FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dumnezeu și binele
Text postat de Cristian Vasiliu
(Un eseu mai vechi: 2013)

Lumea a devenit un imens pandemoniu, fiindcă nașterea lui Dumnezeu a epuizat-o de toate resursele de Bine. L-am răstignit pentru a ni le recupera.

***

Într-adevăr, Binele – și cu el și Prezentul – ne-a fost confiscat de Dumnezeu. El a devenit proprietarul său absolut și a cules toate ovațiile și toți laurii; El a adăugat Binelui valoare și tot El l-a și comercializat. S-a spus că tot Binele a fost săvârșit în numele Său și la îndemnul Său și prin acest Bine s-a obținut un loc într-un ipotetic Rai. De ce L-a ales Omul ca depozitar al Binelui său pe Dumnezeu? Este povara Binelui de nesuportat? L-a dat de bunăvoie sau i-a fost luat cu forța? Oare este Omul atât de modest și de rușinos încât să se tulbure în fața pornirilor sale altruiste, în fața a tot ce nu este instinct al cărnii? Are nevoie de un stindard în lupta împotriva lui însuși, de o dedublare într-o oglindă ce înfrumusețează pentru a rezista impulsului de autodistrugere? Este cumva suspendat între două trepte ale evoluției și din aceasta cauză este nevoit să trăiască la mila unui Dumnezeu. A unui Dumnezeu care să-l înțeleagă pentru că a fost la un moment dat în aceeași ipostaza ingrată de Om și a depășit-o printr-un sublim salt peste moarte. Este oare acest Dumnezeu/Dumnezeul proiecția aspirațiilor Omului, proiectul său personal de devenire, modelul său ideal, exact așa cum copii își aleg tatăl drept model în viață? Este El – Dumnezeu Tatăl Omului, Cel ce știe cel mai bine ce este Binele? Dacă da, în momentul când din crisalida omului va ieși exemplarul superb al supraomului și își va întinde aripile pentru zbor, prima lui grija va fi să-L ucidă fără remușcări, dintr-o sănătoasă pornire oedipiană, în numele aceluiași Bine.

***

Oare nu cumva Isus a fost un Supraom venit prea devreme? Poate că Isus a înțeles că nu poate salva lumea decât identificându-se cu întunecatul Dumnezeu pe care trebuia să-l ucidă și murind El în locul Lui.

***

Dacă studiam și înțelegem mai bine natura Binelui îndoielile dispar. Ca și iubirea, ca și fericirea, ca și libertatea și Binele este numele dat unui spațiu vidat al sufletului, un spațiu care se cere umplut, un spațiu care doare din pricina presiunii externe. Cioran recunoștea și el acest lucru în „Demiurgul cel rău”: “Parazit al amintirii sau al presentimentului, revolut sau posibil, binele nu ar putea să fie actual și nici să dăinuiască prin el însuși: cât timp există, conștiința-l ignoră; ia act de el doar atunci când dispare.” Iată că de fapt acel jaf primordial al Binelui – creația antedatată Creației! – ce L-a îmbogățit și în același timp L-a împovărat pe Dumnezeu, ne-a umplut pe noi de sens și ne-a dat nostalgia amară a Binelui, nostalgie care ne-a ghidat prin evuri gândul și fapta. Ne-a dat energia necesară schimbării sau (mai exact) ameliorării noastre, fiindcă noi înșine nu suntem incapabili să ne smulgem Raiului, comodității, echilibrului, imobilității, înghețului. Dumnezeu nu ni se arată, tocmai din această pricină: dacă l-am putea prinde fără să fim pregătiți (în dimensiunile mici sau mari ale spațiului, în alte dimensiuni neexplorate sau în dimensiunea spirituală a omului), înainte de a-L ucide, I-am lua în stăpânire tot Binelui și astfel ne-am distruge definitiv. Se ascunde sau Îl ascundem (și ascunde „Binele” spre binele nostru). Doar Supraomul – pregătit în ură fața de El – este capabil să-L găsească, să-L ucidă și să-I preia rolul de Atlas, fără să cadă pradă remușcării ulterioare, pentru că are aceeași statura transcendentă. Pentru a face față însă Binelui revărsat în lume odată cu distrugerea lui Dumnezeu și a structurilor Instituției Credinței, cu toții va trebui să devenim supraoameni – prin evoluție biologica și culturală. Altfel, din rândul supraoamenilor se vor naște alți Dumnezei, vor confisca Binele și vom fi nevoiți să trăim în dorul Binelui până la o altă revoltă.

***

Și totuși ce este Binele? Este o interpretare calitativ pozitivă a rezultatului unor acțiuni sau a unor intenții – gânduri ce urmăresc o finalitate – în numele iubirii, al adevărului, al libertății, al dreptății și al fericirii. El există întotdeauna înaintea noastră sau în spatele nostru, cu o treaptă mai sus decât prezentul; și de fapt nu a fost niciodată a noastră, așa cum nu este a noastră o aspirație sau o himeră. Poate am fi înțeles lucru asta și ne-am fi găsit o cale de a-l adecva cu prezentul și cu noi înșine până la urmă, dacă nu ar fi existat Dumnezeu. Acum însă este prea târziu. Aspirațiile și himerele s-au materializat în spiritualitatea religioasă și noi ne-am vândut sufletele pentru ele, pentru Bine, cu prețul câtor rele! Cu atât mai imperativă este în modernitate recuperarea și eliberarea lui de monopol.

***

Binele în modernitate sau Binele dincolo de Dumnezeu. Înainte de problema relativității Binelui (atât de stringentă în modernitate) a cărei rezolvare se poate face aplicând principii liberale și democratice iubirii, adevărului, libertății, dreptății și fericirii, există problema decidabilității binelui și cea a discernământului. Prima dintre ele o putem rezolva tranșant, afirmând că, ori de cate ori nu ne putem decide asupra existenței sau nu a binelui într-o faptă sau într-o intenție (pentru ca nimeni nu se pronunță), asta înseamnă că de fapt în oricare dintre ele există bine. Este o concluzie logică și intuitivă ce plecă de la esența efemeră a binelui, de la existența lui – în afara prezentului – definită prin lipsă (și prin durerea produsă de acea lipsă). Absența durerii, deci imposibilitatea de a simți binele, indică faptul că am atins un vârf de maxim local de bine. A doua problemă: a discernământului este însă esențială. Câtă vreme arbitrul Binelui a fost unul singur – Dumnezeu, eșecul s-a datorat mai mult criteriilor Binelui decât inconsecvenței aplicări lor, căci măcar atât putem să-I recunoaștem lui Dumnezeu: rigurozitatea si sobrietatea. Ce s-ar întâmpla însă dacă ar trebui apreciem cât de responsabili și de capabili sunt oamenii chemați să judece Binele? S-ar crea haos și în acest haos, Binele tras în toate direcțiile s-ar anula și ar dispare cu totul din lumea fără Dumnezeu. Iată motivul pentru care oamenii trebuie, înainte să-și detroneze Dumnezeul, să-I împrumute toate atributele și să ajungă să gândească în același mod ca El, devenind supraoameni.

***

Supraoameni se nasc doar din lupta neobosită cu Dumnezeu. Ca niște atleți luciferici, supraoamenii își antrenează spiritul prin tortura revoltei. Ei reprezintă principiul Răului pentru că Dumnezeu are privilegiul de a reprezenta principiul Binelui, pe care Îl stăpânește ca un uzurpator. Când un Dumnezeu moare un supraom Îi ia locul.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  O grămadă de vorbe...  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-07-18 20:33:23
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE