FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
În veac, de fiecare dată delatorii
Text postat de Mihail Buricea
În veac, de fiecare dată delatorii
În numele dreptății sfinte pe vecie
Au vrut să te conducă, zice-se, spre glorii
Dar te-au adus mereu in neagra sărăcie

Și tot așa acum la cârma țării tale
S-au năpustit barbari lipsiți de caractere
Să-ți tragă vlaga muncii tale milenare
Și să te-aducă cu de-a sila în durere

Șacali lipsiți de suflet și de Dumnezeu
S-au năpustit pe munți, pe ape și pe grâne
Ca să le fure fără teamă cu tupeu
Iar tu s-ajungi pe veci o slugă fără nume

În timp ce fiii lor aleargă pe planetă
Dupa distracții și trăiri aleatoare
Umilii tăi copii abandonați de soartă
Trăiesc în chin pe sub pământ și trotuare

De vreme ce povara muncii chinuite
Ai dus-o în spinarea ta încovoiată
Ei și-au clădit luxoase vile insorite
Ducând o viața în chiolhane și-mbuibată

Copiii tăi dotați cu har și minte multă
Sunt nevoiți să plece-n lumea necuprinsă
Ca să-și câștige prin sudoarea cuvenită
O pâine ce în țara ta e interzisă

Poporul meu, e țara ta în destrămare
Și pe un drum necontenit spre miazănoapte
Planificate de străini din neagra zare
Să-ți sugă vlaga ta pe veci dacă se poate

Poporul meu, trezește-te la lupta dreaptă
Că viața ta e-n mâna marilor nemernici
Ce vor ca țara ta s-o șteargă de pe hartă
Iar noi să fim mereu ca ei netrebnici

Când goarna luptei va suna sub sfântul soare
Sub tricolorul sfânt a nu știu câta oară
Te rog să vii, poporul meu, cu mic cu mare
Să măturăm prin jertfă pleava de pe țară

Apoi prin aspre legi, dar pline de dreptate
Și prin puterea ta de veacuri dovedită
Să punem mâna pe borfași dacă se poate
Ca viața ta să nu mai fie terfelită
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23814
Comentarii: 120248
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE