FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
dovada de necontestat
Text postat de Dumitru Cioaca
"Oare aceste discuții se desfășurau, cum am spune astăzi, în limbaj non verbal ? Există, prin urmare, două ipoteze de lucru : ori vorbeau o limbă înrudită care le permitea să se înțeleagă între ei, ori aveau preocupări comune, fiecare pentru limba celuilalt, pentru a se putea înțelege. Pentru că nu avem noi acum dicționare, enciclopedii în acest sens, nu înseamnă că nu au existat preocupări ale grecilor și romanilor pentru limba dacilor. (și reciproc aș sublinia eu)"
(domnul profesor Emanuel Cristescu despre cat de inrudita sau divortata era Limba Daca fata de Limba Latina)

Toti cei care sustin ca Limba Daca ar fi avut ceva de a face cu Limba Latina se inseala amarnic. Dovada suprema ne-o da minunata noastra Limba Romana. Prin ce? Prin faptul ca in nici o limba de pe mapamond nu se minte atat de mult si cu atat talent ca in Limba Romana. Ori se stie cat de cumpliti erau romanii atunci cand era vorba sa toarne minciuni. Si nu ca voiau, departe de asa ceva ci datorita defectului principal al Limbi Latine; in Limba Latina o minciuna suna de o suta de ori mai frumos decat un adevar. Ori cum romanii erau indragostiti de frumos... Deci, daca stam stramb si judecam drept, cum in Limba Romana se minte extrem de mult iar in limbile Spaniola, Franceza, Italiana si L Portugheza se minte mai cu masura, asta nu inseamna alteceva decat ca Limba Romana este cea mai apropiata de Limba Latina. Altfel stateau lucrurile cu marepe Popor Dac care nu mintea niciodata. Si nu ca nu ar fi vrut ci datorita defectului principal al Limbii Dace care era total nepotrivita pentru astfel de apucaturi. Un adevar spus in Limba Daca suna ca un tril de privighetoare in timp ce o minciuna aducea a croncanit de cioara. De asta nici romanii nici grecii nu voiau sa aiba nici un fel de contact cu limba imposibila pe care o foloseau dacii, iar dacii la randul lor fugeau ca dracii de tamaie cand auzeau blogodoreli rostite in Elina sau Latina.
Si acum urmatoarea intrebare: sa fii fost Limba Daca atat de urata de celelalte limbi incat sa fi fost lasata sa moara fata mare pentru a nu avea urmase? Dupa cercetari indelungte am ajuns la concluzia ca limba surdo-mutilor se trage direct din Limba Daca. Pana acum nu am reusit sa dau de un singur politician surdo-mut care sa fi spus o minciuna.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  I M P E C A B I L!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-07-19 12:18:35
         
 
  Excelent. Iată un text în limba dacă adevărată. Autoargumentație! Neodacă însă limbă dacă la modul superb. Va face epocă. Precum silogismul cretanului!

Ce argumentație! Ce regal intelectual. Ce logică! I M P C A B I L!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-07-19 12:17:58
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE