|
|
|
|
|
|
|
|
|
Minimalizare |
|
|
Text
postat de
Cristian Lisandru |
|
|
Trăim minimalizați. Trăim minimalizându-ne. Ca și cum această minimalizare nu ar fi altceva decât darul suprem pe care ni l-au oferit câteva ursitoare perverse, cu plete lungi, priviri languroase și șolduri apetisante, într-o noapte cu lună plină în care până și lupii uitaseră să mai urle, plictisiți dintr-o dată de un demers lipsit de feedback.
Suntem filosofi de ocazie și nu pierdem niciodată momentul în care putem să spunem/strigăm/urlăm că viața ar fi fost cu totul altfel dacă ne-am fi implicat. Dacă ne-am fi înfipt în ea precum cuțitul bine ascuțit și dacă am fi făcut-o să sângereze în valuri roșii. Pe urmă ne salutăm, ne despărțim de celalaltă parte a străzii și ne vedem fiecare de ale noastre, convinși până în adâncul ființei că am lăsat în urmă semne de întrebare covârșitoare.
Ne amăgim. Exacerbare și minimalizare. Amăgire și ușa trântită în nas, ușa aceea care îți transmite fără cuvinte că nu mai poate fi deschisă nici cu capul, indiferent de valoarea sacoșelor pe care le duci drept ofrandă, în ambele mâini, pentru a te iluziona că minimalizarea generalizată nu ți se poate aplica dacă o contrabalansezi la momentul potrivit.
Ne torturează/asasinează lipsa perspectivelor. Poeții/artiștii sunt interesanți pentru că visează frumos. Dau bine la petreceri. Aduc un strop de efemer în viețile unora pentru care tocmai efemerul înspăimântă. Ei sunt minunați, însă numai pe termen scurt. Chiar dacă fac spectacol din propria minimalizare, dau foc unor felinare (1) tocmai pentru că există, nu reușesc niciodată să aibă șapte vieți precum pisica sau să fie trecători prin viață fără a face zgomot (2), se luptă la diferite intervale de timp cu morile de vânt sau cuceresc un Everest al cuvintelor tocmai pentru că acesta există, apoi se sting. În lumea lor care se intersectează numai accidental cu lumile altora.
Lumea acceptă teribiliștii și geniile. Este, cu siguranță, cel mai frumos paradox dintre toate.
Eu scriu pentru tine. Și-l salut încă o dată pe Poe (3).
Cristian Lisandru
1 - Vezi Bieți lampagii Adrian Păunescu.
2 - Pisicilor le reușește de minune ceea ce oamenilor le este imposibil: să treacă prin viață fără să facă vreun zgomot - Ernest Hemingway.
3 - Am mare încredere în fraieri; prietenii mei numesc asta încredere în sine - Edgar Allan Poe.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Răzvrătirea prin cultură reprezintă reversul"
și
"... o modalitate de revanșă mediată de aceștia ca o prelungire prin continuitate în operă a aspirațiilor comune"
Subscriu fără rezerve spuselor dumneavoastră și vă mulțumesc pentru intervenție, doamnă Elena Ștefan. Mi-s dragi și "reversul" și "modalitatea" pe care le-ați transformat într-o concluzie reconfortantă. Și motivantă, totodată. Gândurile mele bune! |
|
|
|
Postat
de catre
Cristian Lisandru la data de
2016-01-24 09:14:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Minimalizați" sau "minimalizant"? Diferența ar fi de poziționarea eului. Pasiv ori asumat și activ.
Cert este că pentru comoditatea și liniștea lor, cei puternici fac totul pentru a ne minimaliza. Depinde de noi dacă acceptăm sau nu o atare ipostază. Răzvrătirea prin cultură reprezintă reversul. Dacă în contemporaneitate, oarecum, putem fi minimalizați în eternitate putem fi minimalizatori. De aceea nu numai că lumea acceptă teribiliștii și geniile, ci vânează, dorește caută aceste categorii. Probabil ca o modalitate de revanșă mediată de aceștia ca o prelungire prin continuitate în operă a aspirațiilor comune. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2016-01-24 09:03:29 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|