FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Voi fi ca o ninsoare
Text postat de Camelia Constantin
Vacarm, un dor, secunde- nemăsurate-n ore-
te ispitesc în cercul fantasmelor de noapte
și somnul ca un strigăt, nerotunjit de șoapte,
înghite secundarul tristeților sonore.

O mână se ridică din abanosul plat
într-un suiș eteric, reaprinzând busole,
în doze nicotina se-nalță spre cupole
și conturează vieții un zâmbet simulat.

C-un cer mai jos de tine, în zborul amânat,
din haos și din ceață reinventez himere,
împiedicate-n falduri și-n tainice unghere,
respiră visul tandru, ce ieri l-am desenat.

Din urna cu miresme a florilor de nard
să îmi trimiți, iubite, vreo două sau trei semne,
de vor ajunge mâine ori peste-un veac, pesemne,
voi fi ca o ninsoare dar încă o să ard.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Dacă e plăcere, Rudy, un vot chiar nu contează. :)

DeNobilis, merci ... sunt însă prea mulți de ,,făr㒒 ca să mai îmi ardă de refăcut o poezie care, de la început, n-a fost pe sufletul meu. Așa că...recycle bin !( mai îmi râmân câteva, fie vorba-ntre noi) :)


Domnule Peia, sunteți așa de ,,pre- pre- pre vizibil’’ încât n-am avut răbdare să vă citesc cap-coadă dintr-o suflare. N-am vrut să rup gura târgului (și, implicit, nici pe-a dumneavoastră). Ambițiile mele sunt altele și nu țin nicidecum de literatură. E o poezioară la care așteptam niște păreri exprimate în mod civilizat, fără atâta risipă de energie, timp și cuvinte. Esența, însă, am priceput-o... și sper că și dumneavoastră.


IGC, eu zic să privim nuanțele...și atunci nici parii, nici oamenii nu ni se vor mai părea atât de fioroși.

 
Postat de catre Camelia Constantin la data de 2015-01-28 15:25:56
         
 
  Domnule Ioan Peia, încercați să fiți puțintel mai uman, același lucru poate fi spus în mai multe feluri. În țara asta aproape toată lumea dărâmă, puțini sunt cei care mai construiesc. Dar se pare că parul a rămas cea mai folosită metodă, el nu a evoluat, a rămas același, doar omul de la capătul lui are mai puțin păr pe corp acum.

 
Postat de catre Ioan Gelu Crisan la data de 2015-01-25 15:15:49
         
 
  err: " să le cheme la ordine"
"limbă de lemn sec"
 
Postat de catre ioan peia la data de 2015-01-24 22:10:47
         
 
  bre, e greu de explicat care-i diferența între fabricanții de clișee – un fel de puzzlemani insipizi, care lipesc și relipesc sintagme (atenție, nu cuvinte, ci sintagme... am să explic de ce), expresii previzibile, sălcii, lipsite de orice fior autentic, de orice ecou sufletesc profund, fremătător, netrucat – și cei ce reușesc să transmită, prin cîteva cuvinte – necăutate, nelustruite, nearanjate – stări și sentimente adînci, autentice, rezonante. poți spune, doar, că ăl de știe... cunoaște(!); că ăl de simte, vibrează; iar ăl de nu, bate apa-n piuă, nepricepînd, în veci, diferența dintre prepelița sălbatică și aia crescută-n colivii. sau o ia pe drumul ieftin al caterincii epigramatice, producînd, la infinit, molozuri versificate.

există, în mod clar, grafomani făcuți la normă, copy-paste-iști de cabinet, care au tot ros la lecția clasică, înțelegînd, complet eronat, că, a repeta stilul înaintașilor, se cheamă că posezi inefabilul poematicii.
ei bine, am să repet un truism: temele poetice, și nu numai, sunt doar cîteva: trăirea, ca act profund dilematic; și, legată de ea, interogația existențială, cît privește rostul ființei și itinerariul ei în scurtu-i drum omenesc, dragostea (sau ura) față de aproapele și de... apropiata(!); în fine, moartea, cu tot ceea ce presupune destrămarea defintivă a individului, trezit la realitate, în ultimă instanță.

ei bine, sunt inși, dăruiți de mama natură, care, pe lîngă că au capacitatea rară de a pătrunde în marile enigme ale existenței, pot să și transmită aceste experiențe unice. cum? cum altfel, decît prin cuvinte? dar aceste cuvinte nu-s deloc ferchezuite, trase la rindea, după modele antedatate. nu sunt expresii convenționale, înmănuncheri de calupuri sintagmatice, de transpuneri come un fois, după rețete de succes. nu-i o impostură teatrală, emfatică, predicativă. nu. acele cuvinte sunt dincolo de ele însele, de înțelesul lor imediat. asta nu înseamnă că au virtuți epifanice, că bolborosesc fără noimă, precum oracolul din delphi sau șamanii cei aflați în transă, provocată de ierburi otrăvite. sunt ecouri simple, dar directe, reverberate în sinele celui ce le percepe și care-s venite de dincolo de aparențe. mulți, foarte mulți nu pot pricepe că, a comunica lucruri profunde nu e musai să contorsionezi comunicarea, cu fel și fel de boscorodeli căutate, de limbaje abrcadabrante, reflectînd o realitate inventată, gratuită, goală de orice semnificație omenească.

e și cazul textului de mai sus...
să analizăm un pic:

„Vacarm, un dor, secunde- nemăsurate-n ore-„

primul vers – prima aberație logică: cum adică-s secundelea alea „nemăsurate-n ore”? sunt secunde bagaboante? umblă creanga prin ceasurile cu cuc? și cucul nu le sesizează, să le prinză cu ciocu dă chică și să le cheme la rodine? haida, de! vorbe de clacă, turnate în forme lingvistice predatate, nimic altceva. simtagmatică goală de semnificație, limbă de lemn de soc, conversație de clacă duminicală.

mai departe:

„și somnul (aci e o virgulă) ca un strigăt, nerotunjit de șoapte,
înghite secundarul tristeților sonore.”

e aici, așa, un fel de aducere din condei, atît de flagrantă, că, dacă aș face un mic inventar a ceea ce s-a mai scris pînă la ora asta, cred că, nu numai că aș găsi, cu sutele, genul ăsta de sintagme, aproximativ identice, ba chiar le-aș identfica a fi suprapuse perfect. orișicum, senzați de deja-vu este abslout jenantă.
„somnul, ca un strigăt, nerotunjit de șoapte”.
ce să-ți spun! da’ cum o fi somnul ăla, rotunjt de șoapte?!! ar striga respectivul somnorici, cu gura făcută cerc, în somn, de frica bau-baului? vorbe să fie!

„O mână se ridică din abanosul plat
într-un suiș eteric, reaprinzând busole,”

aoleu! da’ ce fel de busole ăr fi alea, neicusorule? funcționează cu petrol lampant, de se incendiază, una-doo, la ridicarea mîinii ăleia piromane? ce mai rebus „plat”, ca „abanosu” cel ridicător de mîini fantomatice!...

„C-un cer mai jos de tine, în zborul amânat,
din haos și din ceață reinventez himere,
împiedicate-n falduri și-n tainice unghere,
respiră visul tandru, ce ieri l-am desenat.”

un cer mai jos? nu-i ajunge unul, care nici nu e! mai și supraetajează funambulescu actant liric, carele umblă cu „himere”, cu „vise... desenate”. cum o fi și aia? cred că are coșmaruri actantu, zău!

„Din urna cu miresme a florilor de nard
să îmi trimiți, iubite, vreo două sau trei semne,
de vor ajunge mâine ori peste-un veac, pesemne,
voi fi ca o ninsoare dar încă o să ard.”

ooops! vîrîm și cevașîlea odorante rafiné, extrase taman din „urnă”! unde, pare-se, a posposit iubitu’! o fi urna electorală, dela ultmele alegeri prezidențialo-iocaniste sau, mai grav, aia în care a poposit, după ce l-a „ars”, prăjit, scrădit „mînuța” asasină, care dădea foc la busolele alea cu lampanți?

și cică, urmare a teoriei relativității, care ar putea să dilate secundele alea, nesesizate de cucul cel inabil, ei bine, floricelele de „nard” care n-ard, sunt transformate dă iubit în „semne” – ce fel de semne?... un ochi vînăt, o mînă ruptă, trei dinți din față scoși?! anșea, și care ssseeemneee, atenție, se vor materializa ca o ninsoaaaare, dar însă totuși, actanta liric㠖 că acuș îi detectai sexu – o să arză și ea, în chip dă pheonixiță. da’ nu ne spune. e discretă. așteaptă să ningă și ea pe sens opus. săs e-ntîlnească la jumatea distanței, a spațiulu dilatat dă secundelea alea relativste.


păi, cu așa glumițe versificate vreți voi, măi copy-paste-iștilor, să rupeți gura tîrgului?
cu așa făcături pre-pre-pre-vizibile vreți să ne dați la moacă, să ne luați maul liric?
iote cum, eu, mediocrul cititor de poezele, nu prea văz diferența calitativă, esențială, între actanta lirică de mai sus și actanții cei doi, grigoraș și trifa, care sunt făcuți harcea-parcea pe aici, de cîte ori ies în calea răduleștilor – care, și ei, sunt tot un fel de copy-paste-iști, doar că prestidigitează ceva mai rapid decît eștilalți, amețind pe unii nebăgători de seamă cu jocul lor de-a biluțele de sticlă. cam așa cum i-au amețit conchistadori pe fraierii de amerindieni.

ps: realitatea-i alta: gășcăreala și partipriul funcționează și aici, ca și pe aiurea, formând bisericuțe, la care, dacă nu aderi, te ia mama dracu!
așa și cu premiile alea eminescu, care înfierbîntă națiunea poeticească: gașca tinereilor contra găștii ălorlalți. dincolo de culoare, de paloare, de valoare. fiți siguri că, dacă premiul ar fi fost dat unui tinerel din gașca lor, sigur s-ar fi găsit cineva - din aceeași gașcă - să-l conteste!
eh, ce comedie!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2015-01-24 19:45:21
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Fara:
-nemasurate-n ore,
-nerotunjit de soapte,
-din haos si din ceata(ori din una ori din cealalta),
-tainice unghere.

Vot.
 
Postat de catre Alensis De Nobilis la data de 2015-01-24 15:49:58
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE