FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
cea mai mare fericire este diabetul zaharat
Text postat de Florentin Sorescu
Cea mai mare fericire de pe această lume este să ai diabet, așa gândeam în sinea mea uitându-mă cu invidie la unii colegii de salon, cum s-ar zice, colegi de suferință, dar ca să înțelegeți trebuie să vă explic, iar asta nu prea-mi vine la socoteală pentru că uneori chiar și amintirile dor, bunica zicea că numai cei aleși au parte de suferință, așa se pregătesc ei ca să-l poată întâlni pe doamne-doamne și să reziste la atâta lumină, dar eu m-aș fi mulțumit s-o găsesc măcar pe mama lângă mine și tot ar fi fost ceva, alte pretenții nici că aș fi avut, mai ales că ea putea fi pontată și la capitolul îngeri, ba chiar la cei mai luminoși dintre ei, cert e că după fiecare operație ieșeam plin de pansamente, iar ăsta în principiu nu este un lucru rău, ba chiar poți deveni interesant dacă știi să te pui bine în evidență, cu cât ai mai multe bandaje, cu cât ajungi un fel de vedetă a spitalului, mai rău este atunci când trebuie să ți le scoată, asta nu-i o treabă prea plăcută, cinstind vorbind țipam ca din gură de șarpe când le smulgeau cu sângele ăla închegat și negru ca o lalea, apoi îți curățau rănile frumos cu vată pe băț, pardon, catifea, cred că de-aia m-am și trezit odată la Înviere urlând în gura mare, "Ce bine de Isus că a fost diabetic, fericitul de el, a înviat din morți curat-curățel, n-avea pe el nici pic de bandaje", "Cum adică diabetic, m-a întrebat mama consternată, de unde naiba îți vin tâmpeniile astea în cap", și dă-i și explică-i cum în spital singurii care nu aveau bandaje erau diabeticii, că la ce naiba le-ar fi folosit, oricum sângele lor nu prindea cheag, ci era dulce ca o acadea, doamne, cât puteam să îi invidiez, mi se părea că diabetul zaharat este cea mai mare minune lăsată de Dumnezeu pe pământ, atunci când îmi spuneam rugăciunea era imposibil să nu adaug în final "și dă-mi și mie măcar o fărâmă de diabet ca să mă păzească de cel rău", uneori mi se părea că și colegii mei de salon aduc puțin cu niște îngeri așa plini de pansamente cum erau, niște îngeri căzuți, dar bunica nu putea să priceapă în ruptul capului ce legătură au îngerii din rai cu mirosul de eter și bucățile de tifon, pentru ea raiul era undeva sus, în cer, mie mi se părea că singurul loc în care îl poți găsi este acasă, de fiecare dată când încercam să mi-l imaginez o vedeam pe ea amestecând lumină în oale mari cu magiun.




































Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23864
Comentarii: 120182
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE