FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Postaci, moderatoraci, catifelaci
Text postat de Emanuel Cristescu
Am spus, de multe ori, pe site "adevărul așteaptă doar minciuna se grăbește" Și făceam referire la încălcările de lege, la fărădelegile și la minciunile regimului băsist. Care nu s-a sfârșit dar ale cărui ticăloșii ies la iveală încet încet. Eram certat, contrazis, făcut nostalgic, etc.

Să fi fost opera postacilor? Pe care i-am bănuit, intuit și,cărora, de multe ori, le-am pus oglinda adevărului și legalității în față!

Ași orice argumente le aduceai, oricare contradicție le puneai în față, ideea lor era unică, singura adevărată. Indestructibilă, fermă, de nezdruncinat. Oricine era vinovat numai reprezentanții regimului ticăloșit legalizat nu. Că te și mirai: domnule ce-i poate mâna în luptă pe acești postaci?

Iată, au apărut și explicațiile. Postacii nu au mamă, nu au tată, nu au valori, principii. Nu au nimic. Ei sunt doar simpli mercenari.

Sigur, între "postaci" și "moderatoraci" diferența nu pare a fi decât una de notorietate. Și, cu toate acestea, un moderatorac le-a transmis postacilor un mesaj mai amplu din care citez: “Ați fost, sunteți și veți rămâne o mare mizerie”! [...]" Vă spun direct: pentru mine sunteți o plagă. Cel mai rău lucru care se întâmplă în spațiul public românesc. Și cred cu tărie că faceți cea mai detestabilă meserie din comunicare. Vreau să știți că vă disprețuiesc profund și, oricât v-ați strădui, nu o să mă întoarceți din ale mele. [...]

Subscriu și întreb, oarecum, retoric: vor fi fost ori vor fi fiind și pe Europeea cetățeni postaci? Catifelaci am văzut, cu siguranță. Postaci? Voi ce spuneți?
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Bună seara nea Istrate!
Niște pui de rață frate!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-04-13 02:20:18
         
 
  Ei na..dar NOUL pnl? Sau despre Tariceanu ce parere aveti? Cumnatul lui Ponta? Bani, bani , bani
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2015-04-13 01:52:16
         
 
  "ar trebuii sa va obisnuiti cu gândul ca Traian Basescu nu va putea fi doborat nici acum cand nu mai are puterea." Un bob zăbavă. Oricum disprețul oamenilor îl însoțește mai mult decât umbra. Pentru că umbra există doar când o sursă de lumină se manifestă. Disprețul, sila greața, oripilarea se manifestă non stop! După câte au ieșit la iveală nimic nu-l va mai putea spăla!

Prusacul! Abuz de limbaj. Mie îmi plac oamenii care au caracter în astfel de funcții. Crin și fostul PNL au simțit pe pielea lor călcatul principiilor în picioare. Cei care îndeplinesc misiuni sunt de admirat dacă o fac în în cadrul lor.

Chelul își pune mâna în cap.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2015-04-13 00:39:04
         
 
  Nea Cioaca, l-ai facut praf!  
Postat de catre General Motors la data de 2015-03-24 21:08:57
         
 
  De la Olariu poti lua meditatii pe FB. Aici nu e lasat sa isi exprime opiniile.  
Postat de catre General Motors la data de 2015-03-24 21:08:26
         
 
  Unde este postacul AF sau popa olariu?
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2015-03-24 18:27:45
         
 
  Sunt usor de identificat postacii de pe europeea dupa obstinatia cu care, de-alungul vremii, au pupacit pe basescu si gasca lui de hoti !
Nici nu este nevoie de o lista a lor!
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2015-03-24 17:54:41
         
 
  Domnule profesor Cristescu,
Parerea mea este ca ar trebuii sa va obisnuiti cu gandul ca Traian Basescu nu va putea fi doborat nici acum cand nu mai are puterea. In loc sa va cheltuiti energia pe incercarea zadarnica de a darama un boabab menit sa ramana in istoria Romaniei cel putin o mie de ani, mai bine ati da la vasle la barca doctorului Ponta care e pe cale sa se scufunde. Romania a pierdut prea multi doctori pentru a-si putea permita sa mai piarda un vraci de talia lui Victoras.

p.s.
Daca ascultati de oracolul Traian Basescu care a prezis ca Ponta nu va ajunge presedintele Romaniei relatiile dumneavoastra cu prusacul Klaus nu ar fi astazi atat de incordate.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2015-03-24 16:18:09
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Kosteo, singurii postaci platiti de aici sunteti voi. Personal, am un salariu cat toti postacii Elenei Udrea la un loc, asa ca orice om normal la cap poate realiza ca mai bine platesti 30 de fomisti cu timp liber din Romania, decat unul singur, cu job, de afara.  
Postat de catre General Motors la data de 2015-03-24 14:56:22
         
 
  Pe Europeea au fost si sunt si vor mai fi. Pentru ca sunt obraznici, se infig in om ca paduchele, nu lasa opinia celorlalti sa fie emisa, incearca cu toate puterile sa-si impuna punctul lor chior de vedere(sic!) hulesc, discrediteaza, injura, mint si se dau echidistanti, chiar, in efortul de a-si merita banutii murdari de negreala spagii de partid si de stat. S-au vazut care sunt, s-au dat in stamba ca niste nerusinati, injurandu-l chiar pe acela care le-a pus la dispozitie locul de "dans". A-i ignora inseamna a-i lasa sa-si faca mendrele, iar eu, cel putin, n-am pregetat decat din prea mare scarba sa le arunc adevarul goliciunii lor, in fatza. Cu prea putine rezultate, caci prostia e tenace, durabila, un material indestructibil. A se vedea din valul de injurii care nu vor intarzia. Niste nimuruci!  
Postat de catre sters sters la data de 2015-03-24 07:56:43
         
 
  Ce trist e sa ai dreptate si sa se vada asta abia dupa ce toate mizeriile au fost faptuite! Nici azi, lustruitorii, cu sau fara simbrie, ai unui anume amanunt anatomic pe care las a-l mai pomeni, nu isi pun cenusa pe crestet, nu se dau batuti, incriminand, in continuare, cu o energie atomica, parca, tot pe cei care au incercat sa le arate hidosenia acelui personaj sinistru, care a impartit Romania in doua. Care a "jucat" pe mana rusilor, dandu-se, declarativ doar, de "dreapta" (?) si de partea americanilor, cochetand cu alta diformitate politica, acel PPE care ne-a tot mustrat si ne-a obligat contra naturii sa-l pastram chiar dupa ce cateva milioane bune de romanasi spusesera clar ca nu-l mai vor. Orbire? Nuuu, Doamne, feri, enteresuri! Financiare. Mai deunazi, un postac stipendiat cu bani negri marturisea in direct la TV! Fara rusine, caci de asta duc ei lipsa. de rusine. Rusine sa le fie!  
Postat de catre sters sters la data de 2015-03-24 07:50:40
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE