FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
O operă deschisă
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu

E inutil și pueril să crezi că în numai două pagini ai putea afla ce este haiku-ul. Orice definiție este la urma urmei un lucru steril cînd este vorba de lucrurile concrete. Fără să iei contact direct cu ele, să le explorezi prin toate simțurile, să faci experiența lor pe viu nu știi încă nimic despre ele. Iar dacă e vorba despre un obiect de artă, atunci trebuie ca acea experiența să fie suficient de îndelungată ca să ai timp să-i prinzi gustul.De aceea am să încep abrupt și am să spun pur și simplu, acesta este un haiku:

porumbul cules –
deasupra cocenilor
secera lunii


Genovel-Florentin Frățilă


Dacă veți mai citi și alte haiku-uri veți observa lesne că, formal, ele se prezintă cam la fel. Trei versuri inegale, unul mai lung la mijloc, o linioară de despărțire care marchează o pauză între cele două părți (sintagme) ale poemului. Scrierea fără majuscule la începutul versurilor.

La fel de ușor, veți observa că nu există o continuitate discursivă a textului. Cuvintele nu se leagă în propoziții sau fraze, rămîn în stadiul fragmentar de sintagme (grupuri mici de cuvinte legate cu sens). Și, din structura acestor fragmente, se poate vedea că ele nu povestesc, nu descriu, nu rostesc vreo sentință și nici nu vor să convingă de ceva. Iată un prim sens al acestor poeme aride, concise, austere: mărturisirea implicită a unei atitudini rezervate, reținute, parcimonioase. Sobrietate care refuză să exhibe, să-și declare, să-și mărturisească zgomotos simțirea.

Ce spune totuși textul? El numește, cît mai concis, două lucruri și, în felul acesta, le evocă în fața ochilor noștri. În puritatea lor, fără zorzoane metaforice, fără să chocheteze cu vreo intruziune subiectiv-emoțională în obiectivitatea lor. Fără să le altereze puterea genuină. Autorul nu există explicit în niciunul din cuvintele poemului. Există doar porumbul, cocenii, luna. Autorul refuză să se arate, atît prin faptul că textul nu vorbește despre el, cît și prin acela că nimic textual nu notează sau trădează emoția sa.

Trebuie să recunoașteți că acest poem vă înșeală așteptările și vă violează obișnuințele. El se adresează celor care, prin viața și experiența lor, sînt adepții unei atitudini reticente și discrete, au cultivat-o, o apreciază și o gustă cînd o întîlnesc. Și o practică în viața lor și, implict, ea răzbate în poezia pe care o scriu.

Să vedem ce poate totuși să placă într-un astfel de poem. În primul rînd faptul că el lasă lucrurile să vorbească. Emoția este în ele, autorul a trăit-o în fața lucrurilor și a scenelor evocate. Ele sînt corelatul obiectiv al emoției sale, singurul pe care e dispus să-l dea în vileag. Într-un fel misterios, emoția era acolo cînd le-a văzut (simțit, experimentat), nu el le-a infuzat-o. El își mărturisește emoția doar prin ricoșeu evocîndu-le. Și speră ca și pe cititor ele să-l emoționeze în același fel. Este o invitație și o provocare la a simți că lucrurile și natura comunică tainic, fără cuvinte, cu noi.

Abia în fața imaginilor (lucrurilor și scenelor aievea), contemplîndu-le și meditînd la sugestiile, aluziile, tîlcul lor (care nu poate fi verbalizat), cititorul poate gusta ceea ce spune, acum fără cuvinte, poemul. Haiku-ul este acest poem al tăcerii, resimțite după ce am lăsat în urmă cuvintele care ne-au condus ca un vehicul docil la fața locului. Acolo unde putem avea revelația tîlcului lucrurilor.

Revenind la imaginile concrete ale acestui poem, porumbul cules, așa rezumativ cum e sau tocmai pentru că se oprește la timp, ne evocă toamna tîrzie cînd recoltarea s-a încheiat și cîmpurile s-au aplatizat, cînd, peste noapte, deja cad brumele. Este o imagine care se expandează de la sine într-o întreagă atmosferă a sfîrșitului sezonului vegetativ, a tristeții nedeslușite care ne cuprinde și ne pătrunde pe nesimțite. Un simptom indubitabil al anotimpului care face implozie în poem (și-n sufletul cititorului). În haiku, asemenea sintagme se numesc kigo, cuvinte sezonale.

A doua imagine, deasupra cocenilor secera lunii, tocmai pentru că nu spune mai mult, lasă închipuirea cititorului să-i caute și să-i găsească un înțeles și, eventual, un mod de a se conecta cu prima. Se poate sesiza de la început că prezența lunii pare să amplifice pustietatea și singurătatea cîmpului golit de viață. Dar luna e în formă de seceră și acest lucru introduce un fior celest și un alt orizont al așteptărilor. Recoltarea nu s-a sfîrșit chiar dacă porumbul a fost secerat. Ce alte vieți sînt oare la rînd? Cuvîntul seceră are, în fonetica lui, o sonoritate sacadată, de multă vreme asociată cu mitralierea. Tăcerea scenei este parcă o nerostită amenințare.

Dar nu trebuie să ne grăbim și să ne oprim la această primă interpretare, poate că deasupra înseamnă chiar peste și luna este aici chiar secera ostenită dar mulțumită de lucrul dovedit, odihnindu-se pe grămada de coceni. Și atunci, și pentru noi, singurul fior va fi acela răcoros al lucrului dus pînă la capăt. De împăcare liniștită.

Haiku-ul nu este o poezie plată, linearitatea textului sporește în imagini, iar imaginile capătă volum într-un orizont simbolic încărcat de emoție. Poemul este de fapt o alegorie concisă, textul vorbește despre lucruri și scene semnificative, iar acestea despre emoția care este cuprinsă în ele. Este o operă deschisă care cere imperios colaborarea inteligentă și empatică a cititorului.



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnule Elena, cred că v-ați obișnuit să discutați cu Peia. Este ultima mea replică aici:

1. Exist㠄linii” întrerupte, punctate, drepte, curbe etc.

2. Metafora, dacă n-ați fi căutat nod în papură, nu era a textului ci a poemului 3D.

3. Orice autor colaborează cu inteligența cititorului nu cu opacitatea și încăpățînarea lui.

Vă mulțumesc pentru atenție și pentru eventuala renunțare la continuarea unei discuții sterile.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-02-04 13:22:20
         
 
  Fandați domnule coleg! credeți că i-a trecut cuva prin minte ideea că un text, orice text nu ar avea o curgere? Care, teoretic, poate fi în orice direcție? Nu acesta este subiectul discuției noastre, ci, sintetizând:

1. Este haiku-ul un text liniar sau nu?

2. Este o metaforă sau o exprimare metaforică expresia
"linearitatea textului" din fraza "Haiku-ul nu este o poezie plată, linearitatea textului sporește în imagini, iar imaginile capătă volum într-un orizont simbolic încărcat de emoție."?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-02-04 12:23:46
         
 
  Linearitatea înseamnă că textul curge, de la stînga la dreapta pentru noi și de la dreapta la stîng pentru alții. În șiruri care trebuie urmărite și care adaugă mereu litere, silabe, cuvinte. Cumulează treptat.

Imaginile, în schimb, sînt date simultan în toate detaliile. Și privirea poate alege cum să le exploreze, deși are de la bun început întregul în fața ochilor.

Volumul te înglobează într-un fel și explorarea înseamnă o „rătăcire” prin el. Îl realizezi doar străbătîndu-l. Rătăcind, adică pierzîndu-te ca să te împlinești.
 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-02-04 11:50:40
         
 
  Cred că am făcut o eroare. Nu "niște țărani" Ci "Clipa" Trebuie să revăd. Și hardul ăsta cu timpul...ruginește.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-02-04 11:40:38
         
 
  Am văzut și prezentarea. Realizarea tehnică și muzica sunt adecvate și bine prezentate. În prezentare nu se face trimitere la linearitatea haiku-ului, adică a textului, ci doar "pornește liniar" ceea ce poate fi corect. "Ca orice text" este discutabil. Îmi vine în minte acum, sper să nu mă înșel, cum "pornește" textul "Niște țărani" Nici vorbă de linearitate. Ci de contondență char: parcă, dacă țin bine minte, începe așa "Clipa. Am pierdut clipa domnilor. Etc." Nici vorbă de linearitate aici. Însă dacă ați scris corect "pornește liniar" grafica, linia cu săgeată care curge pe tot ecranul poate induce ideea, incorectă, că întreg haiku-ul este linear. Ceea ce, sper eu, v-am convins, nu este adevărat. De aceea ar trebui să modificați acea grafică și să o asignați numai începutului de haiku.

Și mai am o observație: din prezentare și mai ales din concluzia prezentării ar rezulta faptul că un haiku ar avea un mesaj univoc. Nu m-am preocupat în mod expres de acest aspect însă aceasta vine în coliziune cu filosofia mea privind intertextualizarea, hermeneutica textuală și receptarea unu fapt artistic. Și aceasta reprezintă, spun eu, categoria cea mai largă a receptării, receptarea haiku-ului fiind un caz particular. Ei bine, în virtutea acestei idei, avansez opinia că și percepția și receptarea unui haiku trebuie să fie ceva de genul multisens simbolic. Ca rezultantă a interacțiunii haiku-ului cu percepții lectoriale diverse care aparțin lectorilor cu universuri culturale diferite.

Poate, când am să am mai mult timp, voi reflecta mai mult la prezentarea haiku-ului în viziunea domniei voastre
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-02-04 11:38:36
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Distinse coleg,

Reiau pasajul care m-a incitat:

"Haiku-ul nu este o poezie plată, linearitatea textului sporește în imagini, iar imaginile capătă volum într-un orizont simbolic încărcat de emoție"

Poate dacă ați fi spus "Avem de-a face cu un fel de linearitate textuală" puteam decela o metaforă în text. Aici însă vă întreb: în ce constă metafora "linearitatea textului"? Care este acea linearitate a textului? Unde este metafora aici? Cum este atribuită metaforic textului când expresia "linearitatea" este atribuită în cel mai direct și denotativ mod, textului, adică haiku-ului, scriind "expresis verbis" linearitatea textului? Adică, "nu este poezie plată" linearitatea textului, reală sau percepută doar ca linearitate, este un dat, ceva de la sine înțeles în situația factuală expusă.

Tocmai pentru că am citit cu atenție, deși mi-a sărit în ochi de cum am zărit expresia, am făcut remarca.

Prin urmare, dumneavoastră decideți: ori renunțați la a mai defini haiku-ul ca un text linear (sau a lăsa să se înțeleagă aceasta) ori reformulați, într-un sens metaforic, (prin urmare, legitim și acceptabil) renunțând la denotația pe care ați făcut-o. Aceasta pentru a vă pune în acord ceea ce gândiți, și gândiți bine, cu ceea ce ați scris. Din păcate, cel puțin ambiguu, dacă nu de-a dreptul eronat!

PS. Pentru a fi siguri că vorbim despre același concept, când ne referim la metaforă, redau o definița metaforei: " metafora este denumirea unui obiect, a unei insusiri, a unei actiuni cu ajutorul unei comparatii din care lipseste termenul comparat, presupune un transfer de sens de la un cuvant la altul pe baza unei asemanari tinde spre o imbinare neasteptata de cuvinte" Despre așa ceva vorbim când spunem "metaforic", nu-i așa?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-02-04 11:01:59
         
 
  Am adăugat o prezentare în care, mai didactic, este prezentată structura haiku-ului.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-02-04 09:00:17
         
 
  Haiku-ul, în opinia, mea, nu este deloc linear.

Dacă această afirmație este polemică, deduc că nu ați citit cu atenția necesară ultimul paragraf. Acolo linearitatea este atribuită metaforic textului, dar se spune că poemul are trei straturi: text, imagini, simboluri, respectiv citirea liniară, contemplarea bidimensională a imaginilor, resimțirea în 3 dimensiuni a atmosferei poemului.

Într-adevăr, cele două părți ale unui poem sînt alăturate, juxtapuse, fără ca textul să menționeze, sintactic sau semantic, legătura dintre ele. Intuirea acestei legături intră în sarcina cititorului. Poemul îl pune doar pe gînduri, este doar o provocare.


 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2015-02-04 08:56:21
         
 
  Erată:

toate
orice idee de "două părți"
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-02-04 03:33:29
         
 
  Haiku-ul, în opinia, mea, nu este deloc linear. Ba, dimpotrivă, din câte haiku-uri am citit eu, toat au un fel de sincopă, o fractură stilistică între cele două părți: una expozitivă și alta sentențios-conclusivă. Ca trend, ruperea ideatică dintre cele două secțiuni se află într-un crescendo conotativ. Ambele părți sunt exprimate într-o austeritate textuală, aproape, substantivizată.(prima oară am auzit termenul, prin anii 70, la Biblioteca Sadoveanu, rostit de Nikita. Nu prea am înțeles eu atunci despre ce era vorba însă, rostit de cel mai în vogă poet al momentului, mi-a trezit interesul)

Și numai simplul fapt al acceptării, fie și didactic vorbind, a ideii că haiku-ul este constituit din două părți denotă nonlinearitatea haiku-ului. Linearitatea, adică linia, liniarul, chiar și alinierea, presupun abordarea unitară a unui singur concept, adică a unei perspective de "singură parte" Orice "două părți" presupune o separație, o graniță, o delimitare care înseamnă întreruperea linearității.

Un text util de inițiere și - de ce nu? - de aprofundare. Deși sunt în dezacord cu anumite idei, apreciez textul ca fiind bun.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-02-04 03:29:45
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE