|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Silvia Van |
|
|
nici nu ºtiam sã-i explic
privirile mele îi pãreau prea cãprui
le-ar fi vrut oarbe, le ºtergea cu palma, reflex
îi era fricã, se uita la scaune, în dreapta
sau la tabloul cu femei încrustate în iarbã
mereu cerea ajutor de la braþele lor
adunate în roiuri
ce sã-i spun?
cã mã împinseserã penele acelea minuscule de înger
pânã la capãtul strãzii?
cã nu plângeam când voiam eu, cã-mi trãgea
doar pasãrea timp cu gheara încovoiatã
lacrima afarã?
cã-mi atingeam obrajii, cã-mi mângâiam umerii
cu degetele arse de varã
sã nu uit
cum se moare între maci
sufocatã de greutatea luminii?
vorbeam alta limbã, fãrã vocale,
nu-i ºtia verbul, strivea cu voluptate
cuvinte sub talpã
ca pe gândaci
nici nu ºtiam sã mai plec, aºteptam doar
bãtãile inimii
sã-mi curgã grãbite prin geam
ca un ºir de cãlugãriþe dizidente
izgonite din bisericã
noaptea
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Draga Maria, sunt fericita ca scrierea mea ti-a atras atentia. Urmaresc cu interes recenziile tale si mereu m-a uimit capacitatea ta de a surprinde esenta lucrurilor, dar nu oricum, ci prin prisma unei sensibilitati feminine cu totul speciale. Multumesc pentru bunavointa de a te fi aplecat asupra textului meu, voi fi mereu bucuroasa sa te intalnesc in pagina mea. |
|
|
|
Postat
de catre
Silvia Van la data de
2004-06-23 09:02:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
nici nu ºtiam sã-i explic
privirile mele îi pãreau prea cãprui
le-ar fi vrut oarbe, le ºtergea cu palma, reflex
îi era fricã, se uita la scaune, în dreapta
sau la tabloul cu femei încrustate în iarbã
mereu cerea ajutor de la braþele lor
adunate în roiuri
ce sã-i spun?
Încerc sã pãtrund misterul ochilor cãprui – frica celuilalt de a descoperi o altã lume dacã priveºte în ochi? Poate fi ºi timiditate ºi atunci e explicabil tabloul cu femei încrustate în iarbã, se simte fãrã ajutor...
cã mã împinseserã penele acelea minuscule de înger
pânã la capãtul strãzii?
cã nu plângeam când voiam eu, cã-mi trãgea
doar pasãrea timp cu gheara încovoiatã
lacrima afarã?
cã-mi atingeam obrajii, cã-mi mângâiam umerii
cu degetele arse de varã
sã nu uit
cum se moare între maci
sufocatã de greutatea luminii?
Realizãri:
- pasarea timp
- degetele arse de varã
- sufocatã de greutatea luminii
- strivea cu voluptate cuvintele sub talpã
|
|
|
|
Postat
de catre
Maria Prochipiuc la data de
2004-06-22 08:38:11 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23930 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|