|
|
|
|
|
|
|
|
|
Unei femei ce se cheamă nevastă |
|
|
Text
postat de
Somesanu Silviu |
|
|
Era o femeie voinică,
atât de zdravănă când mergea
se zguduia pământul sub pași
și nu-i stătea niciun bărbat în cale.
Eu o strigam pe nume
și-i spuneam întotdeauna,
bine că te am pe tine
altfel m-aș fi pierdut în brațele altora!
Suntem două roți pe o osie
trase în aceeași direcție până la capăt,
florile de la tâmple se vor ofili,
încărunțiți
doar mirosul lor rămâne
proaspăt și viu
ca o undă de lumină prin trup
care ne umple de parfumul amintirii. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Domnule Someseanu,
Ce pot sa va zic decat ca ati scris un poem de zile mari. Sa va triasca sotia si dumneavoastra pe langa dansa inca o suta de ani de aici inainre.
Sincere felicitari!
p.s.
Si osia pe care se invartesc cele doua rosti sa functioneze fara unsori speciale.
|
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2015-02-03 00:22:35 |
|
|