PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Închipuire (fragment) Text postat de Cristian Lisandru „Sepulcru singur, izolat, Spre care va fi aruncat Cu pietre în copilărie, Ecoul lor dorind să-l ştie... În veci nu s-o isca ecou De ea pornit, din cel cavou! Copilă tragică a sorţii! Se tânguie-n străfunduri morţii” Edgar Allan Poe – „The Sleeper” (traducerea Paul Abucean) Aripă albă, răcorind obraz uscat, hârşâit de gheare neîndurătoare, orizont prăbuşit în genunchi resemnaţi, tăvălit prin ţărână, tras cu arcanul, spre renegarea irevocabilă a depărtărilor îngâmfate, roată neunsă, scârţâit agresiv, scripete uriaş care înalţă înspre nefiinţă cărămizi temporale ciobite, smulse cetăţilor surpate sub asedii excluse din cronici şi doar caleaşca aceasta neagră ca o fantasmă, trasă de şase licorni înzăuaţi, pretinde imposibilul atunci când străbate irealitatea şi o lasă în urmă, jupuită, agonizând sub amintirea nechezatului obraznic. Vizitiu înfăşurat în pelerină, ca şi cum ar strânge toate misterele nelămurite cât mai aproape de trupul său iluzoriu, pocnet de bici, arsură auditivă năprasnică, e clipa în care ipocrita logică elementară ne şopteşte că ar trebui să existe şi un castel în decorul spectral, poate chiar unul semeţ – întrebare: există şi reversul unei astfel de imagini, există undeva, ştiut sau nici măcar bănuit, văzut sau nevăzut, un castel care să nu sfideze micimea desfăşurată ca un covor la baza zidurilor sale? –, unul în care o domniţă sfioasă, prinsă în captivitatea dulce-amară a fiorilor, fâlfâie gene lungi în timp ce aşteaptă, tensionată, sosirea izbăvitoare a unui iubit nocturn visat, chemat, implorat prin împreunarea palmelor, în fiecare seară, înainte de a-şi întinde trupul feciorelnic în patul cu baldachin... Vântul plesneşte şi se sparge în aşchii, seamănă cu un personaj furibund pe care o criză acută de nebunie îl obligă să alerge, jertfit zbuciumului nevindecat, dintr-o parte în cealaltă a unei camere cu pereţi inexpugnabili, licornii nechează înfiorător, scăldaţi în spume, însă biciul acela, în loc să aducă mai aproape odihna, o îndepărtează, nesimţitor, din ce în ce mai mult, doar un ochi ascuns printre norii zdrenţuiţi poate vedea cum se arcuieşte podul izbăvitor peste şanţul cu apă al castelului existent/inexistent, mâini bătătorite apucă lanţurile ruginite, se ridică scrâşnind o poartă bătută în chingi de metal, făclii aprinse, comenzi răstite, şi totuşi rămâne un singur gând - fecioara scrutează negurile, iar flacăra palidă a unei lumânări îşi plânge cu lacrimi cerate neputinţa de a face lumină acolo unde întunericul stăpâneşte, tiranic, peste o întreagă lume -, acelaşi, repetat obsedant în mintea sa de copilă, fără urmă de vorbă pe care urechi curioase ar putea să o răpească, rămâne doar dorinţa făcută ghem sub cămaşa de noapte, dorinţa aceea mută, speriată, aşezată între sânii mici, fierbinţi, mătăsoşi, feriţi de asprimea nemiloasă a mâinilor bărbăteşti. Dar cine-i acela purtat de licornii Cu coame-mpletite în neguri şi fum Şi cum de străbate povestea, hoţeşte, Ducând în caleaşcă nevoia de drum? Castelul acela există? Sau noaptea Înalţă fantasme prin vântul turbat? Se află, acolo, fecioara suavă Pândită de vise căzute-n păcat? Cristian Lisandru Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Mulțumesc pentru răbdare şi lectură, doamnă Elena Ştefan. Şi pentru comentariu, evident, mă bucur că acest fragment a fost bine primit de dumneavoastra. Textul, în întregul său, se doreşte a fi o proză lirică, păstrând inserțiile versificate pâna la final. O poveste în poveste, aş spune, încă neterminată. Îmi doream foarte mult feedback-ul, este adevărat. Cu respect.   Postat de catre Cristian Lisandru la data de 2016-02-03 22:15:36               Un eu febril care trăieşte clipa cu înfrigurare. O intertextualizare ideatică cristalizată în multiple construcţii, uşor disipate, însă convergente dn punctul de vedere al acuităţii trării. Percepţii materializate stilistic uneori , poate, excesiv aglutinat "hârşâit de gheare neîndurătoare, orizont prăbuşit în genunchi resemnaţi, tăvălit prin ţărână, tras cu arcanul, spre renegarea irevocabilă a depărtărilor îngâmfate, roată neunsă, scârţâit agresiv, scripete uriaş care înalţă înspre nefiinţă cărămizi temporale ciobite, smulse cetăţilor surpate sub asedii excluse din cronici şi doar caleaşca aceasta neagră ca o fantasmă, trasă de şase licorni înzăuaţi, pretinde imposibilul atunci când străbate irealitatea şi o lasă în urmă, jupuită, agonizând sub amintirea nechezatului obraznic.". Text spus aproape pe nerăsuflate, un fel de arc din care ţâşnesc săgeţi de idei şi sentimente. O teamă vagă pluteşte pe ansamblul textual. Ceva nelămurit pare că se ascunde în spatele textului. Fiind doar un fragment, probabil, textul de mai sus va fi având o funcţiune determinată în cadrul întregului. Rămâne să vedem. Un text bun!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-02-03 21:39:45	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE