FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Am halenă, am….
Text postat de latunski criticul
Îmi rașchetez creierul mic,
chiar și pe cel foarte mic,
așa cum valahul cuman răzuia țestul

poate de acolo, ori din bătătorita-mi
dungă a șepcii să-mi iasă-un verb superb,
o rimă-ncrucișată, un vers ca o mireasă
dusă pe grapă acasă, acolo unde i-e locul,
adică, alături de soacră

? oare de ce, de ce
mă raportez mereu
la cei ce stau pe-un limb universal
nu cei ai limbii, nici măcar comune,
de lemn, ori ai celei moldovenești,
!băi, limbiștilor,

eu doar mă insinuez în lumea voastră,
fandez politicos, prezint scuze
și chiar știu de ce și chiar nu știu cînd mă aflu...

că nu-s alături de controversații adulanți,
de fanți, de dame literare,
de regi, de prinți dzmoșteniți,
de îndărătnice, ținut în hățuri

eu chiar găsit-am calul, ah, calul,
care era la modă și-n Regat,
cînd arar veneau ambulanțele...

așa cum stau
și-mi aerisesc cusăturile craniene
(date de Domnul, amin !)
printre gîze, țînțari (ai Domnului, amin !) și acarieni
sinapsele mele se îndepărtează treptat
de ambalajul osos – și se retrag
spre interior, cum și eu converg
către voi, lansînd oarece punți,
mereu rabatabile...

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Aha, mulțam, deși așteptam oarece "maeștri internaționali" să mă judece, așa, precum pe colegii lor "rimelieni". Interesant comentariul cătrănist al distinsului emigrant, Cioacă, care a priceput din start sintagma: "dau un Regat pentru un cal". Pentru el e dureros că nu se poate reîntoarce pe tărîmurile natale într-o bărcuță gonflabilă. Că, acuși, acuși, va fi cazul. Dar și lui îi mulțumesc. Că i-a plăcut!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2015-09-01 13:56:24
         
 
  Ai rabatat bine, gaspadin! Pardon, pun(c)tat.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-08-30 16:16:59
         
 
  Bun poemul. Critic, cinic, sarcastic.

Bună și bijuteria distinsului coleg Vianu!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-08-30 05:00:31
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Aferim, Messire, faina facatura, n-am ce zice, doar pe-aia cu cumanul n-am gustat-o diloc, da, stii, diloc! Numa' pretenu teu nikita hrusciov si-a mai permis sa spuie ca, stie el, ca romanii (valahii, kumanii, stiti voi)sunt mamaligai si ca ar trebui sa crestem productia de porumb. Lasa ca si transnistrenii lu mtale strigau la trenurile cu deportati basarabeni:
mamaliga moloko, Romania daleko!
Ei, timpuri trecute, vremuri expirate, altele se striga acuma, de-o pilda iesi afara, javra ordinara, demisia etc etc. S-avem parte de lumi moarte, de lumi vii, de poeme fistichii, de tramvi cu bidivii, pe la noi cu el sa vii.
 
Postat de catre sters sters la data de 2015-08-26 10:39:29
         
 
  Sugeti burtile
rabatati puntile
ca vine latunski
calare pe tanc
pe bune va zic
mu e banc
e doar o fonfleala, o alintatura
latunski nu-i din aceia
cu prune in gura
are halena
are cal
ai re si tramvai
chiar daca e de dinainte
de-ala cu cai
se plimba cu el
printre cusaturile craniene
fara sa-i pese de lincsi
de hiene
ori de magari
fie ei oricat de babani
sau de americani
 
Postat de catre sters sters la data de 2015-08-26 10:33:00
         
 
  Radio Erevan confirma

"eu chiar găsit-am calul, ah, calul,"
(Latunski Criticul)

Un ascultator curios intreaba:
-Este adevarat ca poetul Latuski Criticul a gasit un cal de curse?
Radio Erevan raspunte:
-Este adevarat, dar pentru ca acest adevar sa devina si mai adevarat trebuie facute urmatoarete trei amendamente:
1) animalul gasit nu era un dobitoc de curse ci unul de tractiune
2) respectivul dobitoc care pe o noapte fara luna sforaia ca un cal, cand s-a luminat de ziua s-a dovedit a fi un adevarat magar
3) animalul nu a fost gasit si rapit cu cotiga cu tot

p.s.
Mi-a placut poemul.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2015-08-25 19:07:05
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE