PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Copilul și anotimpurile Text postat de Suzana Deac Minu, un copil cu multă imaginaţie, ajunse săracul, la cei cinci anişori ai săi, să confunde lumea reală cu poveştile din cărţi sau din capul lui visător. Atâta a născocit până a ajuns un povestitor în sunete și culori, recunoscut de familie și de piticii de la grădiniţă. Deşi meşteşugul scrisului urma să-l stăpânească abia peste doi ani, el se socotea deja un mare povestitor, care îi făcea concurenţă chiar şi lui Pinocchio. Inventa tot felul de lucruri, unele mai iscusite ca altele sau chiar mai năstruşnice. Pentru el povestea avea suflet care se strecura sub cămaşă, dar şi aripi, cu care putea zbura. Venind de la grădiniţă, pe drumul bine marcat care tăia în lungime parcul oraşului, zări mai multe grămezi de frunze uscate, de castan, stejar sau fag, poate chiar şi de salcâm. -Uitaţi-vă la aceşti fulgi de nea! – striga în gura mare, cu lumina aprinsă în ochi, în timp ce se rostogolea printre frunze, cu entuziasmul unui copil, având deja o lume cucerită în interiorul său, apoi ridica câte-un braţ de frunze deasupra capului, dându-le drumul în avalanşă, ca să arate trecătorilor cum ninge de-adevăratelea. -Măi copile, îl corectau oamenii mari, cum să fie fulgi de nea? Tu nu vezi că sunt frunze care au căzut tocmai acum, fiind toamnă, când se îngălbenesc şi se desprind de crengi, odihnindu-se pe creştetul pământului? Că așa vorbesc adulții, jumătate pe limba copiilor iar restul, adresându-se lor înșiși, ca semn de îndoială ori convingere ulterioară. -Nu-i adevărat! se revolta Minu. Să ştiţi că frunzele au fost cândva fulgi de nea, acolo sus, apoi au coborât şi au coborât, până au dat de zâna primăverii, iar ea le atinsese cu braţul fermecat, transformându-le în frunze verzi… pe urmă, ele au coborât tot mai mult, întâlnind prinţesa verilor în plină câmpie, care avea o rochie lungă, foşnitoare, împodobită cu spic de grău, şi dansa ca un vis, cu aceste frunze pline de viaţă… Dar frunzele trebuia să coboare şi mai mult că vântul nu dormea tot timpul. De ce? Nu ştiu nici eu, poate e secretul anotimpurilor, care nu se opresc din mers dar nici nu se lasă unul de celălalt. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE