bine caracteristicile unei minuni...), am constatat că am devenit, în ochii domniei sale, doar un biet nebun ”plin de diazepam din adolescență”. Mă doare, dar pot trăi cu aceasta și nu-mi retrag textele... La fel cum pot trăi și cu disprețul d-lui Kosta și câți vor mai fi. De fapt, polemicile mele cu detractorii mei (și, mulțumesc lui Dumnezeu, am avut și am destui) au arătat că rămân în picioare orice mi-ar spune. Dintre toate însă, cea mai mare lovitură dată este plecarea ”nașului” Latunski. Plâng în mine, dar voi trece și peste aceasta!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-21 13:06:28
         
 
  ”Cele două pseudo-pamflete” îmi sunt adresate inclusiv mie dacă, la vârsta când ar trebui să semăn înțelepciune în mintea tinerilor, mă vor apuca pofte adolescentine și voi face glume ieftine la adresa femeilor. Femei care, potrivit cuvintelor lui însuși Hristos, sunt egalele noastre în fața lui Dumnezeu și nu inferioarele noastre, după cum cred unii că ar reieși din Scripturi. Și, atunci, de vreme ce inclusiv ateii spun la fel, de unde imboldul acesta nesănătos de a transforma femeia în obiect de tarabă, judecând-o după criterii strict de negustor de sclave sexuale?! De aceea consider aceste tipuri de vorbire și comportament o greșeală ce trebuie neapărat sancționată, cu scopul îndreptării.
Da, știu că am limba ascuțită și pot răni mai rău decât o sabie ascuțită și îmi pare extrem de rău că maestrul Latunski a ales, momentan, să dea bir cu fugiții. Dar sper că, de fapt, nu a dat bir cu fugiții ci doar s-a retras să-și lingă rănile și să revină cu mai multă forță. Și mai știu că, dacă nu era nimic adevărat în pamfletele mele, d-l Latunski nu s-ar fi simțit atât de atins încă să dorească să plece... Dar, dacă a greșit domnia lui, cele rele nu le anulează pe cele bune, iar dacă am greșit eu cu ceva îl invit să-mi spună bărbătește în față și să continue să mă înfrunte până când adevărul va ieși la iveală! Și să nu uite că, indiferent de ce spun cele două pamflete (care nu îi sunt adresate exclusiv în nici un caz!), are în continuare stima și aprecierea mea!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-08-21 12:50:48
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE