FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Lui Ernie îi e dor de mami
Text postat de Florentin Sorescu
Lui Ernie îi e dor de mami.

Ea plânge cu lacrimi mari,
întreabă unde e mami unde e mami,
ar vrea să vorbească cu ea,
să o strângă în brațe.

Și mami e plecată,
mami e plecată de-acasă,
mami știe că Ernie e supărată,
dar nu are ce face.

Tati încearcă să o liniștească,
îi spune că mami este plecată,
se va întoarce cât de curând
cât de curând,
o va strânge în brațe.

Ernie plânge în continuare,
ea o vrea pe mami acasă
o vrea pe mami lângă ea
ca să poată să doarmă.

Atunci tati vine cu o idee,
vine cu o idee frumoasă,
tati ia un dvd și-l pune în aparat,
un film în care mami ocupă tot ecranul
cu zâmbetul ei mare.

Ernie se uită la monitor
Ernie o vede pe mami cum
îi zâmbește cu toată fața,
vrea să o strângă în brațe.

Pentru moment Ernie râde
Ernie se duce și atinge ușor
ecranul.

Apoi se retrage în camera ei
pâș-pâș Ernie se retrage
în camera ei
cu ochii plini de lacrimi.


Tati rămâne singur,
tati e puțin derutat,
desface o cutie de bere,
se uită la monitor,
nu știe ce să facă.

Ernie se duce și-și scote tableta
Ernie aprinde tableta
în irizările de pe ecran
se poate vedea foarte clar foarte clar
cum îngerii vorbesc ceva șoptit
cu mami




































Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Când este vorba, însă, de nume feminine terminate în consoana sau de nume străine (împrumutate și adaptate) sau de diverse diminutive (care se termină în alte vocale decât –a), se acceptă ca fiind corecte formele de genitiv-dativ cu articol proclitic (antepus), deși acesta este specific substantivelor masculine – lui Carmen, lui Caty, lui Mimi, lui Nuți, lui Flori, lui Suzy etc.

Acuma, dacă tot se face efortul unei excepții, se poate face efortul unei soluții elegante. De exemplu, copilei, fetei sau fetiței Carmen, Caty, Mimi, Nuți, Flori, Suzy etc.

Însă, în cazul de față, există soluția genitiv/dativului construită cu articol enclitic. parcă așa îi spunea pe vremea gramaticii studiate de mine. Ce-ar fi să spun și eu, așa de frondă, ”lui gramatica”

PS. Mă tem că parazităm excesiv subsolul acestui text.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-12 17:45:18
         
 
  totusi, a se citi fara teama, nu e transmisibil...

http://destepti.ro/cum-este-corect-genitiv-dativul-substantivelor-proprii-feminine-ioaneilui-ioana-caty-eilui-caty-zoeilui-zoe-etc
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-06-12 16:26:53
         
 
  Dacă o chema ”Hernie”, gramatical, problema nu se mai pune!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-12 15:54:03
         
 
  "Gramatical vorbind sintagma ”lui Ernie” poate fi acceptată doar ca licență poetică."
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-12 08:36:06

si daca o chema Hernie? cum ar fi fost corect si academic? Herniei ii e dor de mami?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-06-12 15:13:46
         
 
  Ați scanat corect textul, doamna Elena, în ceea ce privește intenționalitatea acestuia. Ca transfigurare artistică nu știu, nu mă bag.
Pe mine mă seduce faptul că este ceva nou de explorat, mă scoate din matca mea.
Ceea ce m-a interesat/sedus în mod special este insinuarea tragismului.
Posibil să mai lucrez la el.
Mulțumesc
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-12 11:52:09
         
 
  Mami și lacrimile Erniei

Plecare pentru un timp scurt, pentru un timp mai lung sau o plecare...definitivă. Nonprecizarea duratei generează un fel de ambiguizare poetică, lectorul neștiind cum să interpreteze, textual, lipsa mamei de acasă. Și, posibil, începe să facă ipoteze. O ”mami” plecată într-o vizită, la cumpărături, la doctor. O vizită scurtă, undeva în apropiere. Realitatea, care o fi ea, în ochii și comportamentul copilei, cât o fi ea de realitate, nu poate înlocui percepția efectelor lipsei ființei celei mai apropiate de ea: mami. Și ele, percepțiile, înlătură ori dau la o parte posibilele explicații. Care, oricât ar fi de lămuritoare, nu pot ține loc de ”mami” De aceea comportamentul fetiței, de aceea lacrimile, dorul neliniștea.

Textul, generos interpretativ, poate sugera și alte variante. Plecare, consecință a unei posibile stări conflictuale familiale, plecare, undeva, la muncă în străinătate, plecare-fugă ori, chiar, plecare definitivă. Toate variantele pot avea hinturi de susținere ori de contrazicere. De exemplu, ”mami știe că Ernie e supărată,/
dar nu are ce face.” poate oferi explicația că mami există și că, în poem, avem de-a face cu o simplă plecare mai lungă ori mai scurtă. Cu toate c㠔... îngerii vorbesc ceva șoptit/cu mami” ar putea sugera că este vorba despre o plecare definitivă. Șamd.

Poemul are o construcție ingenioasă cu multe repetiții care accentuează stările și sentimentele surprinse ori sugerate textual. Deși, la o primă privire ori la o privire superficială, poemul ar putea părea banal, textul este dens haloul subtextual însoțind fiecare strofă. De exemplu, strofa,

”Tati rămâne singur,
tati e puțin derutat,
desface o cutie de bere,
se uită la monitor,
nu știe ce să facă.”

care conține propoziții simple, exprimate sacadat și aproape sentențios, are o mare forță ilocuționară. Comunicațional, ”tati” apare ca un personaj derutat, aflat într-o abia perceptibilă stare de suferință, cu un comportament de substituție în fața posibilului dramatism existențial.

Simplitatea stilistică, impecabilă aș putea spune, acoperă inteligent un context situaționale de mare profunzime. Prin urmare, apreciez poemul atât ca originalitate cât și ca valoare.

PS. Gramatical vorbind sintagma ”lui Ernie” poate fi acceptată doar ca licență poetică.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-12 08:36:06
         
 
  o narațiune cursivă dar în același timp ușor prozaică și prea puțin poetică. Nervul lipsă


Eugen

20:36.
 
Postat de catre Bot Eugen la data de 2015-06-11 20:36:34
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23756
Comentarii: 120459
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE