FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
despre una și alta/ mirajul întoarcerii
Text postat de anghel geicu
da. ar fi aiurea să cred că până acolo
se întinde albastrul că până acolo pot vedea pescărușii
când eram copil trasam o line pe asfalt scriam stop
știam că acela e teritoriul/ ea arunca piatra
și câștiga jumătate jumătate jumătate
acum piatra are forme oculte nu te lovește direct
și nu mă lovește acum umbrele mă atrag acum scrijelitul pietrei
are un alt sens un alt scop decât totul
și așa se întâmplă
am părăsit scorbura am ucis animalul a rămas hoitul să se târască
să urle băi retardatule băi jigodie
este neverosimil să storc lumina de sevă
să-i cad în genunchi să îi sărut tălpile apoi să o
rog doamne
nopțile sunt raiul greierilor știu doar să cânte
pe unul l-am implantat în țeastă
cântă-mi fratele-meu ascute-ți arcușul pe tâmplele mele
îmi e imposibil să cred până la urmă tot acolo ajung
între marginile aceleiași ferestre
același gol se uită la mine
cum și eu mă uit în aceeași direcție îmi trec mâna
prin el și el la rându-i e hotărât
să îmi bea sângele
sângele ăsta puțin care vrea să se scurgă
seva/ picătura de viață ce mai rămâne de după mă îndeamnă să mă arunc în afară
ca un aurolac cu punga la gură căutând o fărâmă de dragoste
căci dacă dragoste nu/ viața o ia în altă direcție
uneori mă văd alergând pe balustrada unui pod părăsit
în picioarele goale călcând pe dunga rece a fierului ruginit
ca și cum aș păși pe un munte de gheață
într-o parte și alta am hăul
în spate las totul privesc înainte ca la jumătatea mea bună
încurajat de ochii ei verzi
cu brațele întinse
așteptându-mă ca pe un soldat venit de pe front
hotărât să renasc precum un avorton adormit în cochilie
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "este neverosimil să storc lumina de sevă" Ingenios.
Este verosimil să stoarcem poemul de sevă, de seve. Sub aparentul exces verbiatic se pot depista trimiteri și sensuri poetice. Exemplu: "acum piatra are forme oculte nu te lovește direct
și nu mă lovește acum umbrele mă atrag acum scrijelitul pietrei
are un alt sens un alt scop decât totul
și așa se întâmplă"

Promițător.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-04-13 00:26:38
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE