FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dincoace stă să cadă un copac. Dincolo se pregătește să își ia zborul o pasăre.
Text postat de Bot Eugen
În timp ce eu blocat între vămi rătăcesc
printre vămile blocate în oameni de oameni prin oameni
fără putința de a prinde rădăcini în alt loc decât cel
aflat dincolo ori dincoace de umbra aceasta care este
de-o vârstă cu mine; umbră tremurătoare săpată cu legi
strâmbe umbră săpată pe la spate umbră săpată de
departele meu din aproape în aproape săpată până la
rădăcină săpată până la singurătate săpată până când
aceasta ajunge să prindă aripi în gândul unul străin
gata să iși ia zborul în interiorul lui în adâncuri
departe departe până dincolo de apropiații mei până
dincoace de orice boare de vânt până dincolo de cerul
în care prinde rădăcini un copac până dincoace de pământul
din care stă să răsară o pasăre blocat între vămi
rătăcesc printre vămile blocate în oameni de oameni prin oameni
fără dorința de a prinde rădăcini în alt loc decât cel aflat
dincolo ori dincoace de umbra mea tremurătoare.


22.05.2016;
19:06

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Eugen, doar încerc să (te) înțeleg, deci nu o lua personal și mai ales nu lua ca pe un afront comentariile mele...  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-07-03 22:20:40
         
 
  „De aceasta mă temeam și eu, că nu este o idee, ci o trăire. Adică nu conștientizezi clar ceea ce vrei să spui, sau nu conștientizezi deloc.”

Marian, nu ți se pare că îți asumi prea multe riscuri? Pe bune acum. Nu conștientizez ceea ce scriu? De unde știi? Mă cunoști oricât de puțin? Îmi cunoști viața? Știi prin ce am trecut?

Cât despre celelalte aberații gen „poezie ejaculare” și „muza care a excitat” nu mă obosesc să răspund pentru că este inutil. Muză îmi este doar propria viață și propriile trăiri. Sunt texte pe care le port cu mine/în mine de ani și ani.

Asta numesc eu moartea dialogului când cineva vine, pune o etichetă și pleacă.

Eugen

14:59

 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2016-07-03 14:59:12
         
 
  De aceasta mă temeam și eu, că nu este o idee, ci o trăire. Adică nu conștientizezi clar ceea ce vrei să spui, sau nu conștientizezi deloc. Este, ceea ce încep să numesc de la o vreme, un fel de ”poezie ejaculare”, a cărei valoare depinde exclusiv de muza care a excitat și care, tot ea, este cea care naște cu adevărat poezia, rolul poetului fiind doar... să zvâcnească, nu contează din ce!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-07-02 14:26:12
         
 
  Interesantă interpretarea ta. Există pe undeva într-adevăr niște similitudini (am văzut filmul), dar ideea care stă la baza acestui acest text este cu totul alta. De fapt nici nu este idee, ci mai degrabă trăire. Una care pare să pară prozaică: trecerea punctului vamal, pe care o practic din 92 încoace. Textul face parte dintr-un grupaj care are la bază aceeași experiență tristă.

cu întârziere
Eugen

14:16
 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2016-07-02 14:16:50
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Parcă văd o scenă din filmul Cubul, cel în care intri să ieși niciodată... Totuși, cubul este în fiecare dintre noi, nu în afara noastră și este de ajuns să pui palma goală pe pământ și să stai așa până simți căldura lui intrând în tălpile tale, ca să găsești ieșirea din acest sine captiv în labirintul de idei.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2016-06-13 12:57:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23787
Comentarii: 120768
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE