FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mi-e inima un fluture pe jar
Text postat de Camelia Constantin
E drept că-i iarnă, nu ai nicio șansă
s-ajungi. Și să ajung nu am habar.
Îmi pun emoticoanele-n ierbar,
mă las cuprinsă iar de-o nouă transă.

Mă reîmbăt cu umbre din florar
și hotărăsc, drept ultimă revanșă,
să vină ca o scurtă avalanșă
trei veri la rând, nescrise-n calendar.

Să te cunosc și să te știu pe nume,
să mă ghicești și să mă știi că sunt,
când, sigur, ca un straniu amănunt,
un câmp de maci, dintr-o licoare-anume,
ne-o picura în fiecare noapte
tot ce-am uitat, ce n-am știut, și poate...
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Nici pe mine nu mă prea încântă finalul. L-am lăsat însă așa cum ,,a venit’’ și restul poezicii, fără alte ,,dichiseli’’.
Iar acea cratimă nu știu de unde și cum a scăpat. Recitind, îmi dau și eu seama că nu-și are rostul. Mulțumesc pentru observație (am corectat) și pentru aprecieri, domnilor!

 
Postat de catre Camelia Constantin la data de 2016-02-08 10:57:23
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Cu un accent pe acea "scurtă avalanșă" a celor "trei veri la rând, nescrise-n calendar". Frumos.
O (mică) observație aș avea, dacă mi se permite, "straniu-amănunt" ar putea fi direct "straniu amănunt", fără cratimă.
 
Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-06 12:59:12
         
 
  catrenele foarte reusite, felicitari

finalul nu prea stralucit

as fi cautat altceva
 
Postat de catre Dan Milea la data de 2016-02-06 00:04:36
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE