|
|
|
|
|
|
|
|
|
cândva |
|
|
Text
postat de
adrian paparuz |
|
|
puteam să zâmbesc
să aștept dimineața
în fața inimii
larg deschise
puteam să călăresc curcubeul
câteva secunde în plus
față de oricine altcineva
cândva
soarele din fereastra mea
nu avea răni sângerânde
și nici luna
atâția lupi urlători
lumea părea un tren regal
(fără destinație)
în care aveam un bilet
la geam
rezervat pe viață
pe atunci nu știam că exiști
iar eu mă credeam viu
acum nimic nu mai e la fel
dar iubindu-te mai mult
și mai mult
decât poate cineva suporta
fericirea mea
îți poartă numele
ca pe un drapel
departe de tine însă
timpul
e doar un ucigaș plătit
de singurătate
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
multumesc Angi, din nou! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian paparuz la data de
2014-12-14 19:00:49 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
A te imagina călărind curcubeul, a vedea lupii urlători ai lunii și a compara timpul cu un ucigaș plătit de singurătate este suficient pentru un poem foarte bun.(stil Paparuz) |
|
|
|
Postat
de catre
za Car la data de
2014-12-14 17:48:11 |
|
|