|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valuta convertibilă pe piața vârstei |
|
|
Text
postat de
Suzana Deac |
|
|
De multe ori mă distrez la gândul că m-a apucat un apetit de citit ca și în adolescență, când mă bucuram să dau peste cărți cât mai voluminoase dar și bune.
Cred că am descifrat motivul: Simt că trăiesc și viața altora. Am nevoie să condensez mai multe vieți în timpul care mi-a mai rămas.
Înțelepciunea nu se evidențiază fără motiv, doar după ce evenimentul ne încearcă la catarama durerii sau a visării.
Să fii omul învins al momentului?! Nu! Cel al viitorului. Cu rezistență și sensibilitate, subtilitate și înverșunare. Limba română, dar și psihologia ajută întotdeauna la exprimarea multiplă când prezentul contrazice trecutul și pare să demoleze apriori viitorul. Dar nu se întâmplă chiar așa! În mod natural - chiar și paradoxal - avem nevoie de viitor. Făcut, fabricat, distorsionat sau visat.
Întotdeauna vom lucra sub geamul deschis al unui viitor imaginat!
Imaginar?!
Te gândești la viața ta ca și la o născare fericită, locul gândurilor emergente, natura, inclusiv cea umană, tremurând în frumuseți, ciupercuțe aplecate în fața creatorului de timp, cad fulgi de nea din neant, pe fețe blânde și peste cute adânci în meditație.
Așa trăim la margine de oraș, la margine de sentimente, când rufele se spală dar se tulbură cerul în mâinile noastre. Poate noi greșim sau necunoscutele din ecuații necunoscute, când trăim, desenând vise pe cearșaf, dar păcatul din închipuire nu devine niciodată adevărat.
De câte ori pe săptămână te gândești la finalul care invadează percepția momentului, când pielea pierde din strălucire, părul devine decolorat și mai rar, mușchii neascultând de comenzi în plină ceață a oglinzii din baie iar ochii lăcrimează la efecte fizice ori psihice, nici nu mai știi dacă clipocitul apei sau răsăritul, cu îndrăzneală, al păsării pentru cântecul de dimineață,
te indispune ori te înalță. Dar te-ai convins că gândul de final te împroașcă în față și sentimentul devine individual. Viața o trăim cu alții, moartea - fiecare singur.
Trecutul parcurs se integrează în celule de flori perene, când ingerăm prezentul și gestul uman dar în viitor suferim până la sfârșit sau până la nesfârșit.
De fapt ce lăsăm în urma noastră? E bine să facem un inventar al viitorului.
Simt că trăiesc și viața altora. Am nevoie să condensez mai multe vieți în timpul care mi-a mai rămas.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Simt că trăiesc și viața altoraSuzana
Nasol.Ei,cestilalti,ce fac in timpul asta,dorm sau trag sa moara? |
|
|
|
Postat
de catre
Camila Petrescu la data de
2014-12-30 19:11:49 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23932 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|