FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cartea Irinei 16 - Maine
Text postat de nastia muresan
Ne-ngrămădim toți trei în patul Irinei, cu Matias la mijloc și ne luăm în brațe pe deasupra lui. El se rotește într-o parte și în cealaltă, apoi adoarme cu obrazul lipit de obrazul Irinei.
Televizorul merge pe CNN, curg veștile despre Eyjafjallajökull și despre norul de cenușă care închide aeroporturile în toată lumea. Vulcanul din Islanda ne ține împreună aici, la capătul lumii. Irina se bucură.
Adoarme cu buzele lipite de fruntea lui Matias. Ascult cu ochii închiși și las respirația ei, egală și profundă, să-mi desfacă gheara de sub coaste și o recunoștință ca un val cald mă cuprinde. Cu virful degetelor simt cicatricea de deasupra urechii ei stângi și trec încetișor înainte și înapoi, parcă aș descânta semnul acesta ca o semilună care ascunde sub el sâmburele dens al disperărilor noastre.

Deschid ochii în penumbre, printre jaluzele se strecoară pieziș, ca o aripă sângerie, lumina apusului.
Tremură puțin în colțul de lângă ușa băii și se stinge. Rămânem în intuneric, Matias mai doarme și noi șușotim cu grijă să nu-l trezim. Îi povestesc Irinei, în șoaptă, visul din care abia mă trezisem. Un muzician in frac, Marina Constantinescu si eu, intre ei doi, in emisiunea "Nocturne". Stateam pe canapea, eu îngrijorată că fracul muzicianului se șifonează și publicul va râde și încercam să înteleg de ce sufrageria de acasă arată, dintr-odata, atât de diferit. Ușă dublă, închisă cu un lacăt. În încăpere un pian cântă singur, dincolo de ușă o zarvă care ne face pe toți trei să ne temem de războiul de afară. Muzicianul a căzut într-un somn adânc. Apare de nicăieriSam Spade,detectivul, în loden și cu pălaria în mână, și ne spune să-l trezim doar la sfârșit. Cu o cană de apă rece și ciupituri. Lumea mea muzicală e în pericol și eu voi fi expulzată in zbuciumul de afară, dincolo de ușa dublă, fără geam. Și închisă cu lacăt.

Erau mici și îi iubeam ca pe un întreg, pe toți trei la un loc, neștiind cum să-i iubesc
pe fiecare în parte. Visam noaptea trei farfurii pline cu cartofi prăjiți, ouă și brânză și trei căni pline cu lapte așezate pe masa din bucătărie. Rotocoale de abur se ridicau, în vis, din farfuriile copiilor mei. Visul meu recurent, ani la rând.
Erau mici, Tudor dormea la mijloc, își strecura mâinile pe sub umerii fetelor, le aduna
capetele lângă obrazul lui și le alinta „moacili meli”.
Încercam să-mi imaginez cum arată în mod real frigiderul burdușit al Mioarei despre care doar auzeam povești in fiecare zi, la serviciu. Frigiderul Mioarei reprezenta un fel de formă de rezistență a celor binecuvântați cu relații la Alimentara și la Carmangerie.
Erau mici, mi se părea că singura diferență între Ioana și Irina era că Ioana bea mult ceai iar Irina nu bea deloc. Irina ura cana cu ceai.
Acasă la ea, în Skien, ne adunăm în bucătarie dimineața, amândouă în pijamale...o cană mare de ceai pentru fiecare. Eu Earl Grey tea, ea ceai indian cu scorțișoară, aromat. Seara, înainte de culcare, dupa ce adoarme Matias, rămânem noi două în bucătărie, cu o cană mare de ceai pentru fiecare.
În copilărie își dorea să se facă vânzătoare la aprozar să mănânce cireșe pe săturate iar acum, în întunericul acestei încăperi, Irina îmi spune în șoaptă că , dacă cineva i-ar da o a doua șansa, mâine și-ar face un magazin cu lucrușoare...în orăselul îndepartat, de pe coasta Mării Nordului.
Lucrușoare, mâine. Parcă aud cele mai frumoase două cuvinte rostite vreodată.
- Lucrușoare...?
- Da, intră cineva în magazinul tău mititel și întreab㠄 da’ la dumneavoastră oare se gasește...? „ și tu mergi la raft, cauți printre lucrușoarele de acolo și scoți lucrușorul lui.
Visul ei nu seamănă cu nimic din ce a trăit până acum și cu nimic din ce a visat pentru ea până în urmă cu un an.
În urmă cu un an avea emoții pentru examenul de promovare de a doua zi, își pregătea bluza albă și fusta neagră, ținută office... și nu se hotăra între cerceii din aur alb...sau aur galben. In loc de asta a ajuns la spitalul din Skien, cu partea dreapta a corpului paralizata.
Ce drum lung până aici, scot un geamăt scurt,ca o respirație tăiată în două.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  va multumesc ca ati citit si pentru emotie. imi doresc sa pot pastra aemotia...din toata povestea Irinei.  
Postat de catre nastia muresan la data de 2015-06-30 13:15:05
         
 
  Da! Are tot ce trebuie, în special emoție. Foarte frumos!  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-29 15:57:52
         
 
  Aceste bucăți unice, zic eu, de trăire, sunt așezate în pagină cu o minuțiozitate a tehnicii narative care te lasă fără vorbe.

Poate, în afara participării cu întrega ființă la momentul X, doar o frântură de oniric redată dimineața devreme, poate transmite atâtea emoții acolo, aici.

superb


 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2015-06-29 11:57:24
         
 
  M-a emotionat profund acest pasaj, e plin de femei mai mari sau mai mici, iar femeile nu stiu de ce au acest har de a imi imblanzi latura feroce, doar ele ma fac sa devin un animal sensibil si atent la ceva anume in pampasul nelinistitor al acestei lumi bestiarice.  
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-28 23:58:14
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE