FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Drum
Text postat de Cristian Lisandru
Eu vin către tine cu gerul în frunte,
Pe fiece umăr îmi crește un munte,
Mă doare distanța, mă ard represalii,
Din Roma străveche aduc Saturnalii.

Sunt zeii alături, păgâni ca și timpul,
Homer îmi descrie, emfatic, Olimpul,
Trăiesc mitologic, când grec, când roman,
Răpus metaforic în oricare an.

Pretind o serbare de-a dreptul absurdă,
În tâmpla mea stângă nălucile zburdă,
Atâtea libații, atâta mirare,
Doar setea din mine devine mai mare.

Chiar Bachus îmi umple, frenetic, paharul,
Apollo și Marte desfidă nectarul
Și bem împreună, pe creste rebele,
Iar Ares se luptă cu oasele mele.

Artemis vânează idei și concepții,
Atena bocește fatale decepții,
Doar Jupiter cade, râzând, în genune
Atunci când Uranus lovește și spune

Că oamenii pier, căutând universul,
Semnându-și prin moartea firească demersul,
E Hades un clovn, Minerva-i șomeră,
Eu scriu o poveste pe trup de himeră.

Când vin către tine cu gerul în frunte,
Sunt umerii mei ba un șes, ba un munte,
Și-i strig unui Zeus bătrân, reumatic,
Că drumul acesta mă-nghite, extatic.

Cristian Lisandru
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE