PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Schimbarea la față Text postat de Florentin Sorescu În fiecare vară ne duceam la mare, la mijloc era o chestie cu aerosoli pe care noi, copiii, trebuia să-i tragem adânc pe nări fiindcă asta ar face bine la sănătate, evident astea erau ideile mamei, tata avea alte ocupații, stătea mai tot timpul într-o fabrică despre care mama zicea că s-a însurat cu ea (asta era pricina celor mai multe certuri din familie, tata se ducea la fabrică chiar și duminicile, zicea că au un plan de făcut fără de care socialismul s-ar fi dus pe apa sâmbetei spre exasperarea mamei ale cărei planuri nu se potriveau deloc cu ale comunismului) ei, bine, într-un final venea momentul mult așteptat și iată-ne ajunși cu toții la mare, evident că pentru noi, adică eu și frati-rmeu, cea mai mare bucurie era să ne bălăcim mai ales atunci când erau valurile mari, aerosolii nu ne cădeau deloc bine la socoteală, aș putea spune chiar că eram ofticați pe ei întrucât mama ne trezea cu noaptea în cap zicând că atunci sunt ei mai buni și mai buni, pe deasupra mama mai avea o boală, zicea că e musai să prindem răsăritul, îi plăcea ei la culme când vedea cum răsare astrul din mare, asta pot spune cu mâna pe inimă că nu mă lăsa nici pe mine indiferent, priveam cum apare din mare ca o ciupercă imensă chiar dacă eram pe jumătate adormit, (multă vreme am rămas cu impresia că soarele sălășluiește în adâncul mării drept care la răsărit e oarecum umed), în 1976 a avut loc accidentul motiv pentru care mama și-a schimbat întreaga concepție despre aerosoli, ba a fost o vreme când nici cu răsăritul soarelui nu s-a mai împăcat dat fiind că eu, mezinul familiei, m-am urcat într-un trenuleț de copii căruia i se zice Minicar și am sărit în timp ce mergea (ăsta era una dintre jocurile preferate ale copiilor din hotel, ne piteam printre vagoane înainte de a porni și săream din mers ca niște vrăbiuțe în zbor), săritura a fost spectaculoasă, prăbușirea, aidoma, treaba e că după aceea lucrurile nu au mai fost la fel, au suferit, cum s-ar spune, o modificare de imagine, asta începând cu mine care aveam acum altă față, a durat un timp până am început să mă obișnuiesc cu ea, când mă uitam în oglindă descopeream că e un altul în locul meu cu care nu prea mai reușeam să mă înțeleg, chestia asta a fost și mai complicată în ceea ce-i privește pe bunii mei tovarăși de cartier cu care odinioară împărțeam maidanele, mamă, ce viteză prindeau când mă duceam să mă joc cu ei și ce fețe lungi făceau, era mai mare distracția să-i vezi cum se ascund, (chiar și frati-meu părea profund impresionat cu toate că el era mai mare, trecuse, carevasăzică, prin multe), la spital, în schimb, lucrurile luau o altă întorsătură, era locul în care îmi făceam o grămadă de prieteni, îmi plăcea din ce în ce mai mult să mă duc acolo, bandajele mele produceau o impresie profundă astfel încât eram privit cu mare respect, fiecare pierduse câte ceva, nas mână umeri urechi, (eu eram aproape normal față de cei mai mulți dintre ei), după operație stăteam bandajat la ochi zile întregi pe care mi le petreceam visând, se vedea treaba că mama a știut ea ce a știut cu răsăritul de soare, adesea îl vedeam cum apare din mare aidoma unui melc, îl simțeam cum mi se lipește de față cald și umed lăsând în urma lui dâre de sare, când îmi dădeau jos bandajele îmi duceam instinctiv palmele la față, țipam ca din gură de șarpe să le lase mai bine așa cum sunt, într-un final după ce reușeau să mă despacheteze rămâneam câteva clipe năuc, ceilalți copii din salon se apropiau de mine tiptil și blânzi ca niște animăluțe curioase, ne priveam cu atenție față în față, noi, cei ieșiți din bandaje ca fluturii din cocon, (fiecare din noi suferisem mici retușuri cu care încercam să ne obișnuim), ăsta era momentul cel mai delicat înainte de a începe o altă viață (nu știai cum vei fi primit cu noul tău chip) încercam să zâmbim nepăsători ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, visele ne atârnau de pleoape mari și negre ca niște cearcăne Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   idem   Postat de catre disparut de pe net la data de 2015-01-16 15:47:28               O poveste dulce-amăruie și impresionantă. vot   Postat de catre Suzana Deac la data de 2015-01-16 07:34:54	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE