FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
laudanum
Text postat de Leonard Ancuta
absența ta are ceva dumnezeiesc, fiindcă în lipsa ta nu-mi rămîne decît credința, solida convingere că te voi vedea într-o dimineață ridicîndu-te leneș din pat cum se rărește ceața în Herăstrău, goală, cu pielea înfrigurată de neliniști și satisfacție, cu gesturi estompate de o frivolitate timidă, de începătoare, cu carnea sînilor strînsă, condensată, punînd în evidență sfîrcurile ca niște ciocuri de pasăre ce se-adapă cu privirile mele, și te vei îndrepta cu o nepăsare mimată către pachetul de țigări, îți vei aprinde una, vei trage din ea cu conștiința împăcată, de parcă ai fi eliminat un pericol iminent din calea ta.

fumul se va lipi de umeri tăi precum o mantie argintie, vei fi pentru o clipă zeiță distrată, buzele tale vor fi roșii, roșii, carnale ca strălucirea sîngelui proaspăt oxigenat, buzele tale vor avea volumul și forma aceea cînd ții un glonte între ele, în ochii tăi se va citi cu claritate că tot ce te iubește, te face mai puternic.

mă voi întinde în cearșafuri ca dulceața de fructe de pădure într-o clătită, mă voi întinde în cearșafuri ca vîntul în pînzele unei corăbii, mă voi întinde în clipa aia scurtă, în care mă privești, ca o viață retrăită în clipa morții și îți voi spune bună dimineața suflet al meu, știind fără tăgadă că după dragoste sufletul rămîne agățat de trupul celuilalt asemenea vopselei pe haine, îmbujorîndu-se în sutele de nuanțe ferarri ale automobilului care m-a lovit în plină viteză pe stradă, în fața căminului de la drept.

cuvintele mele se vor roti în mintea ta în același sens cu cel al vîrtejului de apă în sifonul chiuvetei și vor pătrunde în tine ca un adn străin pe care îl asimilezi și suferi mutații iremediabile. ești femeia bună dimineața iubire și o fericire trece vie prin tine, cum lumina curbîndu-se prinsă în capcana unei găuri negre.

sexul tău va palpa imperceptibil la auzul cuvintelor, te va frige pentru o clipită, și cea mai plăcută durere se va risipi în trup ca o picătură de laudanum care nu te omoară, și atunci ai din nou confirmarea că ceea ce te iubește, te face mai puternic.

îți vei schimba greutatea, de pe un picior pe altul, și pentru un minut vei simți în sînge neliniștea mării, angoasa tulbure care scufundă bărcile pline ale pescarilor, cruzimea plăcută a momentului în care podeaua ascensoruluii care urcă în ceruri îți fuge brusc de sub picioare și pornești căderea, încă intactă la orice schimbare, încă în afara timpului, ca universul înainte de naștere.

e dimineața dragostei, așa foșnesc cu sunete mici de piciorușe de miriapod perdelele, e dimineața în care ploaia cîntă pe acoperișuri visele de peste noapte ale îndrăgostiților, e dimineața în care și sîngele tău este îndrăgostit și alunecă prin tine ca un schior sinucigaș care se aruncă în gol. ceva începe acum și nimeni nu știe ce și unde, ceva începe acum și sufletul tău e o fîntînă cîntătoare.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  multumesc de aprecieri. sunt de acord cui publicarea, astept sa o vad hartie.  
Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2015-02-18 11:13:41
         
 
  Dau si eu o stea.
Si o public in revista Absolut. Daca esti de acord, fireste.
 
Postat de catre Alensis De Nobilis la data de 2015-02-17 23:06:08
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE