|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Rodica Elena Lupu |
|
|
Vezi, era lucidã! Prea lucidã într-un asemenea moment. Nici vorbã de iubire, nici o emoþie. Calcul, doar, dacã nu chiar o vulgarã aplecare spre desfrâu. Ticãloasa!
Judecã? Cine i-a dat dreptul sã judece? Cautã doar o explicaþie, în care fiecare din faptele petrecute sã-ºi gãseascã un loc. Atât ºi nimic mai mult. Sã presupunem – tot ca ipotezã – cã Silvia era în acel moment foarte departe de dragoste. Dar chiar aºa, ce vinã are cã a încercat sã... sã... sã iubeascã, sã-ºi gãseascã altã pereche, de vreme ce în cãsnicia lor lucrurile mergeau prost? Cã târziu, când totul s-a dat pe faþã, Nicoleta, secretara, a afirmat sus ºi tare cã tinerica aceea, Diana ar fi nevinovatã ºi cã, deci, flirtul lui Sorin la consfãtuirea de la Slãnic Moldova e o invenþie a Silviei, o minciunã sfruntatã?! ªi secretara, mã rog, de unde ºtie, cum poate fi atât de sigurã? Sã nu uitãm cã Nicoleta e implicatã, vinovatã, aºa cã mãrturia ei trebuie analizatã cu prudenþã. Afarã de asta, la consfãtuire au fost mulþi, toþi au vãzut, oricât de vicleanã, Silvia nu-i putea mistifica pe toþi. Sã fii exagerat se poate, dar ceva tot s-a petrecut, a auzit povestindu-se deunãzi în catedrã, cineva ºi-a amintit de sticluþa cu picãturi, ºi-a povestit abia acum, dupã atâta vreme ºi fãrã sã dea nume, despre umorul cu care a tratat Silvia incidentul. Este deci dovedit cã, la scurt timp dupã ce nevasta îl înºelase, Sorin se interesa ºi el de altã femeie, încãlca ºi el contractul cã doar...
Ce lucru stupid, contractul ãsta, cãsãtoria – contract într-o relaþie atât de delicatã ca cea dintre bãrbat ºi femeie; obligativitate aici: ãsta e patul tãu, ãsta bãrbatul tãu, ãsta ºi altul nu! ºi aºa mai departe. De parcã la douãzeci-ºi de ani – când de regulã, se încheie asemenea contracte – ai fi apt sã apreciezi, ai putea sã prevezi cum vei evolua tu ºi cum partenerul, sã ghiceºti pe cine vei mai întâlni ºi de ce, la un moment dat...
Se abate, însã, fãrã rost. Sã reþinã deci esenþialul: menajul lor trecea printr-o crizã. Cauzele ºi manifestãrile acestei crize conjugale nu se cunosc, nu se pot deduce, pentru cã, pânã la izbucnirea lui, cuplul se arãtase lumii perfect, model de urmat, ceea ce - îi convine sau nu - se datoreazã în exclusivitate Silviei. De câtã vreme minþea ea nu se poate calcula, pentru cã – iarãºi e dovedit – Silvia ºtia sã mintã. Era în stare sã intre goalã în camera unui bãrbat pe care abia îl cunoscuse, ºi, în acelaºi timp, sã rãmânã lucidã... Dar nici sã arunce în cârca bãrbatului vina pentru fapta nevestei nu-i cinstit. Adevãrul trebuie sã fie, ca de obicei, pe undeva, pe la mijloc.
* *
La Slãnic Moldova, Silvia nici nu s-a gândit cã e la doi paºi de satul în care s-a nãscut, acolo unde pãrinþii ei îºi duc cu greu traiul de pe o zi pe alta, aºa cã nici mãcar nu s-a dus pânã la ei sã-i întrebe de sãnãtate. Ce mai conta, bine cã ceilalþi habar n-aveau cã ea se trage de prin partea locului. Or fi vrut sã-i ducã în sat ºi asta i-ar mai fi lipsit sã vadã ºi ei sãrãcia lucie în care trãiesc ai ei... Bine cã nu ºtiu nimic ºi Sorin de data asta a fost discret.
Dupã ce au ajuns acasã, Silvia s-a purtat deosebit de rãu cu Sorin. Pe lista defectelor lui cunoscute, se adãugau cu repezivciune noi capete de acuzare. El era piedica, pricina pentru care nu-ºi putea vedea de viaþa ei. Cãsãtoria lor, veche de patru ani – cântãrea ea veºnic încruntatã – le tocise cu totul pornirea pe care au avut-o cândva ºi pe care amândoi, dar mai ales ea, trebuie sã recunoascã, o exageraserã ºi s-au grãbit s-o declare dragoste. Era absolut obligatoriu sã se mãrite atunci, n-avea vreme sã judece, nu avea loc în cãmin, a rãmas ºi însãrcinatã ºi apoi conta foarte mult ºi la repartiþie. Îl manevrase astfel pe Sorin, încât sã ajungã la ofiþerul Stãrii Civile în timp util. Credea cu tãrie cã toatã lumea procedeazã la fel, cã dramele ºi suferinþele din dragoste le sunt hãrãzite doar persoanelor dezechilibrate dintr-un punct sau altul de vedere, ºi era mândrã cã nu se numãrã printre acestea. Iar restul, marile amoruri pe care le vedea, de care auzea sau citea, era sigurã cã sunt un moft, o ipocrizie, o convenþie unanim acceptatã, de aceea n-a avut nici un scrupul sã afiºeze ºi ea aceeaºi atitudine, ba încã sã exagereze din nou, sã iasã în evidenþã tocmai prin calitãþile ei de nevastã perfectã, iubitoare, care – la nevoie – se face punte pentru ca bãrbatul ei sã meargã înainte, pe drumul gloriei. ªi, de câte ori, o ºi fãcuse, comunitatea de interese – socotea ea – e singura bazã realã a unei cãsnicii, a cãsniciei lor, ea fiind pãrtaºã, nu-i aºa?, în succesele lui, la care avea procentele asigurate.
Totuºi, încã de prin iarnã – aprecia Silvia – semnele plictiselii deveniserã tot mai evidente. Sorin o plictisea peste mãsurã, o enerva, nu-l mai putea suporta ºi pace bunã! Noroc cã trebuia sã plece la consfãtuirea de la Slãnic Moldova ºi cã timpul rãmas – câteva zile – trecuse repede, cu pregãtirile.
Da, dar, vezi, se va întoarce ºi ce va face ea atunci? Cum, când lumea îi ºtie atât de fericiþi împreunã, cum sã vinã ea ºi sã spunã cã s-a îndrãgostit de altul? Oricât credit ar avea, oricât de bine ar mima dragostea oarbã. Nu, e clar, rolul nu i se potriveºte. Înghite lumea multe din gogoºile ei, înghite aproape orice – aproape, pentru cã pe-asta n-o va înghiþi!
Aºa cã, sã-ºi ia gândul de la Cernat, ce-a fost a fost, a fost frumos, s-a distrat, poate oricând s-o facã faþã de el pe virtuoasa, oiþa rãtãcitã care s-a întors pe drumul drept, ar înþelege-o dacã i-ar spune cã au apucat-o remuºcãrile. De fapt, n-are nici o grabã. Cernat stã cuminte la mare ºi nu se ºtie ce-i rezervã viitorul, cum se pot întoarce lucrurile în favoarea ei. Ba chiar ar fi bine ca, pânã una-alta, sã-i întreþinã treaz interesul. Sã nu se pripeascã, aºa e înþelept.
De aceea, în ziua în care pleca sã-ºi întâlneascã bãrbatul la consfãtuire, în drum spre garã, s-a abãtut pe la poºtã, unde a expediat pe numele lui Cernat, la adresa din Eforie, o scrisoare cu urmãtorul text bine gândit: Noaptea trecutã am visat culori. Dovadã cã soarele n-a avut nici o vinã.
Atât. Fãrã semnãturã, fãrã nimic. Abscons. ªi filozofic. Spera din tot sufletul cã dovada compromiþãtoare nu va cãdea în mâna Stuparilor.
Dupã o sãptãmânã, la întoarcerea de la Slãnic Moldova, a gãsit scrisoarea cu rãspunsul pe care l-a citit cu dificultate. Cernat a fost încã ºi mai abscons. Dar esenþialul se înþelegea, totuºi: cã el o iubeºte ºi o aºteaptã oricât – oricât?! E nebun Cernat. Oare a uitat cã ea e mãritatã? gândise ºi zâmbise flatatã de gestul lui.
Cu scrisoarea în buzunar, i-a fãcut o vizitã Ilenei. Avea nevoie sã ºtie cã, la o adicã, se poate baza pe cineva. Ileana i se pãrea foarte potrivitã în rol. Ileana îi era datoare, datorie veche, datorie mare, ce-ar fi fost Ileana fãrã ea? În plus, poate profita de ocazie sã testeze pe Ileana varianta pe care-ar fi vrut s-o punã în circulaþie despre întâmplãrile petrecute la consfãtuire.
* *
Aºadar, revenind la întrebarea rãmasã fãrã rãspuns, iatã: este nu numai posibil, dar chiar foarte probabil ca Silviei nici prin gând sã nu-i treacã sã-i facã vreo confidenþã Ilenei. ªi, pentru a isprãvi cu întâmplãrile de peste varã, e util sã stabileascã: Relatarea Silviei despre presupusul adulter al bãrbatului ei era numai cu puþin sub limita adevãrului, în sensul cã gesturile, faptele, au existat. Dar, dedesupt, realitatea era sau a fost alta. Lui Sorin i-a plãcut Diana, îi plãcuse superficial, aºa cum îi place unui bãrbat însurat ºi neglijat de nevastã o fatã frumoasã ºi tristã, asupra cãreia tocmai plutise un dubiu, cãci nimeni nu rupe o logodnã din senin; o fatã care, oricum ar fi decurs lucrurile cu acel Radu, a trecut printr-o decepþie ºi, deci, se poate lãsa lesne consolatã; sau se întrecuse în atenþii pentru ea ca cea mai potrivitã sã trezeascã gelozia nevestei tot mai plictisite. ªi, fãrã îndoialã, Diana, cochetã micã ºi proastã, în nevoia de a-ºi demonstra sieºi ºi celorlalþi cã eºecul ei cu Radu a fost doar un accident; cã, dimpotrivã, ea este curtatã, face victime imediat ce iese în lume; Diana, deci, a rãspuns avansurilor lui Sorin supralicitând. Dar nimeni, poate nici chiar cei doi, nu ºi-ar fi precizat cum stau lucrurile, dacã Silvia n-ar fi intervenit energic, decisã cum era sã tragã jarul pe turta proprie, întrevãzând în flirtul fãrã importanþã ºansa de a scãpa nu numai nepedepsitã, dar chiar de a arunca vina proprie în cârca celor doi. ªi, cu siguranþã cã, fãrã agitaþia ei, fãrã sticluþa cu picãturi, cei prezenþi n-ar fi remarcat, sau, remarcând, ar fi uitat repede faptul, zãpãciþi cum erau ºi exasperant de preocupaþi de lucrãrile consfãtuirii lor. Silvia avea acum toate motivele sã spere cã, mai târziu, când legãtura ei nevinovatã va ieºi la suprafaþã, nimeni nu va mai sta sã socoteascã cine dintre soþii Voicu a început. De asemenea se bucurase sã observe cã poveºtile ei – altfel pline de haz – despre întâmplãrile de la mare au fost înghiþite de opinia publicã drept încercãri disperate pe care le fãcea devotata soþie pentru deturnarea interesului general de la intriga amoroasã a celor doi. ªi cu asta spulberase ºi orice apãrare ulterioarã a Stuparilor.
* *
Se purtase desãvârºit la consfãtuire – se felicita ea plinã de încredere în steaua ei – abia dacã mai putea socoti câþi iepuri a împuºcat cu aceeaºi loviturã. ªi vizita la Ileana a fost o miºcare bunã. Povestea adulterului lui Sorin este credibilã, poate sã-i dea drumul în lume. Îmbrãcatã cu o rochie veche ºi decoloratã pe care n-o mai îmbrãcase de ani de zile ºi nefardatã ea se grãbi spre institut.
Secretara stivuia niºte dosare când s-a trezit cu Silvia în uºã.
-Ce s-a întâmplat cu tine, Silvia dragã?! o întreabã ea, cu duioºie, cu solicitudine, dar imperativ.
-Sorin mã înºalã, rãspunse cu glas mic Silvia.
Grijulie, doamna Nicoleta lãsã pe masã teancul de hârtii ºi-o privi adânc. Îi vãzu urâþenia, dar nu simþi premeditarea cu care ºi-o subliniase în ziua aceea Silvia ºi inima i se strânse de necazul femeii ca de unul propriu, dupã cum îi era obiceiul.
-Ce spui, iubita mea?! Nu se poate! Cu cine? întreabã scurt.
Fiindcã, pentru doamna Nicoleta nu mai era nevoie de poveste sau argumentãri, trãise ea destule ºi destul de intens sã ºtie cã lucrul era nu numai posibil, dar chiar probabil în cazul unei femei cinstite ºi devotate, dar urâtã. Rãni vechi, ascunse ºi nemãrturisite, de pe vremea când bãrbatu-sãu, cãpitanul, se încurca cu fâºneþele neveste ale subalternilor... Fu invadatã de duioºie pentru copila a cãrei suferinþã era evidentã ºi de urã împotriva nesimþitului ºi a pãcãtosului.
-Cu cine? ºuierase ameninþãtor secretara.
-Diana! spuse, aproape în ºoaptã, numele aceleia ºi, cu aceste cuvinte, simþi cum intrã în altã etapã a vieþii.
-Nu se poate! Ah! exclamã cu durere Nicoleta, cãci Diana era pe cale sã-i devinã nepoatã.
O observase pe tânãra nefericitã ºi dezorientatã ºi o gãsise pe plac, victimã a netrebnicului ãla de Radu care-o amãgise ºi-o abandonase, aºa ceva nu se face, nimeni n-are dreptul sã calce în picioare onoarea unei fete. Sã se fi gândit Radu înainte de a face logodna, dupã care era obligat sã meargã pânã la capãt, nu s-o lase pe fatã cu buzele umflate. I-a fost milã de fatã, dar, ca sã vezi, se înºelase, asta e în stare sã se lege de oameni însuraþi ºi sã le strice casa, îngrozitor, la vârsta ei sã fie dusã de nas de o fufã, extraordinar! cãzu greu în cumpãnã, în favoarea Silviei, jignirea nouã ce creºtea în sufletul secretarei.
-Vom vedea, vom vedea! se scuturã ea ameninþãtor de atâtea gânduri rele ºi, cu asta, reveni la purtarea obiºnuitã:
-Vezi, o certã ea pe Silvia, dacã nu m-ai ascultat? Eu þi-am spus sã mergi de la început cu el. Bãrbaþii nu trebuie lãsaþi singuri. Ce-ai cãutat tu la mare, fetiþo, în loc sã-þi pãstrezi concediul pentru consfãtuire? Cã-þi merge rãu tot anul dacã nu te duci la mare?! Prostii! Cãsnicia, fetiþo, e lucru greu, trebuie sã mai faci ºi tu sacrificii ca sã þii un bãrbat, cã, altfel, vezi ce se întâmplã. La urma urmei, dacã te gândeai din vreme ºi te înscriai la timp, consfãtuirea ar fi contat ºi pentru tine activitate, ca ºi pentru ceilalþi. Ce, crezi cã domnul director n-ar fi aprobat, dacã te duceai la el ºi-i explicai cã te intereseazã nu ºtiu ce problemã din domeniul lor?! Doamne, dã românului mintea de pe urmã! Cum nu ne-am gândit noi la posibilitatea asta? Te-ai fi dus pe urmã la mare cât pofteai, ºi nimic nu s-ar fi întâmplat, o dondãnea doamna Nicoleta ºi-ºi vãrsa furia pe hârtiile pe care le tria cu tot mai mare vitezã.
Astfel, cu douã puternice aliate de partea ei, Silvia privea încrezãtoare viitorul, visa în liniºte la apropiata plecare la mare cu Ileana, la mare, la soare. În braþele iubitului ei, marele Cernat.
Aºa cã, poate Sorin sã-ºi pãstreze tandreþea pentru sine sau pentru cine crede el de cuviinþã, Silvia nu se va lãsa abãtutã, sã se trezeascã iar, când i-o fi lumea mai dragã, cã el umblã cu ochii dupã alta. Ea va pleca mîine searã la mare cu Ileana ºi acolo se va întâlni cu Cernat care o iubeºte mult ºi sincer, nu se poate compara iubirea lui cu cea a lui Sorin, dupã cum nici cei doi nu se pot compara.
* *
Zis ºi fãcut. Au ajuns amândouã la Eforie, unde profesorul le-a aºteptat în garã. Oboseala se citea pe chipul Ilenei, - însãrcinatã în luna a doua - aºa cã au hotãrât sã se instaleze fiecare în camera ei ºi sã se odihneascã. Dupã ce Ileana le-a spus noapte bunã ºi s-a dus în camera pe care au ocupat-o nu cu mult timp în urmã soþii Stuparu, Silvia ºi Cernat au ieºit pe plajã nestingheriþi. Pãºeau pe nisip cu oarecare gravitate, ca ºi când se îndreptau spre îndeplinirea unui ritual. Silvia îl lãsã s-o þinã de mânã ºi asta îl întoarse în starea din prima searã, când îl tulburase misteriosul transfer de energii. Ajunºi la malul mãrii, femeia îºi trase cu gest hotãrât rochia ºi-o aruncã nepãsãtoare alãturi, fãrã o vorbã, ºi rãmase goalã sub lumina stelelor – Doamne, ce curaj!! se cutremurã bãrbatul cu un ultim gând pãmântesc, repede alungat. Pentru cã ce se va întâmpla acolo, la malul mãrii, n-avea nici o legãturã cu nimic cunoscut. Erau doar doi pãmânteni care se iubeau sub cerul gol, în þârîit de greieri ºi în miros tare de ierburi uscate, se iubeau întreg ºi adevãrat. ªi pentru prima datã în viaþã, Cernat cunoscu deplina unitate între trup ºi suflet. Cine spusese vreodatã cã sunt douã entitãþi ºi le disociase – rãuvoitor sau doar limitat cunoscãtor al vieþii – acel prim nefericit mincinos care fusese urmat cu grãbire de alþi semeni ai lui neînstare de fericire, acela deturnase omenirea de pe drumul ei firesc ºi tulburase pervers minþile, împãnându-le cu prejudecãþi ºi pudori false. Adevãrul este aici, în trupul ãsta mic care i se abandoneazã cu simplitate, amestecându-se cu pãmântul uscat al câmpiei. Adevãrul este aici, în fericirea lui ºi a ei, în cântecul pântecului ei îngânat de þârîitul nesfârºit al greierilor, sub bolta înstelatã.
Femeia se ridicase ºi, cu braþele desfãcute ºi întinse mult cãtre slavã, strigase asupra mãrii: „Sunt fericitã, fericitã, fericitã!†Bãrbatul o înþelese, se simþi el însuºi cutremurat de prea plinul fericirii ºi covârºit de nevoia de a striga, de a împãrtãºi, de a împãrþi prea marea fericire, de neîndurat fericire, sã se rãspândeascã odatã cu strigãtul fericirea lor, sã se amestece cu mirosul aspru al ierbii uscate ca sã rãmânã astfel sã pluteascã veºnic în câmpie.
Au fost zile ºi nopþi de vis. Plecarea Silviei nu a avut, de aceastã datã, nimic dramatic. Cununia, nunta lor sub stele, nu le mai putea fi luatã înapoi. Cernat a rãmas liniºtit sã inventarieze, sã analizeze, sã se punã de acord cu cele întâmplate, sã se pregãteascã pentru cele ce vor urma.
2005
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|