FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Povestea lui Bonț-Tiribonț (scurt poem dramatic pentru mici și mari)
Text postat de Florentin Sorescu




(cameră de copii. Birou de copil, canapea, jocuri și jucării răspândite peste tot. Miruna se joacă cu o păpușă, căreia îi spune povestea lui Bonț Tiribonț, și pe care o va mânui în conformitate cu derularea poveștii, astfel încât să aducă cu o păpușă vie. Ștefan intervine când și când în derularea poveștii punând întrebări.)

​Miruna: Și a fost așa: Bonț-Tiribonț era un păpușoi mic, atât de mic cât să-ți încapă într-un buzunar. Și avea mult ștronț...
​Ștefan: Ștronț? Ce-i aia ștronț?! Ce-i aia?!
​Miruna( adresându-se în continuare păpușii)... adică ștronț se cheamă că era un fel de a fi al lui Bonț-Tiribonț, mai cântând, mai râzând, mai mult singur, singur de tot.
​... Și Bonț-Tiribonț își dorea foarte mult un prieten...
​Ștefan: Un prieten? N-avea prieteni Bonț-Tiribonț?
​Miruna(adresându-se în continuare păpușii). Da, un prieten, sigur că da...
​Ștefan: Și eu aș vrea să am prieteni cu care să mă joc. Dar pe mine nu mă bagă nimeni în seamă. Nici măcar tu.
​Miruna( în continuare adresându-se păpușii): ... și nimeni nu vroia să fie prieten cu Bonț-Tiribonț. De-aia Bonț-Tiribonț era cam trist, am putea spune trist de tot...
​Ștefan: Adică cum trist?
​Miruna: Adică precum atunci când îți curg lacrimi.
​Ștefan: Vrei să spui că Bonț-Tiribonț plângea?
​Miruna: Câteodată mai și plângea, dar nu voia să arate asta la nimeni...
Ștefan: Așa cum faci tu atunci când ești supărată...
Miruna: Da, cum fac eu atunci când sunt supărată iar tu vii peste mine și nu vrei să mă lași în pace.
... Și sa-ntâmplat ca pe lângă Bonț-Tiribonț să trecă o fetiță...
Ștefan: O fetiță pe care o cunosc și eu?
Miruna: O fetiță și gata....Și-atunci, pentru că lui Bonț-Tiribonț îi plăcea tare mult fetița, și-a luat inima în dinți și a-ntrebat-o:
​Bonț-Tiribonț: Vrei tu să fii prietena mea?... Eu sunt un păpușoi singur și nu am unde să locuiesc. Ai putea să mă ții în buzunarul de la piept...
​Miruna: ...căci fetița avea un buzunar la piept. Așa, cam ca al meu.
​Ștefan: Era așa de mic Bonț-Tiribonț cât să încapă într-un buzunar ca al tău?
​Miruna: Da, tare mic, desigur... Numai capul îi mai ieșea afară, întocmai ca un guguloi...
... Și fetiței i-a plăcut tare mult de Bonț-Tiribonț... mult de tot. Precum că și ea se simțea cam singură. Și văzuse că Bonț-Tiribonț este un păpușoi singur, singur de tot.
​Ștefan: Fetița nu avea frățior?
​Miruna: Ba avea și ea un frățior, dar frățiorul ei era rău. Așa, cam ca tine.
​Ștefan: Ba nu!
​Miruna: Ba da!( după o scurtă pauză, adresându-se din nou păpușii):
​Miruna(reluând șirul poveștii): Și Bonț-Tiribonț cam fugise de-acasă căci avea niște părinți tare certăreți... De câte ori se-ntâmpla ceva se certau unul cu altul, după care îl certau pe el. Cum că el era vinovat pentru toate câte se întâmplă...
Ștefan: Ca mami și ca tati?...
Miruna: Ca mami și ca tati...
​Ștefan: Nu-i era frică că o să-l bată când o să-l găsească?
Miruna: Ba da, îi era puțin teamă, dar s-a gândit că e mai bine așa. De bună seamă, începuse și el să creadă că din vina lui se întâmplau toate.
Ștefan: Să știi, Mirunița, că uneori și eu pățesc la fel. Și mie-mi vine ca să fug de-acasă. Dar, vezi tu, nu știu unde să mă duc. Bonț -Tiribonț al tău unde stătea ascuns?
Miruna: Își făcuse căsuță într-un răblonț ruginit ca cel pe care l-am găsit noi lângă pădure. Cel de care tati ne-a povestit că l-a lăsat acolo un spiriduș aiurit.
Ștefan: A... spiridușul ăla care a uitat drumul spre casă ...
Miruna: Da, spiridușul de care tati spune că s-a împotmolit.
Ștefan: Să mori tu, chiar acolo era pitit?
Miruna: Nu chiar pitit... Stătea întins frumos pe bancheta din spate. De-aia i-a și spus fetița Bonț-Tiribonț...
Ștefan: Brrr!!!... Chiar că tare amărât trebuie să fi fost Bonț-tiribonț ăsta al tău. N-aș vrea deloc să fiu în pielea lui. Nu tu oușoare calde de dimineață, nu tu pâine cu unt...
​Miruna: Ei, dar nici lecțiile nu trebuia să și le mai facă. De-asta ce-ai să zici?
Ștefan: Sanchi, vezi să nu! Păpușoi care să aibă lecții de făcut, asta chiar că e prea gogonată.
Miruna: Așa...(adresându-se lui Bonț-Tiribonț, pe care îl mânuiește ca pe o marionetă): Și, cum spuneam, plăcându-i tare de fetiță, Bonț-Tiribonț a rugat-o încetișor:
Bonț-Tiribonț: Ia-mă cu tine și voi fi prietenul tău cel mai bun. Căci eu sunt o păpușă vie, și vreu să locuiesc lângă inima ta. Așa nu vom mai fi nici tu, nici eu singuri...
​Ștefan: Nu există păpușoi vii!
​Miruna: Și nimeni altcineva nu știa că Bonț-Tiribonț este o păpușă vie care vorbește frumos și îi place să locuiască în buzunarul de la piept, afară de fetiță... Căci Bonț-Tiribonț numai ei îi vorbea, numai cu ea îi plăcea să se joace...
​Ștefan: De ce îi vorbea numai ei Bonț-Tiribonț? De ce nu se juca și cu alți copii?
​Miruna: Pentru că numai ea putea să vadă inima lui...
​Ștefan: Cum adică putea să vadă inima lui? Păpușoii n-au inimă...
​Miruna: Tocmai asta văzuse fetița. Că Bonț-Tiribonț era un păpușoi plin de inimă. Poate tocmai d-aia și era așa de trist...
​Ștefan: Cum așa, Miruna... Cei care au multă inimă se cheamă că sunt triști?
​Miruna: Se cheamă că uneori au ochii plini de lacrimi. Precum că lacrimile devin chiar din inimă.
​Ștefan: Ba din ochi, nu din inimă. Asta poate doar la păpușoiul tău.
​Miruna: Și s-a-ntâmplat că erau foarte fericiți împreună... Cât îi ziulica de lungă își spuneau povești unul altuia...
​Ștefan: Povești? Bonț-Tiribonț știa să spună și povești?
​Miruna(adresându-se în continuare păpușii): Da, știa o grămadă de povești, sigur că da... Numai că ceilalți copii au început să râdă de ea. Tot timpul își dădeau coate și râdeau de fetiță. Ia uitați-vă la ea, merge și vorbește singură. E dilimache, trebuie să ne ascundem de ea.
​Ștefan: Adică cum dilimache?
​Miruna: Adică sisi, atunci când vorbești anapoda. Vezi tu, ei nu știau că vorbește cu Bonț-Tiribonț.
​Ștefan: Ietă na! Și de ce nu le-a spus cu cine vorbește?
​Miruna: Ba chiar că asta s-a și întâmplat. Până la urmă n-a mai putut și le-a spus: Eu nu vorbesc singură, eu vorbesc cu Bonț-Tiribonț, un păpușoi care locuiește în buzunarul meu de la piept și are mult ștronț.
​Dar copiii au râs și mai tare de ea și i-au spus: Ia arată-ne și nouă păpușoiul de care vorbești și care spui că are ștronț. Să vedem și noi cum spune povești...
​Ștefan: Și ce-a făcut fetița? Le-a arătat că Bonț-Tiribonț știe să spună povești?
​Miruna: Și-atunci fetița l-a scos pe Bonț-Tiribonț din buzunar și l-a rugat: Spune-le și lor o poveste, că pe mine nu vor să mă creadă că poți să vorbești...
Dar Bonț-Tiribonț n-a scos niciun sunet, nici măcar unul mic de tot. Stătea în palma ei și tăcea. Așa cum fac păpușoii care nu știu să vorbească...
​Ștefan: N-a zis nimic Bonț-Tiribonț?
Miruna: Nimic, absolut nimic. N-a scos nici măcar o șoaptă...
Ștefan: Eu cred c-ar fi fost mai bine să le vorbească și lor. Așa, n-ar mai fi zis nimeni de ea că e dilimache.
​Miruna: ...și-atunci copiii i-au dat peste palmă. Bonț-Tiribonț a căzut jos, iar ei au început să-l lovească cu picioarele, zicând că e o minge de fotbal... Ia uite, ziceau, păpușoiul ăsta nu poate nici măcar să țipe: Au!!!, darămite să vorbească...
​Și, văzându-l așa, fetița a început să plâgă. Tare rău plângea când îl vedea pe Bonț-Tiribonț cum se tăvălește plin de durere în praf.
​Ștefan: Eu n-aș fi plâns niciun pic dac-aș fi fost în locul ei. Numai fetițele plâng. Aș fi sărit să-i iau la bătaie. Să vezi tu ce le-aș mai fi făcut...
​Miruna: Vezi tu, fetița aceea nu era din cei cărora le place să facă pe grozavii.
​Ștefan: Eu nu fac pe grozavul. Deloc-deloc nu fac pe grozavul. Ție-ți place să te lauzi.
​Miruna: Ba ție!
​Ștefan: Ba ție!
​Miruna: Nici nu mai spun nimic, dacă nu-ți ceri imediat iertare.
​Ștefan: Bine, Mirunița, fie. Uite, te rog frumos să mă ierți. Dar să știi că eu chiar sunt bărbat, nu fac pe grozavul...
​Miruna: ...și-atunci, unul dintre copii a început să țipe: Ia uitați-vă, păpușoiul ăsta are ochii plini de lacrimi...
Și, când au văzut un asemenea lucru, toți copiii s-au speriat și au rupt-o la fugă.
​Ștefan: A început să plângă Bonț-Tiribonț? Chiar așa de tare l-au lovit?
​Miruna: Plângea pentru că o văzuse pe fetiță plângând...
​Ștefan: Tot nu-nțeleg, Miruna. De ce n-a vrut să le vorbească și celorlalți copii? Mai cu seamă că a văzut-o pe fetiță plângând...
​Miruna: La sfârșit, la sfârșit de tot, când a reușit să se oprească din plâns, fetița l-a întrebat: De ce, Bonț-Tiribonț, de ce n-ai vrut să le vorbești și lor? Așa scăpam mai ușor, nu te-ar mai fi lovit nimeni.
​Iar Bonț-Tiribonț i-a răspuns așa:
Bonț-Tiribonț: Eu am spus o poveste, dar nu m-a auzit nimeni. Pentru că poate să mă audă vorbind numai cine vede inima mea. Iar acum nici măcar tu nu ai văzut-o. Nu trebuia să mă scoți din buzunar doar pentru a le arăta că pot să vorbesc. Dacă ar fi avut cu adevărat inimă, ar fi știut că nu vorbești singură, ar fi știut că poți vorbi chiar și cu un păpușoi. Numai cine are cu adevărat inimă poate să vadă inima celuilalt...

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "Nu știu de ce se posteazã același comentariu de douã ori."

Pentru ca faci cat doi?
 
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-24 02:03:25
         
 
  Dr. Seuss, Roald Dahl, Philip Pullman, Katherin Patterson, Kenneth Grahame etc.

Uita-te cine a primit premiul Andersen pentru literatura de copii.
 
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-22 21:00:38
         
 
  Harun și Marea de povești, de referințã. Acum o citesc, cã deja o aveam în bibliotecã. Mai ai multe povești de-astea de scos din burdihan?  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-22 10:05:26
         
 
  In loc de Ken Mcleod e de fapt Paul Stewart & Chris Riddell.  
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-21 21:32:50
         
 
  Nu știu de ce se posteazã același comentariu de douã ori.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 20:02:47
         
 
  Nu știu de ce se posteazã același comentariu de douã ori.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 20:02:25
         
 
  Dinamismul nu este punctul meu forte, neîndoielnic.
Acest text ar fi trebuit să facă parte dintr-o piesă de teatru intitulată Cum ne educăm părinții din care am scris doar o parte și m-am oprit.
Poate voi posta ce am scris din ea.
Una peste alta, gãsesc observațiile tale pertinente.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 20:00:41
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Puncte tari: am remarcat o sensibilitate, o naivitate, o inocenta in istorisire. Asta e de bun augur. Numai asa merita sa scriem carti pentru copii.
E util sa apara in literatura pentru copii mici si puberi si problemele lor. Suferintele nu sunt negate, reprimate, ci dezvaluite cu sfiala in text.
Asta este foarte bine. Copilul citeste si vede ca si alti copii se confrunte cu probleme similare: singuratate, lacrimi, a fi neinteles. Asimileaza si creste prin procesarea traumelor.

E bine sa nu ramai la nivelul de dezvaluire a suferintei, ci sa incerci sa dai si solutii.
Copilul sa primeasca si o strategie de confruntare cu problema.
Atunci chiar ca faci literatura terapeutica. In Vest acest gen literar ia amploare. In Ro mai incet.

Puncte slabe: lipseste dinamismul. As fi vrut sa simt ca ti-ai facut un plan de bataie (ce puncte sa atingi) si sa te tii de el, fara sa te lasi antrenat de emotii prea mult, ca de un vartej ce te ia cu el.
Sa fie emotii, dar tu sa le strunesti.

Asadar, sa ramana gingasia spunerii, delicatatea cu care autorul se atinge de fragilul suflet de copil.
Dar sa fie si evenimente, cauzalitati, trame, developari de personaje. Eroii sa nu fie statici (ca atunci e prea medelenica atmosfera), ci sa exploreze lumea si oamenii, si sa se cunoasca pe sine tot mai profund. Personajele sa se inchege tot mai mult prin reflectarea la ceea ce simt si prin interactiunea cu ceilalti si mediul.

Recomand sa se reciteasca scriitorii care scriu bine despre universul interior al copiilor: Michael Ende, Andersen, Astrid Lindgren, Ken Mcleod, C.S.Lewis (tot ce au scris), Salman Rushdie cu "Harun si marea de povesti".

De la romani, Mircea Santimbreanu, Iuliu Ratiu, Sadoveanu au carti pentru copii interesante (chiar daca Sadoveanu te cam adoarme).
Textul de mai sus mi-a amintit de Iuliu Ratiu.
 
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-21 19:23:48
         
 
  Sărbători fericite, bunule gaspadin! Cândva poate bem o cafea împreună.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 15:02:29
         
 
  Intrai și eu pe textul tău, gaspadin (așa le spun eu celor cu care am ceva în comun; eu cu ei, nu musai ei cu mine). Intrai și ieșii, că nu-i domeniul meu. Oricum, sărbători fericite!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2015-06-21 14:35:12
         
 
  Lui Septimiu Burdihan, semn de carte.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 13:29:50
         
 
  Mulțumesc, Solitaire, mulțumesc, Suzana Deac. Asemenea, Sãrbãtori fericite!  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-12-24 17:18:53
         
 
  *
Sărbători fericite!
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2014-12-24 12:48:36
         
 
  Crăciun fericit, Florentine!  
Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-24 07:36:06
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23864
Comentarii: 120182
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE